Începe o vară ”nebună”. Sau cel puțin o lună Mai ”nebună”, în multe direcții! Deocamdată Gec și Diana, verișoara lui, vor să urce până la Mălăiești și înapoi. Nu e nevoie de mare ghidaj aici, dar mă ofer să merg cu ei ca să mai și povestim una-alta. Pe aici sunt fix ca acasă la câte zeci de ori am mers pe traseul ăsta! Așa că o iau pe Diana pe întuneric, mergem cu mașina la Gec și apoi toți trei cu o singură mașină la bariera de pe valea Glăjăriei. Cam pe la 8.30 pornim la deal. Tot povestim una-alta, facem scurte pauze la masa de la belvedere și la placa lui Nelu și la 10.00 și câteva minute suntem la Mălăiești. Pfui, ce repede! Un ceai, o prăjitură și mai urcăm puțin, nu prea mult că vremea nu arată prea prietenoasă. Așa că... la vale!
Doar la vale, jos, coborâm până la Glăjărie pentru a vedea spectacolul micilor cascade făcute de apă peste pietre și revenim în drumul care ne duce înapoi la mașină.
Și, ceea ce nu mai este interesant pentru voi, urmează drumul spre casă cu trambalările dintr-o mașină în alta în sens invers față de cum a fost mia de dimineață...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu