Azi este Paștele catolic. În Malta în fiecare oraș mai măricel este tradiția paradei/alergării pe străzi cu statuia lui Iisus cel înviat. Și îmi mai pun în plan pe lângă asta să mai ajung în punctul cel mai estic din Malta. Chiar dacă este un stat insular destul de mic, transportul cu autobuze și mai ales orarele acestora fac deplasarea cu mijloace de transport în comun destul de anevoioasă (orare care aproape niciodată nu se respectă). Nu pentru un călător/explorator care se adaptează repede la ceea ce are în acel loc. Bine, recunosc că pentru alții poate este greu să facă o vacanță cu mine fiindcă în general nu mă agăț de programe anume și chiar dacă cercetez terenul pentru anume obiective, mă pot schimba extrem de repede de la o zi la alta, în funcție de stare și de ceea ce mai descopăr pe parcurs.
Pentru început mă trezesc relaxat în jurul orei 9.00, iau micul-dejun consistent și fără grabă, povestesc un pic cu fetele de la hostel și apoi fac cercetarea de rigoare pe telefon pentru a-mi pregăti traseul pentru azi. Primul obiectiv este să ajung pe străzile din Senglea pentru procesiunea pascală. Au de obicei loc între 11.00 și 12.00. Îmi mai pun pe listă și alte obiective interesante în partea de est a insulei. Să vedem ce reușesc să văd. Voi fi relativ într-o zonă mică și doar la fața locului îmi construiesc traseul. De multe ori ad-hoc!
Urc pe ”panta” Telgħet San Ġiljan și aștept un pic autobuzul care ar trebui să mă coboare din stația M-Rabat în oraș. Cum acesta nu vine la ora anunțată pe afiș, pornesc la vale pe strada cu același nume și apoi pe triq Reggie Miller și triq d'Argens în jos prin cartierele Il-Gżira și Tal-Imsida. În primul giratoriu (din el pleacă 5 străzi, inclusiv cea pe care am venit eu) văd la dreapta o poartă clasică, fain sculptată, în fața unui zid de beton. Este vorba de Fawwara Gate. Aflăm ceva informații de pe Wikipedia , la fața locului dnefiind nici un panou explicativ.
”Poarta Fawwara (în malteză: Bieb il-Fawwara – fawwara înseamnă, la propriu, izvor de apă sau fântână), cunoscută și sub numele de Poarta Gżira (Bieb Il-Gzira), Poarta Sliema, Poarta Testaferrata și Poarta Turnului (Bieb it-Torri), este o poartă în formă de arcadă, construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea în timpul guvernării Ordinului Sfântului Ioan, în localitatea Gżira din Malta. Această arcadă a fost ridicată pentru a marca o nouă arteră principală care traversa o porțiune întinsă de teren între Msida și Sliema; în prezent, traseul acesteia corespunde a două străzi: Msida Road și Rue d'Argens.
Arcada a fost construită de familia aristocratică Testaferrata în anul 1796, după ce Fra Nicolaus Butius a identificat necesitatea unei artere principale în zonă pentru a facilita circulația între Msida și Sliema; structura însăși a servit drept monument comemorativ al acestui eveniment. Inițial, poarta se afla pe teritoriul localității Birkirkara, însă, odată cu trecerea timpului, zona în care este amplasată a devenit o localitate separată, numită Gżira. O altă arcadă, cu o arhitectură similară – Poarta Ta' Xbiex – a fost construită în localitatea Ta' Xbiex de către aceeași familie Testaferrata. Aceasta din urmă a fost demolată în 1989; deși locația sa exactă nu este cunoscută, se știe că se afla în perimetrul străzii Brockdorff. Poarta Fawwara a servit drept sursă de inspirație pentru pictorii din secolul al XIX-lea. În apropierea construcției se afla un turn fortificat, poarta servind, probabil, drept cale de acces către acesta. Strada pe care este situată poarta poartă numele turnului: Triq it-Torri.”
Mai cobor un pic și văd în față fanfara și oamenii care poartă pe umerii ceremoniala statuie a lui Iisus. Ei fac dreapta pe o străduță laterală și merg după ei. Ceremonia e faină și fac ceva poze și filmări la acest eveniment specific Maltei. Pare un pic artificial, dar vreau să mă abțin la a judeca. Fiecare își manifestă credința și mai ales religia așa cum crede de cuviință. Și dacă cineva dă o semnificație mare unei anumite procesiuni, de ce să fiu Gică Contra atâta timp cât nu face rău nimănui? Și să știți că simt bucuria procesiunii prin ajutorul dat de oameni celor din fanfară: le dau sticle de apă de 0.5 litri celor care au nevoie. Și unora și ceva sandwich-uri! Totuși tind să cred că cei care dau mâcare sunt ceva rude cu cântăreții... Oricum momentul este foarte fain și one-of-a-kind!
După ce parada continuă pe aceeași stradă eu fac cale-ntoarsă și ies pe strada Bisericii/Triq Il-knisja în spatele bisericii parohiale Sf. Iosif din tal-Imsida/Knisja Parrokkjali tal-Imsida. Este o biserică de sec. XIX în stil baroc, cu fațadă masivă și impunătoare către golful Msida Yacht Marina. De pe Wikipedia aflăm următoarele:
”Prima biserică parohială din Msida a fost construită în 1867, sub îndrumarea religioasă a arhiepiscopului Gaetano Pace Forno. Hramul ales a fost cel al Neprihănitei Zămisliri. Ulterior, a fost construită o biserică mai mare, dedicată Sfântului Iosif. Lucrările la această nouă clădire au fost finalizate până în anul 1889, iar biserica a fost sfințită la 22 aprilie 1894.”
Traversez Piața 5 Octombrie și apoi urc pe panta/Telgha Ta' Gwardamanga până în piațeta San Lupa (cochetă și liniștită) pentru a coborî mai departe spre strada Independenței/Triq L - Indipendenza și grădinile Floriana.
După câteva sute de metri ajung la parcarea și la scările care coboară la grotă. Dar cum e multă lume nu cobor acum, ci mai merg vreo sută de metri până la intrarea în unitatea militară și caut să prind niște unghiuri dinspre capătul pintenului spre grotă. Atât cât îmi permite gardul de protecție. Vă dați seama că turismul este aici esențial și nimeni nu își permite să se întâmple vreun accident! Revin la scările metalice și cobor pe platforma pietroasă și apoi la stânga spre grotă. Este multă lume la plajă, multele domnișoare/doamne finuțe și cu corp de sirenă aducând un plus de savoare peisajului. Bine, spun asta ca bărbat fără a avea vreo reacție. Doar dacă vreți, mental, asocierea cu sirenele și cu cântecele lor amăgitoare. Grota este făcută în mod natural de valuri și este impresionantă alături de insula It-Taqtiegħa aflată la 80-100 de metri în larg, ambele fiind declarate rezervații și puncte de importanță ecologică foarte mare. Las pozele să vă arate ce e de văzut înainte de a urca pe scări și a merge mai departe. Fiindcă mai este mult din ziua de explorare. Bine, vă dați seama că nu sunt nici primul nici singurul care merge pe aici, dar bucuria personală de a putea vedea astfel de locuri este imensă. Și sunt multe binecuvântări pentru care trebuie și mulțumesc Divinității! Clipă de clipă și zi de zi. Dar bineînțeles că am și eu un efort de depus că Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în sac. Un pic de relaxare în poze și la drum (bineînțeles că este o invitație pentru fiecare cititor să ajungă pe aici, nu este nimic imposibil!).
Ocolesc golful azuriu cu câteva bărci (golful în care e It-Taqtiegħa, din păcate nu am găsit dacă are vreun nume) și la sud de el e promontoriul în care este fereastra Hofriet. O văzusem chiar dinainte de Ta' Kalanka. Ies din stradă pe ceva poteci pe care, puțin mai în față, într-o zonă cu mulți maci, mă intersectez de câteva ori cu două vorbitoare de germană. Nu par nemțoaice după dialect. Bine, nici eu nu cunosc finețuri ale limbii germane... Cert e că ne îndreptăm, separat, spre promontoriul unde este fereastra sub noi. Doar mă voi apropia de fereastra de stâncă prin care văd câteva bărci cu motor care înaintează cu turiști de pe o parte pe alta. Capătul promontoriului se numește Ras Il-Fniek și teoretic se poate ajunge la el. Dar nu mai merg fiindcă este destul de târziu (16.00) și aș vrea să mai văd încă un loc interesant în apropiere. Găsesc o potecă ce mă duce în Triq Delimara, fac un pic dreapta și văd un grup de turiști care, tot așa ca mine, vor să ajungă la stația de autobuz Delimara 2. Urmează o coborâre pe o străduță betonată și prind avans față de ei. Eu vreau să cred că vârsta face diferența chiar dacă genunchii îmi comentează și mie destul de mult. Strada face parte din conceptul ”toroq aħjar għalik” (în malteză ”drumuri mai bune pentru tine”). Așteptăm cu toții autobuzul 119 care ne duce în stația Hasan din Bengħisa/Birżebbuġa. Mai sunt doi turiști care coboară în aceeași stație fiindcă avem acealși obiectiv!
De la stație intrăm pe Triq Ghar Hasan spre faleză. Doar le confirm direcția și merg un pic mai repede. Vreau să am cât mai mult timp de vizită/explorare. Pe drum iau două fructe de cactus și, ca mereu până acum, mă păcălesc și în timp ce îl mănânc, rămân cu țepii deși și mărunți în degete, buze și pe limbă. Uf, oare oi învăța vreodată să mănânc fructele astea fără a rămâne apoi cu țepii în buze pentru ceva timp? După ce fac curba la dreapta este o mică parcare și o potecă ce pare să coboare pe deasupra falezei. Merg pe ea și sunt imediat deasupra mării. Poteca e foarte evidentă și face stânga pe stânci. Coboară puțin pe deasupra unor trepte pe care văd câteva siluete feminine la plajă și, după ce depășesc capătul unei văi adâncite în stâncă, pe partea cealaltă văd intrarea în peștera Għar ir-Riħ. Știu că în zonă, poate chiar deasupra peșterii, se face bouldering... Intrarea e de vreun metru și jumătate înălțime și coboară ușor. Se adâncește o galerie de circa un metru lățime și vreo 4-5 metri înălțime. Așa senzație faină de răcoare față de căldura de afară. Sunt câteva ”torsiuni” ale galeriei și după vreo 25-30 de metri face dreapta și mai coboară încă vreo 15-20 de metri până la larga fereastră din faleză. E superb locul pentru fotografii și trebuie să aștept pentru a mi se permite accesul. Nu e loc în buza ferestrei decât pentru două, maxim trei persoane. Dar îmi aloc tot timpul necesar și la un moment dat vin și cei doi turiști cu care coborâsem în stația de autobuz. Fiecare e cu timpul lui de explorare... Revin prin peșteră deasupra, în faleză și pe aceeași potecă urc la stradă, pe unde găsisem poteca fără vreo săgeată indicatoare. Fac stânga pe triq Ghar Hasan fiindcă, dacă tot sunt aici, mai pot vedea încă vreo trei locuri interesante!
Aș putea lua autobuzul de la stația Maritime. Dar hai mai întâi să văd rezervația naturală Irdum ta' Ħal Far și peștera Għar Ħasan, chiar dacă știu că e închisă. Rezervația se datorează faptului că s-au desprins bucăți din faleză și pe ele s-a format un sistem ecologic (floră + faună) unic. Și chiar este unicat prin spectaculozitate. Spre peșteră este o alee betonată fiindcă este foarte expus și, așa cum știam, intrarea în peșteră/grotă este blocată de o poartă metalică cu lacăt. Dar se poate vedea înăuntru și parcă am citit undeva că ar fi fost aici un pustnic. Dar există și o legendă (sursă: Google Maps) romantică: ”Există, de asemenea, o legendă conform căreia un arab s-a îndrăgostit de o fată malteză și a răpit-o în peșteră. Fata era disperată și a sărit în mare, arabul i-a urmat exemplul. Se pare că niciunul dintre ei nu a supraviețuit.” (ghid local Jurre Meijer).
Revin pe platou și mă gândesc ce am de făcut. Hai să vizitez și partea cealaltă a rezervației și să merg la stația următoare, Znuber. Așa că merg pe deasupra rezervației și falezei și mai întâlnesc vreo doi alergători care mă depășesc repede. Eu urmez la pas poteca, încerc să ies prin stuf la stația Maritime, mă lovesc de garduri și sunt nevoit să continui pe potecă, pe faleza uscată. Poteca plată mă duce printre o zonă de fabrici și abrupt, cobor un pic spre interesantul canion Wied Żnuber și văd că se blochează potecile. Găsesc una foarte clară care mă urcă până la ultimele garaje/clădiri ale fabricilor. Sunt mai multe aici, nu aș putea spune un nume definitoriu pentru zonă. Cert e că ies printre ele la stația Znuber și de acolo iau un autobuz 205 care mă duce în 17 minute la aeroportul internațional Valletta. De aici am multe opțiuni pentru a ajunge în oraș, toate fiind incluse în cardul de transport pe care l-am luat de când am aterizat.
Iau mai departe un autobuz Airport Direct 2 care mă duce (18.50) în St. Julian/San Giljan. Sunt foarte aproape de ”casă” și de aici voi merge pe jos, după ce găsesc un loc pentru masă. Acesta este Kebab Factory unde beau o bere Cisk locală și aleg o pidă turcească mare și gustoasă. Să vă spun sincer: nu m-a atras mâncarea malteză specifică, din pește și destul de scumpă. Ceva fructe de mare care nu par atât de interesante. Mai degrabă tot ce știu este mai bun!
Cu șoriceii din stomac calmați continui plimbarea prin golful Spinola/St. Julian foarte animat. Fiind și siesta de după masă, chiar nu mă grăbesc și pozez sau filmez ceva dansuri cu rezonanță portugheză, pe stradă și făcute ad-hoc de doritori. Mai departe aleg strada liniștită triq Il-Kbira care mă scoate în golful Balluta. Aici voi găsi o potecă betonată în spatele pontonului și a complexului Neptunes. E foarte fain să vezi viața de seară prin luminile golfurilor.
Este trecut de 20.30 și am avut o zi destul de activă. Așa că nu mai rezist prea mult și doar mă mulțumesc cu un cocktail la barul hostelului unde stau. Sub măslinii ornamentali și cu glumele de rigoare care apăruseră de aseară. De când au auzit că sunt din România mă țin doar în glume cu vampiri și ceva sânge. Dar știm de glumă și facem haz de asta cam de fiecare dată când ne vedem. Plus că primesc un mic cadou de Paște, un ou de plastic cu o mică ciocolățică din partea casei. Gest mic și foarte fain care arată deschiderea oamenilor!
