Am nevoie de liniște și m-a prins un dor de mare. Am și găsit un loc fain la vecinii noștri bulgari, acum cât încă nu e vară ca să fie aglomerație! Cu câteva zile înainte o prietenă, Mihaela, mă întreabă dacă nu ar putea să vină și ea cu fata ei, Ana. Normal că poate să vină! Abia ce se împart costurile (nu m-ar fi deranjat să merg singur!)! Fiecare cu cortul lui/ei (și fără nici o altă intenție ascunsă!)! Așa că dimineață, pe 2 aprilie, vin amândouă în Gara de Nord și de aici pornim la drum spre mare. Cum îmi e stilul, voi mai face ceva opriri pe drum și la dus și la întors. Mai ales pentru colegele de tură care nu mai fuseseră în zonă de mult timp!
Prima oprire, de la o benzinărie de pe autostradă, nu se pune :). Oprirea mai serioasă este la Limanu unde este vestita peșteră cu foarte multe galerii. O știam din alte vizite. Lăsăm mașina la drum și trecem o vâlcea care ne duce la peșteră. Spre bucuria mea nu mai miroase așa de rău la intrare, semn că nu a mai fost cineva de multă vreme pe aici. Explorăm ceva galerii și fetele ies la lumină. Eu mai intru într-o galerie laterală mai întortocheată înainte de a ieși și eu la suprafață. Mai explorăm puțin dealul sub care e peștera (un fel de peninsulă; mai este o intrare, posibil tot în peșteră, acum blocată) înainte de a reveni la mașină.
Uitasem de șuberekul și de ayranul foarte gustoase din Mangalia, din apropierea Pieței Vechi!
Mai mergem puțin pe drumul ce coboară la balta Limanu pentru alte câteva poze la liniștea apei.
Ne întoarcem în DN 39 și facem oprirea clasică în Vama Veche. Întâi la magazin și apoi pentru vreo jumătate de oră pe plajă. Sau mai bine zis vreo oră în stânga și în dreapta, fiecare cu amintirile lui/ei din Vamă! E destul de trist să le ceri și altora să aibă aceleași amintiri ca tine sau să se conforrmeze la istoricul tău personal. Și este destul de greu să fii deschis și să te adaptezi la amintirile și la trăirile celuilalt mai ales când nu rezonează în nici un fel cu ale tale. Doar când e vorba de amintiri comune se poate aplica treaba asta! Ne vom porni mai departe spre vama cu Bulgaria de unde vom vedea mai departe mai mult literele slave până mâine seară. Ups, anticipez întoarcerea :D!
Prima pauză va fi la campingul Durankulak, pe un drum ce merge la mare chiar înainte de satul omonim. Aici deocamdată este totul închis și ne relaxăm în vântul și cu sunetul mării, vreo 20 de minute pe niște faine bănci de la malul mării.
Cum următoarea țintă este Tyulenovo, mergel pe E87 până în Șabla și aici facem iarăși stânga către mare. Știam că este aici un fain far și îl ratasem de fiecare dată. Poate că devin stresant că vreau să văd cât mai multe, dar nimeni nu zice nimic și atunci îmi urmez curiozitatea. Lângă far putem citi pe panouri explicative că a fost inaugurat în 1856, că este cel mai estic punct din Bulgaria și că este cel mai înalt far de la Marea Neagră (32 m), că în sec V d. Hr. aici era un observator de foc și că portul Kariya era un port foarte important, putem citi și ceva detalii/finețuri de arhitectură și de cultură antică ș.a.
Următorul punct este format din stâncile de la Tyulenovo unde stăm ceva mai mult pentru ședințe foto ad-hoc și explorări ale zonei, fiecare ce și cum dorește. Doar nu e grabă fiindcă suntem la relaxare!
Trecem prin Kamen Breag, Sveti Nikola și Bălgarevo într-o jumătate de oră pentru a coborî la mare la restaurantul Dâlboka. Nu mai fusesem de foarte mulți ani aici și chiar îmi era dor de locul aista! Ne facem de cap toți trei cu mâncare de 109 leva, cu ceva schimburi de cuvinte româno-bulgărești cu chelnerul foarte simpatic. Toți de aici sunt extrem de primitori și știu și ceva cuvinte în română fiindcă locul este foarte cunoscut printre conaționalii noștri!
Este aproape ora 19.00 și mai avem destulă lumină. Propun să mai explorăm ceva spre nord înainte de a merge la locul dorit pentru campare. Într-o jumătate de oră suntem înapoi în Kamen Breag și la parcarea de unde începe vizita per pedes în situl arheologic și la cetatea restaurată Yailata. Pe poteca intuitivă sunt mai întâi niște foste locuințe săpate în piatră și apoi coborârea la zidurile pe care le explorăm în toate direcțiile. Mai sunt și alte vechi locuințe în zidul de piatră de deasupra noastră, dar ne mulțumim cu cele văzute!
Ne rămân pentru mâine, la întoarcere, plaja și rezervația de păsări Rusalka. Le vom găsi închise cu un gard, deci loc total neinteresant în condițiile date! Înapoi în Bălgarevo, apoi pe drumul spre capul Kaliakra și la un moment dat facem stânga pe un drum ne-asfaltat care ne coboară în golful și la plaja Bolata. Vara am citit că e mare aglomerație aici și acum încă, fiind înainte de începerea sezonului, nu este absolut nimeni. Așa că ne alegem locul de cort destul de aproape de mașină, facem un foculeț pe care îl acoperim cu nisip la final, ne bucurăm de ceva cântece la chitară și de câte o berică sau două de 330ml...
Dimineața este așa de faină și liniștită încât nu simți nici o grabă pentur drum. În schimb simt nevoia de a explora micul golf în care suntem acum, pe diguri și pe toate marginile. Și îmi este indiferent dacă vine cineva sau nu cu mine. De fapt îmi face plăcere dacă cineva dorește să vină cu mine (voi fi iarăși fotograf ad-hoc) fără a mă interesa nimic altceva decât natura și ca ceilalți să se simtă bine. Dacă se va crede altceva, din start dezmint vreun alt gând. Tocmai ce am terminat o relație cu un final nu prea plăcut și mă interesează doar să mă liniștesc și să mă bucur de ceea ce am în jur!
Cam pe la 10.45 avem toate bagajele în mașină și ne pornim la drum. Nu prea departe! Doar ce urcăm pe platou și facem stânga spre capul Kaliakra. Ne vom opri în parcarea mare și de aici explorăm per pedes. Mai întâi vechile ruine, apoi poarta nouă și ruinele următoare, apoi trecem de unitatea militară și mergem pe aleea amenajată spre micul muzeu de istorie-arheologie cu intrare gratuită și în final spre capul Kaliakra unde este o mică biserică și un loc de poze și belvedere. Interesant cum pe mare se văd doi curenți care se opintesc unul în altul într-o linie imaginară!
Ne întoarcem la mașină cu bucuria că am văzut, gratis, un loc ce a aparținut pentru o scurtă perioadă României. Un magnet ceva, o vizită ”specială” și ne pornim la drum spre alte câteva obiective spre sud. Trecem prin Kavarna, Balcic, Albena (undeva în zona asta, cam pe unde e acum satul Dobrici, s-a născut unchiul meu, în 1940!), Nisipurile de Aur, Sfinții Constantin și Elena și în final Varna. Cam toate localitățile astea mi-au fost lăudate pentru vestitele all-inclusive preferate de români. Va veni și vremea pentur asta (sau nu!) peste niște ani. Nu pot anticipa de acum nimic! Cert este că în Varna facem o pauză de shopping în Kaufland (plus niște hot-dog care se topesc lângă cartofii prăjiți - ce sănătos ;)!) înainte de drumul spre casă. Nu fără pauze!
De la ieșirea din Varna prin Asparuhovo facem dreapta pe un drum secundar care ne duce prin Tihina și apoi pe dealuri, mereu în dreapta având lacul Varna, până în Beloslav. Aici, la marginea lacului, în curtea unei fabrici, dacă nu mă înșel, de sticlă, este submarinul-muzeu ”Slava”. Submarinul a aparținut flotei rusești din 1960 în 1985, apoi celei bulgărești până în 2007 când a fost ”scufundat”. A mai fost folosit până în 2011 și din 2018 este muzeu. Mai multe detalii puteți citi mai jos. Dincolo de informațiile tehnice pot spune că intrarea este 12 leva pentur adulți/6 leva pentru copii și se poate plăti doar cash!!! Cum nu avem cash, facem o față cu regret și ieșim să facem măcar câteva poze din exterior! Suntem aproape de el și văd o ușă deschisă în stânga submarinului (spatele navei). Fetele nu vor să intre și eu am curaj și cobor în submarin. Apuc să văd câteva camere înainte să aud ceva voci și să văd picioare în fața mea. Apucase și Ana să intre un pic după mine! Ieșim cu bucuria că am reușit să vedem ceva din submarin :D! De fapt, dacă plătești, ai ghid care te bagă prin partea din față a vasului (provă) și îți povestește detalii până la ieșirea din spate (pupă), pe unde am intrat noi :)! Mă așteptam la mai mult curaj și din partea Mihaelei ;D! Niet prăbliem, eu sunt încântat de vizită!
Mai avem un singur obiectiv înainte de a merge spre casă: pădurea de piatră sau Pobiti Kameni. Ar fi mai ușor să trecem cu ferry direct peste lacul Varna, dar nu circulă! Așa că punem GPS-ul care ne duce în capătul lacului prin Povelyanovo și ne scoate pe DN2 spre Varna, la nordul lacului. E de cercetat fiindcă pe Google Maps apar două zone cu ”pădurea de piatră”. Cert e că pe noi ne duce chiar la locul căutat, unde se pare că sunt copaci fosilizați de 50 de milioane de ani, într-o zonă semi-deșertică, cu nisip. Liber la explorare (gratis)! Se pare că Gruna Kanarata este cu totul altceva!
De aici (este ora 16.15) GPS-ul direct pe Silistra și granița cu România! Asta înseamnă două ore până la zona de graniță unde doar dăm buletinele pentru o verificare formală. Era o vreme când aici se punea viză pe pașaport și mai ales cei din zonă, la treceri multiple, trebuiau să schimbe pașaportul destul de des fiindcă nu mai aveau foi libere pentru vize. Așteptăm bacul (parcă a costat 45 sau 50 de lei de mașină, nu mai țin minte exact!) care ne va trece la Călărași și de aici drum întins spre București și ele mai departe, de la gară, spre casă (experiență nouă pentru Ana care nu mai traversase nici o apă cu bacul)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu