Sighișoara 6-8.01.2024

Din dor de Via... Mi-am promis că, în timp, voi parcurge zonele din Via Transilvanica pe unde nu am fost, indiferent că sunt variante sau zone modificate. Și cum Via este un organism viu și mereu în schimbare, mereu va fi nou. Între timp (de la parcurgerea de față până la data în care scriu) a mai apărut și un segment nou la care am avut binecuvântarea să particip la ”facerea” lui. Dar lăsăm asta pentru momentul respectiv. Deocamdată îmi propun să parcurg segmentul nou de pe dealul Hundeberg de la marginea Sighișoarei.

Ziua 1 - sâmbătă, 06.01.2024

Laura și cu mine mergem cu trenul spre Sighișoara (sunt câteva ore bune de mers) și ajungem pe seară. Rezervasem cameră la un hostel din Cetate și ne îndeptăm de la gară spre centru. Aproape de gară descoperim cimitirul eroilor sovietici din al doilea război mondial. Interesant ca localizare fix în mijlocul Transilvaniei...

În drum spre Catedrala Ortodoxă Română (fac precizarea fiindcă sunt biserici de mai multe confesiuni) vedem un interesant monument cu un leu care doarme. Catedrala este închisă și fac câteva poze doar în pridvor. Peste drum de Târnava Mare găsim modelul reconstruit al unui cuptor de olar din sec. IV d. Hr. descoperit în situl arheologic Dealul Viilor de lângă Sighișoara. 

Intrăm în oraș pe sub Turnul cu ceas, prin Piața Muzeului trecem printre casa lui Vlad Dracul și pe lângă Biserica Mănăstirii și din Piața Cetății mergem la Burg Hostel, într-o clădire de sec. XIV cu un sistem modern, automat, fără personal, de acces. Ne luăm în primire camera și apoi mai facem o scurtă plimbare pe străduțele cetății cu drum pe la borna cu mere de pe strada 1 Decembrie 1918 și cu borna următoare care urcă spre Hundeberg. Mâine vom merge mai departe, acum e vremea de întoarcere la hostel și somn.

Ziua 2 - duminică, 07.01.2024

Pe seară Laura are tren spre casă și eu voi mai rămâne încă o noapte în Sighișoara. Dar să o luăm cu începutul zilei! Înainte de a porni pe Via (zona modificată are 5-6 kilometri plus drumul de întoarcere în oraș înseamnă vreo 10-12 kilometri) mai explorăm un pic zona Cetății. Primul punct este Casa Cositorarului unde ne bucurăm de atmosfera de medieval amestecat cu modern, elegant.

Străzile ne duc pe la Scara Acoperită (nu o parcurgem acum) și mai departe spre atrăgătoarea biserică romano-catolică. Reușim ceva poze de interior înainte de un ocol pe sub turnul acesteia pentru a ne îndrepta spre scopul inițial, zona modificată din Via (pentru a elimina partea de asfalt din cartierul Aurel Vlaicu).

 

Intrăm pe strada Nicolae Iorga și urcăm marcajele care ne scot pe deal la banca panoramică și borna cu silueta pierdută în stilul picturii ”Țipătul” a lui Edvard Munch. Un moment de respiro și admirat orașul înainte să continuăm pe linia dealului până la cele câteva case izolate. Schimbăm câteva vorbe cu un localnic de acolo și apoi ușor în urcare spre pădure prin frunzele uscate. Urmează rădăcini cu mușchi, borna cu model ardelenesc pentru case, apoi cea cu peștele, cupa și crucea (simbolul împărțirii biblice a mesei), ceva marcaje CA și VT, borna cu silueta cu copaci în spate, hrănitorul pentru căprioare, borna cu turlă fără acoperiș și ajungem la cea cu floare abstractă care este pe drumul auto spre Șapartoc. Gata! Am parcurs zona nouă și sunt tare bucuros. Pentru variație propun întoarcerea pe varianta veche prin Aurel Vlaicu. Vremea e un pic mohorâtă și nu împiedică absolut deloc mersul.

Oprim puțin la mănăstirea Sf. Dimitrie din Aurel Vlaicu unde este și mormântul lui Ghelasie Țepeș. 

 

Revenim în oraș, o conduc pe Laura la gară și apoi voi mai hoinări puțin prin oraș înainte de a mă retrage la somn, mulțumit tare de ziua de azi. Îmi fac și planul pentru mâine pentru o altă zonă mai puțin umblată. Și se va dovedi a fi superbă!

Ziua 3 - luni, 08.01.2024

Mă trezesc ceva mai târziu, spre 9.30-10.00. La micul dejun sunt întâmpinat de gazdă cu care schimb câteva cuvinte. Mai ales de admirație pentru bucătăria din beciuri, restaurarea și folosirea clădirilor vechi și a întregului sistem automatizat de acces. Cu mulțumiri pentru tot cobor în orașul nou și după catedrala ortodoxă fac dreapta pe Andrei Șaguna până la Biserica Reformată, monument istoric construit în jurul anului 1888. Pe strada Gheorghe Lazăr ajung în zona căilor ferate pe care le traversez spre strada Dealul Gării pe care o urmez pââână aproape de pensiunea Bella Vista. Se vede fain din zona asta spre Târnava Mare și mai ales orașul vechi. La o intersecție voi face dreapta pentru a merge prin pădurea de pe Dealul Gării, dorit pentru plimbarea de astăzi.

De aici dă-i cu praf de mers pe drumul de pământ vizibil printre frunze. E așa de liniștită pădurea... În cinci minute începe spectacolul: mai întâi este puțină zăpadă pe frunzele de jos și se albesc crengile de deasupra mea. Încet pădurea se acoperă cu un ”argint” superb care mă trimite cu gândul în feeria de iarnă. Înaintez pas cu pas cu bucuria de copil pentru un loc atât de frumos și aflat la ”doi pași” de orașul agitat. Mă rog, traficul îl face să fie agitat că altfel atmosfera de oraș medieval mă trimite cu gândul la Tallin, Nürnberg sau chiar Rothenburg ob der Tauber! După 10 minute trec pe lângă o bornă forestieră și în alte cinci minute traversez o zonă defrișată și acum în creștere unde este o instalație de gaze cu mulți robineți. Mai departe la capătul zonei defrișate urmează iar o zonă de pădure superbă și după încă șapte minute scrie că este un parchet în exploatare. Deci ceva mai mare atenție la copaci! Drumul este din ce în ce mai evident și în 10 minute dispare zăpada când drumul face ușor dreapta pe o vale cu mult verde. În alte zece minute ies din pădure la capătul străzi Parângului într-o zonă industrială. Este întâi macadam și apoi, după ce apar casele, apare și asfaltul.

Mai departe este o pură formalitate să cobor pe străzile Parângului și Viilor până la podul peste căile ferate. La un moment dat văd un băiat cu bicilcetă care se apropie de un schelălăit. E un cățeluș desprecare zice că e al lui și e speriat. Sper să reușească să îl ia acasă. După pod încerc o scurtare, după strada Matei Basarab, spre gară printr-un depozit CFR (fără succes) și până la urmă ajung la gară pe Nicolae Titulescu. Poză la gara maiestuoasă, îmi iau bilet și la drum spre casă. Încă o dată, cu bucuria explorării unor locuri noi!