Între 8 și 11 februarie 2024 a avut loc tradiționalul Memorial Cuxi. Este vorba de a nouăsprezecea ediție! Preiau de pe site-ul Clubului Alpin Român, Filiala Cluj descrierea ”oficială”:
”Susținuți de AlpinExpe și Ortovox, 50 de prieteni și colegi de club au luat parte anul acesta la ediția cu numărul 19 a taberei-memorial Cuxi. A fost un weekend la înălțime, cu schi de tură, escaladă la gheață, alpinism și drumeție. Chiar dacă vremea caldă de la poalele munților nu promitea condiții bune pentru atelierele de schi și escaladă, am avut surpriza ca la peste 2000 m altitudine iarna să fie una autentică, iar zăpada și gheața să arate așa cum ni le doream. Drumeții au ajuns pe Peleaga vineri, iar sâmbătă au încercat să urce pe vârful Retezat, însă vremea aspră le-a zădărnicit tentativa. Schiorii avansați au bătut masivul în toate direcțiile, de la lacul Bucura, la valea Stânișorii și culmile dintre ele, iar începătorii au exersat în căldarea Pietrele. La cascada de gheață de pe culmea Stânișorii au zornăit vineri și sâmbătă colegii alpiniști, începători și experți deopotrivă, iar în peretele Bucurei, o echipă de temerare fete au testat un traseu.
Le mulțumesc aici celor care-au înțeles să mă ajute la coordonarea atelierelor: Alex Boicu, Wilhelm Grim, Răzvan Hărăbor, Nandor Penzes, Oana Agache, Dragoș Moraru, Cezar Partheniu, Simona Ardelean, Serghei Suslov și Radu Vidra. Fără ajutorul vostru, tabăra aceasta rămânea doar o posibilitate. Le mulțumesc artiștilor, Adriana Andreica și Doru Isac, pentru serile pe care le-au încălzit. Pe curând!”
Acolo vedeți și selecția de poze a clubului.
Cum eu am plecat cu o zi înainte și cumva am mers în ture cu mai puțini colegi, mai jos fac o descriere pe zile.
Ziua 1 - 7.02.2024
V-am obișnuit începutul de zi cu un răsărit. Acesta este în București, înainte de a porni la drum, solo.
Oprirea de pe drum într-un loc nou (dacă se poate!) este la schitul Crasna din Gorj despre care auzisem doar de bine. Apare documentat prima dată la 30 iunie 1486 când voievodul Vlad întărește jupânului Roman și popii Jitian mai multe sate printre care și Crasna. Pisania menționează anul 1637, luna septembrie, ziua 24 ca dată de zidire. Mai multe detalii citiți în istoricul de mai jos.
La 16.00 parchez mașina sub cabana Codrin și la deal. Peste vreo jumătate de oră mă întâlnesc cu Willy și cu încă un coleg (iertare că nu îmi aduc aminte numele) și vom urca toți trei până la Gențiana (circa 20.00). Ne cazăm și după poveștile de rigoare ne retragem la somn.
Cum suntem doar noi trei și muntele nu oferă prea multă vizibilitate, hotărâm totuși să mergem măcar până la lacul Pietrele. Vom face oprire pentru un gând pios la crucea lui Cuxi și apoi continuăm să facem potecă la deal. A nins zilele trecute și totul este acoperit cu zăpadă proaspătă. La lac vom săpa circa jumătate de metru ca să dăm de placa pe care scrie Lacul Pietrele, 1990m. Ne e de ajuns și ne întoarcem pe același drum la cabană unde ne așteaptă ceaiul cald și mai târziu poveștile colegilor veniți azi (cea mai mare parte din ei). Adriana și Doru ne vor încânta cu prima seară cu cântece la chitară și voie bună :D!
Pe seară se înseninează, bucurie pentru zilele ce urmează!
Ziua 3 - 9.02.2024
Planul pentru azi este Peleaga. Unii colegi merg doar la schi de tură prin căldările superioare, alții urcă cu schiurile spre Peleaga, alții per pedes. Eu fac parte din ultima categorie. Vremea și zăpada sunt faine și trecem de lac unde ajusesem ieri. De aici facem stânga în urcare pe traseul de iarnă spre pintenul cu zăpadă mai sigură. Eu merg ceva mai încet și mă voi opri când ajungem pe linia pintenului. Colegii trag de mine să mai urc și le spun că pentru mine e suficient acum. Fac o pauză și voi coborî pe același drum. Îi aștept o perioadă de timp la lac, apoi alta la Bordul Tomii. Voi coborî încet spre cabană fără a-mi da colțarii jos. E mai sigur așa! Ei urcă pe Peleaga (felicitări, iarna nu este deloc ușor și de altfel nici vara!) și vor ajunge ceva mai târziu, pe lumină.
Ziua 4 - 10.02.2024
De seara stabilim ca duminică dimineață, înainte de plecare, să mergem la crucea lui Cuxi pentru a depune coroana din partea clubului. Așa că azi fiecare merge la atelierul care îi place (a se vedea descrierea de la început). Cum eu sunt tot pentru drumeție (și ceva mai scurtă), propun o urcare pe Valea Rea până unde permite zăpada (colegii sunt fie la cascada de gheață, fie la schi de tură, fie în încercarea de a ajunge pe Retezat!). Parcă mi se alături trei sau patru colegi. Pe la 10.00 ne pornim la drum puțin în jos de Gențiana și apoi la dreapta peste pod și pe marcajul CR neoficial care face legătura cu TG, marcajul de Valea Rea. La intersecția celor două marcaje făcusem o jumătate de oră de la Gențiana. De aici facem dreapta și urcăm pe TG prin zăpadă mare și pufoasă. Depășim poteca nemarcată spre valea Galeșu, ieșim din pădure pe poduri de zăpadă peste apă și mai avem de urcat pe culoarul evident printre jnepeni acoperiți acum în mare parte de zăpadă. Punem colțarii și e altceva acum, la deal! Trecem de primul prag și urcăm în al doilea prin curbe bine calculate. Traversăm căldarea și în pragul următor urcăm pe o pantă alunecoasă în dreapta unui bolovan mare. La întoarcere ne va fi mai ușor aici pe fund! După următoarea căldare găsim poteca pe un vâlcel înghețat aflat în stânga unui bolovan mare. Colegii urcă până deasupra lui și eu nu mă simt ok pe zona înghețată. Trecusem de 2000 de metri și suntem mulțumiți. Eu anunț că nu mai urc și atunci coborâm toți cu grijă (am ieșit pentru mișcare!). Odată trecuți de pragul de sub noi deja devine traseu lejer și ultra-cunoscut pe unde am venit. La ora 14.15 suntem la intersecția cu CR și ni se pare prea devreme. Haide să coborâm până la intersecția cu TA (o jumătate de oră) și apoi urcăm la cabană (circa 15.40). Suntem mulțumiți de tură și așteptăm colegii pentru a continua distracția și voia bună până seara târziu.
Ziua 5 - 11.02.2024
Este data la care, în 1983, avalanșa l-a prins pe Cuxi spre liniștea veșnică a muntelui. Este data la care, uite, suntem la 19-a comemorare a lui ca membri ai CAR Filiala Cluj (fost CAR Cluj Universitar). După masa de dimineață pornim la deal spre pod și cinci minute mai sus ieșim din potecă prin zăpada mare. Nu ar fi problemă de asta, dar e ceva mai cald și zăpada ne bagă de multe ori printre crengile jnepenilor până la mijloc. E și un pic de distracție aici fiindcă face parte din mersul pe munte iarna! Cunoaștem bine drumul care ne duce la crucea lui Cuxi unde, unii veniți pe picioare, alții pe schiuri, ne oprim pentru un moment de aducere aminte. Mai bine zis Cotyso, fainul nostru coleg și organizator, face o rememorare a acelei zile de 11 februarie 1983. Suntem oameni de munte și punctăm, în mod corect nu subiectiv, și aspectele pozitive și cele din care putem învăța ceva. Important este că Cuxi (Alexandru Brăduț Șerban) a reușit până la 20 de ani, în acei ani destul de grei, o performanță incredibilă printre altele ajungând pe Mont Blanc și parcurgând multe trasee de cățărare de la noi, trasee de dificultate sporită. Ce este cel mai important, în profunzime, este dragostea pe care a purtat-o pentru munte și pentru liniște, cea mai frumoasă muzică posibilă! Noi, oamenii de munte cu experiență, ne identificăm în dragostea și pasiunea permanentă pentru munte, indiferent de generații. Este un liant care ne leagă, un liant care ne îndeamnă mereu și mereu să ne luăm bagajul (și fizic și experiența) în spate și să pornim, iar și iar, prin păduri, pe stânci, spre și pe creste. Și dacă avem posibilități mai puține într-un anumit moment găsim alte posibilități de a fi aproape de Măria Sa, Muntele (cărți, filme, amintiri)!
”Doar o singură iubire lângă-a ta o mai păstrez
Este dragostea de munte ce mi-a dat în viață crez”
Sunt suprins plăcut de Serghei în discuții de o absolută profunzime despre permanența sufletului față de cea a trupului și de legăturile care rămân între oameni dincolo de Marea Trecere. Pentru prima dată după ani de zile de când ne știm, ”dau” de Serghei spiritual (amuzant și foarte complex este că în serile de dinainte mă învățase un fel de ”dame” în stil rusesc în care el știe ceva metode de a câștiga ușor; este o distracție așa cum ar trebui să fie orice joc între prieteni). Mulțumesc timpului și ție, Serghei, pentru răbdare și discuție!
La cabană mulțumim tare fainului cabanier Petrică (e un om cu viață grea care lasă orice lucruri personale și face în așa fel încât toată lumea să se simtă bine!), facem curățenie și luăm sacii cu gunoi făcut de noi zilele astea și pornim la vale. E un amestec de gânduri între un Memorial reușit, o potecă faină pe care am mers de multe ori și ușoara melancolie că trebuie să plecăm din munte. Până data viitoare când ne așteaptă cu brațele deschise. Recunosc că melancolia asta mă împinge un pic în față și merg mai repede, doar eu și gândurile mele, mai ales pe drumul larg de jos. La parcare ne vom aduna cu toții, cu mulțumire sufletească pentru zilele astea și urările de drum bun. Fiecare se schimbă cu ainele curate, de mașină și pornește la drum, doar eu încă vreo 4-5 sute de metri mers până la Codrin și apoi în mașină și spre casă! Și cred că fiecare are gând când o să mai revină la fainul Memorial Cuxi și la momentele faine din zilele de iarnă. Da, pentru unii contează distanțele și cifrele și este absolut normal. Pentru cei trecuți prin ”mult munte” poate contează mai mult să fim acolo, în liniște, în ”Singurătatea verticalelor”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu