Islanda, 3-8.03.2024, Z5

A venit și ziua vulcanilor! De fapt în Islanda nu este vorba de vulcani, ci de zone mai subțiri din scoarța terestră unde lava găsește fisuri pentru a ieși la suprafață. Este cumva logic că atunci când lava erupe mai mult timp într-un punct oarecum restrâns, se scurge în toate direcțiile, se acumulează și dă forma conului vulcanic! Dar mintea omului simplu percepe întâi forma conică a vulcanului și apoi formarea lui. Așa este în peninsula Reykjanes și mai ales în apropiere de Grindavik! Dar deja vorbesc înaintea lucrurilor.

Deocamdată mă trezesc dimineață, undeva când se luminează (asta se întâmplă pe la 8.30), îmi fac toate activitățile de dimineață și pe la ora 9.00 sunt în living pentru o scurtă informare (nu neapărat documentare!) despre Islanda dintr-o revistă de pe masă (mă simt în lumea corectă în care nici măcar o revistă de promovare nu exagerează și totul este prezentat la justa valoare!). Cum mai am vreo oră și ceva până la autocar/microbuz îmi propun să vizitez biserica protestantă despre care v-am tot vorbit. Pentru asta traversez parcul  Sleðabrekkan á Klambratúni. Puțin mai sus, pe strada Nóatún din cartierul Hlíðar găsim biserica Háteigskirkja. Ceva informații de pe Wikipedia (Robert Bornai): ”Háteigspriestakall a fost înființată la 17.07.1952 printr-un decret statutar. Inițial, congregația nu a avut biserică, dar a fost construită între 1957 și 1965. A fost sfințită la Advent, 1965. A fost proiectată de Halldór H. Jónsson. În 1996, a fost construită casa de caritate, care este alături și conectată cu aceasta. Biserica găzduiește un tablou de cor al pictorului Benedikt Gunnarsson, intitulat „Crucea și lumina Sfintei Treimi””. O scurtă vizită înainte de a merge la locul de întâlnire pentru excursia de astăzi!

Cum ziceam, fix la ora 11.00 pornim la drum spre Reykjanes. Ceea ce pare a fi aproape se dovedește a cere destul timp de mers. Ieșim din oraș până în Hafnarfjörður și aici facem stânga, în afara zonelor populate. Adică începe frumosul :D! Înaintăm prin zone cu teren frământat cu multe bucăți de rocă vulcanică acoperită de un strat subțire de pământ și mușchi. Strașnici sunt oamenii ăștia când îi vezi că amenajează un astfel de teren și pe el, după un strat de ciment și beton, încep să construiască tot felul de clădiri. Bine, forța lavei este imensă față de orice beton din lume. Digurile de pământ sau de beton pot doar să schimbe cursul scurgerii de lavă, în nici un caz să îl oprească! De fapt asta și fac islandezii în zona orașului Grindavik închis de ceva vreme: prin diguri naturale doar caută să dirijeze lava spre ocean fără să afecteze oamenii. Și pentru asta în mod continuu modifică terenul și construiesc noi drumuri. 

Mergem printre dealuri de lavă, lăsăm pe partea stângă grota în lavă Leiðarendi și tot urcăm niște șei aparent line (pantele line au explicația lavei scurse pe aici!) spre o fisură dintre munți unde s-a format lacul Kleifarvatn. E superb lacul lung cu plaje cu nisip și pietriș negru. Pentru peisaj șoferul ne oprește pentru 10-15 minute în punctul de belvedere numit Indjánahöfði. Avem ce vedea!

Încă vrero 10 minute și suntem la zona geotermală Seltún. Oprim în parcare și avem 20 de minute timp pentru explorare. Așa că îi dau bice până la cel mai înalt punct unde pot ajunge pe poteca maenajată. Este incredibil cum în stânga și în dreapta mea sunt mici lăculețe de apă termală (zonă activă fiindcă se vede bolborosind!) cu urme galben-portocalii-verzi de sulf pe margini. Este un spectacol să te afli în mijlocul unui astfel de colț de natură! Și mai ales să poți vedea și capta în mai multe feluri minunea asta a naturii! Veți găsi pe hărți și denumirea Krýsuvík ca punct turistic! Crestele de deasupra noastră, Trölladyngja, au legătură cu trolii. Chiar denumirea acestul vulcan ar fi ”Coșul de gunoi al trolilor”! Între noi și acel loc sunt două văi largi pe care se găsesc ceva drumuri și lacurile Djúpavatn și Arnavatn. Posibile puncte de vizitat când voi veni vreodată cu mașină 4x4!

Mai departe drumul ne coboară foarte aproape de  coasta sudică. Facem dreapta spre Grindavik și știm că drumul este închis chiar înainte de panta care urcă spre localitate. Dar asta este cunoscut aici și noi facem dreapta spre parcarea de sub Fagradalsfjall. De aici vom merge pe jos! Obligatoriu punem fiecare pe noi vestele portocalii pentru a fi vizibili. Nu este fiță, este un lucru cât se poate de practic, chiar și pentru rebelul din mine care nu prea vrea să se supună regulilor! Mă pun și în postura ghidului (de altfel am și atestat de ghid național și înțeleg foarte bine detaliile astea!) și totul pare natural. Aici nu mai este contra-timp chiar dacă totul este extrem de bine calculat. Tot povestim la deal și în șaua ce se vede în fața noastră vom face o pauză mai mare. Până acolo ghidul ne arată pe partea stângă o zonă roșie-portocalie. Acolo sunt erupții în momentul de față, la nord de Grindavik și foarte aproape de Laguna Albastră. De altfel, ambele locații sunt acum închise! Bine, toată zona este activă și monitorizarea ei și construcția de drumuri este controlată zi de zi! Urcăm în șa și acolo avem parte de un spectacol incredibil: suntem la marginea râului de lavă ce a venit din zona vârfului Fagradalsfjall acum vreo 5-6 ani! E aparent incredibil cum Pământul lucrează cu atâta forță la suprafață. Ghidul ne arată și de aici și mai de sus localitatea care a fost evacuată atunci! De asemenea ne arată pe partea cealaltă a râului de lavă și continuarea drumului pe care ar fi trebuit să mergem. Dar cum trecerea nu este sigură, au construit deasupra noastră niște serpentine largi, pe partea dinspre noi a lavei închisă la culoare. Din loc în loc se văd ca niște ”gogoși” rotunjite, lava care doar s-a întărit și nu a mai apucat să se fisureze în bucăți mai mici. Urcăm două serpentine lungi și largi (la picior fiindcă pentru o mașină de teren sunt ceva infim!) și ajungem într-o altă zonă mai plată. Aici ghidul ne va duce pe lavă! Așa că ne ”comandă” să mergem în șir indian, după el. Aparent iarăși pare o fiță, dar el măsoară și simte fiecare pas și știe unde să ne ducă. Mai întâi coborâm vreo 70-80 de metri pentru a merge încă 150-200 de metri apoi în sus pe lavă. Inspectează fiecare loc și știe un loc și sigur și în același timp interesant: avem câteva locuri unde putem sta jos pentru un sandwich sau o gură de apă. Este nevoie chiar și pentru curiosul din mine! Înainte de a ne da pauza ne arată un loc unde este o fisură cu multe culori pe margine. Este fix sub unul din locurile unde ne-a indicat că putem sta! Apropiați doar mâna să vedeți cum este! Nici nu e nevoie să atingi și să apropii prea mult mâna că simți căldura lavei! S-a întărit doar vreo jumătate de metru la suprafață și mai durează niște ani până se va întări complet! Este doar un strop din minunea și forța naturii! Știu, poate părea ceva nesimnificativ. Dar când te gândești și simți puțin din ce se întâmplă sub tine, parcă vezi lumea cu alți ochi! Anticipez ceva la polul opus: peste vreun an și ceva voi fi cu o prietenă la Detunata Golașă și vom simți rece, vom simți subteranul sau poate chiar ghețarul de sub noi! Acum să ne bucurăm de căldura de sub noi fiindcă vântul nu se potolește absolut deloc. De fapt rare sunt momentele când în Islanda nu bate vântul!!! Parcă ar fi și un Golfstream al curenților de aer pe lângă cel al apei!!! 

Revenim la drum cu atenție la fiecare pas (tot așa, chiar dacă e greu de respectat pentru un rebel!), merg în urma pașilor ghidului, mai ales pe lavă!!! La drum este altceva și ne mai împrăștiem. Cum știu bine regula de pe munte, nu ne distanțăm mai mult decât să poată vedea ghidul pe toți din grup! Mai urcăm o scurtă pantă și apoi mai mergem câteva sute de metri pe un platou de unde putem vedea conurile de lavă Geldingardalir și Fagradalsfjall. Ghidul ne arată conul cel mai înalt, un pic mai depărtat, unde a avut loc ultima erupție din zonă, cea a cărui râu de lavă l-am văzut mai jos. Știu că poate mă repet fiindcă sunt extrem de entuziasmat: doar în astfel de zone mai sălbatice (deși am văzut multe zone unde forța naturii își arată efectele mult mai puternic - ”iconic” sau ”dramatic” cică se spune acum!) îți poți da seama că oricât de mare ar fi orgoliul, ești ceva cu totul nesemnificativ pe lumea asta! Și totuși, dincolo de partea fizică, avem puterea de a lăsa ceva în sufletul și în amintirea semenilor noștri. Acum ține de fiecare să lase ceva bun sau rău, să își pună singur/ă o etichetă. Pot spune cu certitudine un lucru, fără a peria pe nimeni (deși așa pare): ca ghid de orice fel lași amintiri și gânduri bune pentru ceilalți! Nu e ușor și e mare lucru să fii ghid pe plan fizic sau pe plan spiritual!

Uf, am depășit momentul prin ultima poză! De fapt nici nu contează prea mult asta fiindcă ne întoarcem pe aceleași serpentine spre șaua de lângă râul de lavă. Vom mai sta aici câteva minute pentru a ne capta în suflet și în minte locurile (hm, or simți și ceilalți ceva de genul ăsta?) și, cu privirile pentru un minut spre zona actuală cu erupții coborâm pe drumul larg de piatră vulcanică neagră. Acum ghidul ne permite o ușoară împrăștiere cu aceeași vizibilitate între noi. La 16.50 suntem înapoi la autocar. Predăm vestele portocalii și sus în autocar, fiecare pe locul lui, pentru drumul spre casă. Facem puțin peste o oră până în Reykjavik, pe același drum pe care am venit. Doar că acum vedem peisajul cu alți ochi, cu bucurie pentru binefacerile civilizației ținând cont de impunătoarea putere a naturii pe care o văzusem pe Fagradalsfjall! 

Deja orașul, chiar și așa mic cum este Reykjavik față de marile metropole din Europa continentală, pare imens și totul pare prins de artificial și de beton. Un detaliu foarte important care nu se vede în oraș: venind din zona geotermală înțeleg și mai bine capacitatea oamenilor de adaptare la mediu: tot orașul - și de fapt toată țara! -  folosește pentru nevoile oamenilor și pentru încălzire apa geotermală! La propriu, nu doar teoriile ecologice frumoase care circulă prin Europa vestică! Încă o dată spun: vezi cu alți ochi ce poate face omul și cu câtă inteligență și umilință, în același timp, se poate înclina în fața naturii și a lui Dumnezeu. Și când vezi câtă dărnicie are natura spre oameni, nu se cuvine să facem măcar în gând o plecăciune spre Dumnezeu/Natură și să încercăm să îi dăruim și noi puțin din sufletul nostru?

Mă plimb puțin prin curtea mică și cochetă din spatele clădirii Parlamentului (Alþingishúsið) și pe lângă Dom/Biserica Albă înainte de a mai face ceva plimbare pe lângă Reykjavikvatn și prin parcul cu statui Hljómskálagarðurinn dintre lac și aeroportul privat. Deja ce vezi aici este o super-amenajare artificială care îmi stârnește dorul după sălbăticia de unde am venit doar acum vreo două ore!

Mă întorc la hostel pe drumurile de acum bine-cunoscute, mănânc ceva din ce mi-a mai rămas din cumpărături (logic, mai las ceva și pentru mâine dimineață!) și beau o bere în living urmărind ceva film despre natură la televizorul mare de pe perete. Sunt și alți călători pe lângă mine și nu am prea mult chef de socializare. Prefer să fiu singur cu gândurile și reflecțiile mele, chiar în mijlocul oamenilor. Știu, dragul și dorul de natură mă face un pic anti-social. Dar vă rog, citiți motto-ul blogului, tot aici pe pagină și doar un pic mai sus ;D! Doar cu colegul de cameră schimb câteva vorbe înainte de a mă retrage la somn. Mâine dimineață plec la aeroport...