Tură de cântare la Cuca...
Ziua 1 - 05.04.2024
... la care m-a invitat Mihaela (de altfel, mai sunt prieteni comuni în tură, dar, cel puțin așa pare, puțini care și merg pe munte). O voi lua din Bușteni împreună cu Ana și apoi pe Ginerică din Râșnov/Rosenau. Dacă tot sunt cu mașina... Drumul Bran - Rucăr are multe stopuri și ne ia ceva vreme să ajungem în Câmpulung. Facem dreapta săre Lerești și Voina și mai departe cam pe la ora 15.00 suntem la Cuca.
Hm, suntem doar noi și gazda și mă mănâncă picioarele să explorez ceva... Cum nu am doritor de mărșăluit (unii vor relaxare, alții pregătire de ceaun sau de chitară), anunț că merg până la refugiul Găinațu' și înapoi, pe repede înainte!
Urc câteva minute până ce marcajul face stânga spre Grădișteanu și mai continui puțin înainte pe valea Cuca. Să îmi iertați expresia nu prea plastică: știu din anii 2000-2001 că pentru refugiul și vârful Găinațul Mare trebuie să urc pe prima vale la dreapta numită ”Valea Căcaților”. Iertați ”subtilitatea” termenilor :D! Îmi respect amintirile, trec apa Cucăi și în vreo 45 de minute ajung în culme. Întâi vreun sfert de oră pe firul apei și când ajung sub ceva săritori fac stânga pe panta abruptă și țin tot în sus piciorul la fel de abrupt și fără nici un fel de potecă. Probabil că acum 20 și ceva de ani firul văii era plin de zăpadă de am reținut eu că trebuie urcat pe aici și nu mi s-a părut foarte greu. Bine, aveam și puțin peste 20 de ani și elanul tinereții. Acum recunosc că sunt undeva la mijloc: cei mai puțin antrenați abia se țin după mine în timp ce cei cu antrenament serios și mai puțini ani în buletin mă aleargă de nu mai știu de mine! Cum am spus, în circa 45 de minute de la ieșirea din valea Cuca ies la golul alpin și o dată cu asta se duce și zăpada. Mai sunt câteva limbi printre brăduții tineri. Și la schimb încep să apară milioane de brândușe movulii care schimbă complet tonusul. Încă puțin și sunt la drumul de culme (BR, BA) care în dreapta mă duce în 100-200 de metri la refugiul dorit. Nu era aici nici o clădire în anii tinereții mele!
Este ora 19.00 și pornesc la vale pe BR, pe lângă stâna de sub Găinațul Mare și printre alte milioane de brândușe!!! Evident că sunt cu ochii în patru să găsec ceva regine albe și nu întârzie să mi se arate câteva!!! În 20 de minute sunt la limita pădurii și de aici îi dau tot la vale să prind cât mai multă coborâre pe lumină. În 14 minute de coborât pe un picior de munte dau de o masă, fac stânga și urmez câteva serpentine care mă scot la ora 20.00 în Valea Largă (limita la care se întunecă; am ajuns super bine!). Interesant că aici dau și de un marcaj TR vechi care vine din stânga mea, din șaua Argeșel. De explorat cândva zona... Alte 22 de minute la vale și ies în drumul de Voina în apropierea Cabanei Drumeților. E mare petrecere aici și probabil câțiva din cei de acolo, cu alcool la bord, se uită cam ciudat la tipul care trece cu bețele și în viteză pe lângă ei! Să fiu sincer puțin mă interesează! Știu bine locurile și că mai am de acum vreo 5 kilometri de drum ultra cunoscut. Măresc pasul și ajung în jur de ora 21.00 la Cuca unde petrecerea era în toi. Schimbat haine cu altele uscate, masă și participat la cântare până mă prinde somnul. Nu știu până la cât s-a cântat...
Ziua 2 - 06.04.2024
Trezire de voie, cântare de voie, masă de voie! Și plimbare de voie nu prea vrea nimeni... Plecaseră câțiva harnici (4 sau 5) spre Păpușa și restul sunt prin jurul cabanei. Degeaba întreb eu de ceva drumeție că nu prea sunt doritori. Așa că Mihaela și cu Ana vin cu mine. Ideea e să urcăm cât se poate de la Bătrâna spre refugiul Iezer ținând cont că relativ recent Ana a avut o entorsă serioasă. Vom lăsa mașina la intrarea în traseu, trecem peste dig și cred că urcăm vreo 20-25 de minute. Ana resimte dureri în gleznă și atunci ne întoarcem încet spre mașină. Important nu este cât am mers, ci faptul că am ieșit un pic pe traseu și nu am stat chiar toată ziua la cabană! De altfel nu știu cum a trecut restul zilei... Bine, mâncare, cântare, iar mâncare, iar cântare...
Ziua 3 - 07.04.2024
Altă zi lejeră... Mai ales că e ziua de plecare... Nu prea se grăbește lumea cu ceva drumeții... Strângem prin cabană să lăsăm curat și văd că intențiile de a face câțiva pași sunt iarăși depline și lipsesc cu desăvârșire! Probabil că și eu sunt un pic enervant pentru ei fiindcă tot timpul vreau mișcare. Cum văd că nu se mișcă nimic și totul e cu viteză redusă, pornesc într-o plimbărică întru amintirea anilor de altă dată. La vale pe drum și după vreo cinci minute fac dreapta pe primul drumeag până la o cruce și un baraj. Doar o cățelușă albă vine cu mine și îmi ține isonul...
La întoarcere cățelușa mi-o luase înainte spre cabană parcă știind că vreau să rămân puțin singur. Pe dreapta drumului secundar, până în drumul de pe valea Cuca, este zona unde în 2000 sau 2001 ne făcuserăm, în ”școala de ghizi” adăposturile improvizate. Am în minte fiecare piatră și fiecare creangă pe care am pus-o acolo, bucata de slană pe care am lăsat-o ca fraierii în ușă, parcă o invitație pentru blănos, zgomotele de noaptea de la ursache ce a rupt un cort și a luat un rucsac cu un castron chinezesc și o treime de pâine tare, viteza cu care toți ne-am retras la cabană, imaginea rucsacului sfâșiat găsit a doua zi, pe lumină... Parcă pietrele acoperite acum cu mușchi spun toate acele povești... Doar pentru cine le-a trăit... fiindcă restul le consideră amintiri ale unui bătrânel, din altă viață! Și doar acum 20 și ceva de ani era încrederea mult mai mare, nu aveam telefoane mobile, știam că plecăm pe munte, nu și când ne întoarcem. Și nimeni nu punea problema ”dacă ne mai întoarcem”, cum acum tinde să pice în tragi-comic toată activitatea pe munte, mai ales prin prisma tembelizorului și a știrilor alarmiste... Să n-o dăm în alarme continue și să mai știm să și trăim pe munte... Asta vorbesc cu ”Tata Zen” în timp ce își strânge bagajul să plece spre Arad fiindcă are drum lung! Noi plecăm ultimii fiindcă suntem cei mai ”acasă”!
Am timp, după ce îmi las colegii, să ajung cu mașina și la telecabină la Sinaia și peste Dichiu la Peștera pentru a salva niște numere de telefon și a nota niște telefoane pentru o viitoare tură cu un grup de francezi. Hm, și acei francezi au și anulat o parte din cazări ca să iasă mai ieftin. Dar asta e altă poveste! Acum închei cu un apus din drumul spre casă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu