Azi Laura trebuie să meargă spre casă și o duc la gară la Cluj pe la Crucea Iancului, prin faina stațiune Mărișel (pe care o văd pentru prima dată și sunt încântat de peisaje), pe malul drept al lacului Tarnița și apoi prin Gilău.
Apoi îmi încep zilele de explorare. Primul meu scop este să dorm la recentul construit refugiu de pe Muntele Mare de către fainii mei colegii de la Clubul Apin Român, filiala Cluj. Știam cu aproximație unde este refugiul. Așa că urc până în Muntele Băișorii, trec de Buscat și Șesu Clad și mă opresc la circa 1600 de metri cu mașina, după turbăria/molhașul din șaua ”La Poduri”. De aici voi merge pe jos pe înserat. Am fost inspirat fiindcă după câteva zeci de metri e o limbă mare de zăpadă!
Urc pe drum pe marcaj și la primele stânci de pe platou sun unul din colegii care lucraseră la refugiu. Am nevoie de indicații mai ales că se întunecă. Merg cu el în telefon și asta îmi este mare suport moral. Las pe stânga balonul de la unitatea militară de pe Muntele Mare și după vreo 200 de metri văd indicatorul și săgeata la dreapta (marcaj PR) spre refugiu. Tot stăm în telefon până ajung în apropierea refugiului. Mulțumesc tare mult pentru suport!
La refugiu nu e semnal GSM și în schimb e un modem instalat în pod și ca urmare am semnal la internet. Anunț că am ajuns și după o masă rapidă mă bag la somn, fericit că am ajuns la ”refugiul nostru”. Mâine dimineață se va vedea cu ochi mult mai odihniți :D!
Dimineață nu am program și pe la 8.30 ies afară în căldura soarelui. Ce bine este!!! Abia acum văd în ce rai am venit: sute de brândușe mă întâmpină în fața refugiului. Și asta este nimic față de zecile sau sutele de mii de brândușe pe care le voi vedea azi! Puțin după 9.30 pornesc la drum cu bucuria refugiului de la 1687 de metri luminat de ”mândrul soare”.
Urc în Gemele Țiganului la marcajul ”bandă roșie” și de aici tot în față prin ”marea mov”. Uneori mai sunt pete de zăpadă și de cele mai multe ori trebuie să calc cu grijă să nu strivesc vreo brândușă! De câteva ori găsesc și ”regine albe” gingașe străjuite de armatele lor mov. Las pe stânga unitatea militară de pe vârf și cobor spre construcțiile din Valea Mare. Îmi place așa de mult platoul că parcă m-aș plimba peste tot! Doar că se adună norii negri și știu că mai am ceva până la mașină. Așa că fac cumva stânga spre Pietrele Cântătoare. Mai fusesem acum mulți ani într-o traversare a Muntelui Mare cu clubul, unii pe schiuri de tură, eu și alții pe rachete. Știu direcția de mers și urmez cumva mai rarul marcaj ”cruce roșie”. Îl părăsesc pentru a merge la Pietrele Cântătoare, faină ”construcție” a naturii! Fac ceva poze, admir locurile și mai ales norii negri care se sparg cu tunete în rafale în unele zone. Par să vină spre mine și atunci grăbesc puțin pasul. Revin în crucea roșie și continui la dreapta pe la marcajul de orientare al unității militare. Cunosc ideea fiindcă astfel de marcaj avem și noi la muncă! Ajung la ultima parte de drum unde las pe stânga un utilaj de mers iarna și cobor pe ultima limbă de zăpadă la mașină. Cum ține cineva sus cu mine, chiar când ajung la mașină începe ploaia!!! Sper ca pozele de mai jos să vă transpună în raiul mov înainte de amerge mai departe!
Opresc pentru câteva poze la molhaș înainte de a coborî mai departe spre Muntele Băișorii. Continui până la mănăstirea Băișoara pe care nu o văzusem până acum. Vorbesc cu Răzvan să văd dacă mai are nevoie de ceva în pregătirea traseului pentru ultra pentru Maraton Apuseni și îmi spune că toate sunt rezolvate. Măcar puțin să fac și eu dacă tot nu pot veni anul ăsta voluntar la Maraton Apuseni!
Cum am program liber, mă hotărăsc să merg în Rimetea și mâine să urc pe Piatra Secuiului. Îmi găsesc cazare și ca urmare până seara am de ajuns acolo. Cum distanța este mică, mă orientez după ceva locuri pe care nu le-am văzut până acum. Ies în Băișoara și fac dreapta spre Iara și Buru. Între ele mă opresc la peștera Surduc. Este puțin inundată, suficient cât să pot merge pe marginile galeriilor și să le explorez cât de mult se poate. Este de fapt o veche exploatare în care se spune că se țineau discoteci (https://salajulliber.ro/video-amintiri-din-anii-90-discoteca-in-pestera-din-surduc/). Interesant articol :D! Ies în Buru și fac dreapta pe valea Arieșului.
Fac dreapta spre Ocoliș și înainte de Runc văd panouri cu Cheile Runcului și Cheile Pociovaliștei. Auzisem de ambele de la colegii de club și nu reușisem să merg cu ei. Așa că merg acum! Intru cu mașina cât de mult se poate prin Cheile Pociovaliștei și apoi urc pe jos pe marcajul Triunghi Albastru spre Scărița. Voi întâlni cu bucurie marcajul Punct Roșu al circuitului Scărița-Belioara. Așa de încântat sunt că am parcurs acest traseu de nu vă închipuiți. De atâția ani (vreo 10!) de când tot vin voluntar la Maraton Apuseni rămăsesem cu acest traseu dorit! Cobor un pic spre Brădățel pentru câteva poze la Abruptul Scăriței și la Coșul Boului înainte de a reveni pe același traseu la mașină și apoi în Runc.
Cobor cu mașina în Runc și apoi voi parcurge și Cheile Runcului cu mașina până în Lunca Largă la o frumoasă troiță de unde marcajul Cruce Albastră urcă pe Belioara (cea de nord fiindcă există și apa Belioara care iese de sub Scărița prin sud spre Poșaga!) până în rezervația floristică. Și traseul acesta îl visez de mult și îmi rămâne pentru altă dată. Că doar nu le parcurg pe toate odată!!!
De aici merg în Rimetea, mă cazez și spre seară explorez un pic satul foarte fain cu ceva priviri spre Piatra Secuiului unde voi merge mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu