Elveția 5-10.07.2022 - ziua 2, Allalinhorn

Ca să faci ceva cum trebuie, e musai să pornești de dimineață! Mai ales când, pe munte, prognozele estimează vreme bună până în prânz. Și în plus, dimineața este mai rece și ghețarul se comportă mult mia bine când este mai rece. Fiindcă azi avem primul obiectiv peste 4000 de metri! Așa că la 6.00 suntem la stația ”Poștă”/”Post” din Saas Grund de unde autobuzul galben (Post bus) ne urcă în Saas Fee. La un moment dat este un stop pentru lucrări și nu stăm mai mult de cinci minute. Toți timpii afișați pe tabele și online sunt actualizați mereu cu aceste așteptări astfel încât poți să te bazezi oricând pe ceea ce este scris. Autobuzul trece bariera de intrare în Saas Fee dincolo de care doar autobuzele au voie până la parcarea acoperită și (doar!) mașinuțele electrice prin stațiune. Și acelea foarte puține și în general pentru utilități.

De aici începe Swiss Glacier World. Mai exact de pe la 3500 de metri în sus. 

Traversăm în pas alert stațiunea spre telecabina care ne urcă la Felskinn, la 3000 de metri altitudine. Scopul nostru acum este să fim cât mai repede sus pentru a prinde cele mai bune condiții pe ghețar. Mai rar ajungem la altitudini de peste trei mii de metri. Asta nu înseamnă că ar fi ceva neobișnuit. Acum, căci acum câteva zeci de ani foarte greu se putea ieși din țară spre munți mai înalți. Ca o mică paranteză am buni prieteni care au așteptat zeci de ani să poată depăși altitudinea maximă din țara noastră. Până atunci vedeau acele altitudini, acele vârfuri, acele descrieri, acele poze ca pe niște obiective aproape imposibil de ajuns. Și eu am așteptat până pe la 26 de ani ca să ies din țară, mai întâi pe munții cei mai înalți din Peninsula Balcanică (Musala, Vihren) puțin sub 3000 de metri. Și vreo trei ani mai târziu am depășit această barieră altimetrică, pe ghețarii din Austria (Sölden). Abia la 36 de ani am depășit bariera de 4000 de metri, în Maroc. Dar anticipez acum, altitudinea de 4000 de metri este total diferită ca climă, ca peisaj, ca simțăminte, ca bucurie pe continente diferite. Dacă în Africa nu am simțit nici o diferență față de clima montană de la noi (e adevărat, am mers vara!), dacă în Himalaya am ajuns până pe la 2800 de metri (nu mai mult cum este posibil să fi auzit de la alții!), aici 3500-4000 de metri se simt cu totul diferit. Acum, retrospectiv, pot spune că experiența marocană la altitudine nu se poate compara cu ce trăim noi acum. Curios sunt cum e la altitudini mari (peste 4000 de metri) pe alte continente (poate voi avea sau îmi voi face ocazii în viitor, cine știe?). 

Telecabina ne duce la 3000 de metri și aici doar facem ceva poze în mers la ghețarii de deasupra noastră sau la micile amenajări înainte de a intra în tunelul către Metro Alpin. Mergem până la mijlocul tunelului, facem stânga și apoi dreapta la casă. Ne costă 100 EUR/CHF un drum dus-întors de fiecare. Este mult (este normal într-un fel să aibă prețurile astea știind că iese profit bun, Allalinhorn fiind cel mai ușor vârf de 4000 de metri și vin destul de mulți!). Metroul (de fapt un vagon mai lung pe cremalieră) urcă în pantă prin tunel, până la 3500 de metri latitudine. Aici este restaurantul rotativ, o terasă panoramică și multe amenajări tehnice. Suntem deasupra limbilor ghețarilor și începe fascinația lumii albe/lumii de sus. Se văd limbi ale ghețarilor cu multe crevase în ele: Hochlaubgletcher este cel mai impunător, cum ieșim din complexul tehnic, pe partea stângă. În față avem creasta Hinter Allalingrat și în dreapta una din limbile marelui ghețar Feegletcher. Pe el sunt crevase mari și se fac lucrări de amenajare a acestuia (posibile pârtii?). De fapt și noi vom porni pe drumul făcut de ratrack-uri, undeva pe dreapta crestei Allalingrat. De menționat că lucrările acestea se fac după o foarte atentă analiză a ghețarului. La fel se deschid și rutele spre fiecare vârf la începutul sezonului. Asta o fac cei mai buni ghizi care estimează cel mai bine situația în fiecare an. Fiindcă ghețarii sunt activi și își schimbă structura permanent! Se pot acoperi crevase, pot apărea unele noi, se pot rupe sau se pot forma noi poduri de gheață. În fine, sunt multe detalii pe care nu le cunosc și care mă determină să am încredere în cei mai buni ca mine. Întotdeauna este cel mai bine să îți cunoști nivelul, să îți cunoști organismul, să te avânți (nu e cel mai bun cuvânt fiindcă totul trebuie să fie extrem de calculat!) doar în locurile unde știi că poți face față fizic. Și nu este nici o rușine să te oprești atunci când simți, nu că ți-ai depășit limitele fiindcă asta facem mereu, ci că ai ajuns la limita ta fizică. Și să recunoști și să ai încredere în cel care este mai bun ca tine., fără a-l supraevalua și pe el. E adevărat că cei cu un nivel mai scăzut întotdeauna vor comenta și te vor judeca. Și cei buni te vor aprecia pentru ce ai reușit să faci. Se spune că ”Cei mai buni alpiniști sunt cei în viață” (Reinhold Messner). După cum spuneam, pornim în urcare ușoară pe urma de ratrack și abia unde se termină aceastea ne vom echipa pentru a merge legați în coardă. Siguranța înainte de toate!!!

Un ultim gând înainte de a porni pe traseul propriu-zis: oare în caz de cădere în crevasă (fiindcă oricând este posibil, chiar dacă probabilitatea este mică), Gec ar putea să ne susțină pe toți? E adevărat că mai am și eu ceva noțiuni din pregătirea din 2014 pentru Grossglockner și Mont Blanc (nu am urcat pe nici unul din ele!), dar oare nu trebuia o pregătire în prealabil? Știu, asta era în plan, dar, cum am spus în postarea trecută, programul inițial ne-a fost dat peste cap. Acum mai este adevărat și că sunt multe ture ghidate în care doar ghidul știe manevrele dintr-o coardă întreagă (2-5 oameni) și are siguranță. Eu am încredere deplină în Gec fiindcă are mai multă pregătire în domeniul ăsta!

După cum spuneam, ne echipăm cam pe la cota 3600 și pornim în coardă printre crevase. La fiecare trecere pe poduri mergem cu atenție și în serpentine lungi și mers încet ajungem în Feejoch (3807m). Pauză de odihnă și fotografie! În stânga avem Allalinhorn (4027m), în dreapta Feechopf (3887m) și linia Alphubel (4206m) - Täschhorn (4491m) - Dom (4546m) - Lenzspitze (4293m), în față Rimpfischhorn (4199m) cu Breithorn (4163m) și masivul Monte Rosa în spate. În spatele acestora, în dreapta, se vede solitarul și impunătorul Matterhorn (4478m), ”muntele Toblerone” (sau ”Tomberone” cum spune un nepot :D). Pe mine mă apucă o durere de cap surdă și știu că pot merge. Este unul din simptomele de început ale răului de altitudine Doar că merg mai încet. Oricum nu merge nimeni mai repede și știu că va fi ok. Esențială este HIDRATAREA! Câte puțin ceai cald și cât de des este nevoie!

Pornim la deal pe serpentine largi, de fiecare dată anunțând în coardă când e nevoie de un ritm mai încet. Fiecare are ritmul și nevoile sale la altitudine. Important este ca echipa să fie unită și atentă mereu la colegi! Serpentinele ne urcă pe ghețar și ajungem pe un culoar cu pietre în șaua aflată la 4000 de metri altitudine (11.00). Aici am putea să ne dezlegăm coarda și să mergem separați și preferăm să păstrăm coarda așa cum am mers până acum. La 11.20 suntem cu toți la crucea aflată la 4027 metri altitudine. Cum spuneam mai devreme, pentru mine nu este prima dată când ajung la 4000 de metri. Dar e total diferit față de dățile trecute. Pentru Gabriela și Laura este prima dată. Cezar parcă știu că mai atinsese cota ”viertausende”. Și Gec... Pentru el aici este plimbare :D! Suntem bucuroși și fericiți. Ne facem și nouă poze și mai ales ”mării de munți” din jur.

La 11.30 pornim la vale pe același drum pe care am venit. Prima pauză este în Feejoch după jumătate de oră și, cu pauze de respirație repetate, trecem cu grijă de crevase și la 13.30 suntem la capătul urmei de ratrack. Aici răsuflăm ușurați fiindcă am trecut de crevase și putem să ne odihnim. Și să ne hidratăm!

Gec ne propune niște exerciții de ieșire din crevasă fiindcă mai avem timp disponibil. Amenajează corzile și ne vom juca toți cu echipamentele (urcat sau coborât pe coardă, testat diverse sisteme de recuperare din crevasă cu cât mai multe pârghii pentru a facilita recuperarea unei greutăți cât mai mari). Asta până când cei cu ratrack-urie ne fac semn să nu mai facem aici exerciții fiindcă este periculos (circa 15.00). Așa că strângem corzile și restul echipamentului și coborâm pe sub partea superioară a Allalingrat (unde se scurge apa din ghețar) pe urma de ratrack și la construcțiile de la 3500 de metri (15.30). 

Mai avem o jumătate de oră până la ultima plecare a metroului și urc să vizitez restaurantul rotitor. E foarte fain amenajat și atât de faină senzația să stai pe loc și să te miște podeaua 360 de grade. Bine, se mișcă foarte încet, o rotație completă făcându-se într-o oră! Explorez rapid tot restaurantul cu belvederi în toate unghiurile înainte de a coborî, câteva minute înainte de ora 16.00, la metrou. Și dă-i la vale! De la Felskinn (3000 m altitudine avem transportul inclus în Saastal Card, cel de care spuneam în postarea anterioară).

Într-un sfert de oră pornim mai departe cu cabina la vale și la 16.50 suntem la capătul de sus al stațiunii Saas Fee. 

Cam vreo oră explorăm stațiunea la vale, cu multe priviri înapoi spre ghețarii de altitudine. Este o stare și o energie foarte faină!

Gec coborâse mai repede fiindcă mai avea câte ceva de rezolvat. Ne va aștepta cu mașina la stația ”Post” din Saas Grund și mergem cu toții la cazare. Relaxare după o zi atât de faină!