marți, 21 decembrie 2021

Toamna în Cozia 16-17.10.2021

Cozia este superbă în toate anotimpurile. Toamna însă este unul din munții accesibili (ținem cont de faptul că poate să și ningă) și extrem de ofertanți pentru paleta de culori extrem de largă. Pentru asta am organizat, în cadrul Clubului Alpin Român Filiala Cluj, o tură pentru culori. Și anul trecut era în plan o tură asemănătoare și pandemia plus alte restricții m-au făcut să o amân pentru anul acesta. Am făcut în schimb, în 2019, o tură faină în Cozia pe trasee pe care nu mai fusesem. Dacă aveți chef să (re)citiți: http://cezarpart.blogspot.com/2021/01/cozia-17-20102020.html

Acum tura parcurge cumva traseele cele mai circulate din Cozia: la urcare muchia Turneanu și la coborârea pe Vlădeasa și Stânișoara. 

Vă invit să citiți aici descrierea turei pe blogul CAR. Voi puncta în plus doar câteva momente ”de suflet” :).

Cei 14 colegi de club regrupați la benzinăria OMV pornim la drum spre mănăstirea Turnu (puteam aduce mașinile și aici și de fapt vom vedea că va fi mai bine că le-am lăsat la benzinărie). După o discuție faină cu un călugăr de la mănăstire pornim la deal pe BA pe lângă troițe până la intersecția cu BR. La un moment dat trebuie să ne echipăm de ploaie fiindcă ceața faină prin care mergem dă semne și de ceva picuri.









De aici vom face stânga pe BR care merge spre muchia Turneanu, ne oprim puțin la locul de panoramă și apoi continuăm prin pădurea ”misterioasă și magică” (așa spuneam în Laponia pădurii prin care mergeam cu turiștii - e doar Joulukuu (luna lui Crăciun) acum, când scriu, și cumva se leagă de magia Crăciunului) până la fosta troiță de la intrarea pe firul muchiei propriu-zise. Pauză de masă și apoi, cu alte pauze foto pe la micul refugiu Turneanu, ajungem la intersecția cu BA. Pe aici vom face un ocol pe la refugiul Armăsarul înainte de a reveni în muchie.





















Mai departe este o formalitate până la cabana Cozia unde ne aștepta Răzvan care urcase pe valea Păușa și mănăstirea Stânișoara. Ne cazăm și vom avea o seară foarte faină pe care fiecare o lungește cât crede de cuviință. Să nu uit că avem surpriza ca în sala de mese să ne întâlnim cu Mircea și Ana. În oraș nu ne întâlnim și uite tocmai unde se nimerește. Doar suntem iubitori de munte, este ceva normal :)!

Fiecare face ce vrea. Important e ca a doua zi la ora 8.00 să fim gata de un mini-circuit înainte de a porni la vale. 

Mini-circuitul este de la cabană pe PR până la Poarta de Piatră. De ceva timp este acest marcaj. Eu am fost prima dată când nu era marcaj și am avut ceva de explorat ;). Abia în partea de sus a poienii Mocirle facem o primă pauză foto. Mai făcusem regrupare la intrarea din drumul auto pe BR... Doar redau plimbarea la Poarta de Piatră prin poze. Sunt mai sugestive decât orice cuvinte.








Pentru o ușoară variație de traseu coborâm prin poiana Mocirle spre drumul auto, cu unghiuri foarte vagi spre stână ”turistică” din poiană. Revenim la cabană, mai mâncăm ceva și apoi ne pregătim de drum. Cosmin venise cu mașina la cabană și va mai rămâne câteva zile. 





În planul inițial al turei trebuia să mergem pe vârful nemarcat Durduc în după-amiaza primei zilei. Cum am ajuns târziu vom merge acum fiindcă ne este cumva în drum. 


Revenim la marcajul BA pe care îl vom urma pe muchia Vlădeasa. Coborâm prin ”fundătura” (cu cabluri) de la originea văii Gardului, suntem atenți la zona abruptă și ne vom opri un pic pentru odihnă la troița și banca de pe Vlădeasa. Peisajul roșiatic merită să te oprești puțin...










Puțin mai încolo lăsăm TA la stânga și vom urma la dreapta BA spre Stânișoara, pe sub Colții lui Damaschin. Nu am mai fost de mulți ani pe aici. Uitasem ce diferență de nivel coborâm și câte serpentine sunt. Chiar și așa, cu excepția drumului auto care este lung, pe aici este cel mai sigur traseu pentru a ajunge iarna la cabana Cozia...

Mănăstirea Stânișoara ne întâmpină cu tufe foarte bogate de mure, cu un păr sub care găsim câteva fructe și cu un măgăruș tare simpatic amator de pere. Deși ne face plăcere, trebuie să îl lăsăm aici că doar nu l-om lua acasă :)! 













Vizităm mănăstirea, fiecare acordându-și atât timp cât este nevoie. Doar menționez un aspect interesant (pe care îl preiau din ”inscripțiea bisericei” pe care o vedeți mai jos: piatra de temelie a fost pusă în 1904 și sfințirea bisericii s-a făcut în 1908. Adică acum mai bine de un secol!)










Pornim la vale pe același marcaj BA. Era o idee să mergem și până la cascada Gardului și renunțăm la ea fiindcă e târziu și umiditate foarte mare. Încheiem circuitul la intersecția cu BR și ne vom opri puțin la troița unde pornește CG spre stânga și CR tot înainte spre mănăstirea Turnu (pe unde venisem). Îl întrebasem pe Răzvan (a fost de mai multe ori pe aici) de CG, îmi spune unde ajunge și propun să coborâm pe acolo. Evident că aduc argumente în avantajul acestei variante. Suntem de acord cu toții, întoarcem și colegii care erau puțin mai în față și pornim pe CG pe o frumoasă curbă de nivel, printr-un tunel colorat specific turei. Eu nu am mai fost pe aici și sunt extrem de încântat de idee și traseu!




Răzvan ne avertizase că în a doua parte a traseului este o zonă mai înclinată și posibil să fie și noroi. Într-adevăr înainte de a intra în poiana Nucețel (noi glumim spunând ”Mușețel”!) e o zonă înclinată care forțează puțin mușchii picioarelor.
După trecerea pe la marginea poienii avem parte de a doua zonă înclinată, zonă unde ne întâlnim cu un călugăr care urca spre mănăstire și căuta ciuperci. Foarte posibil să găsească pe vremea asta! Ieșim într-un fel de drum de stână și, pe lângă un buchet de ciuperci faine, apoi pe la o barieră în varianta de ocolire a stațiunii Călimănești. E o ieșire faină la asfalt, ieșire pe care nu o știam! Ca urcare mi se pare cam greu pe aici, mai ales zonele înclinate...
Facem dreapta și, într-altă ”încheiere a circuitului” trecem peste calea ferată și lăsăm în dreapta drumul pe care am pornit spre Turnu. Trecem barajul și ajungem la mașinile care ne așteptau cuminți. 

Sunt bucuros că anul acesta mi-a reușit tura. Ne mulțumim reciproc pentru participare și stăm un pic până se decid colegii noștri să plece. Toate GPS-urile și softurile indică un accident la câțiva kilometri spre Sibiu, fapt pentru care colegii analizează variante de ocolire. Până la urmă tot drumul direct e cel mai scurt. Noi pornim spre sud, spre Râmnicu Vâlcea și ne vom anunța când ajunge fiecare acasă.

Vă mulțumesc și vouă pentru lectură și, dacă dă Bunuțul, la anul am de gând să fac tura în Cozia prin locuri nordice mai puțin umblate...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu