vineri, 10 decembrie 2021

Maraton Apuseni, ediția 10, 2-4.09.2021

”Maraton Apuseni” este de mulți ani un punct important în lumea alergării montane și una dintre cele mai importante activități ale Clubului Alpin Român, filiala Cluj (din care fac parte, cu multă bucurie, de vreo 11 ani!). Și celelalte concursuri de alergare din țară au trasee superb și organizare bună, dar eu vă pot spune că pentru mine traseele de alergare de la MA sunt mereu o sursă de bucurie. Cu excepția unei singure ediții la care nu am putut ajunge, fiecare ediție mi-a adus bucurie și locuri noi. Acum surpriza a fost coordonarea punctului de alimentare de pe Dealul Voicii (de pe bucla de ultra-maraton) și marcarea traseului între Muntele Filii și Dealul Voicii. De fapt au fost în ordine inversă! Pentru mai multe detalii despre traseu puteți și chiar vă rog să intrați pe https://maratonapuseni.ro/ !!! 

Dincolo de detaliile tehnice mă simt nevoit să îi felicit pe toți colegii care s-au ocupat de organizare și traseu pe tot parcursul perioadei trecute de la ediția anterioară, pe colegii care s-au ocupat de fiecare probă de concurs de la ediția curentă, pe colegii care s-au ocupat de tabăra de bază, pentru colegii care au ținut legătura cu sponsorii, pentru voluntarii veniți din firmele-sponsori care au făcut treabă cât pentru zece oameni la un loc, pe colegii-responsabili pentru fiecare tronson, pe colegii care s-au ocupat de premii, pe colegii care s-au ocupat de gulaș, pe colegii care s-au ocupat de cazări, pe colegii care s-au ocupat de focul de tabără, pe toți voluntarii care și-au ”donat” timpul și energia pentru ca Maratonul Apuseni să fie o reușită!!! Și chiar dacă mai sus am scris categorii diferite de activități, să știți că multe din ele au fost făcute de aceeași inimoși colegi de club! Și credeți-mă, poate eu exagerez cu aprecierile și laudele către colegii mei de club, dar ”jos pălăria!” vine din partea participanților care nu cunosc toată ”bucătăria internă”!

Pe 2 septembrie merg cu o voluntară, Mioara, care a venit tocmai din Constanța (!!!) pentru Maratonul Apuseni. Vine cu trenul până la București și de aici cu mașina ajungem pe înserat la Muntele Băișorii unde ne vom caza. În zilele următoare fiecare din noi vom avea activități separate și la plecare o duc doar până la Skiland de unde și-a aranjat să plece cu altcineva spre București. Oricum, anticipasem de la început asta fiindcă eu voi merge în Cluj înainte de altă activitate a CAR, filiala Cluj!

În 3 septembrie merg cu Răzvan, coordonatorul traseului de ultra-maraton să completăm marcarea a două zone încă nemarcate. Întâi ajungem la Dealul Voicii unde va fi postul meu la punctul de alimentare și de aici pornim spre Muntele Filii pentru a completa cu marcaje acea zonă. Este o zonă superbă, liniștită, tipică Apusenilor. Din dealul Voicii mergem spre est cam pe la altitudinea de 1000 de metri, coborâm în valea Săvuleștilor (Bocului) și urcăm apoi pe o curbă de nivel spre cele câteva case de la Muntele Filii. Puțin mai departe este punctul de control unde la noapte vor sta Raluca și Ovidiu Motioc :)! Ne întoarcem pe același traseu până la Dealul Vocii și apoi cu mașina mergem în Muntele Băișorii. Mai avem de marcat o scurtă zonă din traseul de ultra, între Muntele Băișorii și Valea Vadului (parțial marcaj CA). Chiar dacă folosisem partea asta de traseu ca retragere la câteva ediții anterioare, tot am parte de noutăți pe prima parte, de la asfalt până la curba de nivel în coborâre către Valea Vadului. Cu această zonă finalizată mergem în basecamp unde voi mai ajuta la tot ce este nevoie pentru a avea tabăra de bază gata pentru startul fiecărei probe. Prima va fi proba de ultra (start la miezul nopții) și api celelalte în cursul dimineții. Pe seară Levy de la CERT ne va duce pe noi trei, voluntarii de la Dealul Voicii, sus la punctul de alimentare. Cu tot cu materiale și doar după ce a făcut multe drumuri pe la alte puncte de alimentare, tot așa cu o grămadă de materiale necesare!








Treaba noastră, la punctul de alimentare de la Dealul Voicii, se desfășoară diseară (de fapt pe 4 septembrie :D!), undeva între 2.00 și 4.00 a.m. Așa că ne vom odihni și vom fi prezenți la treabă, atunci când ultra-maratoniștii trec pe acolo și au nevoie de noi!
 
Ne trezim odihniți și mulțumiți de treaba bine făcută. Prin grupul dedicat pe Whatsapp urmărim evoluția probelor până vom ajunge în basecamp cu o altă mașină și cu materialele. Și aici ajutăm cu ce se poate și ne bucurăm de prezența colegilor, a alergătorilor cu care ne recunoaștem, de vechi cunoștințe, de gulaș, de focul de tabără... 
Aleg să dorm într-o magazie de echipamente fiindcă nu am pretenții prea mari: vreo 3 metri pătrați (pentru izopren și rucsac sunt mai mult decât suficienți). La fel și cercetașii și Radu!

Pentru plecare (5 septembrie) am aranjat cu Radu Ioanițescu să merg cu el și cu două fete cercetașe spre Cluj. Și o duc și pe Mioara la Skiland, cum scrisesem mai sus :). Voi sta la Radu și pe 6 dimineața plecăm spre... ”Făgărașii mai altfel”, o tură emblematică marca Dinu Mititeanu! Dar până atunci vom/veți mai vizita câteva locuri interesante din Cluj și din apropiere (vom vedea în postarea următoare)!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu