Azi este în program cea mai alpină muchie a turei: Muchia Bâlii! Dar mai întâi admirăm răsăritul de după piciorul sudic al vârfului Iezerul Caprei (2417m). După un mic dejun consistent inclus în prețul cazării, mulțumim gazdelor și pornim la drum prin tunel. Inițial planul era să urcăm pe TR pe unde am venit noi ieri și nu are rost să ne obosim degeaba de la începutul zilei.
Dincolo de tunel facem stânga, unii alimentează cu apă de la izvorul din apropierea ieșirii tunelului și apoi, fiecare în ritmul lui, urcăm până în curmătura Bâlei/șaua Doamnei. Încet-încet iarba înghețată se dezgheață și își prinde forma naturală de toamnă. O dată ajunși în șa în bătaia soarelui, urmează o ședință tehnică: suntem 13 oameni și trebuie să mergem de aici legați în coardă! Se rezolvă foarte simplu: suntem patru care nu ne simțim ok ca să urcăm pe muchia Bâlii. Așa că mai rămân 9 oameni, adică trei corzi a câte 3 oameni: capi de coardă Serghei (membru Salvamont Mureș), Răzvan (voluntar Salvaspeo Cluj) și Radu. Ulterior felicitări lui Radu din partea lui Ovidiu pentru a merge cap de coardă! Teodora, Mihai, Nandor și cu mine nu vom urca pe muchie și ne vom alege un traseu ceva mai scurt!
Colegii noștri parcurg matematic muchia Bâlei și înainte de vârful Lespezilor (2095m) găsesc un contrafort vestic al vârfului de 2195 m pe care coboară în valea Doamnei. După alimentarea cu apă urcă în Curmătura Văroasă (2039 m) a muchiei Laita. De aici spre sud trec de vârful La Pârâul Purcarului (2158 m) și urcă ”spre un umăr de piatră unde avem de străbătut o custură expusă. Ne echipăm din nou cu hamuri și căști, lonje și carabiniere și traversăm pe rând segmentul tehnic, asigurat de către Serghei cu o balustradă formată dintr-o lungime de coardă. De aici ajungem imediat pe vf. Laita (2397 m), satisfăcuți de parcurgerile celor două segmente de muchii nordice.” (text preluat de pe blogul clubului).
Noi coborâm la pas pe poteca marcată cu CR spre lacul Doamnei. Aici vom face o pauză de relaxare și masă înainte de a analiza variantele de a urca spre Laita. Vedem și colegii noștri pe țancurile de pe Muchia Bâlei și drumul lor mai departe (cel descris în alineatul de mai sus).
Și de aici cum continuăm? Spusesem colegilor că mergem până la lac și vedem acolo. Eventual ne întoarcem și mergem pe marcajul de creastă. Dar ne uităm un pic în sus spre pragul ce ne separă de Căldarea Pietroasă. Vedem acolo trei siluete care ne dau speranțe. Deci cumva se poate în sus. Până la ei construim un traseu pe o curbă de nivel în ușoară urcare. Ne alegem câteva puncte și pornim cătinel la deal :)! Bolovănișul și treptele de iarbă ne ajută să ajungem curând la cei trei. E de fapt unul singur și întrebăm dacă știe pe aici ceva variante. Ne spune că a venit cu colegii lui vânători și că ei sunt mai sus, pe o brână. De fapt auzisem și o împușcătură. Înghițim în sec și nu mai spunem nimic :(. Măcar am aflat că există o variantă spre Curmătura Bâlii...
Urmăm linia pe care o intuisem și ajungem deasupra pragului dintre cele două căldări. E imensă Căldarea Pietroasă de sus și vedem în ea mai mult variante terminate abrupt spre șaua dintre Paltinu și Laita. Cine a mers pe creastă știe acea curbă de nivel pe sub linia crestei, aflată între cablul de sub Turnul Paltinului și platoul de sub Laita... Și căldarea este exact cea pe care o pozam ieri cu Ștefi. Vă aduceți aminte că ziceam în postarea anterioară că nu ne imaginam că vom merge pe aici? Facem o pauză să re-evaluăm traseul. În poza de mai jos vedeți panta care urcă spre Laita. Intuiți vreo variantă?
Și noi intuim același lucru! Doar că nu pe panta înierbată dintre liniile stâncoase, ci pe stânga liniei din stânga. Puțin respiro și la deal! Mergem câte puțin și încet. Panta e destul de mare și solicitantă chiar dacă rucsacii sunt ușori (și mari pentru unii :D!). Până la peretele ce ne blochează fața nu simt nici o problemă în afara pantei. Regrupăm și pornim la dreapta pe o altă pantă înclinată spre linia principală a muchiei. E un amestec de iarbă și stâncă în continuu! Cumva ieșim în linia principală și găsim o intrare într-o galerie destul de îngustă. Pare să fie un bârlog, ceva... Mai avem de urcat și este accesibil în față! Puțin câte puțin găsim poteca ce ne duce în partea înaltă a Laitei. În dreapta vedem plăcile pe deasupra cărora vor urca colegii cu balustrada făcută de Serghei. Deasupra lor este o porțiune expusă și apoi o crestuță care îi va aduce în punctul unde suntem noi.
Vedem colegii care mai au un pic și ajung la lacul Doamnei. E clar că mai au ceva de mers, nu are rost să îi așteptăm... După un prim vârf stâncos avem o spintecătură. Nandor merge în față și identifică pentru noi un traseu accesibil. Doar la o trecere înainte de șa avem ceva expunere în timp ce mergem cu fața la stâncă! Urcăm apoi pe o pantă expusă și înierbată pe vârful Laita (2397m). Momâia e o mare bucurie pentru noi, oameni de munte. E ceva să ajungi pe un vârf cu denumire ușor controversată, mai ales că nu este pe traseu marcat și este foarte aproape de unul din cele mai circulate pasaje ale benzii roșii românești! Cam bate alizeul și coborâm sub vârf pe o platformă unde stăm la soare, povestim și încropim câte ceva de mâncare. Chiar desculți (cum trebuie să faci ca să simți Muntele!) urcăm pe vârf și tot nu ne vedem colegii. E clar că mai au și nu are rost să îi tot așteptăm. Ne vedem de relaxarea noastră :D!
Ne pornim la drum cu multă bucurie în suflet. Suntem în locuri cunoscute și tare dragi! Coborâm la marcajul oficial BR, trecem de lanțurile de sub Laita și, după pauza de 10-15 secunde la crucea schiorului, începem urcarea solicitantă spre Lăițel. Bineînțeles că sus ne merităm pauza de 10-15 minute cu capul pe rucsaci și cu picioarele desculțe. Știm bine că mai avem coborârea spre Călțun și apoi retragerea spre corturi!
Pașii ne duc domol la lac unde facem o altă scurtă pauză de luat apă. Printre altele merg pe platforma refugiului vechi și fac câteva poze cu melancolia multelor dăți în care am dormit în refugiul ”Toma Boerescu”. E adevărat că nu am apucat să dorm în el iarna...
Anunțăm colegii că am trecut de Călțun și că îi vom aștepta la corturi, urcăm spre Portița Călțunului intersectându-ne cu un grup mare de străini care făcuse traseul clasic Bâlea-Negoiu (ne întâlnisem ieri dacă îmi aduc aminte la urcarea pe Lăițel!) și apoi mai departe pe traseul cunoscut până la corturi, în Căldarea de sub Strunga Dracului (19.35). Colegii noștri bravi au ajuns un pic după înserare cu bucuria unei zile pline din punct de vedere sportiv! Mâine vom pleca spre vest...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu