Fiindcă am câteva zile libere, caut să văd locuri noi sau să revăd unele pe care nu le-am văzut de mic (ca și cum ar fi locuri noi acum). Primul este mănăstirea Zamfira pe care țin minte că am văzut-o într-o excursie, undeva prin clasa a patra. Adică puțin după revoluție! Vă dați seama că într-un fel se vede un loc din prisma unui copil și altfel din unghiul unui adult. Plus că de atunci doar țin minte numele locurilor pe unde am fost și nimic mai mult.
Așadar las Google Maps să mă ducă și parchez în fața intrării în mănăstire. Doar câteva cuvinte din istoric și apoi la plimbare. Biserica, fost metoc al Mitropoliei, a ars și a căzut în urma cutremurului din 1940 și începând cu 1969 au început lucrări de reparații, pictura bisericii centrale fiind făcută de Nicolae Grigorescu. Clădirile, așa cum arată astăzi, au fost finalizate în 1974. În prezent se fac lucrări de restaurare a bisericii principale și este deschis paraclisul ”Sf. Ierarh Nicolae” pentru credincioși (și curioși :D).
Ceaslovul din interior îmi aduce aminte cumva de scrierile lui Creangă: ” în lipsa părintelui şi a dascălului intram în ţintirim, ţineam ceaslovul deschis şi, cum erau filele cam unse, trăgeau muştele şi bondarii la ele şi când clămpăneam ceaslovul, câte zece-douăzeci e suflete prăpădeam deodată – potop era pe capul muştelor!”. Multele flori și liniștea parcă te fac să te simți în altă parte, nu la marginea unui sat... Mai puneți o fântână ornamentală și un leagăn și imaginea relaxată e completă. Bine, măicuțele lucrează de zor la flori că altfel nu ar fi așa de frumos!
Următorul loc, despre care doar auzisem, este complexul arheologic și mănăstiresc Turnu. Dincolo de mănăstirea propriu-zisă se mai pot găsi urme ale vechilor ziduri (se spune despre loc că ar fi ”Ploieștii dinainte de Ploiești”), biserica veche construită în sec. XVI pe urmele unul vechi castru roman. Din păcate nu pot intra în biserica veche (cu un telefon dat cui trebuie probabil aș fi putut intra), o admir din exterior alături de urmele zidurilor care odată formau termele castrului roman. Revin la mănăstire și pe lângă ea ajung la iaz și la cuștile cu păsări și zona cu stupi. Nu mă apropii ca să nu trebuie să dau explicații de ce sunt eu altundeva în afara locurilor accesibile publicului.
Văd în apropiere, undeva printre copaci, o ruină ce pare un conac. Google Maps îmi spune imediat că este conacul Moruzi și cum să ajung la el. Din păcate este o ruină-magazie pentru Centrul Medical ”Sfântul Dorothei”. În prispa centrului medical este un bust și un text dedicat lui Nicolae C. Paulescu, descoperitorul insulinei. Redau doar ultimul paragraf: ”Fără Dumnezeu viața nu poate fi explicată” ”Urmând preceptele carității, îngrijiți pe bolnavul mizerabil, nu ca pe un om, nu ca pe un frate care suferă, ci ca pe însuși Dumnezeu. Nimic fără Dumnezeu!”
Ies din incintă și doar redau parte dintr-un panou aflat la altă intrare în mănăstire.
În drum spre casă opresc puțin în Strejnic/Strejnicu la impunătoarea biserică cu hramul ”Sf. Nicolae”. Biserica mare este închisă și în biserica mică este un decedat, fapt ce nu îmi permite să intru. Biserica este frumoasă, dar nu poți face poze când alți oamenii suferă după cineva pierdut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu