Plecarea spre nord. Am biletul luat de vreo lună și varianta cea mai ieftină este cu două escale: München/Münich și Frankfurt. Evident cel mai mare aeroport din Germania, nu personajul din ”Leana și Costel” :)! Escalele sunt peste noapte deci pot spune că fac circa 48 de ore până în Laponia. Dar merită!
Ziua 1 - 20.11.2025
La 17.00 avionul este deja pe pistă și pregătit de decolare. Cum este noapte nu am prea multe de văzut în cele trei ore până la München. Partea bună este că, deși sunt avioane ce aparțin unor companii diferite, fac toate parte din grupul Star Alliance și ca atare nu trebuie să mă ocup eu de transferul bagajului de cală, totul făcându-se automat. Doar la destinație îmi voi lua rucsacul mare. Recunosc, de fiecare dată am un pic de emoții legate de bagajul mare. Sunt multe cazuri când s-au pierdut la schimburi de avioane. Așa că m-am învățat minte și mereu în bagajul mic am un schimb de haine pe lângă cele strict necesare. Acum, plecând pe o perioadă mai mare, am la mine și laptopul și îmi va fi super de folos pentru activitățile personale. Inclusiv selectat și prelucrat poze și scris aici pe blog. Altfel, de obicei în zilele libere am mereu activități care îmi ocupă timp. Fac poze și de prelucrat și scris când o fi timp!
Mă tot învârt prin Terminalul 2 unde am venit și am de căutat un loc unde să mă odihnesc. Văd că plecarea mâine dimineață este în Terminalul 1. Așa că merg spre Terminalul 1 cu trenul gratuit T2 Shuttle-Zug. Mă pot întoarce de câte ori vreau, dar să fiu sincer nu simt nevoia! Ce să vă zic că așa elegant este să cobori pe scări rulante câteva nivele, să iei trenul care circulă la 10-15 minute și mai rar noaptea și apoi să urci în partea cealaltă a aeroportului. Este pur și simplu imens. Aici, printre porți văd afișe care inspiră la călătorie și chiar un avion de jucărie Lufthansa pentru copii. Sunt faine amândouă! Ce este esențial: să identific unde sunt toaletele și unde aș putea să mă odihnesc. Sau măcar să mă întind puțin. Și sunt ceva scaune-șezlong chiar lângă toalete. Nu vă faceți griji, chiar este foarte curat și bine-mirositor și personalul este mereu activ. Bine, peste noapte sunt câteva ore de pauză, dar atunci este liniște și sunt foarte puțini călători. Doar câte un rătăcit ca mine care din când în când își mai ia câte o cafea de la automat. Doar la transferuri cred că se întâmplă asta. Altfel nu văd de ce ar sta cineva peste noapte în aeroport. Bine, nu mai știu exact, dar sunt câteva ore în timpul nopții când nu sunt legături cu orașul. Deci dacă ai rămas în aeroport, acolo trebuie să stai în acele ore!
Pentru mine nu e bai că am laptopul la mine. Și cum nu pot dormi, scot laptopul și prelucrez poze pentru blog. Și trece timpul... cu folos!
Ziua 2 - 21.11.2025
Hm, cu toate activitățile pe care mi le găsesc undeva pe la 5.00 parcă m-ar lua somnul. Ca să mă înviorez îmi strâng toate catrafusele (adică toate încap în rucsăcelul mic, de tură) și pornesc la explorare a Terminalului și mai departe în afara lui, pe afară, a zonei aferente. Care este imensă, un oraș în sine! Fiind în Shengen nu e bai să călătorești liber, doar cu cartea de identitate și biletul de avion, indiferent de format. Doar la întoarcere în aeroport știu că voi intra la turnicheți cu scanarea codului QR al biletului. Asta după ce îmi luasem doi covrigi d-ăia groși și pufoși, tipic germani!
Fiind zbor intern și scurt, în 45 de minute aterizăm la Frankfurt. Chiar dacă și aeroportul acesta este imens, parcă mă descurc mai repede să îi parcurg lungile culoare și să ies la aer. Hm, aș putea zice aer curat, dar e o ditamai zona industrială. Se simte mai curat fiindcă sunt doar câteva grade peste zero, destul de rece pentru Germania.
Îmi făcusem rezervare prin booking la hotelul Meininger aflat la vreo doi kilometri de aeroport. Aș putea merge cu ceva autobuz, dar e mai bine pe jos fiindcă am nevoie de mișcare! Ieșire din aeroport, la dreapta spre și pe sub Abflugring unde e o stație de autobuz (Frankfurt Airport P36), mai departe în Hugo-Eckener Ring până la intersecția cu Kapitän-Lehmann-Straße. La dreapta aceasta duce la Terminalul 1 și eu merg la stânga, mai întâi pe partea stângă și apoi trec un pic ilegal pe partea dreapta. Am ratat o trecre de pietoni și ca să trec pe dreapta unde am eu nevoie cred că ar mai fi trebuit să mai merg 1.5-2 kilometri în plus. Încă mă bate gândul să merg în oraș, fie cu autobuzul, fie cu trenul. Fac dreapta pe Thea-Rasche-Straße și apoi stânga pe Bessie-Coleman-Straße. Găsesc repede hotelul, primesc cheia și urc în camera de la etajul 6. Circa 15.30. E un pat supraetajat și un pat dublu, simplu. Deocamdată sunt singur în cameră. Dar cum am patul de la etaj, urc acolo. Nu știi dacă nu mai vine cineva pe seară. Și va veni o fată care va pleca mâine dimineață înaintea mea! Mă apucă comoditatea și renunț la orice drum în oraș. Mai bine cobor la recepție, iau o bere și niște snack-uri și mai prelucrez niște poze. Să folosesc timpul în mod util. Am de recuperat noaptea de ne-somn și mă culc devreme, chiar înainte să se întunece complet.
Ziua 3 - 22.11.2025
Cursa spre Ivalo (nordul nordului ar zice unii; eu aș spune că mai sunt 450-500 de kilometri până la Nordkapp și încă 1000 de kilometri mai la nord este insula Svalbard locuită permanent!) este la 12.50 și am mică distanță până la aeroport. Așa că îmi permit să dorm mai târziu, abia la 9.40 părăsind camera. Înainte, pe la 8.15-8.20 coborâsem la recepție-living pentru o cafea și un aperitiv ceva. Nu am micul-dejun inclus. Cei care îl au inclus au altă sală, undeva după living. Predau cartela și merg spre aeroport.
Sunt -2...-3 grade Celsius și pentru cei de aici este foarte frig. E adevărat că simți un pic mâinile reci, dar nu e chiar așa de frig. Pentru mine că sunt obișnuit și mai ales că trebuie să fiu pregătit pentru cele -18 (!) grade Celsius când voi ajunge în nord, la aeroportul Ivalo! Se vede bruma pe iarbă în momentul în care fac stânga pe Kapitän-Lehmann-Straße. Numele Lehmann mie îmi spune multe fiindcă oameni cu numele ăsta au contribuit mult la construcția rețelei de poteci marcate din zona Brașovului. Probabil că cei cunoscuți mie nu au legătură cu căpitanul Lehmann...
Cam pe la 10.30 (sau puțin mai devreme) ajung la aeroport și povestesc cu maică-mea puțin la telefon până să se afișeze poarta la care trebuie să ajung. La 11.15 afișează poarta A40. Este cea mai îndepărtată și am timp destul să ajung. Puțin după 12.00 începe îmbarcarea. Merg direct la poartă, îmi iau o apă de la un automat și o cafea de la un altul. Am ceva de așteptat. Sunt multe avioane interesante pe partea cealaltă a Terminalului și se văd pe ferestrele mari. Și un băiat curios se uită la avioane și părinții îl trag un pic să nu mă deranjeze. Da' mă dau eu la o parte. Lăsați copilul să își manifeste curiozitatea.
Dacă era liber până să anunțe poarta de zbor, în câteva minute se umple zona de la poartă. Intră întâi cei cu prioritate și apoi noi, restul. Dar știu că ajungem în același avion! Decolăm în timp util, avionul face virajul inițial conform procedurii SID (Standard Instrument Departure) pentru a se înscrie pe ruta directă spre Ivalo.
Linia de zbor merge spre Marea Baltică, lasă pe stânga Hamburgul, este vizibil golful unde este stațiunea Bansin (știu, nici eu nu am auzit de ea!) aflată aproape de granița cu Polonia (9 kilometri până la Świnoujście, localitate aflată între Marea Baltică și lacul Szczecin/Zalew Szczeciński). Se mai vede vag golful Zatoka Gdańska unde e orașul mare Gdańsk și apoi cerul se acoperă cu marea de nori până ajungem peste Marea Baltică între Turku și Tampere. Dacă în Germania se văzuseră câteva zone cu zăpadă, de aici totul începe să fie acoperit. Doar este Finlanda, așa e normal. Mai zburăm vreo oră și intrăm în întuneric,/zona de noapte polară (circa 15.15-15.20). Îmi era dor, de șapte ani nu am mai fost pe aici... Deja ceasul (”ceasa” din rusă/bulgară=oră!) se schimbase. În Germania fusesem pe ora Europei centrale și acum adăugăm o oră, exact cum este în România. În puțin peste o oră aterizăm la Ivalo (16.30). E întuneric, e frig (-18 grade Celsius). O altă lume față de restul Europei, atât de faină pentru mine! În 10 minute ieșim din avion și mergm la banda de bagaje. Uitați și voi ce primitor este amenajată, pentru sezonul ce începe. Chiar dacă e un pic artificial, amenajările sunt foarte faine!
Vreo oră de așteptare și primesc bagajul intact. Îl pun în spate și ies din aeroport cu dor de a simți frigul lapon. La stânga este autobuzul/autocarul care ne duce spre oraș, plătesc cu cardul biletul (linia Eskelinen, 14 euro până în centrul stațiunii, hotelul Riekonlinna) și aștept un pic plecarea. Probabil că așteaptă să vină mai mulți. Senzația mea e că a mai așteptat o aterizare. Dar nu e bai, aici înveți să ai răbdare și să te bucuri de tot. Și să înțelegi că ritul vieții e mult mai reduc când e rece.
Lângă hotel, la sediul firmei, e o bucurie să văd oameni cunoscuți și mai ales pe amabilul și răbdătorul Janne. Primesc cartela/cardul de angajat și apoi Janne îmi va da lenjeria și mă va duce la cazarea de la Poromooli, Raitopolku 18. Fac cunoștință cu Istvan și cu Samuele, colegii mei de cazare. Ne vom înțelege foarte bine, mai ales cu Istvan fiindcă avem același tip de perosnalitate, doar vârsta fiind diferită (el are 37-38, eu 45). Istvan venise cu vreo săptămână mia devreme, Samuele cu o zi sau două!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu