Dimineață ploioasă și greu mă auto-conving să pornesc la drum. Sunt doar ceva nori și pe după amiază se anunță chiar o stricare a vremii dinspre vest. Vedem ce va fi. Deocamdată merg pe străzile deja arhi-cunoscute până în centru, cu un autobuz ajung la autogară (știu că am mai spus, 4 și 5B merg la autogară) și în jurul orei 11.00 pornesc cu un microbuz spre Kruja (200 lekë). Aflu că la 17.45 am ultimul microbuz înapoi, cu schimbare în Fushë-Kruja. E bine! La 12.00 microbuzul mă lasă sus, în Kruja (Rruga Donika Kastrioti). Dacă până în Fushë-Kruja și apoi Kameras eram în zonă aproximativ plată, mai sus sunt multe serpentine. Dacă în Tirana și până în Kameras altitudinea era de 110-150 m, în centrul Krujei avem 530-600 de metri. Anticipez acum: îmi plănuiesc să vin și în altă zi pentru a coborî din Kruja (se citește Cruia!) spre câmpie și va rămâne doar un plan. Din centrul orașului unde este statuia lui Skanderbeg, eroul național, pentru început vreau să ajung la cetate. Pentru asta, mai întâi ajung, în capătul de sus al pieței (sudic) la monumentul lui Ahmet Mythar/Dede Baba. Aici se găsește și mormântul lui Haxhi Hamza Baba, un învățat musulman important.
Un pic de istorie: Kruja a fost prima capitală a principatului Arbanon, primul stat albanez din Evul Mediu (1190), fondat de Progoni și succedat de fiii săi Gjini și Dhimitri. Epoca de aur a Krujei a fost sub Dhimitri Progoni în 1208-1216.
Înaintez spre Cetate prin Bazarul Vechi, o foarte faină zonă declarată monument arhitectural. Și este extrem de plăcut, pitoresc și în același timp turistic și comercial.
Castelul Kruja simbolizează puterea albanezilor datorită eroismului lui Gjergji Kastrioti Skanderbeg în lupta împotriva invaziei otomane. Castelul a fost construit în sec. V-VI d. Hr., în sec. XIII-XIV d. Hr a fost centrul statului Arbanon și apoi centrul rezistenței lui Skanderbeg față de atacurile otomane. Vedeți ce se poate vizita. Eu mă limitez doar la ceea ce poate fi văzut gratis, în exterior. Muzeul Național de Istorie este interesant de văzut, dar e un grup prea mare și mi-ar scădea ritmul de mers. Să nu credeți că alerg chiar tot timpul, masa de prânz o iau tihnit, împreună cu o cafea faină, la restaurantul Emiliano din partea de sus a castelului. Și aștept cu răbdare oprirea ploii pentru a-mi continua explorarea...
Sub zidurile castelului mă opresc puțin la mormântul lui Baba Maksuri înainte de a continua spre un traseu extrem de interesant.
Cobor pe deasupra bazarului și a hotelului Panorama și după restaurantul cu același nume fac dreapta pe Rruga (e) Malit spre poteca ce urcă spre mormântul lui Sarisalltik. Asta înseamnă în câteva serpentine pe strada amintită și apoi, după ce trec pe sub o faină arcadă, văd săgeata indicatoare care mă duce la dreapta pe trepte de beton. O mare parte din traseu este amenajată astfel și în rest poteca este largă și în zeci de serpentine pentru a câștiga altitudine cu efort cât mai mic. Îmi place enorm și, chiar dacă nu e altitudine foarte mare, în sfârșit mă simt pe munte. Este prima linie de munți de la malul mării încoace. Mai e un rând de dealuri mult mai mici. Stâncăraia apare din loc în loc prin vegetația de toamnă și oferă imagini extraordinare. Este ceea ce mi-am dorit. Din când în când fac pauze pentru poze și apoi continui. Trec de o grotă, de ceva zone cu stânci pe care se prelinge apa, mai parcurg alte serpentine cu poteca însorită și chemătoare și mă opresc la izvorul aflat sub zona căutată.
Sunt la 1070 m altitudine, urc încă o serpentină cu stânci și poteca înierbată și ajung la niște clădiri nefolosite. Încă o curbă la stânga și sunt la intrarea spre mormântul lui Sari Salltik (1120m). E amenajată o mică terasă, e un izvor bun și bustul învățatului. A fost un derviș turc din sec. XIII venerat ca sfânt de către musulmanii sufi Bektash în Balcani, Dobrogea, părți din Orientul Mijlociu și comunitatea islamică Sunni.
Un pic de detalii, restul le puteți citi voi pe Wikipedia:
”Adevăratul său nume era Șerif Hızır, însă în lucrarea Saltuk-Nâme – dedicată, în cea mai mare parte prezentării vieții sale – apare și cu numele de Șerif, Server, Saltık, sau Seyyid. Numele tatălui său era Hasan, iar cel al mamei, Rabia. Și-a pierdut tatăl la vârsta de trei ani. Se cunoaște că Sarı Saltuk s-a născut la Sinop, Turcia și că tatăl său trebuie să fi fost conducătorul unui oraș sau a unei provincii. Sarı Saltuk a fost o persoană luminată, profund respectată nu doar de musulmani, ci în același timp, și de unii vecini creștini. În Saltuk-Nâme este menționat până și faptul că el cunoștea religia și limba creștinilor în măsura unui preot, că s-a aflat în diverse relații cu ei și că pe unii dintre ei a reușit chiar să-i convertească la islam. În scrierile hagiografice apare ca un bun musulman, stând departe de gruparea "Kalenderiye", prin raderea părului, a mustății, bărbii și a sprâncenelor. De asemenea, se zvonea că își forma cu ușurință prietenii, cum este și cazul celor legate cu Hacı Bektaș Veli, Kutbettin Haydar, Karaca Ahmed, Tapduk Emre, Seyyid Mahmud Hayrani, Ahmed Fakih, Celalettin Rumi sau Seyyid Cemal Kalender. I s-au atribuit și puteri supranaturale. Uimea prin forța sabiei sale din lemn de curmal, prin tăierea în două a unui copac pe care zece persoane nu îl puteau cuprinde, prin mișcarea sa dintr-un teritoriu într-altul într-o clipită. Potrivit aceleași surse, Saltuk-Nâme, Sarı Saltuk a trăit 99 de ani, fiind ucis prin otrăvire și printr-o lovitură de hanger. Cu toate acestea, se spune că înainte să-și dea ultima suflare l-a omorât pe cel care a l-a otrăvit și înjunghiat. Potrivit unei legende, Sarı Saltuk a cerut ca după moarte, corpul să-i fie pus într-unul din cele șapte coșciuge și să fie trimise apoi în șapte țări. Se pare că acestea au fost aduse la Moscova, Polonia, Cehia, Suedia, Moldova și Dobrogea. În Seyahatnâme, Evliya Çelebi pretinde că Sarı Saltuk le-ar fi spus oamenilor săi: Ölünce Neni yıkayıp yedi tabut hazırlayın, çünkü enim için yedi kral cenk etmeli!(După ce mor să mă spălați și să îmi pregătiți șapte sicrie, căci pentru mine trebuie să se lupte șapte regi!) Sarı Saltuk a fost un personaj influent, mai ales în zona balcanică. Astfel, musulmanii din Albania, Macedonia, Tracia și Dobrogea l-au îndrăgit și venerat, mulți susținând că mormântul său se află pe teritoriul locuit de ei. Însă în general este acceptată ideea că mausoleul său se află în Babadag, România.”
De la locul de rugăciune aflat imediat sub bust (de remarcat culorile alb și verde) se coboară în grotă câteva zeci de metri și pe stânga găsim câteva morminte și haine aduse aici spre a primi din puterea sfântului. Explorez locul peste tot înainte de a reveni la suprafață.
Câteva trepte mai sus și sunt în parcarea de la Mali i Krujes (1150m) unde citesc pe un panou câteva detalii legate în special de vegetația de karst vegetație mediteraneană și pajiști cu multe plante medicinale. O caracteristică a muntelui Kruja, parte a lanțului Kruja-Dajti este prezența amestecului de stejar și pin până la altitudinea de 800 de metri. Altitudinea maximă este de 1176m și vă dați seama că mă tentează să ajung acolo. Încerc cumva direcția și mi se pare că se înfundă toate potecile. Așa că încerc altceva: o coborâre la drumul asfaltat (adică să tai prima curbă) și apoi să merg spre și pe drumul ce merge la Barul ”Baruni” și mai departe la Kruja Bio Food. Bine, astea sunt denumiri super pompoase pentru ce este aici. Prin pădure găsesc ceva poteci ce mă coboară abrupt la asfalt și aici am parte de o ”minune”: pădurea are milioane de culori și nuanțe, cele mai multe fiind între roșu, roșcat, portocaliu și galben. Din loc în loc mai e câte un copac verde ca o pată de culoare. Așa că mă felicit pentru alegerea de a nu face traseul dus-întors. Bine, ar fi plictisitor și obositor pentru genunchi. Las pozele să vorbească până la locurile menționate.
Întreb niște oameni de vârful cel mai înalt și îmi spun că nu se poate ajunge de la ei, ci trebuie să mă duc la parcare și de acolo ar fi poteca. Serios? Le mulțumesc și văd pe hartă o pantă înierbată și apoi stânga spre vârf. Panta aceea are tot felul de ieșiri calcaroase și ajung într-o șa. La stânga o potecă mă urcă exact pe culme și la stânga mea văd piramida celui mai înalt vârf. Sunt poteci vagi care mă duc pe partea estică până aproape sus și apoi intuitiv ajung la stâncile aflate la cea mai înaltă altitudine. Merg până unde văd că începe să coboare în fața mea. Și am surpriza să vină valuri de ceață dinspre est. Deci vremea se confirmă spre după amiază.
Vedeți și o momâie care marchează vârful...
Cobor pe unde am venit, pe creastă, până la șaua de unde urcasem de la acea cabană/restaurant acum închisă. Văd că o potecă mă duce mai departe spre o grotă și apoi spre parcare. Urmez intuiția care mă scoate chiar pe platoul unde găsesc intrarea în grotă/peșteră. E un fel de aven și atunci nu mă las în el. Nu știu când se poate rupe vreo bucată de calcar și mă trezesc că nu mai pot ieși! Urmez potecile mai departe, la un moment dat mă intersectez cu un băiat cu capre și ies la o șa și un alt vârf. Poteca mă duce la stânga, pe sub vârf și ies la un adăpost și apoi ceea ce pare a fi o stație de transformare. Încă o coborâre ușoară și sunt la parcarea de mai devreme. Pe aici nu există marcaje!!!
Cobor pe asfalt și la prima intersecție e o poartă de piatră care duce spre un restaurant numit Buza e Malit. Cobor mai departe, ajung pe zona unde fusesem mai devreme și trec de șaua unde mersesem pe drumul spre Kruja Bio Food. Sunt ceva mașini pe aici, dar vreau să merg pe jos fiindcă pădurea este extrem de faină. Așa că verific distanța până la Kruja: aproximativ 6 kilometri! Bun, Cezare! Dă-i cu praf de mers prin pădurea asta așa de faină. Urmez serpentinele și prima pauză o voi face în șaua de dinainte de un vârf piramidal. Mai sunt și câțiva motocicliști care fie urcă, fie coboară și se opresc aici pentru poze. Uf, nu știu cum să găsesc numele atâtor vârfuri superbe. Doar ce am găsit este că spre est este Parcul Național Qafë-Shtamë cu vârfuri și de 1700 de metri. Se văd doar câteva vârfuri, restul fiind învăluite de alb.
De aici drumul tot coboară în serpentine luuuungi spre nord, spre o șa aflată deasupra râului Lumi i Drojës care separă muntele Kruja de Maja e Rakshanit. Spre nord, deși e mai mic (920-925m), pe ultimul munte amintit vedem niște verticale de numa-numa. Firul văii esta la circa 200 m altitudine! Eu încă mă aflu pe la 760 m și sub mine se prefigurează niște abrupturi interesante. Ceva poze în prima curbă la stânga. Mă mai uit o dată în urmă spre valea pe care am coborât fiindcă imediat pierd unghiul spre ea. Urmez asfaltul și chiar în punctul unde valea atinge linia crestei muntelui Kruja e o parcare și mai e o mașină din care sunt câțiva tineri coborâți pentru poze. Va mai veni încă o mașină cu tineri tot pentru asta. Și câțiva motocicliști! Mai departe, vreo sută de metri mai jos, opresc și eu (sunt pe jos, nu cu mașina) pentru poze spre abrupturile care se lasă sub mine. Și pe stânga drumului, sub munte, e o surplombă faină de câteva zeci de metri lățime. Mă felicit în gând pentru că am ales să revin pe aici în Kruja! Și tot drumul mai departe, până la un restaurant cu sculpturi faine în ghips și apoi primele case și poteca pe care am urcat, este suspendat foarte fain pe coasta muntelui și nu mă satur de toată frumusețea pe care o văd.
Am de ajuns la stația de autobuz și atunci pun Google Maps să mă conducă. Uneori cobor pe străduțe abrupte, alteori acestea au doar trepte de ciment și alteori sunt doar trepte cu balustradă care fac legătura între străzile atârnate pe coasta muntelui. Știu că la un moment dat am oprit și pentru o poză la apus, undeva pe niște scări... La 17.15 sunt în zona restaurantului Panorama de unde, câteva zeci de metri mai jos, iau microbuzul. Coboară doar până în Fushë-Kruja și costă 100 lekë. De acolo voi avea alt microbuz spre Tirana. E bine! Cobor fainele serpentine și chiar în mijlocul satului de jos mă lasă în stația de mașină. Aștept puțin și apare un alt microbuz care merge spre Tiranë. Alți 100 lekë. Par cifre mari, dar repet 100 lekë echivalează cu un dolar. Sau mai bine zis la paritate cu un euro!
Fix la ora 19.00 microbuzul intră în ”județul”/bashkia Tiranë. Prin cartiere foarte pitorești (chiar dacă acum este noapte se poate observa cu ușurință că poți găsi de toate peste tot) e destul de aglomerat și facem 40 de minute până în centru/qendra. E o atmosferă apăsătoare din cauza norilor gri care acoperă cerul în totalitate și parcă anunță ceva ploaie. Dar nu va fi!
Urc pe cunoscuta stradă Rruga 4 Dëshmorët și apoi pe Rruga Bardhyl la stânga. Trec de hostel și intru la primul magazin mic, de cartier. Vânzătoarea nu știe nici română (evident!), nici engleză. Dar ne înțelegem foarte bine prin semne și îmi arată cât costă pe un calculator de mână. Nu mai știu ce las dintre produse fiindcă nu am bancnote suficiente cât să plătesc și parcă nu aș vrea să schimb una mai mare. Nici o problemă! Îmi dă/Iau și pungă/çantë (citit ”ciante”) și mulțumesc/faleminderit. Și ei folosesc internaționalul ”mersi”, dar întotdeauna am observat că două-trei cuvinte în limba celuilalt provoacă bucurie, mulțumire și zâmbete. Și altfel colaborezi când vezi că cineva se străduie să vorbească în limba ta, cu atât mai mult cu cât știi că nu e o limbă ușoară pentru ceilalți. Merg la hostel și mă apuc să gătesc când găsesc un ochi liber la aragaz. Nu am găsit exact ce voiam eu, dar aveam poftă de un fel de bulz. Chiar vânzătoarea îmi spusese numele unui magazin unde pot găsi brânză de vaci și telemea. Știu că am mers într-o altă zi acolo și mi s-a părut foarte scumpă. Dar sunt convins că e asemănătoare cu a noastră, cel puțin la textură semănând destul de mult Și acasă fac un fel de polenta. Nu este mămăligă fiindcă mălaiul găsit este foarte fin și iese mai mult o pastă galbenă decât mămăliga din mălai dur, cea de acasă. În loc de telemea pun câteva triunghiuri de brânză topită și în loc de ceva slană niște cremvurști tăiați felii. Asta e, facem cu ce avem! Poftă bună și apoi spălat vasele și somn ușor. Observ că albanezii se uită un pic ciudat la combinația mea, dar și ei au feluri de mâncare extrem de bune, multe gătite cu legume, tocănițe sau alte ”felul doi”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu