Albania este o țară aflată între munte și mare. Și da, chiar dacă eu sunt iubitor de munte să știți că îmi place și marea. Mai ales zonele cu faleze sau coaste înalte. Și mă fascinează mereu soarele la răsărit sau la apus când își întinde lumina pe valuri, într-o formă undeva între triunghiulară și liniară. Și chiar și ziua se poate vedea forma asta, dar mai ales la schimbarea din zi în noapte și invers. Așa că una din variantele de explorare în Albania, acelea pe care le găsisem acasă sau pe care le găsesc aici, pe parcurs, este orașul-stațiune Durrës. Este vechea capitală și o aleg astăzi în funcție de vreme: în zona montană plouă și la malul mării este soare!
Mic dejun relaxant și verific orele la care am microbuz spre Durrës. Găsesc 11.45 pe internet și apoi din jumătate în jumătate de oră. De fapt de la 6.00 dimineața am microbuze spre Durrës. Așa că nu contează la ce oră merg, ci doar ultimul microbuz/autocar înapoi. Pe la 9.30 pornesc la drum cu primele poze pe exterior la localul Friends de la colțul străzii Bardhyl pe care stau eu.
Trec intersecția și continui pe Rruga Ferit Xhajko (o stradă largă, liniștită, cu multă verdeață și cu multe magazine de tot felul, repet, tipic pentru România anilor '90-2000. Pentru scurt timp, îniante de Bulevardul Nou/Bulevard i Ri, strada se redenumește Rruga Reshit Petrela. Un sfert de oră îmi ia de la localul Friends până aici!
Bulevardul este larg și amenajat până aproape de ocolitoarea Unaza e Madhe (vă amintiți de ea prin giratoriul dinspre BUNK'ART 1) pe zona fostei gări și a terasamentului acesteia. Cum am văzut multe gări mari la viața mea, îmi imaginez măreția acestei gări în timpul comunismului. Acum, când vizitez am convingerea că bulevardul e legat de ocolitoare. Tot ”acum”, când scriu, observ că nu sunt legate! Cartierul se numește Stacioni i Trenit în amintirea gării. Și tot în amintirea căii ferate la câteva sute de metri, pe partea dreaptă, este amenajată o zonă verde și găsim o locomotivă cu aburi model TKT-40 restaurată în 2023 de ”Hemingway” Fan Club Albania. O bucurie pentru mine să văd acest ”monument istoric industrial”. Pe partea cealaltă a bulevardului (două benzi pe sens) este un tanc (nu văd nici o inscripție pe el), evident nefolosit, pictat cu tot felul de flori în culori vesele, cu țeava ridicată spre oraș și o ușă deschisă. Se vede puțin în interior... Încă o privire spre locomotiva cu munții profilați în spate (Dajti, evident, cu vârfurile în nori) și mă întorc în piața/intersecția din capătul bulevardului.
Pozez statuia regelui Zog în fața căreia e o femeie care vinde bilete la TeleBingo la o tonetă (recunoașteți denumirea?) și ceva mai în față, pe Bulevardi Zogu I, sculptura modernă Trombë. Traversez bulevardul larg cu o zonă verde, cu pistă de biciclete pe mijloc și la următoarea intersecție fac dreapta pe Rruga Dedë Gjo Luli prin spatele Muzeului Național de Istorie/Muzeu Historik Kombëtar. Imediat ajung la stația de autobuz cu același nume de unde iau primul autobuz (4, parcă!) spre Terminali (plata în autobuz la controlor, 40 lekë; repet informația: vine controlorul șa tine, îi dai banii și îți dă bilet, e o interacțiune omenească foarte faină, la un moment dat am văzut într-un autobuz controlorul chiar glumind cu o doamnă mai în vârstă - avantajul limbii albaneze!). 11.30 la stația Terminali, un cappucino la sticlă de plastic și niște napolitane de la chioșcul de acum cunoscut și în autogară găsesc microbuzul de Durrës. La fix pentru plecare (11.45): 200 lekë!
Drumul SH2 ne duce timp de vreo 30 de minute până la intrarea în Durrës și apoi încă un sfert de oră până la autogara din centru (Rruga Adria) foarte aproape de fosta gară de tren și de port. Este, deși nu e distanță mare din Tiranë, o vegetație total diferită, mediteraneană. Doar suntem la Adriatică, cumva parte sau legată de Mediterană!
Știți că mie îmi plac locurile mai altfel și, cât se poate, traseele mai altfel decât merg majoritatea. Așa că acum primul loc ales este ”Poarta Dorințelor”. Ca să ajung acolo de la giratoriul de lângă autogară cobor spre mare pe Rruga Egnatia.
Vă amintiți că am pomenit de Via Egnatia. Uite ce spune Wikipedia (și în alte părți poate fi mai detaliat): ”Via Egnatia (limba greacă: Ἐγνατία Ὁδός) a fost un drum roman antic construit în secolul al II-lea î.Hr. Drumul trecea prin provinciile romane Iliric, Macedonia și Tracia, traversând un teritoriu care astăzi aparține statelor Albania, Macedonia, Grecia și Turcia (partea europeană).” Pe poza din ultimul link și mai apoi pe Google găsim denumirile Dyrrachium și Epidamnos pentru actualul Durrës. Și aflăm și că orașul a fost fondat de coloniștii greci în sec. VII î. Hr. Părerea mea e că zona era locuită mult înainte fiind la coastă. Dar e doar o părere!
Fac dreapta pe Rruga Fetah Bllaca și apoi iar dreapta pe Rruga Enver Zazani. Aici este un Centru de Creativitate (MUZEH LAB) și Poarta Dorințelor (Porta e Dëshirave), o frumoasă poartă-grilaj cu multe lacăte și bine ascunsă printre case liniștite. Așa îmi place să găsesc astfel de zone și locuri...
Nu e un detaliu prea frumos, dar turistic e ”util”. Nefiind toalete publice, când ai/am nevoie, trebuie găsit un loc mai dosit. Problema e să fii atent în toate direcțiile fiindcă totuși jena e mare :).
Revin în Rruga Fetah Bllaca și continui spre Bulevardi Dyrrah. Îl traversez și imediat ajung la termele romane ascunse în curtea din spate a Centrului Cultural/Teatrului ”Alexandru Moisiu”/Qendra Kulturore "Aleksandër Moisiu". Dacă nu vezi placa explicativă de pe gard poți rata foarte ușor termele romane!
Puțin mai în față este Forumul Bizantin, centrul tradițional al vechiului Dyrrah. Era o piață deschisă, circulară, cu un podium central și coloane pe o circumferință de circa 40 de metri. În jurul pieței erau clădiri cu diferite funcții, folosite în sec. VI î. Hr. în timpul împăraților Iustinian și Anastasios.
Ajung imediat în Piața Orașului/Sheshi Liria aflată în fața Primăriei. Este o piață aerisită, cu arteziene și palmieri înalți. În partea dreaptă, pe un deal, găsim Marea Moschee din Durrës/Xhamia e Madhe e Durrësit la baza căreia descopăr o expoziție de pictură cu pensula și din pietre. Este gratuită și probabil doamna care supraveghează se miră de prezența mea acolo. După mine vor mai veni câțiva turiști. Este aproximativ ora 13.00...
Mulțumesc, ies la dreapta și urc pe niște scări/Rruga Sotir Noka care mă duc deasupra amfiteatrului roman. Se poate vedea de sus în ansamblu și doar dacă dorește careva poate plăti biletul de 300 lekë pentru a vizita și partea interioară. Cam ca la Colosseumul din Roma: sunt unghiuri diferite în vederea de ansamblu și din interior! Acum eu mă mulțumesc doar cu exteriorul și cobor pe partea cealaltă a amfiteatrului pentru a ieși prin poarta sudică a castelului/Porta jugore e Kalasë. Este doar pietonală și foarte faină: pe exteriorul zidurilor este amenajat un parc cu diverse sculpturi și etape de restaurare a zidurilor. Pe Rruga Anastas Durrsaku las pe dreapta colegiul din Durrës cu coloane masive, continui pe marginea parcului până la Turnul Venețian/Kulla Veneciane e Durrësit (600 lekë intrarea) și piațeta/rondul unde sunt statuia lui Rodon, zeul mării și monumentul dedicat lui Mujo Ulqinaku, erou al poporului albanez pentru rezistența sa de succes împotriva italienilor fasciști. Pe un zid este expoziția foto ”Durrës tradition”. Este foarte faină și poți vedea istoria orașului în fotografii, mai ales din perioada ante-belică și apoi distrugerile din timpul războaielor mondiale.
Sunt la un pas de mare și merg într-acolo printr-o zonă foarte aerisită, printre Bustul Marinarului și Monumentul Soldatului Necunoscut/Monumenti i Ushtarit të Panjohur. La malul mării Adriatice e o sculptură puțin abstractă pe care o văd ca niște fire de alge și Scoica/Melcul cu care își fac mulți poze. Așa fain este să auzi și să vezi marea cu luciul ei dincolo de orizont. Merg pe faleza Shetitorja spre pontonul care pornește cu un complex de magazine și, după un pod foarte estetic, ajung în capătul lui la restaurantul Ventus. Multe poze în toate direcțiile în liniștea valurilor mici...
Ceva mai în față trec de platforma Sfinxului și de Statuia pescarului, merg tot pe plajă până la restaurantul cu ponton de lemn și ies pe Rruga Currila fiindcă teoretic aici se termină plaja. Urmează câteva restaurante (încă mai este zonă turistică și la unul din restaurante văd în față o mașină puternică și niște tineri eleganți/fandosiți care ieșiseră la mare) și apoi strada mă duce la hotelul Ferrara și plaja privată Currila. Nu am cum intra și în schimb văd o ultimă stație de autobuz și apoi urcarea printre maluri argiloase spre niște hale și o zonă industrială. Scopul meu este să ajung la Farul din Durrës care domină faleza. După o hală mă blochez într-o zonă cu noroi și sunt nevoit să continui după barieră pe strada Rruga Isuf Ferra până la prima posibilitate de a urca spre far. Zona cu case e foarte liniștită și urmez indicațiile Google Maps pentru a ajunge sus. Nu cred că are sens să înșir aici toate străduțele pe care merg. Doar pot să spun că de două ori mă blochez în zone rezidențiale pe care aplicația nu le știe și trebuie să îmi lungesc drumul până tocmai la Rruga Ulliri i Cel Islamit, Rruga Telha Cela și apoi Rruga Kont Urani care urcă prin zone expuse la vânt până la far. Pe stânga e o zonă cu pădure și se văd ceva acoperișuri de buncăre. Clar pe aici voi explora puțin mai încolo. Printre tot felul de compexe de apartamente noi ajung la poarta farului și este închisă. Cumva mi se pare normal și găsesc o clădire în construcție cu o platformă de pe care pot face câteva poze spre mare alături de alți câțiva oameni. Nu avem nici o treabă unii cu alții!
Și acum înapoi spre orașul care se vede foarte fain, extins sub dealul locuit pe care este farul. Înapoi în Rruga Kont Urani și unde ajung la zona împădurită sart peste bara de protecție pentru mașini și cobor spre buncăre. Sunt faine, vreo 5 sau 6. Printre ele văd doar un nene un pic murdar cu câteva capre. Sunt tot din acel complex proiect de buncărizare a Albaniei. Poate vă amintiți din prima zi de explorare în Tirana... Voi ieși în Rruga Hysen Matlija și de aici, pe lângă alte două buncăre cobor pe Rruga Anastas Durrsaku pââââână la poarta de sud a castelului. Adică cea prin care ieșisem mai devreme din amfiteatrul roman!
Și, vorba reclamei: Dar asta nu e tot! Sub amfiteatru, dincolo de Bulevardi Epidamn este cartierul Kala în care sunt moscheea Fatih și concatedrala Sf. Lucia și foarte multe porți de lemn lucrate manual printre zidurile de piatră cu ceva mortar de rezistență. De cercetat pe theolddoorstrail.com.
Biserica/concatedrala Sf. Lucia este liniștită și odihnitoare și o voi vizita în paralel cu un grup de fete catolice. Îmi dau seama de asta după gestul de binecuvântare de la intrare. Eu sunt mai curios din fire și voi urca și la etajul unde este orga pentru ceva unghiuri mai altfel spre întreaga navă a bisericii și spre acoperișul de lemn. Se vede tare fain totul și mă bucur tare de răcoarea bisericii în mijlocul vizitei unui oraș puternic însorit. Poate chiar dogoritor chiar dacă este octombrie!
Cu mulțumire lui Dumnezeu pentru toate locurile și pentru ideile pe care mi le dă. Spun asta fiindcă dincolo de cercetarea pe Google Maps există Ceva mult mai mare, peste puterea noastră de gândire, care ne dirijează drumurile și mintea. Nu vi s-a întâmplat să vă doriți ceva și să viața să vă ducă în cu totul altă direcție? De obicei atunci noi, oamenii, ne încăpățânăm să mergem pe linia noastră și pe planurile noastre până când (asta se întâmplă la cei norocoși și deschiși spre profunzime) realizăm că de fapt Dumnezeu avea alt plan cu noi. Și atunci ne lăsăm în voia Lui, a Acelui ceva, a Acelei forțe, a Acelei energii care face totul să curgă...
Revin la drumul meu. În stânga bisericii este strada/Rruga Pal Engjelli care mă scoate spre Piața Orașului pe la Zidurile ruine din perioada turcă (1502) și busturile lui Kryebashkiaku i Pare, Hafiz Ali (1909-1912) (primar, deduc eu!) și al prelatului Dom Nikollë Kaçorri, (1862-1917), patriot și figură importantă în Mișcarea de Renaștere a Albaniei. Traversez piața și pe Bulevardi Dyrrah ajung în piața/sheshi Azem Hajdari unde este bustul liderului mișcării studențești din 1990-1991 care a dus la căderea comunismului. A fost împușcat în Tirana pe scările Partidului Democrat în 12 septembrie 1998 de către Fatmir Haklaj care aștepta într-o mașină venirea lui. Post-mortem i s-a acordat premiul de Martir al Democrației. Au urmat două zile de proteste și după încă o zi guvernul a restaurat ordinea cu ajutorul armatei. Au urmat alte proteste violente care au slăbit puterea partidului comunist, la acea vreme.
Ajung în centru/qendra, giratoriul de la autogară și am vreme să îmi iau și să mănânc un falafel cu un suc acidulat (de obicei nu beau așa ceva și acum simt nevoia organică!). La 16.30 iau autocarul care mă duce (250 lekë) înapoi în Tirana, la autogară. Sunt mulțumit și bucuros că am putut explora fosta capitală albaneză...
În drum spre casă, obosit, mă opresc un pic pentru câteva guri de apă sub bustul lui Vojo Kushi, fost luptător de gherilă comunist albanez și iugoslav și unul dintre fondatorii grupului comunist cu sediul la Shkodër, în urma ocupației italiene a Albaniei în aprilie 1939. Știu că acum noi judecăm comunismul, dar atunci era văzut ca o alternativă pentru eliberarea de sub ocupația fascistă italiană. Deci pentru acel moment trebuie doar înțeleasă treaba, nu neapărat judecat din perspectiva viitorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu