Pentru azi fetele (Laura și Veronica) aleg și pentru noi (Tudor și Cezar) un loc ce pare rupt din rai: mănăstirea Valea Teilor. Este o mănăstire nouă, ridicată în 2009. Încă se lucrează la biserica nouă, mare, un pic separată de raiul de flori dintre chilii și din jurul paraclisului (unde, pe lângă pictura foarte faină, intri desculț din respect pentru ei și pentru curățenie).
E un loc pentru care se potrivește la fix vorba ”Omul sfințește locul” :)!
În pozele de mai jos, în care am pornit cu toții într-o plimbare prin pădure (umezeală multă, verde foarte mult) descoperim o a treia ”biserică”. Este de fapt catedrala naturală a pădurii în care au amenajat un foișor și câteva bănci puse la distanță (pentru a face slujbe în conformitate cu normele de distanțare în vigoare). Cumva, cu sau fără religie, rezonez la fix cu ideea ”catedralei naturale” fiindcă Divinitatea este peste tot și atâta timp cât ești în natură, ești mai aproape de Divinitate. De multe ori pun egalitate și atunci devine Divinitate=Munte=Natură!!!
După o scurtă plimbare prin pădure revenim în incinta mănăstirii pe la animale și alte colțuri ale grădinii pline de flori.
Cu bucuria de a fi fost ”în Rai” ne îndreptăm spre casă cu o pauză în câmp pentru o ultimă privire spre dealurile din jurul mănăstirii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu