Ne începem o mini-vacanță și ajung cu vreo două ore mai devreme la locul de întâlnire. Well, de fapt așa am plănuit fiindcă vreau să văd un loc care mi-a stârnit curiozitatea de câteva luni. Doar spun acum că este un loc legat de natură, mai ales de o zonă pe unde am tot bântuit. Asta îmi aduce aminte de un banc: ”La voi în țară sunt vampiri?” ”Nu știu, în ultimii 500 de ani nu am văzut niciunul!”
Vălenii de Munte mă primesc cu ceva ploaie și pentru mine nu e o problemă. Chiar picăturile de ploaie dau o notă faină trandafirilor din centru :)
Trec de parcul vechi (foarte fain amenajat simetric și mă opresc un pic la parcul nou în centrul căruia este un impozant monument al eroilor). Vis-a-vis sunt muzeul ”Nicolae Iorga” și Muzeul de etnografie al Văii Teleajenului pe care le las pentru altă ocazie. Ambele promit a fi interesante!
Trec strada principală spre strada Berevoiești, traversez un mic părculeț cu bustul ilustrului român și ajung la parohia Mănăstirea a cărei biserică are hramul Adormirea Maicii Domnului. Câteodată intru în biserici pentru ceva momente de reculegere. Acum am un motiv în plus: plouă cu găleata! Mă bucură tare că e deschis și am parte de o primire caldă și discretă.
După o poză la istoricul bisericii intru prin ușa mică de piatră în naos. Din istoricul bisericii vă dau câteva detalii: ”Această sfântă biserică s-a întemeiat pe locul unei mai vechi clădiri acolo unde a stat cetatea Teleajenului, de Hagi Stoian la anul 1680. Sub domnia lui Șerban Cantacuzino Voievod s-a refăcut după cutremurele din 1737 și 1802”. Istoricul cuprinde mai multe etape peste care sar aici. Cert e că în 1977, după cutremur, biserica a fost dărâmată din temelie și refăcută în 1980-1982, paroh fiind Ioan Albescu. În istoric scrie invers (Albescu Ioan), dar suntem oameni și trebuie să ne spunem unul altuia întâi numele de botez, și apoi cel de familie sau porecla :)! Cum ar fi la sat să spui: ”A Lenii a lu' Gheorghe a Floricăi Ion”!
S-a oprit ploaia și pot urca în voie câteva minute până la ”destinația zilei”: Muzeul Natura Văii Teleajenului! Pe clădire, pe o placă omagială găsim următorul text: ”În această clădire a funcționat Universitatea populară ”Nicolae Iorga” fondată în vara anului 1908 de către marele savant. S-a așezat această placă în luna august 1990 cu prilejul reluării cursurilor universității.” Intru în clădirea istorică și, după ce plătesc biletul de 6 lei, pozez expoziția de la intrarea și apoi intru cu muzeografa în unica sală a muzeului. La început pare un pic rigidă și strict descriptivă și se relaxează când îi spun de multe locuri descrise aici. La mijlocul traseului este o imagine a văii Cheii pe care o știu prea bine din multele plimbări pe lângă stațiunea Cheia aflată la vreo 30 de kilometri amonte de Văleni. ”Vă spun ce e de spus și apoi puteți sta cât vreți”. Este un muzeu mic, interactiv (când veți veni aici veți înțelege exact ce vreau să spun!) și extrem de interesant în care poți face multe conexiuni cu celelalte muzee de profil din țară (cele două muzee cinegetice din țară și alte muzee de științe ale naturii). În câteva imagini vă arăt cam ce e aici și vă invit să vă opriți puțin pentru vizită în fuga mașinii pe DN1A spre munte. Merită!
Cu mulțumirile de rigoare ies din muzeu, fac câteva poze la părculețul de vis-a-vis și prin fața casei de cultură și pe sub un imens și superb tei merg în parcul ”domnitorilor”. Din poze înțelegeți ce vreau să spun!
Îmi construiesc ad-hoc un mini-circuit mai ”sălbatic” folosindu-mă de Google Maps. De la părculețul de lângă muzeu văd în stânga o biserică acoperită cu șindrilă. E vorba de biserica Nica Filip spre care mă îndrept pentru câteva poze. E închisă deci fac poze doar din exterior...
Revin la strada Berevoiești, cobor un pic până la calea ferată și... fac dreapta pe calea ferată pe lângă canton. E un culoar verde așa de fain (și spre nord și spre sud)... La vreo sută de metri trec un pod unde erau retrași câțiva tineri, mai merg un pic și la strada Ion Luca Caragiale fac dreapta printr-o zonă mai ”colorată”. Deduc asta din curțile fără garduri și cu o grămadă de lucruri împrăștiate peste tot. Drumul mă duce peste apa Văleanca în spatele parcării larg de la piața agroalimentară.
După piață am un ”obiectiv” antropic pe care doar localnicii îl știu și îl văd: podul de piatră cu două deschideri ce traversează râul Văleanca. Se apreciază că este construit undeva pe la 1900... O descriere pitorească a orașului este
prezentată în revista Historia.
Pe sub pod urc în DN1A și mai am puțin timp până la întâlnirea cu Laura. Așa că merg pentru câteva poze (fără vizită) pe lângă muzeul de etnografie și în curtea muzeului ”Nicolae Iorga”. Mă surprinde și nu prea reacția paznicului de la muzeu: ”Sper că nu rupeți florile!” ”Doar fac poze la trandafiri la cât de frumoși sunt!” Îi povestesc în câteva cuvinte despre pasiunea pentru flori moștenită de la tata (câteva sute de diapozitive doar cu flori!) și îmi înțelege bucuria și plăcerea. Cu altă ocazie voi veni și la muzeu.
Și cu aceste locuri văzute/vizitate pornim în mini-vacanță. Veți vedea în postările următoare pe unde ajungem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu