Ziua (mai bine zis după-amiaza) ne (Laura, Marie, Tudor, Cezar) este rezervată mănăstirilor din nordul Dobrogei. Eu îmi exprimasem dorința de a merge la mănăstirea Saon fiindcă văzusem poze și localizare foarte faine. Așa că prima oprire este la mănăstirea de pe malul lacului Telincea, parte din complexul lacustru-lagunar Somova-Parcheș. Complexul face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării chiar dacă este premergătoare deltei propriu-zise. Se știe că delta începe la Tulcea!
Așezământul a luat ființă în 1846 când, sub dominație otomană, câțiva călugări au plecat de la Celic-Dere și au construit aici câteva chilii din chirpici și un paraclis ca metoc al mănăstirii Celic-Dere. În timp, până în 1916, schitul a avut un trecut bisericesc destul de zbuciumat. Nu are rost să preiau aici chiar toate datele din istoric. Un detaliu merită menționat: din incendiul din 1905 a supraviețuit doar biserica! Și biserica nouă (cu piatra de temelie pusă în 1912) a avut trecut zbuciumat (trecând prin comunism) și abia în 2007 a fost re-sfințită.
Pe lângă biserici (cea nouă mare, masivă și cea veche, de lemn, pictată cu culori ireal de frumoase) admirăm amenajările turistice, chiliile cu foarte multe flori, livada, pontonul mobil și poteca îngustă de pe malul lacului, animalele din cuști și zona mlăștinoasă ce delimitează ”peninsula” Saon spre est. Mai avem de mers azi... Așa că după puțină joacă în parcare, pornim la drum...
Următoarea oprire este în Niculițel, la bazilica paleo-creștină. Inițial doar ajunsesem în parcare și găsisem o ușă închisă. Apare o doamnă și ne întreabă dacă vrem să vizităm. Așa că vom merge în 10 minute la intrarea în complexul muzeal. Muzeul este construit în jurul descoperirilor arheologice din 1971 când, în urma unor ploi torențiale, a apărut o parte din cupola criptei. Cercetările au durat până în 1994 și au scos la iveală o bazilică paleocreștină deasupra unor morminte martirice. Bazilica a fost construită în sec. IV d. Hr. (datare după monezile găsite). În zona centrală, sub altar, se află o criptă martirică (Martyrion) construită după concepțiile arhitecturale ale mausoleelor greco-romane. S-au găsit 6 schelete martirice, cele patru de la nivelul superior fiind ale martirilor Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s și Phillipos martirizați la Noviodunum (Isaccea, jud. Tulcea) și cele de la nivelul inferior find necunoscute, menționate doar printr-o inscripție în limba greacă care bloca accesul în zona inferioară a criptei: ”Aici și dincolo (se află) sângele martirilor.” Podul de sticlă amenajat deasupra descoperirilor zidurilor bazilicei are farmec pentru copii mai mici sau mai mari. Pe holul spre ieșire găsim o colecție de vase și multe panouri descriptive. Foarte fain amenajat și prețul de vizitare de doar 8 lei chiar merită!
Ne mai jucăm un pic în parcul din fața complexului înainte de a ne continua călătoria...
Următoarea destinație este mănăstirea Cocoș. Știu că am mai fost aici acum mulți ani, dar nu îmi mai aduc aminte detalii. Primul punct atractiv pentru bărbați este un camion aflat în stânga intrării în complexul mănăstiresc. După ”inspecția” camionului intrăm prin zidurile masive, vizităm biserica și curtea cu mulți crini și tot felul de mașini agricole folosite pe terenurile mănăstirii. E foarte interesant din punct de vedere tehnic-agricol. Mai vedeți și ceva detalii ornamentale înainte de a porni și citi mai departe :).
Ultimul loc vizitat astăzi este mănăstirea Celic-Dere. Și aici am fost altă dată și tot așa, am reținut-o ca denumire. Se întâmplă un lucru clasic: când vizitezi multe locuri într-o perioadă scurtă, rămâi cu denumirile și începi, după o vreme, să încurci imaginile și amintirile (cele care nu au dispărut).
Intrarea spre Celic-Dere se face printr-o zonă verde, cu multă iarbă. Remarcăm moara de vânt semi-mobilă și o vom vizita înainte de plecare! Mai întâi urcăm la biserica mare unde construcțiile unei biserici și a unor chilii a început la 1840, pe valea pârâiașului Celic-Dere. Biserica mare a fost începută în 1901 și, datorită lipsei fondurilor, construită până în 1932 când este sfințită. De remarcat că sunt două biserici suprapuse, una de vară și una de iarnă!
Moara de vânt a fost adusă în 1953 și declarată monument în 1977. Cum spuneam, după ce explorăm (Tudor și cu mine) un rezervor de combustibil și zidurile mănăstirii, mergem la moara de vânt în care intrăm și căutăm cele mai fine detalii.
Se face ora 20.00 și e vremea să mergem acasă. Cu bucuria unei zile pline! Mâine vom merge într-un loc foarte fain. Citiți în postarea următoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu