A Paris... :D! Cine credea că ajungem tocmai aici? Curiozitatea de a merge cu CNL-ul de mai jos...
Gare de l'Est este foarte faină și construită (1849) ca un mare punct de transport pe cale ferată spre estul Franței. Holuri înalte, multă lume încolo și-ncoace... Multe magazine cu orice vrei...
Vedem că peste vreo patru ore avem un TGV care merge spre Luxembourg și Iulian vrea să mergem la Lounge. Cred că e obosit și nu prea are chef de plimbare. Mai mult ar vrea să stea și să mai scrie câte ceva în jurnal. Bun atunci! ”Pot lăsa rucsacul aici și merge să mă plimb puțin? Vin în timp util să plecăm mai departe!” ”Da, bine! Doar să vii!” Atunci am luat asta ca pe o glumă, acum mă gândesc că nu a fost chiar așa. De fiecare dată am preferat să adun amintiri și să le scriu/povestesc după aceea! Las rucsacul și spre ieșire văd niște plăci comemorative pentru evreii francezi deportați sau uciși de naziști și de eforturile angajaților căilor ferate de a aduce înapoi prizonierii de război și deportații politici.
Ies din gară și îmi propun să ajung în cartierul Montmartre și la Sacre Coeur. Pentru asta aș putea merge direct pe Boulevard de Magenta (pe care de altfel mă voi întoarce peste vreo două ore și ceva). Aleg o variantă mai încâlcită. După colțul in dreapta al gării fac dreapta pe rue d'Alsace, urc pe niște scări înalte (mă simt într-o zonă de suburbie) și continui până la Rue de Dunkerque pe care fac la stânga. Depășesc pe stânga două bulevarde mari (Rue de Fayette și Rue de Faubourg Saint-Denis și pe trotuarul stâng ajung în dreptul gării Gare de Nord). E o altă gară mare în Paris pe unde voi reintra în capitala franceză peste doar trei zile. Peste drum de gară este o intrare foarte cochetă spre metroul Metropolitan (pe care o voi recunoaște în interiorul stației cu următoarea ocazie).
Și de-aici direcția Montmartre! Ajung la Boulevarde de Magenta pe care îl urmez la dreapta până la intersecția cu Boulevard de Rochechouart, trec pe partea cealaltă și la stânga merg două străduțe pe bulevardul aglomerat. Cred că dacă fac dreapta intru în zona cu străduțe mici și liniștite... Cam așa este! Cochetul parizian, restaurantele și magazinele mici sunt pe ambele părți ale străduțelor. La stânga pe Rue d'Orsel și apoi Rue Livingstone ajung la Halle Saint-Pierre. Am impresia că este o piață (a fost și asta, și școală în trecut) și acum este muzeu al artei brute, al artei singulare și a celei exterioare. Cum am puțin timp, nu intru și mă mulțumesc doar cu câteva unghiuri din exterior.
După hală pe Rue Tardieu ajung sub dealul Montmartre (cel mai înalt punct din Paris). Pe el este celebra catedrală Sacre Coeur unde vroiam eu să ajung!
Urc pe primele scări prin dreapta și apoi tot pe alei în sus. Înainte de lac mă abordează un om de culoare. Îmi spune că e din Kenya și că vrea să îmi facă o brățară pe mână. Are atâta viteză că o împletește în timp ce vorbim și o leagă bine. E adevărat că și eu m-am lăsat ademenit de asta fiindcă îmi place să vorbesc cu oamenii. ”Dix euros, monsieur!” ”Pour qoui?” ”Pour cette bracelette!” ”Mais tu ne m'a dit pas d'argent...” Nu apuc să mai zic prea multe că se adună câțiva conaționali de-ai lui în jurul meu. Asta e, m-au păcălit, acum trebuie să dau banii. Doar că nu am decât bancnote de 20 de euro și ei nu au rest. Nu puteam să risc cine știe ce conflict sau bătaie. Le dau 20 de euro și să mă lase-n pace! Acum dacă tot mi-au făcut brățara asta, o port și eu până se rupe!
Urc pe scări până la Rue du Cardinal Dubois unde văd niște statui vii. Interesant mod de a cerși bani! Bine, îmi dau seama că e greu să stai pe loc mai mult timp!
Mai sus chiar sub scările catedralei Sacre Coeur un muzicant pare a veni de undeva din România (sau în orice caz dintr-o țară săracă din est). Mă abțin de la orice comentarii!
Bazilica Sacre Coeur este construită în 1875-1914 din travertin adus din Chateau-Landon ca răspuns spiritual al dezastrului politico-militar din înfrângerea din războiul franco-prusac. Vă amintiți că ceva mai devreme vă povesteam de acest război prin Stuttgart? Bazilica este dedicată inimii sacre a lui Iisus, viziunea populară a iubirii și simpatiei christice.
Mai multe informații cu siguranță puteți găsi și voi. Eu din momentul în care am intrat în bazilică am fost și încântat și dezamăgit. În primul rând nu înțeleg ideea de a nu face poze în biserici care sunt monumente de arhitectură. Înțeleg să nu faci cu bliț fiindcă lumina dăunează picturilor sau chiar rocii, dar fără bliț văd interdicția doar ca o metodă de a scoate bani de la vizitatori sau enoriași pentru poze, fotografieri și filmări. Gândindu-mă la bisericile de la noi, în mod normal nu ai voie să faci poze, dar la nunți, botezuri etc, nu mai spune nimeni nimic de poze sau filme cu lumină sau bliț. În al doilea rând imensitatea oricărei biserici, catedrale, bazilici, geamii, templu din orice religie nu are cum să te fascineze (nu spun că de fapt cel mai mare templu al Divinității este însăși Natura!). Când te uiți în interiorul bazilicii ai impresia că nu se mai termină coloanele, că tavanul și picturile sunt undeva sus de tot, că totul e făcut așa masiv tocmai pentru a face oamenii să se simtă mici și incapabili. Well, într-un fel așa e, dar trebuie să știm că toți avem Divinitatea în noi (că doar scânteia divină ne face diferiți față de alte specii) și că în noi este tot ceea ce avem nevoie. Dacă stai să cauți doar în exterior, doar în construcții masive, doar în cuvintele și în regulile altuia, rămâi o simplă oaie din turmă, dacă simți că tu ești acel care își ordonează viața, devii păstorul tău, exemplu pentru tine și pentru ceilalți.
Vă dați seama că fac câteva poze și ies destul de repede afară. Sunt agasat de cerșetori și chiar nu îmi place asta. Mă fac să fug dintr-un loc care teoretic îi este destinat Divinității și bunătății. Poate că și evenimentul de mai devreme cu brățara m-a sictirit așa...
Parcă biserica de lângă Sacre Coeur mă atrage mai mult. Prin piața Nadar fac câteva poze unor fântâni și Călărețului de la Barre și urc la dreapta pe Rue de Mont Cenis până în piața Jean Marais din fața bisericii Saint Pierre de Montmartre. Aici este o piațetă de vechituri și trenulețul turistic Muson River (1897) care face un tur pe Montmartre.
Câteva cuvinte despre biserica Saint Pierre de Montmartre... La mijlocul sec. V d. Chr. pe amplasamentul unui vechi templu dedicat lui Marte se ridică o biserică merovingiană. Dărâmată de regele Louis Vi în 1133, se reface de către regina Adelaide de Savoya pentru abația benedictină și sfințită de papa Eugene III în lunea pascală din 1147 (1147-1680). E închisă în timpul Revoluției Franceze, redeschisă serviciilor bisericești până în 1844, scapă de demolări și se reface definitiv după 1900. Știu, tocmai ce am zis de descrieri care se pot găsi pe internet, dar intervine subiectivismul: povestești mai mult de locurile care ți-au plăcut! Aici ai voie să faci poze și ca urmare sunt mult mai relaxat cu aparatul în mână! Iarăși navă imensă, coloane prinse pe tavan spre mijloc (cu arcade cum erau în Biserica Doamnei-Diavolului din Munich)... Pe stânga văd o statuie a sfântului Denis, fondatorul diocezei din Paris, martir la Montmartre (sec. III d. Chr.)... În majoritatea bisericilor prin care am mers și voi merge sunt amenajări speciale de Crăciun (îmi aduc aminte de cele din catedrala din Lausanne!). Tot aici găsim pe un perete piatra funerară a reginei Adelaide de Savoya, soția regelui Louis VI cel Mare.
Pe Rue du Calvaire cobor în Rue Gabrielle și urmez tot felul de străduțe micuțe, cochete și simpatice până în Rue de trois freres. La cum mă dezamăgise momentul cu nigerienii, îmi trece repede și simt că sunt în marele Paris (că-n Micul Paris deocamdată îmi petrec destul de mult timp!). Muzică în surdină, oameni liniștiți, turiști dornici de unghiuri și culori, mici restaurante cu două-trei mese pe stradă, flori la geamuri... Mai lipsește o șansonetă (îmi iertați cuvântul, există în DEX, eu aș fi scris direct chansonette) pariziană ca totul să fie perfect! Cred că în capul meu e ceva muzică de fundal! La numărul 23 de pe Rue de trois freres a fost dispensarul de medicina muncii construit de Georges Clemenceau, medic si ales primar al arondismentului XVIII al Parisului la 4 septembrie 1870. La 18 martie 1871 luptă pentru a-l convinge pe generalul Lecomte să renunțe la tunurile de la Butte. Astfel de mici secvențe de istorie se găsesc prin tot Parisul!
Ajung la funicularul de la Montmartre de unde se pot lua bilete de transport de diverse categorii pentru tot Parisul. Acum nu am nevoie și pornesc mai departe pe străduțe...
Mai trec o dată pe sub Sacre Coeur și pe lângă Halle Saint Pierre pe rue d'Orsel, traversez Boulevard de Rochechouart și cumva pașii și străzile mă coboară (pe hartă vorbind) spre Parohia de Saint Vincent de Paul. Este o biserică mare și frumoasă cu coloane în stil ionic. Construcția a fost începută în 1824-1844 pe locul vechii închisori Saint Lazare. Biserica a avut multe distrugeri în timpul Comunei din Paris (1871) în special în turnurile clopotelor și în zona terasei și a scărilor.
Pe Rue de Fayette și apoi pe Boulevard de Magenta merg spre gară cu o mică oprire la un stop și câteva poze la piața de legume Saint Quentin. Doar ce fac dreapta pe Rue de 8 Mai 1845 și ajung la Gare de l'Est. V-am povestit ceva de gară mai sus. Uite doar câteva detalii în plus: gara s-a numit inițial ”Platforma Strasbourg” deoarece era capătul liniei Companiei de Căi Ferate Paris-Strasbourg. Pe 4 octombrie 1883 de aici a plecat primul tren Orient Express spre Istanbul.
Merg în sala de așteptare-Lounge unde Iulian își vedea de lucru și se bucură că am ajuns la timp. Ne luăm bagajele și mergem la trenul TGV care pleacă la 13.40 spre Luxembourg prin Metz și Thionville. Mă gândesc la o veche prietenă care locuia în Nancy și mai apoi în Metz. Nu am mai ținut legătura cu ea...
Din tren și mai ales aici simt ceva tensiune și nu mă jenez să îi spun lui Iulian asta. Parcă nu mai colaborăm și ne încurcăm unul pe altul! Așa e când fiecare vrea să facă și să vadă anumite lucruri. Ne așezăm frumos să vorbim și convenim să vorbim și să spunem ce vrea fiecare! Că așa să stăm muți și tensionați unul față de celălalt, nu are sens...
Iulian vrea să meargă musai în Anglia la niște prieteni aproape de Londra și mi se pare ok planul. Până acolo am ceva rude la Bruxelles/Brussel și cred că am putea sta la ei o noapte. De fapt îmi și spuseseră înainte să plec că putem veni la ei, doar să anunțăm când ajungem!
Eu nu mai am chef de ieșit în oraș și Iulian iese și face o plimbare în jurul gării. Revine și îmi spune că a aranjat să stăm la o prietenă de-a lui în Bremen. E foarte bine, doar să nu stăm prea mult! Adevărul e că Iulian are tot timpul la dispoziție, eu am în total doar trei săptămâni libere! Confirmă prietenei că ajungem mâine dimineață în Bremen (de fapt în Bremen Vegesack).
Un eveniment interesant în gară: lui Iulian i se sparge în rucsac o cutie de lapte în rucsac și se alarmează cei din gară. Vin destul de repede cu o mașinuță să curețe. Nah, belea că nu merge rotativa de curățat! Vine a doua mașină și curăță foarte repede! Doar că se pune problema drogurilor (laptele e alb și seamănă cu anumite prafuri). Dovedim că nu avem nimic periculos la noi și ne lasă în pace.
Cu un prim tren RE5233 ajungem în Trier unde e cam viscol, luăm următorul tren RB12243 până în Koblenz și puțin înainte de miezul nopții un tren MRB26 spre Koln.
Următorul tren IC2020 ne duce până în Bremen (5.52) și în sfârșit cu un ultim tren regional NWBS1 ajungem în 21 de minute în Bremen Vegesack unde ne aștepta Simona la gară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu