Dimineață ploioasă în Viena! Parcă nu te îndeamnă la nimic! Și totuși nu am venit să stăm degeaba, chiar dacă vremea nu ar părea să permită prea multe! Mai stăm puțin și pe la miezul zilei plecăm spre Wienerwald/Pădurea vieneză! Este vorba de dealul împădurit Kahlenberg. Martha știe foarte bine zona și ne povestește că drumurile pietruite în serpentine au fost construite în timpul împăraților și sunt păstrate în forma originală ca monument tehnic. Pe când la noi în București pentru ”modernizare” asfaltează bulevardele istorice cu piatră cubică! Mergem până în parcarea de pe dealul Kahlenberg aproape de biserica cu același nume. Plouă și nu ne împiedică să vizităm, cel puțin pe exterior!
Kahlenberg este locul unei importante lupte din 1683. În urma unei lupte mocnite între Imperiile Turc și Austriac Turcii conduși de Kara Mustafa se îndreaptă spre Viena cu scopul de a o cuceri. Ca vasali, Țara Românească și Moldova sunt obligate să trimită soldați în sprijinul armatei turce. Abia la Szekesfehervar Șerban Cantacuzino află ținta atacului turcilor și hotărăște să ajute creștinii austrieci. Sub pretextul spionajului, românii trimit soli și informează austriecii asupra mișcărilor din trupele lui Kara Mustafa, întârzie construcția celor două poduri de pe Dunăre (misiunea românilor), atacă Viena cu bombe de paie sau cu ghiulele de fontă care provoacă pagube minime zidurilor Vienei. În ziua bătăliei decisive de pe dealul Kahlenberg între armata regelui polonez Jan Sobieski și cea a lui Kara Mustafa, românii au asistat de la distanță din pădurea Schonbrunn unde aveau tabăra. Acțiunile românilor au ajutat la depresurarea Vienei și au fost apreciate de austrieci. Șerban Cantacuzino a menținut mascat colaborarea cu turcii prin acțiuni ulterioare (informațiile sunt preluate de pe Wikipedia).
De am putea să vedem de aici Viena... Totul e acoperit de nori și ploaie. Senzația că de aici s-a eliberat orașul cu sprijinul alor noștri este destul de puternică și parcă se simte cumva energia românească... Pe terasă erste un vagon vechi transformat în magazin. Cum e închis, fac doar o poză și înapoi la mașină și jos spre oraș.
Ca orice turiști veniți prima dată în Viena, vrem să vedem palatul/schloss Schonbrunn. Este o soluție bună de a vizita ceva când ploaia nu se oprește! Martha ne duce cu mașina la Schonbrunn și intră cu noi. A mai fost! Vine cu noi la casa de bilete și ne spune care bilet e cel mai bun. Sunt prețuri diferite în funcție de cât vrei să vizitezi. Noi alegem bilete de 10.5 euro și intrăm la ora stabilită (pe fiecare bilet scrie ora de intrare pentru a intra pe grupuri și a nu se face înghesuială). Îți lași bagajul și haina la garderobă, lași umbrela într-un suport special ca să nu ude, dacă vrei îți iei ghid audio și la drum. Nu ai voie să faci poze în interior! Mergem prin camere de primire, prin camere de masă și de siestă, prin sufragerii și dormitoare, prin birouri personale și de lucru, prin biblioteci și saloane de dans, prin toalete personale ale împăraților care au locuit aici. Remarc simplitatea dormitorului lui Franz Josef și bogăția ornamentală a dormitorului reginei Sisi și frumusețea și mărimea tablourilor din camerele destinate meselor regale. În biletul nostru sunt incluse doar camerele din două aripi și ca urmare când terminăm ceea ce ne permite biletul (într-o bibliotecă imensă cu pereții acoperiți cu mobilier vechi și foarte multe cărți), facem stânga și ieșim la sala de la intrare de ne recuperăm hainele și bagajele. Nu mai știu cum am ajuns în curtea din spatele palatului Schonbrunn pe aleile cu pietriș.
Chiar și pe ploaie se vede cât de cochet și aranjat este parcul. Lăsăm în spate palatul și urcăm spre Gloriette. Pe partea dreaptă lăsăm Rosarium-ul care este închis. La capătul aleilor din Grosses partere (vezi harta) este fântâna lui Neptun (Neptunbrunnen), un grup statuar colosal cu arteziană. Era o fântână a lui Neptun și în Budapesta, vă amintiți?
Pe aleea în zig-zag din dreapta urcăm spre Gloriette, o fațadă cu rol de arc de triumf, construită din rămășițele primei variante a castelului. Monumentul glorifică monarhia austriacă și conceptul de Război Drept dus pentru a stabili o pace durabilă. Uite pe cine întâlnim pe marginea aleii...
Coborâm pe partea stângă a grădinilor (cum te uiți de la palat în sus spre Gloriette) pe poteci care mă bucură ca om de munte. Așa, să simt că suntem în natură! De la fântâna lui Neptun mergem pe la ruinele romane (aș fi vrut să arate ca aici) și coborâm pe lângă Najadenbassin până la Lichte allee. Suntem în spatele palatului și mergem la dreapta pe aleea largă și foarte curată. la capătul ei o familie ieșise cu copii la joacă. Cum se știe că orice copil, când vede o baltă, este primul care aleargă prin ea, părinții îi îmbrăcaseră special cu cizmulițe și pelerine și îi lasă să alerge în voie :D.
Mergem la mașină și cu ea ne îndreptăm spre Karlsplatz de unde ne începem plimbarea prin oraș. Se oprește și ploaia și ne ajută mult :D! Cum găsim un loc de parcare pe străduțe, trecem prima dată în grabă pe lângă Karskirche. Vom reveni aici! Acum mergem deasupra stației de metrou-muzeu Karlsplatz. Diseară aici va fi deschisă expoziția unui artist cunoscut. Doar că nu avem timp să stăm până diseară să intrăm. Stația de metrou și linia veche sunt renumite pentru modul în care se făcea transportul la început. Nu exista metrou propriu-zis și prin tunel se trăgeau vagoane clasice cu cai. Pentru ca animalele să nu se sperie de întunericul din tunel, li se puneau ochelari care să le acopere ochii și mergeau automat. Nu ochelari de cal cum se pun de obicei pe lateralul ochilor, ci ochelari care acoperă cu totul ochii!
Trecem pe partea cealaltă a străzii la Kunstlerhaus. Ce fain ar fi să mergi la concertele de muzică clasică de aici! E cunoscută în toată lumea pentru reprezentațiile ei! Doar că acum e sâmbătă și duminică seară este prima reprezentație... Așa că ne mulțumim doar cu pozarea programului și a stelelor de pe trotuar (gen Hollywood)!
Revenim în parcul din Karlsplatz și mergem la biserica Karlskirche pe care o văzusem mai devreme. Este impunătoare și contra-cost se poate urca cu liftul într-unul din turnuri. Costă prea mult chiar și pentru Martha și renunțăm la panorama din turn!
Pe Technikerstrasse mergem spre Belvedere și avem o surpriză plăcută în piața Schwarzenberg: chiar în mijlocul Vienei este un monument dedicat comunismului și armatei roșii (Russische Denkmal). Monumentul este ridicat în memoria celor 17.000 de soldați sovietici morți în bătălia pentru Viena. Nu este iubit de vienezi, dar a fost o condiție a tratatului din 1955 încheiat pentru a asigura retragerea armatelor rusești și neutralitatea statului (nu am înțeles ce scrie acolo în rusă și am apelat ca și alții la internet pentru informații).
De aici mergem spre Belvedere, palatul dedicat artei construit pentru prințul Eugeniu de Savoya. Nu e de mirare că port și eu acest nume :D! Intrăm în muzeu, vizităm gratis o expoziție de artă cu vânzare și apoi grădinile palatului. De fapt palatul este format din două clădiri (palatul de Sus și palatul de Jos și noi am fost în cel de jos) cu o mare grădină alpină în grădinile dintre ele (creată în 1803).
Ieșim din grădini pe un pasaj de sub palatul de jos și facem dreapta pe Rennweg până la Salm Brau, o berărie în stil tipic austriac. A fost dorința Marthei să ne arate ce înseamnă tradițional austriac și vienez! Coborâm la demisolul foarte fain (un vechi beci amenajat ca restaurant) și ne luăm câte o bere la halbă și câte o plăcintă. Martha alege o mâncare de linte cu orez.
Ieșim foarte mulțumiți, mergem la mașină și revenim în Karlsplatz. Lăsăm mașina în siguranță și pe Kartner Strasse mergem spre centrul vechi. La prima mare intersecție este Kartner Ring și Opera din Viena. Tot așa sunt stele hollywoodiene pe trotuar și nu putem intra în Operă măcar pentru câteva poze la holul maiestuos. Ne mulțumim doar să îl vedem prin ferestrele ușilor mari! Lăsăm pe stânga hotelul Sacher (Iulian vrea și o să revenim aici puțin mai încolo) și continuăm pe strada pietonală Kartner Strasse. Pe dreapta este biserica malteză pe care o remarcăm prin masivitate și prin crucea caracteristică, pe stânga sunt la nivelurile 1 și 2 balcoane pictate... Mai departe pe dreapta sunt chioșcuri ambulante, pe stânga sunt vreo două florării și magazine de suveniruri...
Pe Johannesstrasse facem stânga pentru a merge la biserica capucină. Este cunoscută prin frumusețe și prin faptul că aici se găsesc în subsol criptele imperiale (Kaisergruft) (ale familiei Habsburgilor, ale împăraților și moștenitorilor Sfântului Imperiu Roman). Avem ghinion și muzeul criptelor s-a închis. Aici se află criptele a 145 de membri din familia regală de Habsburg decedați din 1633 până în prezent (2011). Așa că ne mulțumim cu biserica, și ea cu trecut interesant. Biserica a fost donată de Anna de Tirol, consoarta împăratului Matthias de Habsburg, a fost construită după Razboiul de treizeci de ani și consacrată în 1632.
Revenim la Kartner strasse și mergem până în centrul istoric dominat de biserica-dom Sfântul Ștefan. Biserica enormă este foarte fain luminată și în interior vedem un amestec de culori moderne pe pereții masivi. Este messă și ca urmare stăm doar la intrarea în marea navă. În gând mulțumesc Domnului că am ajuns aici. Este un loc special!
...Adică la hotelul Sacher vestit pentru elegantul restaurant și mai ales pentru prăjituri. În fața hotelului avem surpriza să întâlnim cei trei magi de culoare. Eu doar le fac o poză lor, alți turiști își fac poze cu ei!
Intrăm pentru o tartă. Suntem întrebați prima dată dacă avem rezervare fiindcă este multă lume. Nu avem rezervare și suntem rugați să așteptăm. Așa cere protocolul... O domnișoară foarte drăguță ne găsește o masă și mai întâi ne invită la garderobă să ne lăsăm hainele și bagajele (dacă țin eu bine minte costă un euro de persoană pentru două ore!). Ne așteaptă să lăsăm hainele și ne conduce într-un salon din dreapta. Salonul este foarte elegant, cu tapiserii aurite și aplice foarte plăcute, cu mese de marmură și flori pe fiecare masă. Nici Martha nu mai fusese aici și este la fel de încântată ca și noi! Ni se aduce meniul și ne luăm câte o tartă cu ciocolată, un ceai Sencha Senpai și un cappucino. Prețurile sunt pe măsura eleganței și o dată în viață merită să mergi aici!
Acum chiar că ziua este completă! După vreo oră de cinat aici, mergem la mașină și acasă. E destul de târziu și e bine că mâine nu lucrează nici unul dintre noi. Mai stăm de vorbă puțin și ne promitem să ținem legătura. Martha merge în seara asta la o prietenă și nu crede că va veni mâine dimineață așa devreme cum plănuim noi să plecăm. Ne dă indicațiile pentru drum (adică cum să ajungem la cea mai apropiată linie de U bahn care ne duce la Meidling), ne urează drum bun și promitem să ținem legătura. Pentru cheie e foarte simplu! Când plecăm din casă lăsăm cheia pe dulăpior și tragem ușa bine fiindcă se închide automat! Cât de normal pare pentru ei, cât de neobișnuit pentru noi veniți din estul Europei. Bine că eu sunt obișnuit cu corectitudinea din Norvegia unde se lăsau casele deschise sau chiar în cămin lăsam ușa de la cameră deschisă la perete și putea oricine să intre. Nimeni nu punea problema să ia ce nu e al lui. Îi mulțumim mult pentru tot ajutorul și îi urăm distracție plăcută diseară! Strângem bagajele, mai scriem câte ceva în jurnalul de pe laptop și la somn. mâine avem o zi lungă de călătorie feroviară pe Semmering bahn și unde om avea timp mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu