Cu trenul prin Europa 4-26.01.2013 Ziua 4 - Semmeringbahn, Graz, Salzburg

Aseară Martha ne lăsase la calculator să ne căutăm trenurile mai departe. Pe www.bahn.de este foarte ușor să cauți trenuri cam pe oriunde prin Europa. Este de fapt site-ul pe care l-am folosit și care este folosit cel mai mult când vine vorba de călătoria cu trenul. Este simplu și intuitiv (chit că e în germană sau în engleză) și are un singur minus (de fapt două micuțe): nu arată distanțele parcurse și prețurile (sau poate nu știu eu să caut). Altfel îți dă tot felul de combinații de trenuri în funcție de tipul cu care vrei să mergi. Noi, în cazul de față, cam vrem să mergem cu toate tipurile de trenuri și nu prea ne pasă de detaliul ăsta. De reținut că la trenurile Regio, Regio Express și RailJet nu plătești suplimente față de abonamentele obișnuite. La alte trenuri (cum ar fi TGV, IC, ICE - peste câteva zile urmează un moment cu un tren ICE, pronunțat de Iulian ”ais” :D) plătești mici suplimente pentru loc și viteză.

Pe lângă site-ul trenurilor studiem și o cărticică-ghid turistic (nah, dacă avem gazdă călătoare!). Printre alte descrieri din ghid este și traseul care se poate face pe jos pe lungimea Semmeringbahn-ului până la Semmering sau Murzzuschlag. Dacă vreodată om avea timp...

Pe linia noastră spre Graz (Semmeringbahn adică) majoritatea trenurilor sunt RailJet. Dar până acolo mai e puțin. Respectăm ceea ce ne-a rugat Martha cu cheia și pe la 8.30 plecăm spre Wien Meidling. Pe strada indicată de gazda noastră ajungem la Wiener Gurtel Strasse și puțin la stânga la stația de metrou Alser Strasse. E vorba de liniile de viteză U-bahn și mai precis U6. Ne luăm bilete și urcăm în primul tren care merge spre Wien Meidling bahnhof.

La gară identificăm OBB Lounge-ul și nu avem timp să stăm și mergem direct la peronul de unde vom porni cu RaijLet RJ557 spre Graz (10.03).

Înainte să mergem mai departe, să spun câteva cuvinte despre Semmeringbahn. Semmeringbahn este prima linie de cale ferată montană din Europa. A fost construită între anii 1848 și 1854 și de atunci funcționează în continuu. Linia propriu-zisă este între gările Gloggnitz și Murzzuschlag. Are 14 tunele, 16 viaducte și peste o sută de poduri de piatră și 11 metalice. Gările sunt în mare parte construite din piatra excavată. Tehnica inginerească folosită la acea vreme a determinat declararea în 1998 a liniei ca monument UNESCO, deci chiar merită să mergem pe această linie. Știți că avem și noi un ”Semmeringbahn” în Banat între Anina și Oravița (linia continuă până la Iam și apoi mergea mai departe în Serbia)? Și că tot menționez aici linii de tren interesante, îmi aduc aminte și de linia de cale ferată între Shimla și Kalka (India) despre care v-am povestit anul trecut în ”ferro-day”... 

Înapoi la călătoria cu trenul... Trenul este foarte elegant și curat... Și merge foarte repede! Accelerarea inițială trece rapid de 90 de km/h și ajunge la 150 km/h! Nici măcar nu se simt la cât de plăcută e călătoria! Fiind la clasa 1, primim o descriere sumară a traseului, niște reviste și câte o ciocolățică! Și iubire pentru călătorie!

Am vrea să vedem mai multe pe afară, dar este destul de ceață. Mai bine zis nori din care viscolește! Curând totul e alb în jur și abia reușim să mai vedem câte ceva pe geam. Uite aici unul din viaductele despre care vorbeam!

Recomand cu căldură să mergeți pe Semmeringbahn vara și pe vreme bună! Îmi aduc aminte de pe Semmeringul bănățean că era așa de frumos că am mers o bună parte din timp cu capul și aparatul foto pe geam. Nu l-am scăpat ca domnul Goe :D! La noi se folosesc vagoane tradiționale vechi cu sobă în mijloc. Bine că vara nu e folosită, dar iarna da. La fel cum e folosită soba și în vagoanele mocăniței de pe Valea Vaserului. Probabil că ați mers cu ea, eu încă nu am apucat!

Ajungem la Semmering (stația care dă denumirea liniei) și la Murzzuschlag. Cam pe aici se oprește viscolul și curând dispare zăpada...

Urmează o mare zonă de dealuri până ajungem la valea Murului pe care facem dreapta (la Bruck an der Mur) și ne trezim că am ajuns în Graz Hauptbahnhof. Așa de mult ne-a plăcut drumul că nici măcar nu ne-am dat seama când au trecut două ore și jumătate!

În tren tot ne făceam planuri unde să mergem mai departe. Fiindcă avem hărțile de la Interrail, ne e ușoară o relativă planificare. Iulian vrea neapărat să mergem spre vest spre Liechtenstein. E un stătuleț în care merită să mergem. Asta înseamnă să urmăm direcția spre Innsbruck. Și bineînțeles să vizităm și Innsbruck-ul. Dar nu vrem să ratăm nici Salzburg-ul... Poate mergem și în Linz... Să vedem cum om face... Deocamdată, că tot suntem aici, hai să vizităm orașul. Ce-ar fi să mergem fără bagaje? Găsim casetele de bagaje și ne lăsăm aici bagajele pentru 4.5 euro, găsim o hartă a orașului și la drum. Cel mai interesant obiectiv pare cetatea (Schlossberg) unde se urcă cu un tren pe cremalieră (funicular). Bun! Pentru asta trebuie să ajungem la stația de plecare de jos! Ieșim din gară prin piața Europa (Europaplatz) și continuăm pe Keplerstrasse. E strada directă care ne duce spre cetate. Mergem ce mergem pe dreapta și dăm de elementele românești ale zilei: o firmă ”titan” și o Dacie Duster. Evident că nu are nimic a face cu cartierul Titan unde stăm noi, dar e simpatică apariția numelui.

Ajungem la Keplerbrucke care traversează râul Mur. Este râul pe care coborâsem mai devreme cu trenul și cel pe care e construit orașul!

După pod (pe malul apei este o pasarelă specială pentru cicliști!) cotim la dreapta pe Franz-Josef Kai. Lângă o casă vedem parcată o bicicletă cu cărucior acoperit pentru copil. Îmi aduce aminte de norvegienii care mergeau pe bicicletă pe ploaie și cu copiii în cărucioare de felul ăsta. Îi scoteau la aer curat! Mai mergem puțin și pe stânga este stația trenului Schlossbergbahn. Vedeți mai jos o parte din istoria liniei (pentru cine e interesat). Costă 2 euro urcarea pentru fiecare și trebuie să așteptăm 10 minute până la următoarea urcare (14.00). Trec repede minutele și pornim la drum. Totul este automat și personalul din tren este doar pentru monitorizare!

Pe la mijlocul liniei ne intersectăm cu trenul care coboară și ajungem sus la marginea cetății. Pozăm mecanismele de tracțiune și pozele istorice și mergem puțin la dreapta unde este o hartă cu planul de vizitare al cetății. Pe loc convenim la sensul de vizitare. 

Prima așezare a fost pe dealul Schlossberg în secolul 8 d. Chr. În jurul anului 1125 se construiește castelul în stil romanesc și în 1544 fortificația renascentistă. În 1809 în atacul francez cetatea este prădată și parțial distrusă. După reactivarea fortificațiilor la mijlocul secolului XIX, zona se transformă în parc de promenadă și relaxare. 

Chiar în spatele hărții este Turnul Clopotului (Glockenturm) costruit în 1588. În el se găsește ”Liesl”, al treilea clopot ca mărime din Styria. E construit în 1587 de Mert Hilger, are aproape doi metri în diametru și cântprește 4632 kilograme. Bate de 101 ori la 7.00 a.m., 12 p.m. și 7.00 p.m. și a fost salvat de locuitorii orașului în atacul francez din 1809. 

În spatele turnului se găsesc ruinele vechii capele a cetății.

Trecem pe lângă scena cazematei spre parcul aflat la altitudinea cea mai mare a dealului: 475 de metri deasupra Mării Adriatice! Avem aici un panou cu principalele direcții și distanțe din lume. Bucureștiul nostru este în linie dreaptă la doar 880 de kilometri!

Cel mai departe este trecut Damascul la 2314 kilometri!

Prin parc mergem spre statuia leului Hackher ridicată în 1909 în onoarea maiorului Franz Hackher care a apărat în iunie 1809 cetatea cu 17 ofițeri și 896 de soldați împotriva celor opt asalturi nereușite ale trupelor de 3000 de soldați francezi conduse de Napoleon. 

Cotim la stânga și mergem prin beciurile cetății și pe lângă poarta gotică care ducea din temnița din spate spre interiorul cetății medievale. A fost redescoperită de Peter Laukhardt în 1982. Arcadele vechiului turn se mai păstrează doar pe exterior, în 1820 a fost ridicat un turn de pompieri pe fundația veche și din 1894 platoul a devenit loc de belvedere. 

Trecem pe sub bastionul Fernberger construit în 1584 pentru apărarea zidurilor vestice cu artilerie și actualmente folosit pentru stația funicularului (colțul sud-vestic al bastionului). Trecem pe deasupra liniei înclinate și ajungem la zidurile maiorului Hackher și a casei Starcke, o casă veche cu turn gotic construită de dr. Bonaventura Hodl pentru vii și vin. Casa e construită pe ruinele magaziei de pulbere de sub bastionul Stall distrusă de francezi în 1809. Numele casei provine de la Gustav Starcke, actorul de la teatrul regal din Dresda, care a locuit o vreme aici și a compus poezii legate de Schlossberg. 

Trecem de Copacul Prințesei (Paulownia tomentosa), copacul kiri de pe emblema armatelor imperiale ale Japoniei. Copacul a fost adus în Europa în secolul XIX și botezat după Anna Paulowna, fata țarului, și crește doar în zonele temperate ale Europei centrale. Ajungem la Fântâna turcilor săpată în 1554-1558 pentru a lua apă de la nivelul Murului în timpul asalturilor prelungite. În secolul XIX a fost adâncită de prizonierii turci, ”Martolosen” de la granița slovenă. Până în 1934 pe lateral era o sală și două găleți de lemn pentru scos apa.

Continuăm pe lângă poarta de lângă ”pisică” adăugată unui turn semicircular medieval al bastionului Stall și ne oprim pe terasa Turnului cu ceas. Simbolul Graz-ului, Turnul este una din cele mai vechi clădiri ale orașului. Este menționat în 1265 și după 1550 îi sunt adăugate fațada de lemn și ceasul cu clopot (1712). Acoperișul adăpostește trei clopote: ”clopotul păcătoșilor săraci” (Armensunderglocke, 1450), clopotul mare orar (1382) în sud-vest și clopotul pompierilor (1645).

Admirăm orașul panoramic și lăsăm în stânga grădinile Herberstein închise și coborâm prin grădinile mediteraneene spre oraș. Scările sunt foarte faine și cochete în serpentine strânse. Sub cetate este un lift interior care urcă spre cetate și niște linii de tren mici pe unde se scotea piatră din munte (dolomit). Acum sunt folosite ca loc educativ de joacă pentru copii. 

Traversăm Schlossbergplatz și facem stânga pe Sackstrasse până la piața principală (Hauptplatz) (tramvaiul 4 - strassebahn). În așteptarea tramvaiului 7 care ne duce la gară, facem câteva poze la statuia Erzherzog-Johann-Brunnen (acum că am fost pe Grossglockner, realizez cui îi e dedicată statuia!) și caselor din împrejurimi. 

Ne recuperăm bagajele și ne hotărâm să mergem la Salzburg direct cu trenul IC 610. Pe un tren e scrisă destinația Koflach. Cred că schiorilor le spune ceva denumirea asta! Fix la 15.37 pornim spre orașul lui Mozart! În patru ore ajungem în al colț al elegantei Austrii, schimbând direcția inițială spre Innsbruck în Bischofschofen.

De data asta nu mai lăsăm rucsacii în gară, stăm în lounge vreo jumătate de oră pentru wireless și pornim prin oraș. Nu ne pasă că e noapte și poate e ceva mai greu să descoperim unele locuri. Ieșim din gară în Sudtirolerplatz și facem stânga pe Rainerstrasse. Pe dreapta ne întâmpină regina Elizabeth a Austriei!

Trecem prin Mirabellplatz și ajungem pe Dreifaltigkeitsgasse unde pe stânga este Dreifaltigkeitkirche (Biserica Sfintei Treimi) mare, albă și impunătoare (Colegiul Presbiterian). Pe dreapta este un parc (Makartplatz) cu o sculptură în metal denumită Caldera despre care voi vorbi ceva mai jos.

Chiar pe stânga este casa în care a locuit Mozart (despre care iarăși voi pomeni ceva mai încolo).

Traversăm piața, continuăm pe aceeași Dreifaltigkeitgasse printr-o zonă de oraș veche. Mă întristează să văd pe dreapta un om al străzii care doarme lângă un perete și mergem mai departe până în Platzl unde facem dreapta pentru a ieși la Salzach. Nu avem cu ce-l ajuta! Numele vine de la ”salz” - ”sare”, produs care era transportat pe râu până la începutul secolului XIX. Trecem râul pe Staatsbrucke, podul construit între 1941 și 1945 cu multe sacrificii de prizonierii de război și muncitorii forțați împotriva voinței lor. La piciorul din dreapta al podului e un monument dedicat memoriei acestora. Trecem printr-un pasaj chiar în fața podului și intrăm în Rathausplatz atrași de turnul primăriei. Găsim străduțe care ne duc în Rezidentzplatz, o piață mare în care găsim Facultatea de Drept, cafeneaua Tomaselli (nu știu dacă are sau nu legătură cu ferata Tomaselli din Punta Fanes), galeria de artă Rezidenz și o stație meteorologică foarte elegantă.  

Trecem în piața Domului pentru câteva poze și prin partea opusă a Domului mergem puțin pe Franziskanergasse până la primul restaurant Stift Sankt Peter. Printr-o galerie ajungem în piața din fața bisericii Stiftkirche Sankt Peter unde turnul bisericii domină locul. 

În dreapta turnului se găsește cel mai restaurant din Europa (803) Sankt Peter Stiftkeller. Vrem să intrăm în el, dar prețurile ni se par prea mari. E adevărat că la cât de elegant este, nici nu puteau fi prețuri mai mici!

Cu spatele la biserica Sankt Peter mergem prin două curți largi și ajungem în piațeta de unde începe strada Toscaninihof. În stânga este un restaurant, în față niște scări mari de piatră și mai în dreapta sus pe zid o orgă. Urcăm pe scările de piatră spre fortăreața luminată pe care o văzusem mai devreme. 

Ajungem deasupra zidului din piațetă și de aici vom merge tot în sus pe străduța îngustă Monchsberg (de fapt Monchsberg se numește între dealul!). De pe terasa Herbert-Breiter facem niște poze de la un nivel superior orașului de jos de mai devreme. La un moment dat pe partea dreaptă vedem niște plăci memoriale. Cu siguranță pe aici pe undeva este un cimitir lângă turnul Abts. 

Suntem la o intersecție și logic deducem că fortăreața este la stânga. După aceea vom studia și la dreapta să vedem ce este! Acum facem stânga pe Oskar-Kokoschka weg și ajungem imediat la zidul fortăreței dominat de poarta fortificată Schartentor.

Trecem pe sub linia de funicular și ne oprim puțin în piața de după linie pentru câteva poze. Nu are rost să urcăm până sus la poarta fortăreței fiindcă e închisă (e logic: ce nebun vizitează fortăreața la ora asta?) și ne dăm seama că tot înainte coborâm în altă direcție decât ne trebuie nouă. Așa că mai stăm câteva secunde și facem cale-ntoarsă pe Monchsberg.

La prima intersecție coborâm la dreapta câteva zeci de metri printre case și strada se închide. Noroc cu peisajele faine că nu ne plictisim deloc!

Revenim la Monchsberg strasse și o urmăm la dreapta. Strada merge prin pădure printre câteva case și ajunge și ajunge la zidul fortificat Siegmundstor pe care îl trecem printr-o poartă pe partea stânga a lui. Strada se cam transformă în alee pietonală destul de îngustă de unde se deschide la un moment dat o panoramă frumoasă asupra altei părți a orașului puțin separată de orașul principal mare. Este vorba despre zona aeroportului (asta îmi dau seama de pe Google Maps, nu atunci de pe teren!), zonele Himmelreich și Siezenheim. Tot de pe Google Maps îmi dau seama de un alt lucru extraordinar: râul Saalach din zona Siezenheim este granița între Austria și Germania! Deci uite unde am ajuns fără să știm :D! Doar la vreo 5 kilometri în stânga este E60, drumul pe care am mers și pe care voi mai merge spre Europa. Este ceea ce m-a uimit de fiecare dată: ca să ajungi mai repede în Innsbruck, autostrada directă intră prin Germania, trece pe deasupra zonei Berchtesgaden și mai încolo revine în Austria! Știu că acum câțiva ani când am fost în Solden, m-a uimit acest mic detaliu!

Mai departe găsim un panou cu descrierea celor mai vechi obiecte găsite în zona Salzburgului (epoca fierului). Mergem până pe terasa muzeului Modernismului. E foarte fain cum se văd bulevardele de mai devreme ca niște mici dâre de lumină foarte active!

Revenim pe strada Monchsberg la piațeta de mai devreme și după ce coborâm pe scări, facem stânga prin piață. Pe dreapta pe o clădire văd ceea ce bănuiesc a fi stema orașului.

Trecem prim Max-Rheinhardt Platz unde în stânga este o expoziție a proiectului artistic Salzburg Art 2002. 

Pe lângă Kollegienkirche ajungem în Universitatplatz și facem dreapta printr-un pasaj care ne duce spre Rezidenzplatz. Aici găsim un magazin interesant de tutun (Tabak Trafik Cigaretten von Humidor) și magazinul cu bomboane originale Mozart (Conditorei Furst Confiserie cu Mozartkugel). Paul Furst a creat aceste prăjituri în 1890. A fost premiat și produsul său a devenit faimos la expoziția de la Paris din 1905. Actualul proprietar Norbert Furst, folosește aceeași metodă a bunicului său cu aceleași recipiente. 

Facem stânga pe Sigmund-Haffner gasse și găsim un magazin de ceaiuri și unul de desuuri destul de vechi :D! 

Pe drumul cunoscut ajungem la Salzach. Înainte de pod trebuie să trecem Griesgasse printr-un pasaj subteran care dovedește dragostea localnicilor pentru muzică.

Trecem râul pe același pod și facem stânga pe Schwartstrasse imediat după pod. Pe dreapta găsim un magazin de haine specifice locului și țării. Aici aveți doar un costum feminin. Cel masculin e tipic tirolez cu pantaloni scurți și verzi din doc rezistent.

Ajungem în Makartplatz și vrem măcar să ne lămurim de un program la casa muzeu unde a locuit Mozart. Deocamdată este închis închis între 7 și 25 ianuarie 2013! Mergem în parc să vedem ce e cu Caldera. Este vorba d o sculptură de bronz patinat de circa 5 metri înălțime din Salzburg Art Project 2002 și numele provine de la un crater vulcanic. Artistul Anthony Cragg explorează spațiul și materia sufocate de energia și emoția proceselor dramatice. Artistul face aluzie și la orașul Salzburg aflat într-o zonă joasă față de cele învecinate. 

Pe drumul de mai devreme revenim la gară puțin după miezul nopții. La automatul OBB căutăm variante de drum spre Schaan-Vaduz și cel mai scurt este cu schimbare în Feldkirch. Primul tren e la ora 1.40 și suntem obosiți. 

Ieșim pe primul peron și în dreapta vedem sala de așteptare. Hai acolo să ne odihnim puțin! Sunt câțiva oameni aici și avem grijă la bagaje. Par un pic cam ciudați! Îi auzim vorbind în română și le spunem că și noi suntem români! Le spunem puțin ce facem noi (clar se vede că suntem turiști și mai mult îi întrebăm pe ei ce și cum de sunt aici). Ne spun cu mândrie că sunt boschetari români care au reușit să vină până aici cu trenul gratis. Se urcă în tren și se dau jos unde îi dă și nașul. Aici le e cam greu că e destul de frig și chiar se gândesc cum să se întoarcă în țară. Unul ne zice că are un băiat la Marseille și poate reușesc să ajungă acolo. Stăm alături cu ei vreo 40 de minute în aşteptarea trenului spre Feldkirch. La 1.40 luăm trenul EN466 spre Feldkirch. După vreo patru ore în care încercăm să ațipim un pic ajungem la destinația noastră.

Nu suntem foarte odihniți și din acest motiv nu ne prea vine să plecăm. Avem vreo 50 de minute până la un tren local R5704 spre Schaan-Vaduz. Adică în unul din cele mai mici state din Europa, Liechtenstein!