Ne trezim destul de devreme, strângem bagajele și pe la 9.30 coborâm la recepție să predăm cartelele de la cameră. Chiar dacă am stat în aceeași cameră, cum am avut paturi diferite e normal să avem și cartele diferite! Înainte de a pleca, mergem în sala de mese să luăm micul dejun. Este bufet suedez și mâncăm fiecare cât putem. Cum am lăsat rucsacul și aparatul foto jos în timpul mesei, mă zăpăcesc la plecare fiindcă avem puțin timp până la tren și ne grăbim spre gară. Și aparatul meu foto nu se grăbește! L-am uitat pe masă. Bine că îmi dau seama după câteva zeci de metri pe stradă, mă întorc și îl iau. Nu îl mișcase nimeni de pe masă! La gară ratăm trenul de la 8.52 (datorită uitării mele) și îl luăm pe cel de 9.52. Este un tren Regio Express RE 57506 care face două ore până în Fussen (circa 140 de kilometri). La plecarea din gară vedem foarte multe biciclete (nu atât de multe pe cât văzusem într-un singur loc lângă gară în Oxford!) și un tren local vopsit pe exterior destul de interesant. Tot în gară vedem și primele trenuri ICE care merg spre Paris sau Bruxelles. Încă nu avem gânduri așa depărtate. Mai vrem să mai stăm puțin în Germania!
Trecem ba prin zone cu verdeață, ba prin zone cu zăpadă, ne mai uităm prin tren la calitatea și curățenia de aici (bine, discret, nu astfel încât să se uite lumea la noi - chiar dacă trenul e cam gol), cercetăm harta liniilor de tren de câteva ori pentru a vedea ce posibilități avem... După ce trecem de Buchloe (am mers spre est), schimbăm spre sud cu Alpii elvețieni pierduți prin norii din dreapta noastră. După două ore și câteva minute (adică înainte de ora 12.00) suntem în gara Fussen care este și capăt de linie. E o gară mică cu trei linii și clădirea pe partea dreaptă. Fac o poză la programul trenurilor (avem tren din oră în oră înapoi spre Munich cu posibilitatea schimbării direcției în multe puncte, în principal Buchloe) și ieșim prin gară la stația de autobuz.
Ne uităm pe harta din piața Vorplatz și vedem că cele două castele sunt ceva mai sus de Schwangau. Vedem și programul autobuzelor și tarifele (2.10 euro la autobuz și 10 euro la taxi). Hai pe jos, cât poate să fie (Google Maps arată 3.9 kilometri, 50 de minute până în Schwangau)!
Pe Bahnhofstrasse mergem în piața Maximilian I și pe stânga este străduța Luitpoldstrasse frumos împodobită de iarnă.
Continuăm prin Prinzregentsplatz și apoi pe Sebastianstrasse tot înainte. Pe dreapta vedem un turn de cetate și Casa Lila (Lila Haus), pe stânga vedem hotelul Hirsch și ajungem în dreapta la zidurile cetății vechi. După ce Fussen a fost declarat oraș (1274-1295), a fost înconjurat de ziduri puternice cu porți adăugate în 1330 (pe când Basarab purta lupta împotriva ungurilor). Zidurile au fost modernizate și lărgite în 1502-1503 și în prezent cuprind spre est biserica Sfântul Ștefan spre est.
Lăsăm pe dreapta zidurile și după clinica din Fussen ajungem la râul Lech. Putem merge pe stradă sau folosi podul paralel pentru pietoni și biciclete. Evident că alegem varianta a doua pentru că este mai frumoasă. Mai jos veți vedea și o poză în același loc după întoarcerea de la castele.
Râul este atât de albastru și liniștit... Rațele plutesc fericite pe apă... La pilonul din mijloc al podului sunt prinse câteva lacăte ale iubirii. După cum vedeți, tradiția lacătelor văzută în Budapesta se repetă aici și apoi în multe locuri și poduri din drumul nostru/al meu (chiar și mai sus pe Mariebrucke!). După pod trecem printr-un pasaj pe sub Schwangauerstrasse construit în 1988 și pictat cu tot felul de lucrări printre care se remarcă imaginea revoluționarului cubanez Che Guevara. Revenim pe pista de biciclete și suntem întâmpinați în Schwangau de un panou metalic.
Părăsim pentru puțin timp strada Romantischestrasse pe pista de biciclete ce merge prin parcul din dreapta. Cu ocazia asta putem vedea sus în pădure cele două castele Hohenschwangau și Neuschwanstein.
Revenim la strada principală și printre pensiuni ajungem în Schwangau (satul castelanului regal) la stația de autobuz. Foarte simplu dacă nu am fi avut și rucsacii mari în spate!
Vedem programul autobuzelor pentru întoarcerea spre Fussen chiar dacă gândul e să ne întoarcem tot pe jos. Cotim la dreapta și mergem printre vile și hoteluri elegante. Pe partea dreaptă este casa de bilete pentru amândouă castelele regale. Poți lua bilete separate pentru Neuschwanstein și pentru Hohenschwangau sau pentru ambele castele. Cum nu avem atâta timp la dispoziție, ne mulțumim doar cu câteva poze la cel de-al doilea castel menționat (care dă și numele satului ”Schwangau de Sus”) și mergem spre al doilea. Pentru a urca la Neuschwanstein poți merge pe jos cum am făcut noi sau poți urca contra-cost cu ”taxi” cu cai!
Câteva cuvinte despre Hohenschwangau...Castelul Hohenschwangau a fost construit de cavaleri începând cu sec XII pe ruinele vechii fortărețe medievale. După ruinare în 1829 prințul Maximilian a cumpărat ruinele (cunoscute și ca Schwanstein) și le-a refăcut în stil neogotic până în 1855. Regina Maria a creat grădinile alpine din jurul castelului și alături de Maximilian a venit aici pe timpul verilor. După moartea lui Maximilian, fiul său Ludwig a locuit în locul său și și-a construit și noul castel Neuschwanstein în apropiere. Nu a fost niciodată căsătorit și se presupune că a avut înclinații homosexuale. Asta ni se va spune sus la castelul prințului Ludwig! După moartea lui Luitpold, cumnatul reginei Maria, castelul a fost transformat în muzeu (1912). Castelul nu a suferit distrugeri în cele două războaie mondiale și urmașii familiei regale au locuit aici până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
Înainte de a face stânga spre Neuschwanstein găsim un maibaum (cunoaștem povestea acestor piloni din Munich/Munchen).
Drumul în urcuș continuu este parcurs și pe jos, și cu trăsuri. N-am mai văzut pe cineva să mai meargă cu rucsacul mare în spate ca noi! După 1.5 kilometri ajungem la baza castelului. Încă e deasupra noastră în dreapta masiv deasupra stâncilor. Sunt câteva terase și o stație e autobuz. Se poate urca și coborî și cu autobuzul (la data la care am fost noi, acum - februarie 2015 - autobuzele nu circulă!). Mai facem o curbă largă în urcare la dreapta și suntem la intrarea în castel. De pe terasa din fața castelului panorama spre Bavaria de Jos este foarte largă. Unde ajunsesem noi prima oară (adică pe laterala castelului la o ușă cu pasaj acoperit) este ieșirea din anexele castelului (care se vizitează). Așa că mergem la intrarea în castel și vedem că e multă lume și mai avem puțin timp la dispoziție (până la ora de intrare de pe bilet). Intrăm în magazinul de suveniruri din stânga și rugăm personalul să lăsăm bagajele aici. Nici o problemă, e loc special pentru bagaje și își găsesc și ale noastre locul. Așa că acum suntem ușori pentru vizitarea castelului. Bine că oricum trebuie să-ți lași bagajul că nu intri cu el în castel!
Coborâm la ieșirea de mai devreme și pe sub castel urcăm pe o alee largă. Știm că duce la Mariebrucke. Urcăm la început în linie dreaptă, pe dreapta avem un loc de belvedere spre Hohenschwangau și Alpsee și în câteva serpentine la stânga ajungem la Mariebrucke (podul Mariei).
Podul a fost construit la cererea lui Ludwig care a admirat frumusețea cheilor râului Pollat și a cascadelor lui. În timpul lui Ludwig II podul de lemn a fost înlocuit cu elegantul pod de oțel din prezent, pod de pe care se vede unul din cele mai frumoase unghiuri ale castelului Neuschwanstein. Îmi permit să adaug (chiar dacă fiecare ne-am făcut poze io-la aici!) că am văzut un unghi mult mai frumos puțin mai sus de pod! Îl întreb pe Iulian dacă vrea să mai meargă un pic pe alee și pe BR după pod și îmi spune că mă așteaptă aici. Eu mai urc un pic pe potecă în vreo trei serpentine și consider că mă depărtez prea mult. Așa că ies un pic peste balustradele de lemn și găsesc un unghi de unde văd creasta mai departe în sus și castelul Neuschwanstein dintr-un unghi mai plăcut decât de pe pod. Revin pe aceeași potecă la Iulian la pod și coborâm la intrarea castelului.
Vizita la castel...
Deasupra intrări ieste blazonul familiei regale care ne aduce aminte unde suntem: leii bavarezi! O placă ne anunță sărbătorirea în 1995 a 150 de ani de la nașterea lui Ludwig II al Bavariei, prințul care și-a dorit acest castel. Intrăm în prima curte și vedem pe bilete și pe un afișaj că noi vom intra la 14.50. În cele câteva minute până atunci fac câteva poze în jur.
Castelul Neuschwanstein a fost construit ca un loc de refugiu pentru Ludwig II și ca un omagiu adus lui Richard Wagner. După moartea lui Ludwig II în 1886 castelul a fost deschis pentru public. Ludwig II a cheltuit foarte mulți bani pentru a ridica acest castel și, ca urmare, nu a mai avut fonduri și castelul este și în prezent neterminat. Ludwig a cerut bani suplimentari cabinetului său fiindcă fondurile i se terminaseră, nu i-au fost aprobați și ca urmare s-a adresat parlamentului. A fost refuzat și de această dată și a fost scos de pe tron și forțat să-și părăsească planul și castelul. Se presupune că s-a sinucis înecându-se în apele lacului Starnberg. Pe exterior se păstrează stilul romantic (vine de la epoca Romantismului, nu de la romantismul intim dintre două persoane :D; inițial s-a pornit de la un stil neogotic!) și pe interior nu sunt finalizate cele mai multe încăperi. Cum nu am plătit taxă pentru fotografiere, nu pot face poze și ca urmare doar vă povestesc în câteva cuvinte ce e pe acolo. Bineînțeles că veți vrea și voi să vedeți cu ochii voștri cândva (dacă nu ați vizitat deja castelul!)...
Curtea este construită pe două nivele, pe cel superior inițial dorindu-se a se construi o capelă. Aceasta nu a mai fost realizată și platforma a rămas liberă și disponibilă publicului. De aici fac câteva poze: una spre poartă, alta spre fațada palatului (Palas) cu clădirea arcașului (s-a vrut a fi ”clădirea doamnelor” și nu a fost niciodată utilizată în acest scop) în stânga și cea a cavalerilor pe dreapta. Se remarcă cele două fresce exterioare de pe Palas! Pe interior sunt terminate 15 săli din cele peste 200 de săli proiectate. La primul nivel sunt camerele administrative și cele ale servitorilor și la etaje apartamentele regale. Cele mai mari camere sunt Salonul Cântăreților și Sala Tronului. De fapt sunt printre puținele camere care m-au impresionat. Dar nicidecum nu mi s-a părut că ajunge la nivelul Peleșului nostru!
Abia în magazinul de suveniruri ni se permite să facem poze și mă bucur de ocazie (multe mi se par kitch-uri ieftine). În magazin este prezentată o animație cu evoluția castelului și stau să o urmăresc pas cu pas. Este destul de interesantă creșterea în timp a castelului cu diverse clădiri! Din magazin mergem în bucătăria castelului unde ni se permite să facem poze. Îmi place că sunt foarte multe vase din alamă (oare să aibă de a face cu ceva populații conlocuitoare de pe la noi :D?) și chiar vedem un sistem de încălzire a apei pentru tot castelul (un sistem de calorifere).
Mai avem de vizitat băile cavalerilor pentru care coborâm pe niște trepte de piatră. Acum nu mai sunt amenajări foarte multe, dar putem să ne dăm seama cum era pe aici din desenele și explicațiile de pe pereți. Ieșim un pic dezamăgiți de interiorul castelului, mergem de ne luăm rucsacii mari și la vale.
Cam pe la jumătatea distanței până în Hohenschwangau vedem la dreapta un indicator spre o potecă ce coboară direct la parcare. Cum amândoi suntem montaniarzi și însetați de natură, coborâm pe aici! Poteca este lejeră și ne duce repede chiar în Schwangau la stația de mașină. Vedem aici o hartă interactivă cu beculețe pentru diferitele obiective și o priză pentru mașinile electrice. Suntem destul de în formă, lăsăm un autobuz să plece și noi vom porni pe jos pe drumul cunoscut spre Fussen (vreo jumătate de oră). La vale merge mult mai repede și la 17.20 trecem râul Lech. Uite cum se vede podețul de mai devreme și biserica Sfântul Ștefan.
Coborâm la gară și luăm un tren regio RE57515 până în Buchloe și altul RE 57573 până în Augsburg Hbf (25 de minute, 19.45).
Nu stăm mult și avem un tren spre Stuttgart. Și până acolo mergem cu un tren ICE (Inter City Express) 510. Ceea ce spuneam de Iulian că pronunța ”Ais” :D! Cum la noi vezi ceva mai rar, m-au impresionat pubelele separate pentru diferite tipuri de gunoaie și banda transportoare pentru bagaje la trecerea pasajelor subterane.
Trenul de viteză Garmish-Partenkirchen ne duce într-o oră și 40 de minute în Stuttgart Hbf în altă parte a țării (21.47). De remarcat pe www.bahn.de (și atunci, și acum, nu ca în bancul cu Arghezi ”nu atunci, acum :D!”) precizia orelor și a peroanelor de la care pleacă și la care ajunge un tren!
Mergem prin Press Center și coborâm în holul masiv al gării. Iulian vrea să stea în OBB Lounge să mai scrie câte ceva în jurnal și eu îi spun că vreau să vizitez orașul. Perfect! Îmi las bagajul în lounge și pornesc la drum. Gara masivă a fost construită în timpul regelui Wilhelm II în 1914-1917. Pe o laterală a gării văd o machetă cu trenulețe de jucărie. E și normal să mă duc să mă uit la ele! Doar așa aveam și eu în copilărie (mia am și acum trenulețele, liniile, gările, casele, macazurile, ceva omuleți și mașini, tunelurile etc, dar stau ascunse prin cutii pe balcon!). Mă bucură fiecare detaliu și mă uit la ele de parcă nu aș mai fi văzut așa ceva niciodată! În 1920 gara intră sub auspiciile Reich-ului și devine Reichbahnhof!
Aș putea să merg pe jos, dar iau metroul pe linia U4 pentru două stații până la Rathaus (primărie).
Doar trec strada și sunt în spatele bisericii Leonhardkirche. Este a doua biserică din Stuttgart ca vechime (1337) și a servit ca punct de pelerinaj pe drumul sfântului Jacob spre Santiago de Compostela. În secolul XIV este un important punct al centrului orășenesc și se dezvoltă treptat spre 1466. De atunci rămâne neschimbată, e distrusă în al doilea război mondial și refăcută în forma actuală în 1948-1954.
În fața bisericii se poate vedea Gustav-Siegle Haus, sala de concerte unde au cântat formații rock faimoase ca AC/DC sau Scorpions.
Trec bulevardul și merg spre Marktplatz și primărie (rathaus).Pe Munzstrasse (vis-a-vis de primărie) ajung în Karlsplatz unde pe stânga se vede Castelul Vechi (Altes Schloss), acum muzeul de stat din Wurttenberg. Primul castel este menționat aici în 950 când Stuttgart-ul era doar o așezare pentru crescut cai. Castelul a trecut prin multe evenimente și ultima restaurare este din 1969.
În Karlsplatz este statuia împăratului Wilhelm I cu două obeliscuri cu numele eroilor războiului franco-prusac din 1870-1871 și doi lei paznici ai împăratului. Vara în această piață sunt multe târguri de pește sau de flori.
Pe cealaltă parte a Castelului Vechi mergem în Schlossplatz. Încă nu mă atrage piața mare și merg la stânga în Schillerplatz. În centru este statuia lui Friedrich Schiller, marele dramaturg german. Pe stânga este Stiftkirche, biserică ce atrage prin alura zveltă.
Pe Kirchstrasse și apoi pe Stiftstrasse se poate vedea turnul de la intrarea bisericii din alt unghi.
După cum se poate citi, prima biserica a fost construită aici în sec. XI, peste două secole a fost construit turnul sudic (cel de la intrarea principală), a fost distrusă în al doilea război mondial și refăcută în două etape.
Pe partea vestică a bisericii găsim casa în care a locuit Johannes Reuchlin (născut la 29 ianuarie 1455 la Pforzheim și decedat la 30 iunie 1522 la Stuttgart). Mormântul lui este în Leonhardkirche de mai devreme. Printre Castelul Vechi și Cancelaria Veche revin în Schlossplatz în dreptul Muzeului de Artă. De aici se vede centrul comercial Konigsbau Passagen cu parcare și metrou subteran.
Nu el este important, ci unghiul în care se vede toată imensa piață Schlossplatz! Cred că e cea mai mare din oraș! În stânga se vede Asociația Culturală din Wurttemberg, cea mai veche asociație culturală germană (1827) cu o cupolă de Conservator în spate. Pe cupolă se observă cerbul simbol al zonei Baden-Wurttemberg. În fața noastră este Castelul Nou (Neues Schloss) construit între 1746 și 1807 ca un nou Versailles. A fost reședință nobiliară și acum este sediul guvernului din Baden-Wurttemberg. În fața Castelului Nou este Coloana Jubiliară construită pentru dragostea și loialitatea purtate de oameni la 25 de ani de conducere a lui Wilhelm I. Și mai în față este un pavilion pentru diverse formații muzicale!
Chiar dacă e noapte, solemnitatea locului se simte. Inițial locul era folosit doar pentru parade militare și ulterior a fost permis accesul publicului larg.
Prin stânga Castelului Nou mergem în Oberer Schlossgarten de unde pe malul celălalt al unui frumos lăculeț vedem Teatrul de Stat excelent luminat și construit la începutul sec. XX sub denumirea de Teatrul Împărătesc (Konigliche Theater). La fel ca majoritatea clădirilor vechi, doar o parte a supraviețuit celui de-al doilea război mondial.
Pe WIlhelm-Kail weg ajung în Charlottenplatz și pe jos merg pe Konrad-Adenauer strasse la stânga. Pe dreapta las biblioteca locală, școala de muzică și muzeul de artă și fac stânga la prima intersecție mare spre Gara Centrală (Hauptbahnhof). Sunt pe partea dreaptă a străzii, las pe dreapta un șantier în lucru și prin Klett-Passage ajung la colțul gării. Mă simt foarte fain cu orientarea prin orașe în condiții de noapte!
Ajung în gară la Lounge-ul unde Iulian își găsise de lucru și mergem amândoi prin sala mare spre peroane. La afișaj ce vedem? Un City Night Line (CNL) care merge spre Paris.
"Hai într-acolo şi revenim cu un TGV în Luxembourg!" Iulian se codeşte un pic şi ia hotărârea să mergem. E unul din trenurile cu care vroia să meargă! Așa că adaptăm traseul din mers. Trenul nostru CNL40418 ne duce la Paris în 8 ore! Avem timp să dormim, să ne facem următoarele planuri, eventual să mai stăm de vorbă cu colegii de tren. Pornim la drum după ce vedem un interesant monument al cărții din gara Stuttgart.
În compartiment mergem cu un albanez care susţine printre altele că albanezii controlează mafia din Sicilia şi New York! Așa o fi, mai ales că ne dă tot felul de exemple și ne sugerează să evităm cu orice preț Tirana și zona de război dinspre Kosovo. Mă rog, are părerile lui și nu putem decât să le luăm ca atare. Cu noi în compartiment este și o pariziancă foarte finuţă (pictoriţă) care doar ascultă discuţia. Nu intervine deloc! După tot felul de discuții despre diverse culturi, ne cam retragem la somn cu ochii/mâna pe bagaje. Prin ceea ce spune și prin modul lui de a fi, albanezul pare un pic cam dubios.
În fine, dimineață ajungem în Paris Est cam pe la 9.30! O altă zi, o altă povestire! Și lungă și cu peripeții va fi și aceasta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu