Puțin soare e suficient ca să îmi las treburile din interior și să-mi fac un mic circuit... Văd pe hartă lacul Cernica și cele două stații-capăt de metrou: Anghel Saligny și Pantelimon. Imediat construiesc traseul și după miez de zi pornesc la drum... Cum ies de la metrou (Anghel Saligny) parcă mă simt pe Camino... Da, sunt conștient de influența cărții pe care tocmai am terminat-o... amestecată cu experiența din decembrie... În câteva ore mi se schimbă multe în peisaj și în suflet... Mai întâi merg vreo oră pe un drum paralel cu autostrada A2...
Trec o linie de tren pustie pe la halta Căldăraru și intru prin cimitir... Măi, ce e cu drumul ăsta? Ah, știu, e Camino permanent... So, joy it... Întreb pe străzi de ieșirea spre baraj și sunt ghidat (de data asta în română și cu vorbe, nu în spaniolă și doar cu săgeți galbene)... Înainte de a ieși din sat mă întreabă doi băieți de 8-9 ani: ”Mergi pe jos?” ”Da!” ”Vezi că sunt câini! Hai pe partea asta!” Merg cu ei pe dreapta și puțin mai încolo urcăm pe barajul Cernica. Copiii fuseseră la fotbal și acum merg spre casă (să nu-i prindă tata că au fost la fotbal)... Cu bucuria de a merge pe ghețuri și prin bălți...
Printre case îmi găsesc drumul automat în timp ce vorbesc cu o prietenă ce-i la schi în Straja... Se duce vreo jumătate de oră și ajung în dreptul mânăstirii Cernica... Altă dată voi intra aici...
Țin drumul drept și ajung în centrul orașului Pantelimon și văd pe dreapta o fântână refăcută. Este Fântâna babei Ana construită inițial în 1735. Se spune că apa ei făcea minuni la acele vremuri de început ale satului Obilești și apoi Florești. În 1750 domnitorul Grigorie Ghica al II-lea obține din Grecia brațul drept al Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și l-a închinat Mânăstirii ridicate de el. De atunci localitatea s-a numit Pantelimon (e legenda bisericească, o altă variantă spune că numele vine de la un haiduc Pantelimon care a trăit prin aceste locuri și a ajutat localnicii). În 1880 mânăstirea arde și de sfântul Pantelimon se începe costrucția bisericii actuale (terminată în 1883).
Ața mă trage să pozez monumentul eroilor locali și apoi să intru puțin în biserică. Primesc cu bucurie pomană colivă, un pic de vin și un colac și mă bucur tare de ele. Mă simt cu adevărat ca un pelerin și simt bunătatea omului de la biserică. Mai departe pe malul lacului cobor câțiva metri pentru două poze și sunt apostrofat de un angajat ce păzea acolo: ”Ești cu Voiculescu? Du-te, du-te, e proprietate privată” ”Bine, dar nu am făcut nimic rău și nu am vorbit urât cu dumneata!” Revelație sau concluzie de moment: omul cu gând bun te vede om bun, omul cu gând rău te vede om rău! Imaginile îs mai simple și mai frumoase decât toate jocurile astea de cuvinte...
Oare se folosesc apa dela lacul Cernica pentru agricultura din zona?
RăspundețiȘtergereNu știu. Trebuie să întrebați la primăria din Cernica.
Ștergere