Simona ne așteaptă lângă gară (în Vegesacker Bahnhofplatz) și ne bucurăm de întâlnire. Suntem destul de obosiți și încântați că auzim română. Și ea e bucuroasă de alți români! Spun asta fiindcă ei aici sunt o mini-comunitate de români. Sunt extrem de uniți și nu e de mirare că la ei casa unuia e ca și a tuturor! Mergem acasă la Andra (unde vom dormi două nopți), ne dă o saltea în sufragerie și zicem că ațipim 10-15 minute... Drumul a fost lung și destul de obositor. Abia după trei ore și ceva ne trezim și mergem la bucătărie unde sunt fetele. Au făcut de dimineață breakfast party cu alți 5-6 prieteni. Au zis că au făcut ceva gălăgie... Noi nu am auzit nimic și chiar ne mirăm de ceea ce zic ele. Vă dați seama cât eram de obosiți! Mâncăm puțin de ”dimineață” și ieșim cu Simona în oraș să ne arate locurile (cam în jurul prânzului).
Pe străduțe mergem spre podețul din intrândul Schonebecker Aue și apoi pe chei. Aici este ancorată nava-școală Deutchland care pare a fi în vreun mare port european de la Mediterană. De fapt suntem doar pe canalul Lesum din Bremen!
Pe alei liniștite printre case (pe unde de obicei Simona merge cu bicicleta) suntem conduși spre universitatea Jacobs, locul unde Simona a obținut o bursă care a ”adus-o” din România în colțișorul ăsta liniștit de lume. Tot așa e extrem de multă liniște (e drept că e vacanță) și îmi place foarte mult biserica tuturor religiilor din cadrul universității. În fond Divinitatea e una singură...
Pe străduțe doar de ea cunoscute (cel mai probabil dacă aș sta o săptămână sau două aici, aș ajunge să le cunosc și eu!) ajungem la gară pentru a lua trenul spre Bremen Hauptbahnhof. În 20 de minute suntem la gara mare din Bremen și pornim la plimbare.
Trecem print-un parc dedicat lui Wilhelm Kaisen, arhitect urban și președinte al Senatului orașului hanseatic liber Bremen, cumva pe Herdentorsteinweg traversăm un parc și intrăm în orașul vechi. Sincer să fiu, nu mai știu toate străduțele pe care am mers și de multe ori în descrierile ce le citiți aici apelez la Google Maps (asta ca să vă puteți face o orientare când lecturați; mergeți cu gândul și cu harta în mână în călătorii imaginare!).
La intersecția dintre străzile Sogestrasse, Carl-Ronning strasse și Schussekorb este statuia porcarului. Soge înseamnă porc! În Evul Mediu fermele de porci ale oamenilor din clasa muncitoare erau situate pe această stradă și porcii alergau pe toată strada mâncând gunoaiele (strada devenind astfel curată). În ziua de azi nu îți poți închipui zeci de porci alergând în toate direcțiile chiar aici!
Pe Strada Porcilor amintită mai sus ajungem la Unser Lieben Frauen Kirche, cea mai veche biserică din Bremen începută de episcopul Unwan (1012-1029) și terminată la mijlocul secolului XII ca o bisericuță. La 1230 sub episcopul Gerhard II (1219-1258) se ridică nava înaltă în stil gotic cu trei acoperișuri și un al doilea turn spre nord. Cam până la 1400 biserica era centrul vieții urbane. Pivnița bisericii este una din cele mai vechi clădiri din Bremen. Pe partea nordică a turnului mare (înalt de 84 de metri) se poate vedea statuia feldmareșalului prusac Helmut Graf von Moltke (ridicată în 1909). Intrăm în biserică și, ca și în alte biserici vestice, nu știu cât să mă uit în sus. Semi-întunericul din biserică parcă mărește distanțele interioare...
Ieșim și vedem piața mare din Bremen cu ceva restaurante la parter. Lângă biserică spre sud se vede clădirea neo-renascentistă a Primăriei Noi din Bremen (construită la începutul sec. XV). Repet, cum putem găsi ușor pe internet informații despre clădiri de acest fel, nu insist cu detalii prea multe. Insist asupra celei mai cunoscute statui din Bremen: statuia muzicanților de lângă Primărie! Povestea lor este simplă: un măgar, un câine, o pisică și un cocoș trecuți de vreme se hotărăsc să plece spre Bremen pentru libertate. Ei vor să devină muzicieni deoarece ”e ceva mai bun decât moartea pe care o putem găsi oriunde”. Așteptăm să se elibereze statuia și ne facem și noi câteva poze întru amintire. Statuia din bronz a fost construită în 1951 de Gerhard Marcks.
Pe lângă Primărie mergem în Marktplatz unde este statuia lui Roland în centru. În stânga avem fațada vestică a Primăriei și Domul Sfântului Petru, în față Parlamentul Bremen-ului și în stânga Camera de Comerț.
Printre Primăria Nouă și Domul Sfântului Petru mergem la Primăria Veche. Lăsăm în dreapta statuia călărețului și prin spatele bisericii Unser Lieber Frauen Kirche ne întoarcem la gară pe același drum pentru a lua trenul spre Bremerhaven. Îi spusesem Simonei că dacă am ajuns aici, vrem să mergem până la Marea Nordului!
Vedeți în imagine și ora la care plecăm spre Bremerhaven (portul Bremen-ului) aflat la 55 de kilometri spre nord (circa 45 de minute)! Vedem cum soarele se cam apropie de orizont și încă ne bucurăm de lumină și în orașul-port!
Ieșim din gară, facem dreapta pe Friedriech-Ebert strasse și apoi stânga pe Bismarckstrasse. Curând pe stânga dăm de biserica evanghelică a lui Iisus (Herz-Jesu Kirche Geestemunde). E una din bisericile cele mai înalte din Bremerhaven și apropiată de port.
Continuăm pe Kaistrasse pe vechiul chei (v-ați prins desigur de unde vine numele străzii!), stradă pe unde a fost mai demult o linie de tramvai, acum desființată. Sunt și ceva statui interesante (nu știu dacă am observat atunci, dar acum văd anumite forme în acele statui!).
Trecem podul pe Borriesstrasse și prin Berlinerplatz facem stânga pe Bulowstrasse și apoi iar stânga pe Bussestrasse. E strada care ne duce în port spre Schleusenrampe. Spre rampa unde dochează vapoare sunt două poduri mobile dintre care pe cel nou (die Neuen Schleuse) chiar îl prindem ridicat la un moment dat. Mergem chiar la malul mării pe Am Seedeich și mă uit cu gândul peste Marea Nordului spre țărmurile Norvegiei. Sunt ferm convins că Simona și Iulian nu înțeleg ce se întâmplă cu mine (melancolia și dorul de nord) și tot îmi spun că e cam rece și să ne întoarcem. Câteva minute doar să mai stăm! Mă mai uit un pic spre zona industrială și spre poarta spre mare de unde vin sau pleacă vaporașe mai mici sau mai mari. Chiar vedem unul mare de tot care intră spre docuri... Una din cele mai frumoase clădiri este Turnul radarului (”Radarturm”) pe care în anumite segmente ale lui se proiectează noapte culori diferite. E un spectacol de lumină în care m-am bucurat să văd de câteva ori tricolorul românesc.
Ne întoarcem pe aceleași străzi și pe Bulowstrasse turnul ne mai oferă un spectacol în spatele nostru.
Luăm un tren regional la 17.42 și revenim în Bremen Hbf și cu următorul în Bremen Vegesack (19.00). Cred că mai vroiam să mai mergem undeva (nu mai țin minte unde) și după ce trecem pe acasă, eu îmi uit abonamentul de tren. Așa că suntem cu toții de acord să facem o mică plimbare pe chei. Pentru asta mergem pe strada pietonală Reeder Bischoff strasse frumos luminată și coborâm pe străduțe la stânga spre chei.
Admirăm vapoarele trecând prin noapte și ne întoarcem la docurile unde feribotul trece pe partea cealaltă a canalului Weser în Niedersachsen. Feriboturile îmi aduc aminte de ”balenele” care înghițeau zeci de mașini în trecerile peste canalele și fiordurile din zona Stavanger. Amintiri... Nu și coada de balenă care parcă ar face valuri în piatra cubică!
Urcăm puțin de la doc și facem o plimbare agale prin parcul orașului (Stadtgarten) pe aleea Wegesaker-Weser Promenade. Parcul este o grădină botanică în aer liber de care noi nu putem să ne bucurăm pe deplin iarna și noaptea! Eu sunt fascinat de fiecare umbră și de fiecare lumină și parcă aș rămâne aici. Vrăjit de lumini, rămân puțin mai în spate și înțeleg totuși că Simonei și lui Iulian le e cam frig. Așa că nu exagerez prea mult și le propun întoarcerea.
Cam pe la mijlocul parcului mergem prin platoul amenajat și urcăm pe scările în curbe spre strada Breite (o fi vreo legătură cu platoul Breite din Sighișoara?). Pe Sagerstrasse ajungem acasă la Andra cam obosiți după ziua lungă și frumoasă (mai bine zis jumătate de zi :D!).
Seara Iulian și cu mine stăm de vorbă fiindcă ne e cam clar că nu ne mai înțelegem la planuri. Fetele i-au spus că duminică vor să meargă la o slujbă făcută de un preot român la vreo 40 de kilometri de Bremen Vegesack, vrea să meargă cu ele și apoi vrea să continue spre Anglia prin Hoek van Holland cu feribotul. Eu vreau să plec mai devreme (adică mai de dimineață) fiindcă am mai puțin timp la dispoziție și vreau să văd cât mai mult. În plus vreau să profit de ocazia pe care o am cu trenul și să merg la o prietenă în Berna o noapte sau două. Altfel, cum știu Elveția ca fiind una din cele mai scumpe țări din Europa, nu cred că îmi voi permite prea des să mai ajung acolo! Ca urmare a discuțiilor, luăm decizia să ne separăm. Pentru fete nu e nici o problemă! Ele oricum își fac programul lor și se bucură că Iulian le însoțește mâine. Adevărul e că și el tare vrea să meargă cu ele la slujbă și să se odihnească puțin. Trebuie să recunosc că l-am cam alergat până acum! Andra îmi face cadou o căciulă tibetană. A primit-o și ea și nu o folosește. Pentru mine înseamnă foarte mult! E o căciulă din lână cu polar pe interior lucrată în Tibet și cumva o simt ca pe o invitație de a ajunge vreodată în țara giganților munților lumii. Îi mulțumesc tare mult și de atunci o țin ca pe un odor. A trecut prin ceva aventuri, mi-a ținut urechile protejate de viscole, m-a ajutat să scap teafăr din multe zile de iarnă... Cu cadoul Andrei și bucuria lor în suflet mă culc cu gândul la ce va fi în zilele următoare.
De știam ce va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu