Bucegi 26-28.10.2012

Bucegi 26-28.10.2012

Colegi de tura: doar eu

Tare m-am bucurat cand vineri seful ne anunta sa plecam cel tarziu la ora 13.00! Asta inseamna inca jumatate de zi de munte sau macar cateva ore! Fug acasa, imi fac rucsacelul, o sun pe mama Oara si imi confirma ca are un loc pentru mine in seara asta si sambata seara (rezervare de saptamana trecuta) si o anunt ca undeva diseara voi fi la ea "acasa". 

Ziua 1 - 26.10.2012

Cu un tren IR ajung la 17.15 in Busteni si pornesc prin spatele Caminului Alpin pe TR spre valea Cerbului (zona de picnic "manelizata" cu ursi la pachet!). In 30 de minute de la iesirea din tren si gara parcurg scurta potecuta marcata cu PG si TR printre izvoarele ascunse. De la an la an drumul de pe valea Cerbului e tot mai stricat. Si asta m-ar bucura daca asta ar insemna mai putine masini pe aici! Degradarea drumului "obliga" soferii sa vina cu masini din ce in ce mai puternice. La 18.10 ajung la Gura Diham, doar ma uit in jur la frumoasele umbre ale muntilor atat de dragi si pornesc in sus pe TA "pe conducta".

Conducta mi-e atat de cunoscuta incat as putea sa merg cu ochii inchisi pe aici. In 40 de minute ajung in saua Baiului si in loc sa merg tot inainte pana la Diham (cum ar fi normal pe semi-intuneric!) fac stanga pe CA spre Poiana Izvoarelor. Inca e lumina si nu simt nevoie frontalei! Urc prin padure vreo 15 minute si cu "ochii de pisica" cu tot nu mai reusesc sa mai deslusesc siluetele copacilor. Asa ca imi aprind frontala si continui prin doua poieni largi de sub muntele Diham. In prima poiana in partea de jos putinele lumini ale noptii imi arata silueta unei stane pe care o ochisem in toamna trecuta (cand am ajuns pe aici prima data cu Iuliana Bucurescu) si care ramane ca "obiect de studiu" cu alta ocazie. Ies in poiana de sub Curmatura Armasarilor, cobor pana la Poiana Izvoarelor pentru un minut si revin inapoi in traseu si in Curmatura. Aici e o liniste deplina, nu bate pic de vant si doar miscarea mea parca formeaza ceva curenti de aer. Cobor prin padure pana la marcajul PR dintre Diham si Pichetul Rosu (19.35) de unde conform indicatorului mai am 15 minute pana acasa la mama Oara. Respect cele 15 minute de coborare si putin inainte de ora 20.00 intru in cabana Diham-Phoenix. Stau putin de vorba cu mama Oara si cu baiatul ei, imi iau o mamaliguta cu lapte batut acru si cateva ceaiuri si uimesc taietorii de lemne care exploateaza in zona cu timpii mei foarte scurti de parcurs. Imi atrag atentia niste versuri scrise de H. Heine si culese de membrii clubului "Excelsior" Slobozia:

"Vreau sa urc acum pe munte

Spre colinele uitate,

Unde poti in vantul proaspat

Sa respiri in libertate."

Pastrez un moment de reculegere in fata fotografiei vii in amintirea lui nea Gigi, dragul cabanier al locului si parca il vad trebaluind prin cabana. Il tin minte ca un om tacut si extrem de muncitor si parca ma intorc in anii '94-'95 cand im faceam zilele de nastere in vechea cabana Diham. Si acum ma cutremura amintirea lui nea Gigi intins pentru ultima oara pe masa de la el de acasa!

Mama Oara imi da cheia de la camera de sus de trei locuri si ma retrag la somn ca sa dorm suficient pentru a doua zi. Veti vedea ca va fi destul de lunga ziua si voi reusi sa ajung mai pe lumina!


Ziua 2 - 27.10.2012

Hotarasem de aseara sa plec de dimineata fiindca am un traseu destul de lung de facut. Si de fapt va fi si mai lung decat planul initial. Pe la 7.00 ma trezesc, mananc putin si rapid in camera si vreau sa las cheia de la camera jos la bar daca o mai fi nevoie sa intre cineva pe cele doua locuri libere. Dar lasa cheia daca ai unde ca totul e inchis! Urc la etaj si las cheia in usa urmand sa o anunt pe mama Oara mai tarziu la telefon. La 7.30 ies din cabana o data cu momentul cand se crapa de ziua si cobor pe PR spre poiana Frasinetului.

Trec pe la stana de sub Muchia Cenusii, vad drumul construit de curand pentru cabana Diham (atentionari: viteza 15 km/h, drum ingust 3,5m, drum sinuos, curbe periculoase, declinitati riscante pana la 11%), cobor in dreapta lui pe marcaje pana in valea Frasinetului si dupa 800m in aval ar trebui sa ies din drum pe PR spre DN73A (30 de minute). Dar... schimbare de plan: un marcaj BA urca in 30 de minute la cabana Forban-Steaua. Asa ca hai intr-acolo! Urc prin padurea de foioase si in 10 minute ies in marginea vestica a poienii in care se afla cabana Forban. Urmez marcajele pe stalpi si in 5 minute sunt langa cabana Forban unde intalnesc o situatie aparent absurda pentru marcajele romanesti: acelasi marcaj BA pleaca in 4 (patru!) directii din acelasi loc: spre valea Frasinetului, pe muchia Bradetului, pe drumul forestier in sus spre saua Baiului si in jos spre DN73A! Pornesc in jos pe drum printre cabanele care vor forma viitoarea statiune Forban (!) despre care ma voi interesa cat de legala este. Am aflat ulterior ca este in afara arealului PN Bucegi. In doar 10 minute de la Forban ajung la intersectia cu PR/CG si merg vreun kilometru pe drumul forestier pana in locul "La sipote" care marcheaza intrarea/iesirea din traseu in DN73A (8.45).

Acum va incepe un traseu nou pentru mine: CG care coboara pana in valea Glajariei! Merg o parte din drum in paralel cu pana in valea Frasinetului (9.07) si apoi poiana Frasinetului (9.15) si de aici va trebui sa explorez spatele (nordul) Muchiei Cenusii. Caut cateva curbe de nivel si marcaje prin larga poiana a Frasinetului, urmez o poteca evidentiata doar pe GPS fiindca marcajele au disparut, intreb niste ciupercari de semne si imi indica sa urc pana in capatul poienii in care ma aflu si acolo voi da de un stalp cu marcaj. Intr-adevar apare si primul semn pe acest stalp. E o intersectie de unde un vechi marcaj PG (refacut) merge in 40 de minute pana la cabana Diham pe versantul vestic al Muchiei Cenusii. Urmez aceste puncte galbene si in 600 de metri de drum de TAF ajung la CA dintre Diham si Poiana Malaiesti Izvor. Ce bine ca am vazut si ce e pe aici! Revin la stalpul indicator si incep o coborare accentuata pe alt drum de TAF spre valea Glajariei. 

Jos in vale erau taietorii de lemne cu care ma intalnisem aseara la Diham. Sunt uimiti sa ma vada asa devreme aici si mai ales cand le spun si ce traseu am facut pana acum (10.05). Ii fac sa inteleaga ca nu e legal sa iei lemn din padure si doar cu aprobarea ocolului silvic poti sa faci asta si ma lasa sa le fotografiez solidul cal de munte.

Pe CA binecunoscuta ajung la apa Glajariei si in 10 minute la intersectia cu BA din poiana Malaiesti Izvor. Pentru doar a treia oara (!) in ultima perioada sunt pe valea Malaiesti si urc pe langa "elementele" cunoscute (cruce, loc de panorama, masa de lemn, culoarul prin padure, cele trei poieni) pana la cabana Malaiesti. Ma uit la ceas si vad ca este abia ora 11.30! Asta se intampla cand te scoli de dimineata! Hotarasc sa iau o pauza pentru cateva ceaiuri, un ardei gras si niste cascaval.

La 12.00 fara cateva minute pornesc la drum pe traseul Take Ionescu marcat cu TR. Desi stiam traseul bine, acum are un efect foarte ciudat asupra mea. Amintirea bunului prieten Traian Murgilas disparut in tragedia din valea Bucsoiului din 23 iunie 2012 ma face sa vad partea trista a Muntelui. Muntele este o fiinta vie care ne da foarte multa energie, calm, putere, viata, dar si cere mult, uneori prea mult pentru noi oamenii! Muntele e ca un fel de zeu pre-crestin sau chiar o intruchipare a lui Dumnezeu cand i-a cerut sacrificiul suprem lui Avraam. Astfel Muntele l-a "chemat" pe Traian in acea zi nefasta! Stiu ca e greu de inteles ce am scris mai devreme si probabil ca nici eu nu voi percepe complet esenta acestor cuvinte, dar simt ca asa e ciclul intregii Vieti. Crucea lui Stefan Adrian aflata putin dupa vechiul pod suspendat anunta lunga serie de cruci/mese/banci comemorative de pe aceasta poteca. Dupa zona cu cabluri urc pana in Saua Malaiesti unde de curand niste amici au montat o banca in memoria lui Cristian Lupascu. Mentionand dreptul de copyright, imi permit sa redau versurile dedicate lui Cristi.

"Calatoria nu se opreste aici.

Sunt vieti mai lungi,

urcusuri mai abrupte,

pasi mai mici.

De-ai ostenit,

nu-i oboseala-n tine,

ci e viata,

asa ca haide,

pune dreptu-n fata.

Caci chiar si eu

care mai sunt pentru prieteni

doar o punte,

mai hoinaresc,

zambind,

cu ei pe munte."

Cobor pe canalul sapat de apa, urmez curba de nivel foarte expusa iarna, trec de niste scari si podete amenajate si la 12.30 ajung la intersectia cu drumul lui Deubel, BR, ce urca la cabana Omu peste varful Bucsoiu.

Putin mai jos ma intalnesc cu Mihai Marangoci si cu prietenul lui, Dinu, care venisera intr-o mica plimbare de o zi, schimbam cateva vorbe si pornesc mai la vale spre Valea Bucsoiului. Trec de crucea Mihaelei Constantin disparuta in 2008 si pe BR/CR ajung in poiana Bucsoiului la banca construita in memoria lui Traian. Un gand imi strafulgera mintea: tricolorul pe care il avea pe rucsac este acum prins de un colt al bancii si va sta acolo mult timp. In sinea mea mi-am promis ca voi purta pe rucsac/ghiozdan un tricolor pentru Traian cat mai mult posibil. Traian, de unde esti tu acum, sa stii ca vei ramane in sufletul meu, al prietenilor si familiei pentru totdeauna!

"Azi sunt vant si praf de piatra-

Ce-am iubit mai mult in viata.

Trecatorule, ia bine-aminte

unde-ti calca a ta dorinta.

Am promis celor dragi tie

sa-ti veghez la drumetie."

Cu greu pornesc mai departe si in 12 minute sunt in poiana Pichetul Rosu de unde BR pleaca spre Poiana Izvoarelor in fata, PR merge la stanga spre Diham si TR al meu merge la dreapta spre Poiana Costilei (o ora si 30 de minute de la Malaiesti). Pana aici il felicit pe un tanar profesor ce urca cu copiii la Malaiesti, unul din cele mai frumoase locuri din Bucegi, daca nu chiar primul ;). Fiindca e devreme, pe moment schimb "planul de bataie": in loc sa ma intorc la Diham cum vorbisem de cu seara cu mama Oara, ma hotarasc (asta si fiindca sunt singur si imi permit sa lungesc ziua mai mult) sa urmez TR pana la Poiana Costilei. In 15 minute trec de valea Bujorilor, ajung in firul vaii Morarului, urc pana la adapostul din valea Morarului, revin la poteca marcata si cobor pana la cantonul silvic "Coltii Morarului". Aici intalnesc un grup care statea la foc si le spun ce am parcurs astazi si ce mai am de gand. Li se pare incredibil de mult, ii salut spunandu-le ca maine dimineata revin pe aici, ma intorc la marcaje si da-i la vale spre Caminul Alpin. La 14.22 traversez firul sec al vaii Cerbului, partea estica joasa a poienii vaii Cerbului si in 5 minute intersectez BG ce vine pe Cerb de sus de la Omu. Un tuirst ce a coborat pe vale ma intreaba unde gaseste apa. Ii spun cu parere de rau ca abia la izvorul dinainte de iesirea in drumul de Gura Diham gaseste apa. Nici eu nu mai am ca i-as fi dat! (14.30). Fac o scurta vizita pe la stana din Poiana Costilei, traversez poiana spre sud, in viteza trec peste firele vailor Galbenele si Costilei si ajung la intrarea de mijloc spre Valea Alba (15.00). 

Trec si de a doua intrare in Valea Alba, de troita si de marcajul PG si peste o jumatate de ora ajung la primele case din Busteni dintre care Caminul Alpin se remarca prin masivitate. Cobor pe valea Costilei si la 15.45 sunt in statia de autobuz din fata Primariei. Prind un microbuz pana in Azuga (3 lei) si cobor in apropierea garii. De aici urmeaza ultima cercetare/aventura de astazi care incepe la ora 16.10 dupa ce ciugulesc niste fructe si beau aproape doi litri de limonada. Pornesc pe valea Grecului pentru a vedea daca mai exista vechile marcaje. Acestea sunt chiar refacute partial si ma mira faptul ca acum sunt doua poteci cu acelasi marcaj in zona, unul pe valea Grecului si altul pe culmea Grecului. Merg intins pe valea lejera timp de 30 de minute si apoi urc in stanga pe niste curbe de nivel stranse si inclinate pe panta pamantoasa acoperita cu frunze uscate.

La o ora de la plecarea din gara Azuga ajung in saua Grecului si incepe sa ma cuprinda ceata exact pe curba de nivel de sub varful Grecului. Nu-i bai ca pot merge si cu ochii inchisi pe aici! Merg exact pe muchie peste Leuca Mica si descopar ca pe aici sunt vechile semne exact asa cum stiam eu de demult. Asa ca ajung la Dihamul Militar si pe sub acesta in saua Baiului.

In saua Baiului se ridica ceata si pentru 15 minute merg pe drumul larg de masina. Dupa varful Diham vad turma de la Pathos (e prima lor aplicatie si nu stiu sa mearga pe munte in sir indian!) venind dinspre Pichetul Rosu. Salut instructorii, intreb de Moldoveanu si ramane sa vorbim la cabana. Accelerez si trec pe langa "invatacei" in ritmul sustinut al maratonistilor si ma opresc la cabana la mama Oara (17.55) indeplinind promisiunea de a ajunge inainte sa se intunece. Iau cheia de la mama Oara, imi duc rucsacelul in camera, ma fac comod si cobor la masa. E mare aglomeratie in sala de mese si sunt primit la masa "instructorilor". Asta fiindca ii cunosc pe o buna parte din ei de la ICWC. Mancam, radem, schimbam tot felul de impresii, o ajut pe o "eleva" cu o aspirina sa nu faca febra musculara, mai stau la povesti cu mama Oara si cu sora ei in bucatarie in timp ce Pathos-ii canta de zor in sala de mese (ce vremuri!) si pe la 21.30 ma retrag la somn cu deplina multumire pentru ce am reusit astazi. 

Ziua 3 - 28.10.2012

Schimbarea de ora nu prea s-a potrivit cu ideea mea de trezire. Imi lasasem ceasul sa sune ca ieri pe la ora 7.00 si de fapt acum este 6! E intuneric, nu e nimic deschis jos la sala de mese. Si mama Oara e cea care da trezirea in cabana! Mai povestim cate ceva de dimineata pana sa deschida "sefa" (il vad pe Moldoveanu, vechiul meu instructor de la Christian), mananc o omleta si 2-3 ceaiuri si pornesc la drum cu cateva minute inainte de ora 8.00 (lumina in toata regula fata de ieri la aceeasi ora!). 

"Norii s-au mai razbunat

Spre apus, dar stau gramada

peste sat"

Merg intr-un ritm destul de bun si in 25 de minute sunt la Pichetul Rosu. Parca am mai trecut si ieri pe aici :D!

Fiind singur maresc pasul, trec peste firul vaii Morarului rapid si in alte 25 de minute sunt la casa de vanatoare Coltii Morarului. Vad ca inca mai iese fum din cos deci "chiriasii" de ieri inca sunt aici. Nu ii deranjez fiindca este prea matinal (8.45!) si cobor direct pe poteca nemarcata pana in partea de jos a firului Morarului.

La 9.25 sunt la Gura Diham si caut sa vad frumusetea muntilor de dupa norii albi si desi care acopera jumatatea de sus a zidurilor bucegene. Inca 40 de minute pana la gara si vad ca vremea nu tine cu mine. Imi opreste planul maret de a parcurge si o poteca nou marcata de sub Varful cu Dor! Inainte de gara ma intalnesc cu dl Haiduc, seful Salvamont Busteni si il intreb de starea telecabinelor. La Busteni e inchisa si la Sinaia merge doar gondola pana la 1400! Vantul e prea puternic sus si siguranta cutiilor pe cablu e scazuta! Ii multumesc domnului Haiduc, imi iau bilet la tren, sunt incurajat de politistul de la gara sa nu mai urc asa pe munte (!) ca sa le dau lor de lucru si asimilez o pizza si o bere neagra la restaurantul Caraiman! Inca nu e motiv de sarbatorire, dar caut sa ma bucur de ferestrele de lumina dintre plapumile albe ale inaltimilor! La 12.45 (cu 25 de minute intarziere!) plec cu un IR spre Bucuresti (14.30 in loc de 14.00). Mai devreme decat de obicei si cu desaga plina de multumire si de satisfactie! Avand acum perspectiva viitorului, Muntele mi-a arata cu o saptamana mai tarziu frumusetile pe care mi le-a refuzat acum! Asta pentru cei care cred in planul ascuns al vietii si il construiesc cu gandul si cu dorinta de bine si frumos!

Facandu-mi in minte un rezumat al acestor doua zile de mers, pot spune prin cuvintele bunului prieten Dinu Mititeanu ca "am respirat Munte"!