N-am mai mers de mult pe munte și nici nu pot face trasee prea grele din cauza tendinitei adunate în timp. Dar o diferență de nivel de 800 de metri nu ar trebui să îmi facă probleme. De asta mă bucur când Emil și Vali îmi propun o tură la stâna Albescu. Măcar cu Vali ne propunem să ajungem și pe vârful Cioara în funcție de ce ne lasă zăpada să facem. Fiindcă, deși e 1 mai, a fost o iarnă cu multă zăpadă și ne așteptăm să mai fie ceva peste 1400-1500 de metri.
Ziua 1 - vineri, 1 mai 2026
Mergem cu mașina până în șaua Prislop (dintre Leaota și Piatra Dragoslavelor) și de aici, cam pe la ora 13.00, avem rucsacii gata și pornim la deal pe BG. Eu nu mai fusesem de ceva ani prin zonă și chiar nu am ajuns deloc la stâna Albescu. Vali și Emil mai fuseseră acum vreo trei ani (dacă greșesc și a fost mai aproape de prezent, vă rog să mă iertați!) și știau serpentinele traseului și, ce e foarte important, izvorul aflat la vreo 20 de minute înainte de stână. Chiar dacă parcursesem traseul pentru harta MN, pe aici era marcajul slab și am coborât direct din vârful Albescu la drumul stânei fără a ajunge pe la stână și izvor. Acum pornim la deal, la început pe iarbă și drum de piatră. Din poveste în poveste urmăm marcajele și cam pe la 1200 dăm de prima zăpadă. La început e doar un praf și treptat devine din ce în ce mai mare. În jurul izvorului este de 30-40 de centimetri și mai sus este compactă. Nici o problemă la mers față de data trecută când în golul alpin era zăpadă mare și colegii mei au făcut câteva ore bune... La stână ajungem la 16.25. Destinație atinsă într-un rai în care suntem doar noi! Avem destul spațiu și liniște și suntem uimiți că într-un weekend așa de frumos nu mai e nimeni prin zonă. Nu e bai, dacă mai vin grupuri e spațiu pentru toți. Ne organizăm pentru masă și somn după 20.00, când se întunecă. Atmosfera e atât de faină încât nu îți dai seama cum curge timpul...
Ziua 2 - sâmbătă, 2 mai 2026
Emil are stare de leneveală. Vali și cu mine vrem să facem ceva mișcare chiar dacă e ceva vânt și temperaturile, cel puțin noaptea, au fost puțin sub zero. Negociem puțin în sensul că îl lăsăm pe Emil să mai moțăie în sacul de dormit cu promisiunea de a se duce să ia ceva apă de la izvor până ne întoarcem noi.
Cam pe la 11.30-11.40 pornim la drum, deocamdată prin zăpadă liniștită. Trecem pe lângă stâna veche, traversăm șaua dintre Albescu și culmea Cioara și intrăm prin pădure în ușoară urcare. Poteca este intuitivă, în ceva serpentine. Vara este într-un fel, acum e cu totul altfel, mai ales fiindcă traseul nu e foarte umblat și sunt ceva copaci căzuți pe care trebuie să îi ocolim, uneori prin zăpadă mare. Dar chiar nu ne grăbim absolut deloc...
Pe drumul vara uscat acum sunt multe zone în care intrăm în zăpadă până la genunchi. Scădem ritmul și nu ne lăsăm! Uneori, ca să ne fie mai ușor, ieșim din drum pe malul cu smocuri de iarbă din stânga. Merge destul de ușor chiar dacă vedem în față piciorul ce pare imens și fără sfârșit. La 12.30 suntem în culmea Cioarei, la 1750 de metri. Ne dăm seama că e zăpada prea mare spre Leaota și planul de a trece de 2000 de metri ar fi fost greu spre imposibil. Așa, doar până pe Cioara mai avem diferență de nivel de doar 100 de metri și nu e bai. Chiar și cu vântul care ne pișcă obrajii. A se înțelege că ne lovește cu fire subțiri de gheață! Avem mare noroc că zăpada de pe culme a fost viscolită și mai rar mergem prin zăpadă pe drumul mai mult decât evident. Îl urmăm până aproape sub vârf și facem pe el ușor stânga pentru a ajunge întâi la cruce. Este foarte frumoasă și simbol al rezistenței.
Este puțin sub ora 13.00 și în câteva minute suntem la stâlpul de la 1856 de metri. Suntem foarte mulțumiți că am ajuns aici. Chiar dacă vântul nu ne lasă deloc să stăm. Facem câteva poze și apoi coborâm într-un scoc de sub vârf, un pic protejat de vânt. Câteva guri de ceai cald sunt tare bune acum!
Mai urc o dată pe vârf pentru încă o poză și la 13.25 începem coborârea. La început pe linia culmii, direct de la vârf și apoi pe drumul pe care venisem. Am fi stat mai mult dacă ne-ar fi lăsat vântul. Oricum am prins și o ușoară ninsoare și chiar ne face plăcere. Acea plăcere de puțini înțeleasă de a ieși din confortul casei și de a merge prin vreme, aparent, mai puțin prietenoasă. Dar știind ce vreme e pe munți, pe sus, putem spune că acum este chiar lux. Lux, lux! La 13.45 suntem în punctul unde avem de schimbat direcția și ne mai uităm pentru ultima dată spre zona înaltă a Leaotei. Atât ne-ai permis, atât am mers!
Facem stânga pe urmele pe care le-am făcut mai devreme și tot ne uităm spre Leaota și Bucegi, încă pline cu zăpadă și spre zona verde dinspre Prislop și Vârtoapele/Piatra Dragoslavelor. Suntem fix între iarnă și primăvară. Pădurea de cristal ne coboară, cu ale sale crengi cu plăpumi de zăpadă, în șaua dinainte de Albescu. Propunere: hai să urcăm pe Albescu și apoi ne lăsăm la stână! Da, se acceptă!
Dacă mai devreme vântul ne intra prin toate hainele acum e așa de cald și liniște că rămânem în tricou. Evident, cu toate hainele în ruscac, nu agățate pe el! Drumul uscat (în laterale e un pic de zăpadă) ne duce pe lângă lacul Domnița pe stânga și apoi lacul mai lung, Albescu, ne îndeamnă să îl ocolim pe stânga lui, până în zona cea mai înaltă. Nu e vreun stâlp sau altceva care să marcheze vârful, dar urcăm în punctul cel mai înalt (1756m, fix cu 100 de metri sub Cioara!). Câteva poze și lecții reciproce de liniște și geografie și ne lăsăm la stână. Pe vârf avem semnal și primesc telefon de la Emil. Nu știa de ce întârziem atât. Este 14.45. Dar parcă abia am plecat de la stână, așa de mult ne-a plăcut. Și mult mai liniște decât la stâna unde Emil se pricepe la animație, muzică de calitate și, mai pe seară, film la proiector, până se duce bateria de tot! Acum coborâm la stână! Ceva mișto-uri că a uitat de apă, dar toate bidoanele sunt pline. Păi se plicitisea dacă stătea atât la stână!
Ne apucăm de gătit prin cele câteva episoade de viscol superbe. Da, viscole cum nu ne mai așteptam să fie pe 2 mai (ultimele patru de mai jos sunt filmulețe, se pot vedea cu click pe ”Play”)! Astea fac tura să fie de vis, cu bucuria că am venit în loc să stăm acasă!
Pe la 20.00 mai fac ceva poze de noapte, ne băgăm în sac și, cum spuneam, ne mai uităm la un film clasic până se duce bateria la telefon. Pus la încârcat pân dimineață. Noapte bună!
Ziua 3 - duminică, 3 mai 2026
Trezire de voie! Da' mă știți că îmi plac răsăriturile. Ies din sac cât de liniștit se poate și ies pe terasă pe la 5.15. Emil mormăie ceva și se întoarce pe partea cealaltă. Vali se îmbracă și vine cu mine afară. Temperatura e undeva pe la zero grade că simți cum amorțesc degetele dacă le ții pe loc. Le mișcăm și pe ele și ne mișcăm și noi. Culorile sunt superbe la răsărit și astrul vieții va apărea fix peste o oră de sub abruptul Caraimanului. Bineînțeles că vedem ”racheta” Coștilei care tronează tăcută peste toți Bucegii și, ca altitudine, peste toată România. De câte ori m-am trezit sau am așteptat să răsară soarele înaintea tuturor. Poate doar în Dobrogea să răsară ceva mai devreme decât aici!
Mă mai bag vreo jumătate de oră în sac să mă încălzesc și apoi ieșim cu toții, mâncăm de dimineață, bem cafeluța (și masa și cafeaua pregătite de Vali, îi place foarte mult să se ocupe de astea!) și apoi ne strângem bagajele. Este normal să lăsăm stâna (sau locul unde rămâi peste noapte!) cel puțin la fel de curat precum l-ai găsit!!! Și este o stână foarte curată, ar fi și păcat să stricăm munca oamenilor. Luăm doar câtă apă avem nevoie și cred că mai rămân vreo 10 litri rezervă pentru cine va veni. Cum am găsit și noi ieri câțiva litri de apă!
Cam pe la 10.45 ne pornim la drum, cu ultimele poze spre stână și spre Leaota. Dacă acum două zile era multă zăpadă în zona de gol, acum mai este doar pe vreo 150-200 de metri și apoi e iarbă. Se vede, cu ochii spre culoarul Branului străjuit de Bucegi și Craiul zimțat, urma celui de-al doilea lac Albescu. facem stânga și doar pe la umbră mai este zăpadă, mult mai moale. Eu rămăsesem ceva în urmă pentru poze, camarazii sunt un pic mai în față. Trec de zona izvorului unde e și mai puțină zăpadă ca ieri și alaltăieri și ajung din urmă trupa. Emil mă strigase de câteva ori și era liniștit că mi-a auzit chiotele de răspuns. Într-o zonă plată ne intersectăm cu un grup din Pitești care urcă pe unde am mers noi, schimbăm câteva cuvinte și apoi tot la vale. Ultimele pete de zăpadă sunt pe drum tot cam unde le găsisem la urcare fiindcă este zonă umbrită de crengile copacilor.
De data asta nu mai facem ocolul până la stâna de jos și mergem direct peste culme. Emil merge mai în față, direct la mașină. Vali e mai în urmă și alege tot varianta drumului când ajungem la el, după prima pantă a poienii. Eu sunt și mai în spate și aleg să merg pe la țarcul intermediar pentru ceva panorame spre Piatra Dragoslavelor și apoi pe celălalt deal dinainte de șaua Prislop. Îi voi ieși lui Vali puțin mai în față. Doar trebuia să aleg eu un alt drum! Cine a mers cu mine de mai multe ori știe că am obiceiul să schimb un pic traseul ca să nu mă plictisesc. Rareori merg pe acealși traseu, dus-întors! La 12.50 (două ore de la stână, coborâre lejeră) suntem la mașină, ne schimbăm tricourile și încălțămintea și plecăm spre casă după ce mulțumim muntelui pentru minunățiile de zile pe care ni le-a dăruit. E adevărat că și noi am ales să venim aici în loc de stat pe la grătare la câmpie! Probabil e o legătură subtilă prin care Muntele ne-a chemat tocmai aici și tocmai acum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu