Bucegi 24-26.08.2012

Bucegi 24-26.08.2012

Colegi de tura: Alina Carja (CAR U Cluj), Marian Poara (CAR U Cluj), Emil Engel, Cezar Partheniu (CAR U Cluj)

Pentru cateva luni de acum incolo, veti citi descrieri ale turelor din muntii Bucegi pe trasee marcate (existente sau nu pe harti). Ca urmare este posibil sa mai sar unele detalii pe care le-ati mai citit sau le puteti gasi cu usurinta ;).
Incepem asadar turele in Bucegi cu bucuria de a avea o zi libera in data de vineri 24 august. Emil este inca in concediu si tinand cont de faptul ca sambata dimineata trebuie sa ne intalnim cu Marian si cu Alina in Busteni, alegem pentru vineri un traseu cu plecare din Sinaia si sosire in Busteni. In urmatoarele doua zile vom merge pe cele mai dificile trasee marcate din Bucegi.

Ziua 1 - vineri, 24.08.2012

Cu personalul/regio clasic (6.27) ajungem peste trei ore in Sinaia, statiune din care pornesc unele din cele mai frumoase si mai circulate trasee bucegene. Pana sa incepem propriu-zis sa urcam, ne intalnim cu Ionut de la Salvamont Sinaia la giratoriul de unde urca strada Aosta spre partea inalta a statiunii. Am de luat de la el un GPS, mai schimbam cateva vorbe, ne luam cate ceva de mancare si ne potolim soriceii si in jurul orei 12.00 revin in gara pentru a incepe de aici marcarea traseului pe GPS. Ocolim parcul O.Goga si scurtam serpentinele strazii O.Goga pe marcaj comun BA, BR pe scari inguste printre case. Continuam pe strada Schiorilor pana la hotelul restaurant Furnica si mai sus intram pe drumul auto spre cota 1400. Dupa ce trecem de limita parcului natural Bucegi, in prima curba facem dreapta pe drumul auto care trece peste apa Pelesului. E interesanta o urcare pe firul acestei ape (colegii de la "Floare de Colt" Bucuresti au facut asta de multe ori)! Noi tinem drumul si dupa cca 100 de metri incepem sa urcam pe poteca pietruita ce ne urca pana la Stana Regala/Poiana Stanii. Urcam serpentina dupa serpentina, mai schimb cate o vorba cu turistii care urca sau coboara si dupa o ora de la plecare un turist imi indica drumul spre un loc de panorama (traseu nemarcat de cateva sute de metri). Emil porneste mai in fata (ne vom intalni in poiana) si eu ma duc pana la faina panorama amenajata cu balustrada pe un colt stancos (cum urci pe poteca spre stanga!).

Cateva curbe mai sus si gasim o intersectie de poteci pietruite: in stanga direct spre Poiana si in dreapta spre stanca Franz Josef (ambele marcate cu aceeasi BA). Merg spre dreapta si in 10 minute ies la stanca panoramica cu balustrada de unde imparatul obisnuia sa admire valea Prahovei. Aici gasim un telescop stricat, deci nu avem cum sa scrutam zarile prin aparat! De la a doua platforma panoramica nu se vede prea mult din cauza copacilor! Drumul vechi de ocolire spre Poiana Stanii/Stana Regala e inchis si acum accesul se face pe deasupra cabanei omonime cu un ultim coboras printre stanci pe scari amenajate. Emil cauta drumul prin poiana si eu cobor pana la intersectia de mai devreme ca sa marchez si acea bucata de traseu. La 5 minute mai jos de poiana gasim un izvor cu apa extrem de buna!

Ma intorc la Emil in poiana si pornim in sus prin padure (14.10). Exact la iesirea din poiana unde drumul de masina face stanga spre soseaua de Cota gasesc un panou foarte ciudat: BA si spre Piatra Arsa si spre Cota 1400. Va trebui sa studiez mai amanuntit ce e cu marcajul asta catre Cota! Serpentinele cunoscute ne urca rapid prin padure, trecem de iesirea spre Brana Ursilor (traseu nemarcat ce ajunge la manastirea Sfanta Ana) dupa o ora de urcat si in inca 10 minute suntem la masa de lemn de unde vedem restul piciorului Pietrei Arse. Cat stam aici, urc pe varfuletul din sudul nostru peste o mica treapta stancoasa pentru o alta imagine panoramica asupra vaii Prahovei. Continum sa urcam pe poteca lejera si intr-o jumatate de ora ajungem in zona superioara a piciorului intr-o sa situata la capatul peretilor ce formeaza linia muchiei. Intr-o tura trecuta aici am vazut un fund de capra neagra ce a disparut spre valea Urlatorii! Acum admir doar peretii Clailor si ai Caraimanului spre nord si Furnica cu al sau Carp pe sud!

La ora 16.00 iesim in buza platoului si ne bucuram de vremea buna si destul de calda. Nu zabovim prea mult si ne indreptam cu pasi repezi spre cabana-hotel-complex turstic Piatra Arsa (40 de minute de mers lejer). Putin inainte de Piatra Arsa intalnim BG care vine de la cabana Miorita peste varful Furnica. Luam apa de la Piatra Arsa si ne intindem pentru 40 de minute la masa langa fosta cabana. Om parea noi oameni de munte? Toti turistii ne intreaba de trasee si ii lamurim cu tot ceea ce vor. Abia la 17.45 plecam mai departe pe TA spre cantonul Jepi/Schill. Doar 25 de minute dureaza drumul pana la canton unde gasim niste turisti cu vechime si Emil povesteste cate ceva cu ei in timp ce eu mai fac cateva poze in jur. Ma bucura mult sa vad ca Universitatea din Bucuresti, facultatea de Biologie amenajeaza Cabana Naturalistilor.

Plecam abia la 18.20 in jos pe valea Urlatorii si stiu sigur ca ne va prinde noaptea. Nu avem cum sa coboram in doar doua ore! Primele serpentine prin jnepeni ne duc pana in firul Urlatorii Mari. Coboram paralel cu linia vechiului funicular ai carui stalpi inca ii mai vedem :), trecem in graba pe langa cablu si zona "La scari" si la 19.30 suntem in punctul "La mese". Nu facem pauza deloc si coboram pe serpentine prin padure. In ultima serpentina vedem in stanga sageata verde care ne urca pe Braul lui Raducu spre valea Jepilor. Continuam in graba la vale, traversam pe rand firele Comorilor si dupa al treilea fir se intuneca aproape complet (circa 20.15). Frontala mea face figuri si merg in fata lui Emil pentru a primi lumina de la el. Stiu atat de bine poteca incat nu prea am nevoie de lumina. lasam in stanga poteca nemarcata spre banca reginei si in dreapta cea spre cascada Urlatorii si pe la ora 21.00 traversam firul vaii Seci dintre Clai spre intersectia cu PR ce vine de la cascada Urlatoare. Locul aceasta se numeste "La vinclu" fiindca se schimba directia liniei de funicular. Tare as cobori direct spre sala de sport, dar e musai sa mergem pe traseu. Facem 40-50 de metri stanga si apoi in jos ajungem in 20 de minute la intersectia cu Valea Jepilor (CA) pe care voi urca peste doua saptamani. Coboram pe langa statia de telecabina pana la DN1 si apoi la gara (cca 22.30). Eu as merge la Camin sa dorm, dar Emil nu vrea sa plateasca pentru doar cateva ore de somn. Si in plus avem si cortul la noi! Imi propune sa punem cortul pe partea cealalta a Prahovei spre castelul Cantacuzino, mergem intr-acolo si gasim o pajiste chiar sub podul peste rau. Montam cortul si pana in ora 0.00 suntem in sacii de dormit pentru somn.

 Ziua 2 - sambata, 25.08.2012

Cum colegii nostri Marian si Alina trebuie sa ajunga cu trenul la ora 5.51 in Busteni, ne trezim pe la 5.30 si la 6.00 suntem in gara. Marian ma anunta ca trenul are intarziere si vedem pe tabel 80 de minute! Foarte bine, avem timp de masa de dimineata, adica o supa la primus, ceva cascaval si ce mai gasim prin rucsac. Prilej cu care politistul de la gara se ia de noi in gluma: hai sa facem bucatarie in gara! Cam pe la 7.20 vine trenul de Cluj, ne bucuram mult de revedere si pornim la drum pe banda rosie (spre bucuria Alinei). Pe sageata indicatoare avem 6-7 ore de mers. Sa vedem cat facem! Mergem pe DN1 spre nord si dupa hotelul Alexandros facem stanga pe strada Calea Cerbului, urmam marcajele si intram pe valea Cerbului, lasam in stanga PG spre partia Kalinderu si BG spre poiana Costilei si valea Cerbului si peste o ora (8.45) suntem la Gura Diham. Dupa o pauza de 10 minute pornim in sus pe "panta prostului". La capatul ei lasam in dreapta TA "pe conducta" si continuam pe BR peste 4 izvoare (erau 7 izvoare cu podete amenajate mai demult) pentur a ajunge in circa o ora la cabana Poiana Izvoarelor. E mare seceta aici si abia curge un izvoras captat cu teava in coltul nord-vestic al cabanei. Umplem toate sticlele cu apa si in 20 de minute suntem la Pichetul Rosu. Lasam in stanga TR spre Poiana Costilei si in indrepata PR spre cabana Diham si pornim pe BR, TR pe traseul Take Ionescu (11.10). Din ce povesteam cu tatal meu acum cateva zile, este vorba de Take Ionescu, unul din cei mai mari politicieni ai romanilor. Poteca ne indeamna la urcat si in 15 minute trebuie sa ne oprim: pe ultima padina dinainte de valea Bucsoiu urcasera doi ciobani cu oile, blocau poteca si urmau sa continue in sus! Asteptam sa treaca toate mioarele si continuam sa urcam dupa ce ii dam unui dintre ciobanii de la stana Diham cateva guri de apa.

In 10 minute suntem in poiana Bucsoiului si ma mira ca nu intalnesc prietenii mei care urmeaza sa monteze o banca si o placa comemorativa pentru Traian, prietenul si colegul de munte disparut cu doua luni in urma in urma unei viituri pe valea Bucsoiului! Ma uit la vale si ma gandesc la Traian, la Gabi, Ioan si toata gasca veche cu care am mers de nenumarate ori pe munte!

Trecem firul Vaii Rele, urcam inca o ora si facem pauza de pranz cu 5 minute inainte de intersectia denumita "La prepeleac/Pa prepeleag". Ne depasesc doi maratonisti cu care ne vom intalni la Omu. La 12.50 suntem la intersectie, lasam in dreapta TR spre Malaiesti si pornim in sus printre jnepeni. Urc ceva mai in fata cu mare atentie la potecile inselatoare si in 45 de minute sunt la primul stalp ce pare a fi in creasta (asta dupa ce am lasat in stanga Brana Bucsoiului). Imi astept colegii care au urcat ceva mai incet mai ales la cablu si puti ninaitne de 14.30 pornim mai departe pe culmea nordica a Bucsoiului. Mereu varful pare sa ni se arate si de fiecare data vedem inca o treapta mai sus. Traseul este dificil pentru ca se urca accentuat pe distanta mare. La 14.45 suntem la intrarea in Brana Caprelor la circa 2265m altitudine.

Continuam sa urcam si aproximativ la ora 15.10 suntem pe varful Bucsoiu Mare ce se ridica la aproape 2500 de metri (2492m mai exact), fiind cu putin mai mic decat limita "optmiarilor romanesti". Meritam si noi o pauza fiindca destul ne-am cocotat de dimineata de la mai putin de 900 de metri altitudine ("883 metri deasupra marei" in gara Busteni). Stam vreo ora, schimbam impresii cu cei care vin dinspre Omu sau dinspre Prepeleag si la 16.30 pornim mai departe in jos.

Dupa coborasul de pe varf lasam in stanga Creasta Bucsoiului Mic sau Creasta Balaurului, mai apoi iesirea din valea Bucsoiului pe dreapta si din valea Caprelor pe stanga, saua Bucsoiului (2380m) cu valea Morarului in stanga (spre sud) si valea Pietrele in dreapta (spre nord) (16.50) si incepem sa urcam cele doua pante inierbate unite printr-o treapta stancoasa ce te lasa cu greu sa inaintezi in curbe stranse. Fix la ora 17.00 suntem la stalpul din "creasta" ce ne indica directia din care am venit.

In cateva minute suntem la Omu, unul din locurile "magice" pentru montagnarzii romani. Cabana e intesata de lume, cabaniera este foarte amabila cu noi si cauta sa ne gaseasca patru locuri. Intre timp eu rezolv cu cazarea, ne potolim foamea care este destul de mare si ne mai invartim prin zona. Acum devenit un lucru obisnuit, aud ca ma striga cineva. E Tibi Neagu care ma cunoaste din pozele de pe Alpinet. Schimbam cateva vorbe si ne "promitem" alte intalniri tot la inaltime. Ne retragem la somn undeva pe la ora 22.00 fiindca s-a adunat destula oboseala mai ales pentru Marian si pentru Alina dupa noaptea atipita in tren. Stabilim o plecare destul de matinala fiindca avem mult de mers duminica.

Ziua 3 - duminica, 26.08.2012

De aseara vorbisem sa plecam la ora 7.30 fiindca avem mult de mers. Ne trezim cam cu o ora inainte, mancam de dimineata, strangem bagajele si cucateva minute dupa ora stabilita ridicam ancora. Pentru o buna perioada vom urma tot banda rosie. In coborarea spre Saua/Curmatura Hornurilor ne oprim cateva secunde surprinsi de cele 3 capre negre/maronii care ne taie calea. Sunt asa de grabite ca abia apuc sa surprind doua dintre ele cu aparatul foto.

Lasam in dreapta varianta de vara a BA spre Malaiesti, coboram in saua Hornurilor unde ramane tot in dreapta varianta de iarna a BA prin Hornul Mare si in stanga CR ce coboara pe lunga vale glaciara Gaura si noi urcam tot inainte pe BR/TA pe sub Turnul Scarii. In dreptul varfului calcaros lasam rucsacii si urcam pana in creasta la Fereastra Tiganesti de unde se vede intreaga vale Tiganesti cu muchia Tiganesti pe stanga si Padina Crucii pe dreapta.

Urcam pe langa capatul superior al hornului Tiganesti si iesim curand pe platoul de la 2422m altitudine. Aici se mai vede inca urma vechiului refugiu semisferic smuls de vant. La cateva zeci de metri dupa varf lasam in stanga TG ce coboara pe muchia si apoi pe valea Ciubotea (veti vedea o descriere in "postul" urmator) (9.10). Continuam pe BR si in cateva minute suntem in capatul de sus al turnurilor Tiganesti. Schimbam "registrul" si coboram printr-o farama de Craiasa printre turnuri. Poteca este echipata cu doua lanturi care ne ajuta sa depasim partile mai dificile. Iarna acest traseu este interzis si se intelege de ce! Intre cele doua lanturi lasam in dreapta (spre est) un alt horn ce coboara in valea Tiganesti. Cu tot felul de turnuri, turnulete, brane si apoi poteca mai larga ajungem la 10.05 la refugiul Tiganesti aflat la 2178m altitudine.

Daca am tot mers tot pe banda rosie, schimbam pentru inceput culoarea si coboram pe BG spre lacul Tiganesti. E floare la ureche pe timp de vara, dar iarna stiu ce am "indurat" cu Radu Diaconescu si cu Claudia Condrad acum 2 ani. In 20 de minute coboram la lacul Tiganesti, marchez si stana de la circa 100m de lac si ne jucam un pic cu caii care pasteau pe aici. Trecem firul secat al vaii si urcam in curba de nivel usor ascendenta pana in Saua Crucii de unde urmeaza o coborare pe un culoar sapat de apa printre jnepeni pana la cabana Malaiesti. Eu raman putin in urma ca sa marchez si crucea metalica aflata putin mai la NV de sa. Voi cobori cu doi montagnarzi care nu se sperie de ideea de a gasi apa tocmai la Glajarie jos.

Facem pauza de o jumatate de ora la Malaiesti si pornim mai departe pe valea Malaiesti (BA). Cu putin peste o ora de coborat ajungem prin cele trei mari poieni superioare, pe la masa de lemn si panorama de langa ea pana la poiana "Sapte Izvoare". Aici lasam in stanga BA ce coboara spre Rasnov si pe CA coboram in 20 de minute pana in valea Glajariei. Langa podurile peste apa este amenajata o banca foarte faina pe care stam sa nepotolim un pic foamea cu niste ciocolata (5 lei la cabana Malaiesti). In ritm constant urcam cele 50 de minute pe "dealul fumatorilor" pana la cabana Diham. Soare, multa agitatie, mama Oara care ma primeste cu drag si mereu ma intreaba de ce nu am mai venit pe la ea! O rog sa imi dea niste apa si chiar daca e mare seceta pe aici, ma serveste ca pe copilul ei! Pe la 13.30 abia ne induram sa plecam din acest mic "colt de rai". Urcam spre vf Diham, dupa noile vile lasam PR in dreapta si in 20 de minute ajungem in saua Baiului langa pilonii de telefonie.  Lasam in stanga drumul auto si BA spre cabana Forban si apoi pe muchia Bradetului catre DN73A, in dreapta CA spre Curmatura Armasarilor si TA spre Gura Diham ("conducta") si noi continuam prin dreapta unitatii militare pe TG, BA si TR. Ne depasesc niste bikeri si sincer nu as fi vrut sa ii vad pe aici! Dupa unitate TR face stanga si coboara pe valea Iadului in valea Leucii. Continuam pe curba de nivel pe sub vf Leuca Mica (1448m) si printr-o mica sa iesim in dreapta varfului Grecului (1432m, panoramic) in saua Grecului.

Eu stiam ca marcajul TG spre Azuga coboara fix in jos in fata pe valea Grecului (am urcat de doua ori pe aici). Am surpriza sa vad ca acum marcajele refacute urca spre vf Leuca Mare pe partea estica si abia dupa 5 minute se separa: BA merge inainte spre Predeal prin valea Leucii si TG coboara in dreapta spre Azuga. Coboram pe TG pe muchia dintre vaile Grecului si Stanei pe un marcaj semi-oficial (pe alocuri apare TG cu contur negru). Dupa 45 de minute de coborare din Saua Grecului ajungem in capatul de jos al vaii Grecului la varsarea in Prahova (15.30). Mergem in gara sa vedem ce trenuri avem. Marian si Alina au de asteptat pna la 17.23 cand au tren spre Cluj. Eu cu Emil prindem un regio privat (e trecut ca IR pe tabele) pana in Busteni, "asimilam" cate o bere (la rugamintea lui Emil) si la 17.43 pornim cu clasicul regio spre Bucuresti. Din povesti in povesti si din poze in poze ajungem la ora 21.00 in capitala.

Refacand in minte traseul, concluzionez ca si atunci ca am mers pe cel mai dificil si in acelasi timp cel mai frumos traseu marcat din Bucegi! Asa sa tot mergi "pe acasa"!