Bușteni 27.02.2023

Astăzi am planificată o excursie cu clasa unei prietene de munte, profesoară de muzică, la Bușteni. Programul include un drum dus-întors la Gura Diham cu ceva educație montană și o vizită la castelul Cantacuzino. Dar cum Bușteniul ne întâmpină cu o ploaie măruntă, inversăm obiectivele. Adică pozele ce le vedeți sunt făcute la Cantacuzino unde ne-au primit cu chiu cu vai făr programare. Că doar nu era să ții tinerii în ploaie... Vizita ca vizită... Tinerii au fost încântați mai mult de locurile unde s-a filmat ”Wednesday” și de un aparat pentru făcut poze de grup... :)

S-a oprit ploaia. Hai că merge să facem puțină mișcare până la Gura Diham. Pe drum le mai povestesc tot felul de detalii legate de munte și de Bucegii dragi la poalele cărora ne plimbăm, despre urși și ce atitudine trebuie să abordăm la întâlnirea cu ei, despre ritmul de mers, despre bețe etc. Nu știm cât le-a intrat în minte, dar măcar dacă reține unul din ei vreo idee și o folosește în viitor și tot e un câștig. Masa de la Gura Diham este așteptată de toți tinerii (și de adulți, și noi suntem copii într- oarecare măsură!). Întoarcerea este mult mai anevoioasă după masă :D, și pentru tinerii abia ieșiți din perioada statică a pandemiei, și pentru adulții care nu sunt obișnuiți cu mișcarea. Mai puțin pentru unul din părinți care este militar activ :)! Fără poze de data asta fiindcă atunci când toți ochii și urechile sunt concentrate pe tine, doar de poze nu mai ai timp! 

La întoarcere, pentru variație, în loc de a merge pe strada Nestor Ureche unde este plat, vom ieși la gară pe Mărășești și Valea Albă. Ideea este faină, dar cu excepția a vreo 2-3 copii, urcarea este teroare pentru cei fără antrenament... Dar fiți fără grijă că animația din gară și din tren a compensat absolut tot. Chiar ne uitam la copii în gară cum stăteau pe jos, râdeau și jucau tot felul de jocuri, exact cum făceam noi pe vremea când nu existau telefoane mobile. Așa ne-a bucurat că regăsesc și ei aceleași distracții faine ale vârstei...

Bușteni 27-28.02.2021

 Cu Laura prin locurile copilăriei mele

1. Sâmbătă, Bușteni, urcare pe TR până în Poiana Coștilei și coborâre pe BG pe Drumul Tunului în valea Cerbului. Găsim primii vestitori ai primăverii :)

2. Duminică, Predeal, relaxare de la Trei Brazi la Poiana Secuilor și înapoi în Bușteni și acasă

Bușteni, Culmea Mănăstirii 05.01.2021

Ar trebui să urc pe platou la muncă. Cum așteptăm la telecabină și primim răspunsul că este vânt pe platou și nu avem șanse să urcăm, vom reveni mâine. Așa că astăzi am timp liber în Bușteni. Și vă dați seama că nu pot sta pe loc. Am o curiozitate care va duce la câteva ore foarte faine în ciuda ploii care m-a udat de tot. 

Așadar după ce mă eliberez de rucsac pornesc în explorare. Punctul de plecare este... galeria care se vede cum urci pe strada Telecabinei spre hotelul Silva. Îmi spusese un coleg că nu e mult de explorat și că la un moment dat ar urca pe verticală. Are vreo 15 metri, e parțial inundată și cu multă umiditate în capăt. Nu găsesc nici o continuare și bănuiesc că e cimentată...

Pe stânga galeriei sunt ceva ruine care mă tentează pentru explorare. Fac parte din zona fostei fabrici de hârtie... În capătul lor văd o conductă albastră, parțial în pământ, care pare să urce continuu spre poiana Palanca unde e mănăstirea Caraiman. O urmez în sus și înainte de case merg la dreapta pe lângă conductă. E din ce în ce mai interesant...

Conducta are multe serpentine, traversează traseul cu scări din strada Telecabinei spre mănăstire și apoi urcă printre cartierul Silva, zona ”La fierăstrău” (unde erau aduși cu funicularul buștenii din valea Brăteiului și erau tăiați) și culmea Mănăstirii. Merg până intră conducta de tot în pământ și mi se pare că a trecut prea puțin timp. Aș mai putea explora culmea din stânga mea. 

Potecile mă conduc deasupra mănăstirii pe care o văd prima dată de deasupra. Interesant unghi...

Văd poteci care mă tot duc în sus și îmi propun să urc cât se poate, măcar să ajung la 1000 de metri altitudine. Culorile sunt foarte faine... Traversez un drum de exploatare, continui pe o muchie din ce în ce mai îngustă, trec de un copac căzut cu marcajul de zonă de rezervație strictă și poteca tot urcă... Mă tot uit la altitudine și când trec de 1000 de metri (mai exact 1025 metri) găsesc poteci care fac dreapta. Sunt mulțumit de explorare și încă nu s-a terminat! E umiditate mare și abia găsesc drumeaguri care par să mă coboare spre clădirile vechi ce aparțineau fabricii de hârtie. E interesant că la un moment dat găsesc un curs de apă care iese printr-o ruptură de pământ și peste doar un metru dispare înapoi în pământ. Probabil e vreo conductă spartă... Mai cobor puțin prin pădure și ies deasupra halei mari. Prefer să îi zic sală de sport chiar dacă nu știu exact ce a fost acolo.

Din exterior vizitez clădirile vechi, trec printre casele de sub terenul de fotbal și ies la drumul Urlătorii printr-o spărtură a zidului de susținere. Evit un grup care venea înspre Urlătoare, trec apa pe niște pietre în aval de podul lat, de mașină și cobor spre stația de telecabină prin poiana largă. Îmi e foame și am ceva de mers până în centru. Așa că mă hotărăsc să intru la restaurantul de la Silva.

Cum intrarea din amonte este închisă, intru pe intrarea principală a hotelului. Merg direct la recepție și mi se confirmă că este deschis restaurantul și pentru persoane din exteriorul hotelului (care nu sunt cazați în hotel). Am ceva emoții pe care nu le cunoaște nimeni: acum vreo 30 de ani am fost aici cu tata la întâlnirea cu colegii de liceu la 20 de ani (parcă). De atunci nu am mai intrat în Silva... Spre restaurant mă opresc puțin pe hol la un salon foarte fain amenajat care redă o parte din istoria Buștenilor. O puteți vedea mai jos.

Cu mulțumirea unei mese bune merg spre casă cu ochii spre cețurile de peste Baiului și spre simpaticele autocolante de pe o dubiță :). Mâine vom vedea dacă putem urca pe platou...