Pentru astăzi îmi propun să parcurg o parte din râul Dodder aflat în partea de sud a orașului. Cam ca un fel de Colentina bucureșteană. Ieri mersesem destul de mult și genunchiul drept m-a cam înțepat. Dar vor ieși și astăzi undeva pe la vreo 20 de kilometri de mers. Totul pe jos!
Evident că începem cu denumirea internațională a orașului aflată chiar în fața hostelului meu (veți vedea la un moment dat și denumirea irlandeză). Și intru rapid în St. Stephen's Park fiindcă tot merg spre sud. Cu ocazia asta aflu mai multe de pe panourile descriptive într-un ocol cam pe jumătate din parc: salvările soldaților și hrana preparată în Casa de Vară pentru voluntarii și soldații din garnizoana de aici, din timpul Revoltei de Paști din 1916, colaborarea îngrijitorilor parcului cu voluntarii (adică îi lăsau să se organizeze în timp ce el hrănea păsările cu riscul de a fi împușcat), rolul femeilor în revoltă, bustul lui Tagore (nu are legătură cu revolta, dar îmi amintește de monumentul din Herăstrău), conflictele de la Biserica Universitară, punctul de prim-ajutor din foișorul rotund, bustul lui James Joyce (tot așa, fără legătură cu revolta) și statuia-fântână a celor trei ursitoare.
Am menționat Biserica Universitară/University Church. Se află pe partea cealaltă a parcului față de Dawson St. și poate fi completat numele cu Notre Dame Newman's Center. A fost inaugurată la 1 mai 1856 prin Slujba Înălțării. De remarcat intrarea cu acoperiș într-o apă și picturile cu culori foarte vii de pe lateralele navei principale. În rest fiecare ce observă și ce simte într-o biserică! Nu putem impune un anume fel de relație cu Dumnezeu în biserică sau în afara ei. Fiecare simte în interior în felul cel mai personal.
Ajung iarăși pe Harcourt St. și știu că de aici am de urmat direcția spre sud. Cu orice ocoliri aș face. Și vă dați seama că nu voi merge drept fiindcă ar deveni prea monoton și plictisitor. Mereu găsesc ceva în stânga și în dreapta. La prima stradă la stânga, Clonmel St., las The Tram Café pe colț și intru curând în discreta și eleganta grădină Iveagh/Gairdíní Uíbh Eachach. Numele vine de la familia Earls de Iveagh/Uíbh Eachach, descendenți ai familiei Guinness din County Down. Ca arhitectură grădinile sunt un amestec de ”French Formal” și ”English Landscape” și chiar excelează prin frumusețe și prin diversitatea oamenilor și activităților. De remarcat peluzele cu iarbă frumos aranjată, cascada, monumentele, Memorialul Apărătorilor Drepturilor Omului, relaxarea sub diverse moduri, locurile laterale mai puțin amenajate, rozariul și ieșirea amenajată spre Hatch Street Upper. Să nu uităm nici de intrarea prin zid dinspre Earlsfort Terrace...
Revin pe Harcourt St. și apoi continui pe Charlemont St. până la ecluza de pe Canal. E o altă lume, mult mai country side, în stil british. Și tot continuă așa și îmi place! Trec podul și fac dreapta pe Canal St. Apa curge liniștit, sunt pescăruși și lebede care se spală... Primul pod, La Touche, construit în 1791, se remarcă prin frumoasele balustrade roșii, metalice. Schimb direcția și merg spre sud pe Rathmines Rd Lower. Rathmines e un cartier din Dublin care face legătura cu satele/village dinspre sud.
La un moment dat, pe stânga, e o biserică ce pare mai mult un templu. e vorba de Biserica Maria Imaculata Refugiul Păcătoșilor. Parohia a fost stabilită în 1823 și este foarte primitoare. În interior se pot găsi multe relicve și piese de îmbrăcăminte creștină. Se pot vedea șase picturi ale lui Francesco Gagliardi (6 din 8!) care au fost făcute pentru biserica de seminar a Colegiului Sfintei Cruci, Clonliffe, Dublin în 1874 (se pot citi multe detalii despre picturi).
Ceva mai în față intru pe Rathgar Rd. și fac un ocol la stânga prin Rathmines Park. Este o zonă cu case elegante în stil britanic. Câteodată mai vezi câteva persoane care se relaxează la un ceai la intrarea vreunei case. Revin în drumul principal și continui pe el până la intrarea în satul Rathgar. Bine, este de fapt vorba de elegantul village britanic, nu vă închipuiți că ar avea de-a face cu satele românești. Câteva poze la biserica și piața centrală din Rathgar/Rath Garbh înainte de a părăsi centrul pe Orwell Rd. Nu prea mult fiindcă mi se pare strada aglomerată și fac dreapta pe strada laterală Zion Rd. care mă duce la biserica Zion. E atât de liniște în cartierele astea... Bine, în afară de mine mai văd o singură persoană care merge pe jos printre casele aflate într-o liniște totală. E adevărat că este duminică și cei mai mulți sunt la plimbare prin cine știe ce zone. S-au terminat slujbele, bisericile mici fiind acum închise. Pe Bushy Park Rd. ies în Rathfarnham Rd. și văd o familie cu trei copii cu ceva baloane cu însemne evreiești. Vin de la Congregația evreiască din Dublin aflată în apropiere. Această ultimă stradă mă trece peste Dodder river spre South Dublin County/Contae Átha Cliath Theas. E o cu totul altă zonă, extrem de faină. Abia acum intru pe valea râului Dodder.
Evident că acum, chiar dacă ar trebui să merg în direcția de curgere a râului Dodder, fac întâi dreapta pentru o scurtă vizită (și foarte diversă prin Bushy Park). Las pozele ca invitație: treptele-pietre peste Dodder, cascada, balta/lacul cu rațe, aleea de pe malul stâng al Dodder-ului, ieșirea canalului care vine dinspre Marian Park la vechea parcare Bushy Park. Trec Dodder View Rd. și găsesc alei (Fairways) spre Butterfield Avenue și castelul Rathfarnham.
Pe zidul parcului castelului putem vedea anunțul public al unei piese de teatru. Imediat la dreapta văd pe Google Maps ”Casa Galbenă” - Yellow House și Biserica Bunei Vestiri. Casa se remarcă prin culoare și prin terasele de la parter. Parohia din Rathfarnham este veche, dovadă fiind lavabo-ul din 1732 (bazin pentru spălarea mâinilor în cultul catolic, recunosc, habar nu aveam de termen), biserica în stil gotic și arborii de sequoia din fața bisericii.
Doar trec strada și intru în parcul castelului, cu faine amenajări eco-informative și un loc de joacă cu mulți copii. Tare îmi place eleganța întregului loc, chiar dacă trec în pas alert pe aleile ondulate. Așa fain se vede castelul... Ies pe strada The Woodlands și pe Castleside Dr. merg printre case moderne și totuși clasice. Ca să vă imaginați cât de curat e aerul pe aici: văd o veveriță sărind printre copacii dintr-o grădină. Ajung la intrarea oficială în castel, depășesc colțișorul de parc și ies în drumul principal din Rathfarnham. Înainte de intersecția mare fac dreapta pe Crannagh Rd. și apoi Ballytore Rd. în aceeași liniște duminicală. Din când în când mai mănânc câte o portocală și arunc cojile la vreun coș de gunoi. Nu pe jos, din respect pentru cei care țin străzile curate! În capătul ultimei străzi menționate găsesc un pasaj după ultima casă și apoi niște scări care coboară în trepte în Dodder Park Rd. Interesante labirinturi printre case! Ușor la dreapta ajung la Arcul lui Ely, altă dată intrare în domeniul castelului Rathfarnham. Poze înainte de intra pe pietonala de pe malul stâng al Dodder-ului.
Trec pe rând prin Orwell Park (vine de la familia Orwell din Suffolk, Anglia; o vreme a fost numit Herzog Park după Chaim Herzog, președine al Israelului între 1983 și 1993), cascadele Orwell, parcul Dartry, un pic de ieșire pe Milltown Rd. și apoi revenire la cascadele Ritu/Dartry Park, parcul memorial Grace O'Donnell și rinocerul de bronz, trecere pe sub Classon's Bridge și ceva mai încolo pe sub Podul cu nouă arcade (se vede inscripția E8) și pe lângă coșul spălătoriei Milltown. Mai trec de alte cascade și ajung la Packhorse Bridge, podul istoric pe care treceau trăsurile cu cai. De observat crucea de pe una din pietrele de pe pod. Trec pe malul drept și îmi continui drumul pe alei amenajate foarte fain printre zone cu iarbă tunsă (Dodder trail) până la Clonskeagh Rd. Pentru o perioadă continui pe străzile Beech Hill Rd. și Beaver Row până la podul metalic îngust, pietonal. Doar trec pe el pentru câteva poze și revin pentru a ajunge în intersecția mare de la Anglesey Bridge. La un moment dat îl sun pe Emil și îmi spun părerea despre locuri: Dodder e un fel de Colentina mult mai amenajată!
Înainte de a continua pe pod sunt atras de masiva și impozanta Biserică a Sfintei Inimi. Doar o scurtă informație de pe Google Maps: ”Lăcaș de cult catolic, prima piatră a fost pusă în iunie 1863 și a fost inaugurat pe 26 august 1866.” Un alt comentariu tot de pe Google Maps și apoi intrăm pentur o scurtă vizită. Va urma o Masă de duminică... ”o biserică cu multe detalii de văzut... nu neglijați altarele, porțiunile de lemn, bolta, podeaua, orga și statuile de la altare... există porțiuni de marmură și porțiuni de lemn, chiar dacă per total biserica merită cu adevărat pentru partea de lemn a bolții centrale și lateralele. La exterior structura este foarte impunătoare, cu o structură din piatră gri și detalii de văzut.”
Revin pe podul Anglesey (1832) și apoi intru pe partea stângă a râului Dodder pe Donnybrook Greenway (suntem în zona Donnybrook!) care mă duce pe sub parcul Herbert. Aleg aleea chiar de la râu cu vedere spre ceva stârci cenușii (stau nemișcați uneori în mijlocul apei și țâșnesc când văd vreun pește!) și apoi urc câteva trepte spre Tidy Towns' Ballbridge. Sunt câteva grafitti foarte fine cu subiecte legate de natură și ecologie. Plăcut să treci peste podețul de piatră și apoi ies pe Herbert Park Ln (Lane) la fântâna dintre Embassy House și Herbert Park Hotel. Are o formă interesantă, după cum se vede mai jos. Ies la podul mare de pe Merrion Rd. (cu piloni cu formă de spargere a gheții sau a opririi aluviunilor în caz de inundații), îl trec spre dreapta și intru apoi pe strada Beatty's Avenue/Ascaill an Bhiataigh cu Herbert/Dodder View Cottages pe malul râului. Intru iarăși pe o lungă pietonală, de data asta foarte circulată, pe malul drept. E duminică, ora 18.00. Normal să iasă lumea la promenadă. Hm, de unde vin eu... Trec pe sub podul de cale ferată și pe stânga văd stadionul Aviva. Nu știu ce meci a fost, dar văd un grup de suporteri foarte activi și vocali. Doar ne intersectăm și apoi merg mai departe spre New Bridge Lasdowne. Aici este o poartă care se închide la inundații pentru a proteja clădirile din apropierea promenadei. Continui pe aleea de promenadă care este de acum amenajată în linie dreaptă pe malul drept al aceluiași Dodder. Confundasem cu Marele Canal și văd pe Google Maps că sunt lucruri total diferite! Sunt multe recomandări de a nu hrăni păsările! Pe cheiul Fitzwilliam ajung la frumosul pod Ringsend. În față este biserica romano-catolică Sf. Patrick. Dar deja cred că v-am făcut capul calendar cu atâtea biserici...
Nu mai am pietonală pe malul Dodder-ului și trebuie să merg pe strada Thorncastle st. pentru a ajunge la vărsarea în Liffey. Pohta ce am pohtit de la parcul Bushy! Capătul străzii mă duce la monumentul dedicat pescarilor, Hobbler-ilor, docherilor și marinarilor care au trecut de acest punct. O privire spre Marele Canal și gura Dodder-ului și, după părculețul și geamandura cu direcții intru pe marele pod Tom Clarke, primul semnatar al Proclamației de Independență (1916). Podul a fost inaugurat la 100 de ani de la Proclamație. Practic podul marchează limita dintre Liffey și portul Dublin! Deci uite-mă trecut și pe partea stângă, nordică a râului Liffey!
Preț de câteva poduri merg în amonte pe Liffey cu pașii fizic printre diverse construcții și cu pașii observatorului către oamenii de pe chei. Este a doua oară când aud română. Prima dată fusese înainte de biserica Maria Imaculata când am auzit pe lângă mine cel mai pur grai moldovenesc. Acum sunt doi bărbați cam de vârsta mea care se vede că se relaxează după o zi de muncă.
Pe liniile de cale ferată care altă dată erau folosite pentru transport marfă înaintez pe lângă o faină (ditamai) barcă cu un nume sugestiv: Maybe. Văd pe partea cealaltă a râului docurile Marelui Canal și vărsarea Dodder-ului cu stadionul Aviva în spate. Ce fain când ai în amintire (recentă sau mai îndepărtată) locuri și mai ales trăiri. Poate din scriitura de mai sus nu se deduc trăirile, dar vă garantez că au fost la fiecare pas. Urmează un ”macaz” din dale și niște bănci sub forma unor cărți deschise. Apoi clădirea The Heisham care aduce aminte de o clădire din București, ambele cu arhitectură amestecată de clasic cu pereți moderni de sticlă. Pe dreapta râului las The Diving Bell și ajung la Convention Center cu o arhitectură futuristă, ca un cilindru de sticlă înclinat. Urmează podurile Scherzer folosite pentru navigația pe canale (metalic, cu un interesant sistem de ridicare a zonei rutiere) și futuristul pod Samuel Beckett sub forma unei harpe stilizate, mobilă într-un punct/pilon. De reținut că
harpa este instrumentul-simbol al Irlandei! Detaliile le citiți pe panourile explicative. Pe faleză merg prin spatele restaurantelor elegante Sean O'Casey lăsând la mal vasul foametei Jeanie Johnston (muzeu). La al doilea pod Scherzer văd pe dreapta un arc triumfal în fața muzeului EPIC (aaflu acum că e vorba de muzeul emigrației, altfel la fața locului mi-a părut ceva artă modernă).
”Construit inițial în 1813 pentru a comemora victoria Ducelui de Wellington în Bătălia de la Salamanca împotriva lui Napoleon și servind drept intrare principală în docul vamal. În 1990, a început renovarea Docului George, iar în 2002 a fost mutat în locația sa actuală.” (sursa: Google Maps).
Fac un mic ocol pe la ecluza seacă din spatele arcului și pe la clădirea IFSC (mie taurul-statuie din hol îmi aduce aminte de zimbrul moldovenesc) și ceva mai în față, pe faleză, este Memorialul foametei dedicat migrației irlandeze spre Canada. Practic 1490 de irlandezi au plecat pe jos pentru 165 de kilometri au plecat de pe moșia lui Denis Mahon spre docurile din Dublin și apoi pe vasele Naomi și Virginus spre Quebec. Cam o treime și-au pierdut viața pe drum sau la puțin timp după sosirea în Canada. Se încurajează parcurgerea drumului acestora (printr-o hartă detaliată) pentru comemorarea vieții și eforturilor lor. Poate unora nu le spune prea mult, dar mie, știind multe astfel de drame din România, memorialul cu statui scheletice îmi aduce în minte multe momente din istoria noastră.
Imediat sunt la Talbot Memorial Bridge (am menționat anterior câteva cuvinte despre Matt Talbot) și aleg să merg pe partea asta a râului prin fața Custom House Visitor Center. Știți că vă spusesem ceva și de ea, remarcând-o pentru arhitectura impunătoare. Alegerea poziției este asemănătoare cu a Parlamentului Ungar pe Dunăre sau poate cu cea a Tribunalului de pe Dâmbovița. Mai degrabă seamănă cu ultimul prin mărime... Ajung la podul de tren Loopline Bridge și la cel pietonal și intru spre sud, spre ”casă”. E trecut de ora 19.00 și îmi este cam foame. Merg tot la Chaplin's Bar fiindcă mi-a plăcut mult și îmi iau meniul Pizza + Guinness. E o atmosferă foarte faină întreținută ca o afacere de familie și chiar mi se face drag de locul ăsta. E tare primitor! Acum fiecare a ajuns în alte locuri/baruri, dar personal eu chiar recomand Chaplin's Bar. Am găsit pe net mai multe variante: fie că în vacanțe Chaplin a vizitat localul de câteva ori, fie că în a jucat în diverse roluri la Teatrul Regal din apropiere. Cert e că de fiecare dată când îmi aduc aminte de Carlie Chaplin, pe lângă sfaturile date fetei sale (care circulă pe net), gândul mi se duce la cântecul lui Socaciu (versuri Adrian Păunescu):
De aici ajung iar la intersecția College St. cu Dame St., fac câteva poze la Irish Whiskey Museum și la statuile din intersecție și de data asta pe linia tramvaiului ajung pe Dawson St., ”acasă”.
Un duș fain și planuri pentru mâine. Mă mănâncă tare să îmi îndeplinesc unul din planurile de călătorie de-a lungul și de-a largul insulei. Știu că nu am prea mult timp acum și îmi voi promite ulterior că la o dată viitoare voi merge direct în vest fiindcă acolo am de explorat multe. Acum aleg zona Galway fiindcă am cel puțin două locuri de văzut, asta dacă nu adaug și fainul oraș citit ”Gol-uei”/Gaillimh. Ca să înțelegeți de ce am ales zona: e una din zonele de atracție pentru mine datorită zonei montane. Și va fi ceva (chiar nu contează că am patul rezervat și plătit aici; am văzut că au mai făcut așa și alții din cameră dispărând o noapte sau două și apoi întorcându-se la patul la care își lăsaseră parte din lucruri)! Dar asta vedem în postarea următoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu