Deci, cum spuneam, azi merg spre Galway. Mic dejun relaxat și pornesc la drum spre gara Heuston, spre vestul orașului (11.45). Doar peste drum de mine, pe Dawson St. este biserica anglicană Sf. Ana. Uite ce informații găsesc pe Google Maps (ghid local Sanjay Gupta):
”Biserica Sfânta Ana a Bisericii Irlandei a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea și a devenit una dintre cele mai populare parohii din Dublin datorită generozității sale.
Fondată în 1707, fațada romanică impresionantă a bisericii Sfânta Ana a fost adăugată de arhitecții Deane și Woodward în 1868. Cea mai bună vedere a fațadei este de pe strada Grafton, privind în josul străzii Anne South. În interiorul bisericii se află numeroase vitralii colorate care datează de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Din 1723, biserica păstrează și un raft pentru pâine, o tradiție care există pentru a oferi hrană săracilor din Dublin.
Biserica are memoriale dedicate celor pierduți în Primul și al Doilea Război Mondial. Biserica Sfânta Ana este o bijuterie ascunsă care merită vizitată în excursiile dumneavoastră prin Irlanda.”
Detalii: preț donație 5 euro, multe pietre funerare, masivitate a navei spațioase, orga imensă, vitralii faine, bustul lui Bram Stoker care s-a căsătorit aici cu Florence Balcombe în 4 decembrie 1878.
Pe Ann St. și Harry St. găsesc statui și localuri foarte faine din exterior, cumva pe Willian St. S și Castle Market ajung la Arcada comericală de pe George's Street și îmi las gând să mai revin cândva, ies în South Great George's Street și intru în Temple Bar pe Dame St. Lângă Primărie, în piața Barnardo, vedem un viking fain care pozează și denumirea locală a Dublinului: Baile Átha Cliath tradus mot-a-mot ”Orașul vadului cu obstacole”. Numele Dublin vine de la termenul vechi irlandez Dubhlinn (tradus ca ”piscina neagră”). Imediat îi Newcomen Bank și în spate e intrarea în castelul Dublin. De remarcat curtea mare și multe grupuri care sunt aici pentru vizită sau doar întâlnire, poarta Corke Hill/Geata Chnoc Chorcaí cu legături cu Revolta din aprilie 1916 și turnul Bedford, 1761, una din cele mai frumoase lucrări de arhitectură din Dublin. de notat intrarea liberă pe 26 aprilie pentru tururi cu auto-ghidaj. Dar am altceva în plan și mi-ar lua, probabil, destul timp să vizitez castelul. Poate ar fi meritat! Ies din curte pe aceeași poartă și fac stânga, ușor în urcare, pe Castle St. până în Christchurch Place. Alt loc important unde aș fi vrut să ajung și nu am făcut plan. Dar are grijă Bunuțu' să mă ghideze pe unde trebuie!
Înainte să intru în curtea bisericii aud un ghid care povestește ceva despre restaurantul The Bull & Castle, probabil vreun detaliu picant local. Aș sta să îl ascult, de la distanță, dar am multe de făcut azi. Înaintez pe lângă grupul lui în curtea bisericii și văd că se oprește să le povestească ceva despre ruina unui zid. Mno, nu mai stau după ei... Explorez puțin curtea găsind o ”scoică” Camino și le interpretez ca semne. Știți că mai văzusem și în Malta... Urc spre ieșirea din Christchurch Place, observ Memorialul genocidului armean și poarta și pasajul St James' cu trecere spre Turnul Arhanghelului Mihail și văd săgeți și explicații legate de expoziția Dublinia. Nu voi intra, dar e tare interesantă expunerea stradală a câtorva informații. Pe Cross Ln. S și St Michael's Cl. ies în Cook St. pe care fac stânga pe sub zidurile bisericii catolice St Audoen's. E tare interesantă ca arhitectură în mijlocul orașului, în special prin contraforturile pe care le văd în ziduri. Și cine știe ce o mai fi în interior...
În continuare pașii mă duc pe Oliver Bond St. Nu e James Bond :)! Pe stânga remarc coșurile distileriei Old Powers... În Bridgefoot St. fac dreapta și dau imediat de parcul cu același nume (găsesc denumirea Kays Garden). E o zonă verde, trebuie să mă plimb puțin prin ea :D! Observ amenajări foarte faine în jurul dealului din mijlocul ei și oameni simpli care se odihnesc pe bănci. Îmi pare un cartier mai puțin fancy, cum e zona centrală. La ieșirea din parc văd Park Ground Café și pe clădire un desen care arată aniversarea a 200 de ani în 2018. Este vorba de cea mai veche asociație caritabilă din Dublin, Mendicity! Pe Island St. și Watling St. ies în cheiul Victoria pe sub berăria Guinness. Știu că au ceva magazin și vizite turistice, dar nu e vreme acum. Dar clar e de revenit în Irlanda pentru multe locuri faine! Imediat ajung la gara Heuston, punctul de ieșire din Dublin.
Este 12.50 și abia la 13.30 am tren spre Gaillimh. Așa că mă relaxez cu ceva croissant și două sticle de jumătate de limonadă sau ceva asemănător. Gara este plină de viață și oamenii merg în toate direcțiile. Cred că este principala gară din Dublin și de aici se fac legăturile feroviare cu majoritatea orașelor. Un lucru interesant: cumpăr bilet digital de la automat și mi se pare scump 15 euro! Tot așa trec prin turnicheți cu vizarea codului QR și mă urc în tren. Deja se vede o altă tehologie aplicată. Bine, era la fel și la Connolly și am preferat să bag biletul în automat, dacă tot îl aveam fizic. În tren îmi găsesc locul pe baza unui cod de rezervare care este afișat deasupra fiecărui loc. Mă așez și vreo două ore și 15 minute sunt cu ochii pe geam la fainul peisaj prin care trecem. Evident și cu observarea numelui fiecărei gări și a locației ca să știu cam pe unde ne aflăm. Este strict o curiozitate de-a mea, indiferent de unde merg cu trenul. Mai ales dacă sunt locuri noi! Îmi fac rezervare prin Booking la cel mai ieftin hostel din Galway, Woodquay Hostel. E adevărat că e un pic cam scump ținând cont că e aproape de unul din cele mai faimoase locuri din Irlanda. Vă spun pe seară sau mâine despre ce e vorba! Primesc confirmarea și sunt super liniștit, mai departe, până la Gaillimh!
Studiez un pic programele și îmi vine o idee ”creață”: ce-ar fi dacă aș lua un autobuz 419 până la Clifden? Îmi fac socoteala că este cel mai vestic punct în care aș putea ajunge acum. Așa că ies din gară (Ceannt Gaillimh) în piața Eyre (centrul orașului) și fac imediat dreapta pe Station Rd. la stația de autobuz. Întreb de autobuzul spre Clifden și mi se psune că pleacă din autogara aflată câteva minute mai încolo, pe Fairgreen Rd. Ok! Bag viteză pe Forster St. și la prima intersecție la dreapta ajung direct la autogară. Intru și după câteva întrebări ajung la autobuzul Citylink care pleacă spre Clifden la 16.30. Mă costă 21 de euro și plătesc cu cardul la doamna de la peron chiar înainte să urc în autobuz. Pare mult, dar chiar nu contează!
În autobuz am surpriza să stau lângă un domn din Clifden care intră în vorbă cu mine. Și va fi cel mai fain ghid ad-hoc. A fost inginer silvic și acum este pensionar. Dar cum am la activ o facultate de ecolgie se leagă foarte repede discuția pe tot felul de subiecte. Îmi arată universitatea din Galway unde a învățat și forma ei dreptunghiulară cu aspect de castel, îmi povestește pe drum despre diverse tradiții, îmi spune despre problemele care pot apărea pe drum (blocaje) și despre bucuria că acum au mai multe curse zilnice cu care pot veni la oraș pentru a-și rezolva diverse probleme, îmi spune despre Pine Island de la intrarea în munții de vest numiți ”Twelve Binns” (”cele douăsprezece vârfuri”), despre lacurile care încep cu Lough Corrib și continuă cu multe altele spre nord, îmi povestește despre furtuni care au distrus vegetația și e uimit când îi spun că și în țara mea au loc astfel de fenomene/dezastre naturale, povestim despre experiențele lui din copilărie cu transportul de lapte, casele acoperite tradițional cu stuf, greutățile pe care le-au avut și le au cu vremea, locuri pe care le am de văzut în Clifden atât cât am timp (unul din ele ar fi începutul fiordului/golfului Clifden) și detalii despre fiecare zonă. E un om foarte fain și chiar mă bucur și îi mulțumesc că mi-a fost ghid fără planificare. Vă închipuiți că își cere scuze că trebuie să se întâlnească cu soția să rezolve ceva cu mașina aflată în service și din motivul ăsta nu mă poate plimba prin Clifden. Și gândiți-vă că omul are undeva pe la 80 de ani! Și așa e prea mult ceea ce mi-a dăruit. Ne salutăm când ajungem la stația de autobuz de pe Market St. și îmi spune că ultima mașină este la 19.00 înapoi spre Galway, tot din același loc.
Am doar o oră să vizitez sătucul și, dacă am viteză, îmi este de ajuns doar să mă învârt pe aici. Dacă ar fi vorba și de ceva mai la distanță, clar nu e vreme! Așadar, dă-i, Cezare, cu praf de mers!
Urc în Clifden Millenium Square, piața centrală, în mijlocul căreia este statuia aviatorilor Alcock și Brown. Aflăm de pe Google Maps că
”Aviatorii John Alcock și Arthur Brown au intrat în istoria aviației ca primii care au zburat fără escală peste Atlantic. S-au prăbușit în mlaștinile Derrygimla, la sud de Clifden. În 2020, puțin peste 100 de ani mai târziu, s-au întors la Clifden în bronz.
Statuia reproduce fidel monumentul din anii 1950 de la Aeroportul Heathrow. Comandată inițial de guvernul britanic, statuia a fost sculptată de renumitul artist William McMillan. Replica Clifden a fost creată de Bronze Art Ireland. Proiectul a fost finanțat de dezvoltatorul Sean Mulryan.
Statuia este situată în piața principală din Clifden, la câțiva kilometri de locul aterizării care le-a marcat locul în istorie.”
De pe un panou aflu ceva date despre orașul istoric (Baile Stairiúil) Clifden (An Clochán - traducere, ”trepte de piatră”), capitala zonei Connemara fondată în 1812 de către proprietarul de terenuri John D'Arcy între munții ”12 Beni” și valurile Atlanticului. Istoric putem citi mai multe date înainte de a urca pe strada Bisericii/Church St. pe lângă Zidul Fermecat al lui Annie. O mică povestioară despre simplitate și normalitate!
Pe Church Hill fac dreapta (nu mai urc spre acel punct de unde ghidul meu îmi spusese despre multă vizibilitate spre tot satul) și fac o vizită bisericii lui Hristos/Christ Church. Aflăm de pe Google Maps informații:
”Biserica Christ Church, așa cum o cunoaștem astăzi, a înlocuit o biserică anterioară construită pe același loc în 1810. Biserica originală a încetat să mai existe la mijlocul secolului al XIX-lea și a fost înlocuită de o biserică nouă, construită în două faze, între 1853 și 1864.
Noua biserică a fost proiectată de arhitectul Joseph Welland, originar din comitatul Cork, care colaborase cu John Bowden în cadrul Consiliului Primelor Fructe la proiecte precum Biserica Sf. Filip și Sf. Iacob din Booterstown și Biserica Sf. Ștefan din Mount Street, Dublin (The Pepper Canister), înainte de a lucra ulterior cu comisarii ecleziastici.
Biserica a fost proiectată în 1850, nava și altarul au fost construite în 1853, iar turnul clopotniță atașat colțului de sud-est a fost adăugat în 1864.
Biserica relativ nouă a fost avariată în furtuna din 21 noiembrie 1881. Următorul este un extras din ziarul Galway Express din 26 noiembrie 1881.”
”Așezată sus deasupra orașului Clifden, Biserica Christ Church a Bisericii Irlandei oferă o priveliște uluitoare asupra estuarului care duce spre mare. Numai amplasamentul o face unul dintre cele mai izbitoare repere din zonă.
În jurul bisericii se află un cimitir frumos întreținut, a cărui atmosfera liniștită este accentuată de o bancă care oferă un punct de belvedere perfect asupra a ceea ce pare a fi poarta de acces către Atlantic. Este un loc care invită la reflecție liniștită, dar și la admirație.
În interior, biserica în sine este o comoară de istorie locală. Expozițiile informative și memorialele spun povestea congregației și a comunității mai largi pe care a servit-o de generații întregi. Când am vizitat-o, interiorul era o tăcere fericită - senină și așteptarea slujbelor de duminică la ora 11:30.
Biserica Christ Church, Clifden, nu este doar un loc de cult, ci o piesă vie de patrimoniu - o amintire durabilă a credinței, istoriei și frumuseții liniștite a peisajului Connemara.”
Îmi dau seama că sunt foarte multe informații aici și clar nu reținem mare lucru, dar vor rămâne aici pentru cine va avea vreodată interes.
Revin în Church Hill/ Sky Rd. cu vedere foarte faină spre monumentul lui John D'Arcy aflat pe deal. Clar, nu am vreme să urc la el. Văd multe indicatoare și cobor pe sub biserică pe o faină străduță Seaview care mă scoate la Primărie, cu privire spre fiord. Câteva detalii: Prmăria a fost construită în 1908 de emigranții din America. În apropiere se poate vedea crucea ridicată în memoria lui Thomas Whelan, originar din Clifden și membru al Voluntarilor din Dublin, ucis în închisoarea Mountjoy la 14 martie 1921 în timpul Războiului de Independență pentru omorârea unui ofițer britanic în Dublin, chiar dacă inocența lui era evidentă.
Pe lângă o pensiune care a primit multe premii turistice revin în Piața Mileniului și continui pe lângă restaurantul Marconi (în apropiere a fost instalată în 1907 prima stație de transmisiuni prin telegraf, peste Atlantic; a fost desființată în 1920 o dată cu apariția unor tehnologii noi; sursă: Galway Turism). Strada Principală/Main St. mă duce la la benzinărie și apoi, un pic în urcare, la biserica Sf. Iosif/St. Joseph's church. Este impunătoare prin poziție și formă.
”O biserică romano-catolică independentă, cu fațadă în două ape, construită între 1875 și 1891, orientată spre vest și cuprinzând o navă cu patru travei și culoare laterale cu patru travei, transepte cu două travei, un altar cu un lucar suplimentar pe partea de nord-est, capele laterale pe laturile de nord și de sud ale altarului, un turn cu clopotniță cu trei niveluri în colțul de sud-vest al fațadei vestice, un pridvor cu înălțime dublă la nord-est și porticuri în două ape pe partea de vest a transeptului. Nava, culoarele laterale, transeptele, lucarurile și porticulele au acoperișuri în două ape din ardezie artificială, un acoperiș în două ape pentru altar și o turlă octogonală din piatră prelucrată pentru turn.” (sursă: Google Maps).
O vizitez repede și detaliat în același timp. Las câteva poze cu invitație de a vizita când veți ajunge în Clifden. Merită 100%!
De aici cobor pe Bridge St. pentru a reveni la stația de autobuz de pe Market St. Este 18.50 și aștept autobuzul împreună cu alți oameni. Același preț înapoi, doar că nu iau primul autobuz care vine fiindcă acesta se retrage și așteptăm pe al doilea în timp ce văd ”Cei 12 Bini” și un afiș cu altitudinile lor exacte. Clar că se cer explorați cândva, în viitor! Autobuzul 923 se întoarce pe același drum și la 20.40 sunt înapoi în Galway. Anunțasem că întârzii la hostel și nu e nici o problemă. Mă așteaptă. Așa că merg să mă cazez înainte de a ieși prin oraș, pentru masă.
Pentru masa de seară studiez rapid ”oferta” din zonă. Acum, cu toată tehnologia, cauți meniurile pe net și te duci țintă acolo unde îți convine. Dar înainte mergeai din local în local, eventual întrebai de prețuri sau studiai un meniu și mai departe până la locul potrivit. Fac cercetare pe net și la un moment dat îmi spun în gând: Da' mai dă-le încolo de meniuri pe net. Merg pe strada cu restaurante și văd acolo ce îmi place. Și îmi place interacțiunea cu oamenii. Chiar cu puțină engleză și mai ales cu mâinile te poți descurca oriunde în lume. Mă uit pe câteva meniuri afișate și mă opresc la restaurantul chinezesc Rickshaw. Ca și în Reykjavik unde cu toate restaurantele fancy m-am oprit la un kebab! Pentru mine contează mult și cum se prezintă oamenii. Dacă simt din partea omului o energie pozitivă e un plus pentru loc. În fond ”mănânci ca să trăiești, nu trăiești ca să mănânci!” Dar omul... Omul face diferența! Și cu cât ne deschidem mai mult, cu cât putem glumi sau zâmbi, cu atât e mai ”come to me”! Asiaticii sunt, în general, mult mai deschiși și mai comunicativi. Și, hai să recunoaștem, prețurile sunt competitive. Aleg un meniu la 8 euro foarte consistent și apoi vreau să testez și un fel de plăcinte cu carne de rață (alți 21 de euro, nu mă deranjează absolut deloc banii plătiți!). Le știu ca specialitate chinezească. Dar amabilitatea (eat now, pay after!) și starea pozitivă, chiar directă și cu multe comenzi și oboseală peste zi (aaaaa, să nu credeți că nu se observă asta, dar apreciez tare felul de a fi, amabil) face totul mult mai plăcut.
O fi aproape ora 22.00 și târziu după o zi lungă. Dar un pic de siestă amestecată și cu plimbare/explorare e ceea ce trebuie. Așa că pornesc pe străduțele mici, pietonale și doar fac o pauză de câteva poze la Castelul Lynch's. E o casă-turn de sec. XVI construită de familia Lynch, unul din cele 14 ”triburi” din Galway. Nu se poate vizita fiind sediu de bancă, dar e interesantă ca obiectiv istoric. Spre Eyre Square, centrul orașului, mai hoinăresc puțin și mă opresc la statuia care îi reprezintă pe Oscar Wilde și Eduard Vilde, nume asemănătoare. Dacă primul e mai cunoscut, al doilea e considerat primul scriitor profesionist estonian. Statuia cu cei doi a fost dăruită de către Estonia cu prilejul aderării Estoniei la UE în 14 mai 2004. Faină legătură între cele două state! Alte clădiri cu ani ”vechi” și în piața centrală mă opresc să citesc ceva informații despre Ușa maronie/The Brown Doorway, ansamblul arhitectural renascentist datat 1627 de pe fațada pensiunii lui Dominic Browne și a soției Maria Lynch. Ansamblul a fos adus aici în 1905 de către autoritățile locale. Hm, trimite un gând către India și către recent văzutele balcoane malteze...
De remarcat în parcul plin de viață și atmosferă jovială statuia scriitorului Pádraic Ó Conaire, orfan și conservator al tradițiilor irlandeze și memorialul lui John Fitzgerald Kennedy, președinte american cu origini irlandeze (conform Google Search: ”Străbunicii lui JFK au emigrat din Irlanda (familiile Kennedy din Dunganstown și Fitzgerald din Bruff) în timpul foametei cartofilor.”). Să nu uit, înainte de a merge spre cazare, de statuia (cu un pescăruș pe cap :D!) lui Liam O'Maoiliosa/William Joseph Mellows, republican irlandez, participant la Revolta de Paști.
Și cu astea mă retrag la hostel, cu un ceai și planificare pentru mâine. Și cu gând la munții pe care i-am văzut azi... Ce bun e patul cu plapumă groasă, după o zi întreagă de efort...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu