Vorbeam cu colegii din tabără că ar fi interesant de la Predeal să ajungi în Vama Veche. Cel mai probabil, din motive personale (pe unele le știu), asta pare ceva spre imposibil pentru ei. Nu și pentru mine! Dacă spun ceva și sunt hotărât, nu există piedică pentru mine. Este foarte adevărat că oscilez și eu (spusesem că un 20% aș merge în Vamă și 80% odihnă acasă), dar provocările mereu au câștig! Așa că (nu sunt chiar mereu așa, am momente când ”stau cuminte”, dar pe acelea le știu foarte puțini, spre ”nimeni” ;) ) ajung acasă și într-o oră plec spre Vamă. Autostrada mă duce până la Agigea și de aici mai e un pas până în Vamă!
La 22.23 intru în Vama Veche! Și de aici Vama este Vamă pentru cei ce au mulți ani aici! Pentru alții e doar un loc fancy, instagramabil! Și de fiecare dată, atât cât este nevoie, întâlnești sau atragi oamenii potriviți pentru tine, în Vamă sau oriunde altundeva! (pot spune că din vechea Vamă au mai rămas doar câțiva oameni, oarecum izolați; dar Vama și vamaioții încă trăiesc: Vama nu piere!)
În Vamă nu contează la ce oră te culci (asta dacă te culci!). Dimineață e cumva un ritual obligatoriu să vezi răsăritul cu Bolero în fundal! Și încă sunt mulți care fac asta pentru ca mai apoi să se ducă la somn. Dar este doar unul din momentele din Vama Veche! Să simți Vama liberă înseamnă mult mai mult de atât. Bine, cei care doar stau să analizeze și să judece, vor vedea doar momente în loc de o întreagă atitudine, un comportament natural, nu un teatru trecător. Fiindcă Vama e o atitudine, un fel de a fi!
Încă vreo oră și ceva de somn, cafeluța în portbagajul mașinii, un mic dejun rapid și, cu salutările de rigoare fainilor vecini de parcare, pornesc la drum spre casă. Evident că am eu ceva în minte și locul acela este undeva la marginea Mangaliei. Asta înseamnă că intru în oraș doar pentru a face plinul și apoi revin pe drumurile ocolitoare ale orașului. Uneori e doar drum de pământ cu iarba care ajunge până la mijlocul portierei. Dar asta nu e problemă pentru Nivea Blacky: mă duce pe unde vreau eu! Uitasem de întâlnirea, măcar și pentru jumătate de oră cu Cosmin, un vechi și fain prieten (coleg de ”generală”), care este într-o mini-vacanță cu familia (parte din familie!) în 2 mai. Bine, pentru el e vacanță activă fiindcă mereu are de lucru, pe laptop!
Locul despre care spuneam este enigmatica peșteră Movile. Știu că nu se poate intra și nici nu se recomandă fără aprobare, echipament și echipă! Peștera se află la adâncime și se coboară în ea printr-un puț forat (din câte am citit aici se dorea construcția unei termocentrale și la forajele de prospecție a fost descoperită peștera anoxică), la exterior fiind doar un capac metalic! Pe care nu îl găsesc, dar mi se confirmă locul pe hartă și prin ”relieful” care dă numele locului. Partea ”negativă” (greșeala mea) este că merg doar în pantaloni scurți, fără tricou, pentru vreo oră prin soarele dogoritor, și mă aleg cu o ușoară arsură. Vor trece efectele în câteva zile! Dar ce mai contează când ajungi la un loc așa de faimos și inedit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu