De fiecare dată, plecând de la clinica unde fac fizioterapie, aleg un alt drum spre casă, mai direct sau mai ocolit. De fapt merg pe acolo pe unde are nevoie sufletul... Acum mă apropii de mănăstirea Radu Vodă și simt nevoia să intru. Ca de obicei, chiar dacă am ajuns de mai multe ori în același loc, de fiecare dată văd sau simt altceva. Bine, asta e un pic mai greu când mai mergi și cu alte persoane și ești concentrat să le arăți lucurile și locurile faine. Și nu poți blama dacă e optica diferită. Doar că îți dorești ca și ceilalți să vadă bucuria pe care o vezi tu. Dincolo de moaștele din biserică, înaintez pentru prima dată puțin spre altar și astfel aflu despre anii 1568-1577 de ridicare a bisericii și despre mormintele și energia lui Radu Vodă și mai ales a patriarhului Justinian Marina care îmi inspiră aceeași căldură părintească pe care am simțit-o și în patriarhul Teoctist. Pentru mine blândețea se vede în chip înainte de a auzi câteva cuvinte. La fel am simțit și în chipul papei Ioan Paul al II-lea, în vremea lui... Pozele spun mai multe, cu invitația să mergeți la mănăstirea Radu Vodă atunci când simțiți chemarea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu