Hoinar prin Crai, 4-6.07.2026

Știam că în acest weekend colegii de club Dinu și Marlene împreună cu niște prieteni merg pe ceva poteci dragi din Piatra Craiului. Sper să pot merge cu ei în traseu duminică și pentru asta ajung sâmbătă seară, aproape pe înserat, la Plaiul Foii. Las mașina și pornesc înaintea lor spre refugiul Diana. Poate au nevoie de ceva. Și dacă nu au nevoie, avem motiv să mai povestim un pic pe drum. După o oră ne vedem pe traseu (cam la jumătatea distanței dintre Diana și asfaltul dintre Zărnești și Plaiul Foii) și povestim toți la coborâre de-ale noastre, de-ale Muntelui. Nici nu ne dăm seama cum trece timpul...

Azi au avut traseu lung și solicitant și ca urmare renunță la traseul de mâine. Nu e bai, îmi rămâne mie în gând și plan. Ne îmbrățișăm cu bucuria revederii în fainele trasee ale Pietrei Craiului (chiar și scurtă!), ei merg spre Brașov și eu spre parcarea de la Plaiul Foii unde aleg somn în ”căsuța mobilă”. Să adormi și să te trezești cu spectacolul abruptului vestic al Crăiesei este ceva de care nu mă pot sătura de mulți ani...

Duminică merg cu mașina câteva sute de metri mai sus de Plaiul Foii și o întorc pentru a fi gata de plecare atunci când mă întorc. De cele mai multe ori când te întorci din traseu ești mai obosit fizic și atunci, anticipând, este bine să faci ceva manevre când ești odihnit. 

Este a patra oară când merg pe traseul dorit și ca urmare, chiar dacă pare că merg repede, mă bucur de fiecare fir de iarbă sau de lumină. Natura e frumoasă și spectaculoasă de fiecare dată atunci când lăsăm toate grijile și mărunțișurile acasă și ne concentrăm pe locul în care suntem și pe momentul Prezent. Nu degeaba în engleză momentul are aceeași formă cu ”cadou” (”present”). Dar cine citește aici sigur va spune că Cezar face jocuri de cuvinte. Rar ne dăm seama că fiecare moment este un cadou de care trebuie să ne bucurăm. Că poate ”mâine” va mai fi sau nu...

La întoarcere aleg o altă variantă/provocare spre mașină și mă bucur de fiecare moment de explorare și de recunoaștere a unor poteci mai demult umblate de pașii mei.

Este ora 15.45 și aș mai putea dormi o noapte în mașină. Dar ce ar fi dacă aș urca la Șpirla? Știu, nu se programează nopți la refugiu decât în caz de urgență. Dar știu că distanța este mică și că voi respecta o regulă elementară pe munte: dacă dormi în refugiu și vine cineva peste noapte, într-o stare mai precară, îi oferi loc și tot ajutorul posibil!!! Așa că pornesc la drum, pe marcajul BR. E tare fain că acum toată lumea coboară din munte spre mașini și doar Cezar urcă. Salut oameni cunoscuți cu care mă intersectasem mai devreme pe traseu și urc pe valea Șpirlei. Drumul îmi este arhicunoscut, la 18.55 sunt la bariera de la intrarea în Șpirlei unde e intersecția de trasee. Urc în ritm normal și în 50 de minute sunt la izvorul de sub refugiu. Este cam nămolos și mă descurc să iau apă, vreo trei litri. Urc la refugiu și văd pe unde voi merge mâine. Doar un om trece, ia pauza de o scurtă masă la refugiu și apoi rămân doar eu și liniștea muntelui. Verific prognozele pentru mâine și îmi spun că voi vedea dimineață ce opțiune abordez.

Hm, luni dimineață, liniște, doar eu în lumea muntelui. Creasta nu se arată prea liberă de nori și se anunță furtună la altitudine. Deci decizia este evidentă: urmez un traseu la altitudine ceva mai joasă pentru a mă putea retrage în siguranță dacă se strică vremea. La 8.20 fac ultimele verificări să rămână curat în refugiu (așa cum mi-ar plăcea și mie să găsesc mereu!) și pornesc la drum. La deal, spre intersecția celor trei BR!

De aici până sub Umeri este una din potecile mult umblate de mine și merge totul brici. Ca în fiecare an, ultima limbă de zăpadă se păstrează, cel puțin acum, la început de iulie... Exact sub Umeri este poteca mea de schimbare de direcție. Dar merg un pic pe curba de nivel și... dau de câteva minunate Dianthus callizonus. Le pozez cu bucuria întâlnirii, alături de alte faine Dianthus spiculifolius, câțiva metri mai sus. Și schimb direcția, în dreapta-jos, tot pe BR. 

Trec de vârful împădurit al Tămășelului (1644m) și, prin poieni și mai ales prin vegetație înaltă, fac curând stânga printr-un culoar liniștit care mă coboară în poiana unde vine marcajul PG de la Garofița Pietrei Craiului. Câți ani au trecut de când am mers pe aici... Fac dreapta pe BR, TA și TR spre izvorul Oțețelei. Abia așteptam să ajung la el și să mă înfrupt din apa lui rece. Cred că beau un litru de apă, chiar dacă este rece, înainte de a-mi reface rezerva. Nu contează că mai am traseu scurt. Mereu când ai o sursă de apă îți refaci rezerva fiindcă nu știi ce se poate întâmpla mai departe!

Mai departe am o curbă de nivel foarte faină prin pădurea înaltă de conifere și ies repede în Curmătura Foii. Cele două marcaje ”triunghi” fac dreapta și mă bucur de o vegetație luxuriantă. Țineam minte intersecția asta mult mai evidentă... Dar nu e nimic, mergem mai departe (11.20) fiindcă este vremea tare frumoasă și vreau să merg pe Tămașul Mare și apoi coborârea la Plaiul Foii. Am o zonă relativ plată și apoi o urcare scurtă și mai înclinată într-un vechi drum de exploatare. Așa de fain se vede creasta în spate în momentul în care fac pauză lângă stâlpul din acel drum de exploatare ușor înierbat. Un pic pe stânga culmii și ocolesc un pic Șaua Tămașului (1414m). Foarte curând e o intersecție unde BA continuă în față și BR urcă la dreapta spre... Munții Făgărașului!

Încă o zonă faină, în ușoară urcare, pe care o recunosc de prin alte parcurgeri ale acestei poteci, Doar înainte de vârful Tămașul Mare este o urcare scurtă și susținută de câteva zeci de metri!

Și apoi, chiar din vârf, este o scurtă coborâre până la stâlpul de unde schimb culoarea marcajului din roșu în galben, la dreapta, spre Plaiul Foii. Știu că la început este o coborâre abruptă prin pădurea de pe muchia Runcului, de circa 450 de metri diferență de nivel. Cobor cu pași înceți și calculați până la intrarea în Poiana Runcului prin care merg pe partea ei dreaptă (13.30). Mai departe intru pe un culoar fain prin pădure, pe muchia dintre bazinelele Bârsei Tămașului și Bârsei Groșețului. La circa 1200 de metri altitudine fac un S larg la dreapta și apoi la stânga și continui tot în coborâre pe muchie. Cumva poteca îmi aduce aminte de muchia de deasupra Biertanului pe unde merge varianta veche a Viei Transilvanica. Cam pe la 14.30 ies în poiana de deasupra cabanei ”7 Crai” și identific prin iarbă și apoi prin copacii din stânga mea ultimii metri care mă scot la drumul de la Plaiul Foii spre Rudărita. Am reușit o (cel puțin din ce număr acum!) a treia parcurgere a acestei muchii a Runcului, dintre Tămașul Mare și Plaiul Foii!

Misiune îndeplinită sub pereții măreței Crăiese! Merg la mașină și mă schimb cu haine curate și uscate. De acum intru în lumea ”civilizată”! Merg la Plaiul Foii pentru un meniu ”de fițe” (comparativ cu simplitatea din munte, cu care sunt mai obișnuit) și apoi spre casă, cu bucuria de a (re)veni în dragul Munte calcaros și mereu spectaculos! Mulțumesc, Dumnezeu! Mulțumesc, Natură! Mulțumesc, Munte!