Mâine încep o nouă tură la muncă și, cum aleg de câte ori se poate să urc mai devreme pentru a evita agitația schimbului de tură, aleg să urc de astăzi. Și cum am o prietenă, Irina, care a crescut pe munte și are o pasiune (era să zic inexplicabilă, dar și la mine este la fel!) pentru florile de colț, vorbim să mergem împreună. Mașina rămâne în parcarea de la Piatra Arsă și urmăm traseul prin jnepeni (BG) până înainte de linia telecabinei. Povestim mereu și chiar observăm detaliile traseului care acum par banale, dar care știm foarte bine că pe vreme ”imposibilă” devin esențiale în orientare. Chiar și câți metri ai de mers de la un punct la altul sau pe unde se schimbă înclinația sau unde e o piatră sau vreun smoc de iarbă sau vreo gâlmă care poate face diferența... Trecem de ”mamelon” (nu râdeți de cuvânt, așa i se spune pe munte și e un punct important!) și de aici am avea varianta direct prin vale spre Babele sau ocolit pe sub vârful Jepi. Ups, există un astfel de vârf? Bucegiștii cunosc despre ce este vorba! Alegem varianta ocolită fiindcă este mai lină și ajungem curând la intersecția de unde PA coboară spre cabana Caraiman. Acum e drum larg, nu țin minte să se mai vadă decât câteva semne. Eu știu drumul de când era doar o potecă pietroasă...
Hm, spre cabana Caraiman și după aia spre brână și Coștila vedem că se adună nori gri. Asta înseamnă, logic, o evaluare după pauza de la cabană. Și în funcție de cum arată cerul ne hotărâm dacă să mergem pe Brână sau pe la Babele, chiar dacă e mai lung. Coborârea la cabană și pauza, cu multe poze și o ciorbiță caldă (Florin este la somn, nu are rost să îl deranjăm), ieșim din cabană și evaluăm situația. Hai pe Brână! Irina are un pic temere (a mai fost de câteva ori pe aici, nu ar fi bai de asta) și îi dau curaj. Evaluăm permanent situația!
Urcăm ușor în Brână și mergem pas cu pas. Este marcaj BR! Trecem primul picior de munte și ne apropiem de zona cu lanțuri. Dacă înainte nu părea (adică erau doar ceva fuioare de nori din valea Caraimanului), acum din față vine un val alb și începe să picure. Și apoi și mai tare de se formează șiroaie de apă. Clar, ne băgăm în grota din spatele lanțurilor să așteptăm să se potolească înainte de a merge mai departe! Toarnă cu găleata pentru vreo 25-30 de minute și așteptăm cu calm să se potolească. Știu că e ploaie de vară și nu are cum să dureze mult. Dar va fi de ajuns ca să adune ape de pe platou și să ajungă viitură în Bușteni! Ceva mai sus ”admirăm” forța apei care a făcut cascada Caraiman să cadă în trepte, cu o apă maro și furioasă de nu am văzut nici unul din noi în zeci de ani pe munte!!! Când s-a potolit ieșim din adăpost (între timp trecuseră un grup de tineri slab echipați și le-am spus să se ducă musai la cabana Cariaman să se încălzească!) pornim mai departe la deal și când vedem crucea, după ultimul pinten al Cariamanului, deja se înseninează! Suntem în lumea noastră și vom face o pauză mai mare în șaua Caraimanului, cu flori de colț și o superbă familie de capre negre ce supraveghează abrupturile Albișoarelor. Bine, suntem în fața iubitei noastre Coștila cu al său gigant perete alpin, ”cel mai” din țară. Nu pentru noi, iubitori de drumeție, ci pentru alpiniști! Noi ne mulțumim aici cu privitul spre măreția cetății de piatră a Coștilei!
Urcăm pe vârful Caraiman negociind fiecare parte de potecă și facem aici o scurtă pauză de poze. Ne apropiem de 2400 de metri altitudine și de aici este, pentru amândoi o formalitate care cere răbdare...
Drumul e lejer, trece prin Șaua Văii Albe (gânduri spre turele făcute pe Albă!), urcă în spatele platoului Iadului Văii Albe și, în culorile apusului, ajungem la drumul de mașină care urcă la releu și apoi ”acasă”. O zi superbă, cu ceva emoții cu ploaia și cu bucuria parcurgerii unuia dintre cele mai frumoase trasee marcate din Bucegi. Cadou din partea muntelui, desigur!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu