Am o ”întâlnire” cu un prieten fain cu care nu m-am văzut de mult. Îmi spune de Wood Cafe, o cafenea ”ascunsă” în zona copilăriei mele. Clar, acolo ne vedem. Pe drum, și înainte și după, (re)descopăr locuri mai vechi sau mai noi. Astfel încep și termin ”turul” cu poze din exterior la Irish Pub de la Unirii. Nu am intrat niciodată și poate, anticipez, după vacanța irlandeză, voi ajunge pe aici ca să îmi amintesc cât de faină este Irlanda. Mai ales countryside, în afara capitalei!
În drum spre Wood Cafe (nu știu străzile după nume și cred că nu contează; am mers pe ele de zeci sau sute de ori!) intru în biserica Sf. Ecaterina. Să mai fi fost aici? Nu mai țin minte! Biserica a fost ridicată în 1852 pe locul unei biserici mai vechi construite în 1574-1583. Îmbină neoclasicul cu barocul și se remarcă pridvorul circular cu coloane ionice. Înăuntru este răcoare și foarte liniște. Interesant, ciudat și fain în același timp. Ciudat fiindcă e greu de crezut că în mijlocul capitalei poți găsi așa ceva. Fain că poți fi doar tu cu tine și te poți găsi în relația cu Divinitatea. A nu se confunda credința cu religia! Bănuiesc că aici este loc de practică pentru studenții de la Facultatea de Teologie din apropiere. Cine are curiozitatea poate citi aici despre viața sfintei Ecaterina de Alexandria. Interesant, din punct de vedere al numelui, prezența numelui D. Parthenie, 1899 pe icoana Maicii Domnului Prodromița zugrăvită la schitul Prodromu. Interesantă și nuanța albastră de pe iconostas și nu numai și amestecul de icoane cu inscripții în slavonă și română.
Mă întâlnesc cu Alex și vom povesti ceva vreme la o cafea sau un ceai. Locul este foarte fain, mic și select. Promit că voi mai veni aici fiindcă îmi place mult. Dacă aveți ocazia, mergeți fiindcă sunt oameni faini și atmosfera de cafenea liniștită.
Nu am neapărat drum spre casă și merg și la biserica Slobozia de la intersecția Budapesta. Bine, acum nu se mai numește așa și mai mult Mărășești (intersecția bd. Dimitrie Cantemir cu bd. Mărășești). Doar cei cu vechime în cartier își mai aduc aminte de restaurantul Budapesta. Acolo mi-au făcut ai mei petrecerea de botez...
Bisericuța este tare faină și, așa cum e menționat și în sursa citată, povestea ei merită ”spusă și respusă”:
”Totul a început cu luptele fostului căpitan din oastea lui Mihai Viteazul, aga Matei din Brâncoveni, pentru tronul Țării Românești, începute din timpul domniei lui Leon Tomșa. După înfrângerea din 1631, aga Matei (care avea să ajungă voievodul Matei Basarab doi ani mai târziu) s-a retras spre Transilvania, iar Leon Tomșa a ridicat deasupra mormântului oștenilor morți o cruce, care avea să pomenească peste veacuri despre crâncena bătălie de „peste podul Boilicului de pe râul Dâmbovița, deasupra viilor cinstitului oraș București, mai jos de mănăstirea lui Mihai Vodă, spre drumul Giurgiului și pe lângă eleșteul zis mai târziu al lui Șerban Vodă, în apropierea mănăstirii lui Radu Vodă și zidurile lui Fana Vistierul”. Crucea, inscripționată în limba noastră, dar cu litere chirilice, a fost restaurată de Radu-Leon, fiul lui Leon-Tomșa, între 1664-1665. După ce i-a zidit și un adăpost din cărămidă, dispărut astăzi, Radu-Leon a ridicat lângă cruce o biserică, pe care a refăcut-o și mărit-o Marele Vistier Constantin Năsturel.
„După 13 ani dela zidirea bisericii Dobroteasa, Constantin Năsturel biv vel vistiernic a scoborât dealul pe care ridicase biserica, spre vale, și a dat de apa Dâmboviței. Se vede că o trecuse de atâtea ori în acest loc, mergând spre vii, cari erau presărate pe aceste locuri. Și trecând și acum, în anul mântuirei 1743, apa Dâmboviței pe acolo pe unde este azi podul de fier ce dă în ulița mare, ce-i spun bulevardul Neatârnării, care pe vremea aceia era presărat, precum am spus, numai cu vii, a cotit la dreapta și i-a eșit în cale din mijlocul acestor vii o mică biserică de lemn, pe podul lui Șerban-Vodă. Era biserica Slobozia, ridicată la 1665 de Radu-Leon, alăturea de crucea pe care o ridicase tatăl acestuia Leon-Ștefan-Vodă la 1632 în cinstea Sf. Gheorghe, ca să se pomenească de războiul ce l-a avut într-acest loc cu pribegii la anul 1631. Și văzând-o de lemn Constantin Năsturel biv-vel-vistiernic a înlocuit-o cu una de zid și a sfințit-o la 8 septembrie 1743.”
Bisericii i s-a spus Slobozia deoarece, în secolul XVII, cei care se așezau prin acele părți erau sloboziți (scutiți) de birurile percepute de domnie și de mănăstirea Radu-Vodă, bineînțeles în schimbul muncii pe pământurile acestora și a unei singure dajdii anuale.” (sursa: www.bercenidepoveste.ro).
Pe bd. Dimitrie Cantemir (nu știu dacă vă amintiți de explorarea mea prin cartierul Faner din Istanbul și ”vizitarea” casei lui Cantemiroglu :D, septembrie 2024) merg înapoi spre Piața Unirii și Irish Pub cu ceva poze la desenele de pe blocuri. De reținut, intermediar, expoziția de pahare de la sediul ”Nufărul” și desenul - omagiu diplomaților spanioli Jose Rojas și Manuel Gomez Barzanallana care între între 1940 și 1945 au salvat peste o sută de evrei sefarzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu