Am onoarea să primesc de la Mihaela Alina, o prietenă faină, invitație la concertul aniversar al Orchestrei Inginerilor ”Petru Ghenghea”. Pentru diseară, la Atheneul Român. Este un loc și un eveniment de înaltă clasă. E normal să răspund pozitiv și să mulțumesc de pe acum!
Din vorbă în vorbă vine vorba despre strada Salcîmilor și biserica Silvestru. Auzisem de ea, dar cred că nu am fost niciodată. Așa că, fiind în zona Pieței Romane, este prilej de mers fiindcă sunt ambele în apropiere.
Mai întâi fac o plimbare prin elegantul Parc Ioanid, loc de promenadă din Bucureștiul fin, de altă dată. Chiar de nu sunt îmbrăcat ca în alte vremuri, plăcerea plimbării prin cochetul parc ascuns în spatele bulevardului Dacia, printre vile și case elegante, aduce aminte de bucuria simplă a naturii din mijlocul Bucureștiului.
În ultima poză vedeți un bust dedicat maestrului Ion Voicu. Este tatăl lui Mădălin Voicu și fost elev al lui George Enescu. Doar spun informațiile astea ca să înțelegeți că talentul și arta nu țin cont de etnie și culoarea pielii! Și mă simt obligat să fac o precizare, aflată de la mama mea: un străbun de-al meu, Voicu Matei avea porecla ”moș Voicu” și era un strălucit rapsod al satului Tâmpeni/Movileni fără a avea nici o legătură cu Ion Voicu!
Trec prin Piața Spaniei, un alt punct încărcat de artă și arhitectură a Bucureștilor vechi. De observat bustul lui Cervantes din centrul piațetei și detaliile arhitecturale ale caselor din jurul piațetei cu fântână în mijloc! Mai departe îmi găsesc drumul cel mai direct către strada Salcîmilor. Da, scriu cu ”î” din i chiar dacă acum ortografia limbii române ar impune ”â” din a. Dacă așa era scriitura originală care încă a rămas pe placa de la începutul străzii... Trec de piațeta/giratoriul cu bustul regizorului Alexandru Tatos și mă opresc la biserica Silvestru, al doilea ”obiectiv” anunțat mai devreme :)!
Rog citiți mai jos vechea pisanie, pe o piatră spartă. Doar spun anul 1743 și ”cheltuiala robului lui Dumnezeu jupân Pârvan și de jupâneasa dumnealui Stanca” ”în zilele prealuminatului domnitor Constantin V.V.” (Constantin ”Vodă-Voievod” Mavrocordat, domn fanariot). Restul... se simte din poze și din atmosfera rece, sobră și caldă/primitoare, în același timp!
Lângă biserică este Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice ”Sf. Silvestru”, cu faine stucaturi și statuia dedicată eroilor din Primul Război Mondial, de eliberare și unire: ”Prin credința în Dumnezeu strămoșii noștri au pus pe fugă taberile dușmane”. Și un pic în spatele bisericii este turnul-clopotniță de la 1879, monument istoric alături de biserică. Trec pe sub el și pe strada Oltarului ies în Calea Moșilor.
Alte monumente, alte nume de străzi. De reținut strada Părintele Galeriu, nume de referință și slujitor chiar la biserica Silvestru, preot paroh începând cu 1974. Chiar pe Wikipedia putem citi mai multe amănunte:
”Din 1974 este preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru din București. Din cauza convingerilor sale religioase și umanitare, a fost întemnițat de mai multe ori în anii 1950 și 1952-1953.
În vara lui 1989, este atacat pe la miezul nopții de 8 spre 9 iulie, legat și bătut întreaga noapte. Pretextul ar fi fost - chipurile - banii, dar de fapt se căutau manuscrise recente de-ale părintelui, scrieri subversive împotriva guvernului (deși spiritualitatea și teologia dansului nu au prea multe în comun cu ordinea socială și politică). „Am fost martorul personal, alături de întreaga Biserică Sf. Silvestru, a modului exemplar în care părintele s-a raportat ulterior, cu milă și înțelegere infinită față de agresorii săi. «Sărmanii de ei... îmi era milă de ei că își fac păcate...». Mi se pare o datorie de suflet să reamintesc, chiar în puține cuvinte purtarea părintelui, care se cheltuia pe sine însuși, până târziu în noapte, pentru binele celor care apelau la ajutorul său. Nu de puține ori se descălța pe străzile Bucureștiului și venea desculț acasă, pentru a-și dărui pantofii sărmanilor. Am cunoscut un sfânt în viață care, desigur, cu cea mai sinceră modestie ar fi refuzat acest calificativ, pe care însă Dumnezeu îl oferă cu bucurie casnicilor Săi.”
„Jertfa e neplăcută numai din pricina căderii noastre, altminteri jertfa e dăruire, nu renunțare! de pildă, cu ce bucurie îi dăruiește mama o banană copilului său!" - Părintele Galeriu”
Ar mai fi de menționat întâlnirea în București (!) cu un prieten de munte. No, necunoscute sunt căile Domnului! Merg acasă pentru a mă prezenta mai pe seară, cu altă ținută, la Atheneul Român.
Bineînțeles că mai surprind câteva elemente de arhitectură în drumul spre Atheneu. Doar Bucureștiul este complex la fiecare colț de stradă, mai ales în zona centrală și dacă interesele sunt multiple!
Faină și plăcută întâlnire cu prietenii cu ocazia acestui moment de gală. De câte ori poți asculta Dvorak și ambele Rapsodii ale lui George Enescu cântate de, așa cum modest se laudă ei, amatori în muzică? Aș putea spune că muzica reflectă, printre altele, caracterul multivalent al oricărui inginer român și nu numai!!! Stimă tuturor de pe scenă și celor care au asistat la concert. De menționat că sala Atheneului a fost PLINĂ!!! Deci arta mai are o șansă, nu e pierdută!
Încă o dată calde mulțumiri pentru invitație și concert, inclusiv plimbarea de seară pe Calea Victoriei, spre Universitate și de aici fiecare spre casă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu