Reușesc să mă trezesc aproape de 10.00 și sunt singur acasă. E foarte fain să știi că ești într-un loc plăcut și cald (la propriu și la figurat). Mănânc ceva de dimineață și ies la cumpărături. Nu am mai nimic și după câteva zile cam e nevoie să mai îmi schimb /spăl câte ceva. Bălăuresc un pic pe străzile din jur și ajung la un complex de magazine. Găsești aici de la aparatură foto până la mâncare și tot ce e nevoie prin casă. Așa că îmi iau pastă de dinți (azi am, dar mâine nu se mai știe - vorba vine că diseară rămân tot la Petronela, mâine seară voi merge la Cristina în Annecy - am vorbit cu ea pe mail - și încă o noapte sau două merg la o altă prietenă Cristina în Berna), periuță, un tricou nou, șosete și niște fructe și o pungă de plastic. Vă spun de pungă fiindcă ea mă va jena puțin când voi ajunge în Chamonix și mă va determina la o altă investiție. Mă întorc acasă unde îmi las cea mai mare parte din bagaj și abia spre 12.30 pornesc spre oraș.
La Chatelet (sunt obișnuit acum cu marea stație pariziană) schimb linia RER D verde cu RER B albastră și ies la Denfert Rochereau unde îmi întrerupsesem ieri planul dorit datorită orei de închidere. Acum e ora 13.30 și merg pe Rue Froidevaux spre intrarea cimitirului Montparnasse. Pe stânga pieței Claude Nicolas Ledoux este cinematograful Chaplin (cine-teatru).
Intrarea principală este la Rue Emile Richard și la stânga este un birou de pază. Spun că sunt din România și că am venit special pentru a vedea mormintele lui Emil Cioran, Eugen Ionesco și Constantin Brâncuși. Știu foarte bine că toți sunt apreciați și respectați în Franța și gardianul îmi confirmă asta. ”Les trois roumains...” Îmi dă o hartă tipărită (A4) cu numele principalelor cripte de aici. Brâncuși are două puncte speciale aici: mormântul în sine și ”Sărutul” comandat de familia Rachevskaia pentru mormântul fiicei lor Tatiana care s-a sinucis din dragoste. ”Sărutul” este în partea din dreapta față de Rue Emil Richard și restul locurilor căutate sunt în partea mai mare din stânga. Așa că mai întâi hai la ”Sărut”! Fiecare mormânt este foarte fain (multe sunt așa și la noi la Bellu în București) și îmi ies în evidență cele dedicate soldaților francezi care au luptat până la moarte în războiul franco-prusac și am celor din Garda Republicană care au apărat Parisul.
”Sărutul” se lasă fotografiat din mai multe unghiuri înainte de a mă îndruma spre cavoul lui Cioran.
Emil Cioran s-a născut în 1911 la Rășinari, un loc unde pot spune cu bucurie că am ajuns aproape acum 20 de ani într-o tabără la Șanta lângă Păltiniș. De fapt vroiam să vedem casa-muzeu a lui Octavian Goga care era închisă și am avut alte peripeții. Nu are rost să le detaliez aici fiindcă nu au legătură cu subiectul în cauză.
Mă uit pe hartă și un îngrijitor mă întreabă ce caut. ”Les tombes de Brâncuși et Ionesco...” Mă ghidează el fiindcă are drum în acea direcție. Nu mă întrebați de ce pe drum remarc cavoul familiei Saint Saens că nu pot spune :).
Îmi arată și mormântul lui Eugene Ionesco, îi mulțumesc și pleacă mai departe unde avea treabă.
Probabil că dacă aș fi știut și de mormântul lui Tristan Tzara, aș fi mers și acolo... În drum spre ieșire observ ”Suvenirul” păzitor al celor de aici!
Bucuros că am reușit să văd mormintele ”noastre”, ies din cimitir și mă îndrept spre grădinile Luxembourg. Ca și ieri, ajung la stația de metrou Gaite, pe Rue Gaite și Boulevard Edgar Quinet ocolesc cimitirul și ies pe Rue Huygens la intersecția bulevardelor Montparnasse și Raspail. Pe Rue de la Grande Chaumiere găsesc Academia de Pictură și Sculptură fondată în 1904 și Hotelul Academiei. Continui pe străduțe și ajung la intrarea Fleurus a Grădinilor Luxembourgului (Jardins de Luxembourg).
Intru în marele parc, fac stânga spre Triumful Silenei și apoi pe lângă zona cu trandafiri și Muzeul Luxembourg cotesc la dreapta spre palatul Luxembourg, nu înainte de a trece pe la unul din chioșcurile rotunde foarte frumoase (estetic vorbind).
În zona de plimbare și relaxare din fața Palatului Luxembourg sunt mulți oameni care se bucură pe scaune de soarele binefăcător. E atâta liniște între statuile reginelor Franței din toate timpurile...
Palatul Luxembourg a fost construit în 1615-1645 ca reședință regală a regentei Maria de Medici, mama lui Louis XIII al Franței. Este sediul Senatului celei de-a Cincea Republici Franceze de la 22 iulie 1789, dată de la care are în îngrijire palatul și grădinile lui.
Ies din Grădinile Luxembourg pe poarta Saint Michel (pe unde trecusem și aseară) și pe Rue Soufflot ajung șa Pantheon și la Facultatea de Drept (15.00). Construită începând cu 1770, Facultatea se înscrie în planul de urbanism din jurul bisericii Saint Genevieve încredințat lui Soufflot (așa se numește și strada începând din 1807). În timpul Revoluței a fost Primărie și și-a reluat rolul inițial în 1805 lăsând rolul Primăriei aflată vis-a-vis.
Intru în Facultatea de Drept și întreb un gardian de Secretariat. Mă conduce la etajul 2 și aici îmi spun povestea: străbunicul meu Cesar Partheniu a fost primul avocat din România cu Dreptul terminat la Sorbonna în 1909. Nu vreau să aflu mai mult, doar dacă pot să îmi arate vreo hârtie sau vreo certificare a studiilor străbunicului meu. De la Secretariat nu se știe nimic și mă trimit la Arhive. Motivul: Facultatea s-a mutat din 1970 în sediul actual și nu au aici documentele! Aiurea, că doar ce știu că facultatea de drept este aici de vreo 200 de ani! E adevărat că documentele vechi sunt în arhivă și pentru asta mi se spune să fac o cerere și să revin peste cel puțin cinci (5!) zile la Arhivele Naționale (care evident sunt în altă parte). Cinci zile? Păi peste cinci zile nici măcar nu știu unde voi fi prin Europa... În mod sigur nu mai sunt în Paris fiindcă mâine seară voi fi în Annecy! Așa că le mulțumesc pentru colaborare și cobor la parter mulțumit că măcar am întrebat de străbunicul meu.
Trec pe lângă Biblioteca Saint Genevieve construită de Labrouste între 1844 și 1850. Se află pe locul unuia dintre cele mai cunoscute colegii de pe muntele Saint Genevieve cunoscute pentru severitatea regulilor. La colegiul din Montaigu fondat în sec. XIV Erasmus, Calvin și Ignațiu de Loyola au adus o contribuție importantă umanității. Biblioteca conservă lucrări prețioase, moștenire a abației genoveze: manuscrise și partituri muzicale unice în Evul Mediu (sec. XVIII).
Intru în biserica Saint Etienne du Mont despre care v-am spus câteva cuvinte mai devreme. În ea se remarcă scările circulare și multele altare, placa dedicată sfinților iacobini stabiliți la paris în 1218, statuia Sfântului Antoine de Padoue, vitraliile, epitaful lui Blaise Pascal, statuia regelui Clovis care a fondat prima bazilică de pe strada Rue Clovis în 510, acum integrată în cadrul liceului Henri IV, cripta în care sunt osemintele lui Prudence, episcopul Parisului (decedat în 399), ale regelui Clovis (decedat în 511), a sfintei Genevieve (decedată în 512) și a urmașilor regelui Clovis, planul orașului vechi, plăcile de mormânt ale lui Blaise Pascal și Jean Racine și, în fine, nava imensă a bisericii.
Pe Rue Clovis, Rue du Cardinal Lemoine și Rue Monge (suntem în Cartierul Latin) ajung la Arenes de Lutece, construite în sec. I d. Hr. ca amfiteatru. Au fost distruse de barbari în sec. III și scoase la lumină în 1870 de arheologul Haussmann. Mă plimb prin arenă, admir copiii care se joacă , urc pe scări pentru alte unghiuri și prin părculețul de deasupra treptelor (zonă WiFi) prin piața Căpitanului ies în Rue des Arenes și apoi Rue Linne.
Strada mă duce la intrarea în Jardins des Plantes de lângă Muzeul de Istorie naturală. Aici fusesem ieri și era închisă! Pe alei ajung la marea Galerie a Evoluției și la Serele Mari. Sunt închise și merg pe Allee Alfred Lacroix-Edmond Perrier în Jardin d'Ecole de Botanique. Las pe stânga Grădina zoologică și prin Grădina Ecologică ajung la ieșirea principală unde e statuia lui Jean Baptiste Lamarck, fondatorul doctrinei evoluționiste. Și pe gardul de la intrare găsesc plăci comemorative ale eroilor cartierului Jardins des Plantes din august 1944!
Mai am o restanță de ieri: ATELIERUL BRÂNCUȘI! Cum se poate să ratez eu tocmai asta? Cobor la metrou la stația Gare d'Austerlitz și cu RER C ajung la Saint Michel de Notre Dame, schimb linia și merg pe RER B albastru până la Chatelet-Les Halles. Mă plimb puțin prin marele complex Les Halles (e un super-mall destul de aerisit) și pe Rue Rambuteau ajung la Atelierul Brâncuși de lângă centrul Pompidou. E deschis de la 14.00 la 18.00 și nu se plătește intrare! Care va să zică, uite cum îl apreciază francezii pe Brâncuși și cum îl apreciem noi!!!
Nu povestesc prea mult despre atelier fiindcă vreau să vă las pe voi să îl descoperiți. Eu am fost fascinat și fericit de lucrările lui Brâncuși expuse în zeci și zeci de exemplare, de descrierea vieții sculptorului cu multe detalii, de modele ale atelierului lui Brâncuși, de broșurile de promovare ale marelui artist... Goana mea prin Paris îmi dă doar 45 de minute să admir operele lui Brâncuși, suficient cât să crească în mine inima de român!
În spatele atelierului îmi înduioșează inima un om al străzii care dă de mâncare la porumbei. Sunt mulți și îi e un pic teamă de mine! Se ferește de aparatul foto! Îl înțeleg, îi zâmbesc și merg mai departe...
De la Chatelet-Les Halles iau RER D direct până la Saint Denis în nordul orașului. Auzisem că este o zonă mai periculoasă și chiar nu are de ce să-mi fie frică! Fac cam o oră și la 19.20 sunt în gara Saint Denis. Ies în Place des Victimes și de pe podul de peste Canal de Saint Denis iau tramvaiul 1 pentru trei stații până la bazilica Saint Denis. E prima și singura dată când merg cu tramvaiul în Paris! Cobor în stația Basilique de Saint Denis și fac dreapta pe Chemin de Poulies, Place de Caquet și Place Victor Hugo până în fața catedralei.
Bazilica din Saint Denis devenită catedrală în 1966 este una dintre cele mai vechi capodopere în stil gotic. Fiind biserica unei abații puternice, destinul ei e legat de monarhie de când devine locul de înmormântare a regilor Franței. Conține peste 70 de pietre funerare sculptate printre care cele ale lui Dagobert, Francis I, Catherine de Medici și Louis XVI.
Pe Rue de Boulangerie și Rue Gabriel Peri merg pe un traseu turistic care prezintă istoria locului din cele mai vechi timpuri până astăzi (cum îi vorba!). Astfel în 858 vikingii cu drakkar-uri, vasele cu fundul plat acostează aici și regele Charles le Chauve (Chelul), abate de Saint Denis, construiește un zid de apărare din piatră și lemn cu patru porți în jurul unei zone ovale de 12 hectare și diametru de 500 de metri. În această zonă au apărut străzi și zone de locuit și au fost dragate râuri pentru alimentarea cu apă a orașului, a spitalului și a hotelului Dieu. Hotelul a fost demolat în 1907 și se păstrează o discotecă și o farmacie (se poate vedea detaliat la Muzeul de Artă și Istorie). Până în anul 1000 se dezvoltă o puternică activitate comercială bazată pe piețe de schimburi de produse. În sec. XII abatele Suger întărește relațiile între abație și monarhie și astfel se dezvoltă mult abația și orașul. Se întărește drumul de la Paris (drumul pe care vine familia regală la abație) și curând Saint Denis devine urbanizare a Parisului. Din acest motiv scade puterea abației asupra orașului și cetățenii își dobândesc libertatea. Se dezvoltă industriile textilelor, alimentației, olăritului, se întăresc casele și străzile și firmele în spațiul urban și populația crește semnificativ la 10.000 de locuitori. Saint Denis joacă un rol strategic în războaiele religioase din sec. XIV-XVI din Paris și din jurul orașului. Sunt ceva descrieri detaliate despre industria textilă și despre dovezile literare despre Saint Denis pe care nu vi le mai expun aici (și așa aici sunt doar informații sumare față de ceea ce găsiți pe panourile din Saint Denis). După Revoluția Franceză (în care batalionul local a jucat un rol important), mormintele regilor sunt profanate și distruse și clădirile intră în proprietatea statului. Îmbunătățirea condițiilor din oraș duce la o industrializare masivă în sec. XVIII-XIX (chimie și metalurgie) care modifică profilul orașului. Aducerea căii ferate în oraș duce la apariția bulevardelor circulare iluminate cu gaz și apoi electric și a creșterii numărului de locuitori la 22.000.
Ajung la Boulevard Marcel Sembat și apoi pe Boulevard Anatole Frances traversez Canalul. Pe Rue Ambroise Croizat merg pe deasupra unui parc-faleză până la la primul pod pe care revin la dreapta în oraș pe Boulevard Jules Guesde până la biserica Saint Denys de l'Estree.
La 20.30 sunt la gară și iau trenul pe linia RER D verde direct până la Villeneuve Saint Georges (circa 21.30). La un moment dat după ce trec de centrul orașului se urcă un bărbat de culoare și se nimerește să fie cu fața spre mine. Mă uit în direcția lui și începe să vocifereze că am ceva cu el. Mă întorc pe altă bancă cu spatele la el ca să nu mai aibă nici o impresie. Și așa urmăresc stație cu stație până ajung la destinație! Noroc cu panoul din tren care dă bună dispoziție :D!
Îi povestesc Petronelei cam pe unde am ajuns și e uimită câte locuri am putut să văd în atât de puțin timp. Ea de când a venit aici nu a reușit să vadă atâtea. E adevărat că a venit cu munca, ca străin mereu ai probleme de acomodare și de încadrare în societate și prieteni, în week-end-uri vrei cât mai mult să pleci din orașul de care te-ai săturat în timpul săptămânii. Știu și ce înseamnă să pleci pe banii tăi și să fii refuzat în multe locuri pe motiv că nu se fac angajări sau că nu cunoști limba locală. Știu ce înseamnă să ai o chirie mare sau mai mică. Știu ce înseamnă să împarți chiria și condițiile cu altcineva... Înțeleg perfect problemele oricui e plecat și se străduie să trăiască din puțin într-o lume străină, aparent amabilă și în realitate ostilă. Și felicit pe oricine reușește să spargă barierele sociale... Mai povestim un pic, verific mailul și am de la Cristina C. (din Annecy) telefonul prietenului ei Gael pe care să îl sun mâine când ajung (ea e plecată cu treabă de serviciu în sudul Franței) și undeva cam pe la 1 noaptea mă bag și eu la somn. Cine știe ce îmi rezervă ziua următoare...
