RT Iezer 14-15.08.2010

RT Iezer 14-15.08.2010

Colegi de tura: Dana, Veronica, Romeo, Cezar

Ziua 1 sambata 14.08.2010

Undeva spre sfarsitul saptamanii imi aduc aminte de dorinta Danei de a urca pana la refugiul Iezer pe traseul de vara. Din ce isi aducea ea aminte, acesta e cel mai frumos din masivul Iezer-Papusa. Cum eu nu fusesem pe acest traseu, ardeam de nerabdare sa vad exact despre ce e vorba. Inainte de plecarea in tura, mergem la o cununie civila a Rovanei, prietena de munte de cativa ani. Ma bucur sa imi revad cativa colegi de munte din anii trecuti si cam pe la 12.30 plecam din Bucuresti spre Ploiesti ca sa ne intregim echipa. Pe drum vorbim cu Romeo si cu Vera (proaspat intorsi din luna de miere de la Paris) si ne intalnim la locul stabilit. Dintr-o poveste in alta (povesti de prin Norvegia sau de prin Franta), ne zapacim un pic si ocolim tot Ploiestiul pana sa intram pe drumul de Targoviste. Odata ajunsi pe drumul cel bun, ii dam bice pana in Targoviste si dibuim cu usurinta centura pe care iesim spre Campulung. Gropile obisnuite nu ne mai deranjeaza si valurile de asfalt trec unul dupa altul pana in Cetateni si apoi pana la fabrica de ciment unde facem stanga spre Campulung. Pe drum cerul se intuneca destul de mult si cateva picaturi de ploaie ne uda parbrizul. Spre Iezer se inalta pe cer niste nori fumurii care dau un pic de teama de vreme rea. Facem dreapta spre Leresti si, trecand prin cele doua zone ale satului (de romani si de romi), ajungem la Voina cam in jurul orei 15.30. Suntem doar in trecere pe aici si nu mai oprim. Imagina de acolo mi se pare jalnica. Ca si in Padina, sunt o gramada de corturi si gratare care imi repugna. Urcam pana la despartirea drumurilor de Cuca si Batrana si aici mai mergem vreo 100 de metri cu masina pe care o lasam intre grataristi. Mancam cate ceva de pranz (niste snitzele de soia foarte faine de la Romeo, ceva cascaval, lipii si dulciuri, ne punem bocancii, lasam sandalele si pantofii de la cununie in masina si pornim in sus pe TA pe "JEPI", poteca de vara). La separarea celor doua marcaje (Gura Catzunului), lasam in dreapta CA, marcaj ce urca pe drumul de iarna pe piciorul Iezerului si trecem apa pe un pod de lemne fixat pe un baraj. Vera are ceva probleme cu raul de inaltime si trecem cu foarte mare grija pe pod fara sa ne uitam in jos.
"Uite pe aici ai trecut tu", ii spun Verei care era foarte bucuroasa ca a trecut si a inceput sa prinda incredere in fortele proprii. Pornim in sus pe valea Iezerului care isi are izvorul chiar in lacul langa care vom dormi seara. Urcam treptat prin padure si trecem vreo trei podete din lemne alunecoase la care Vera primeste ajutorul celorlalti. Dupa ultimul pod eu, curios din fire pe un traseu nou, merg putin mai in fata in ritm de 4x4 ultraslow (adica cu betele in ritm foarte incet). Ajung intr-un zmeuris din care in mers mai ciugulesc in stanga si-n dreapta. Fetele raman putin mai in urma fiindca le atrag prea mult fructele rosiatice. Cam pe la sfarsitul zmeurisului fac o pauza de regrupare si pornesc mai departe. Primesc reprosuri ca nu astept grupul si ca nu mananc destula zmeura. "Pana se intuneca nu mai e mult si prefer sa merg pe traseu necunoscut pe lumina". Pornesc in sus prin padurea care incet se strange pe apa ramasa acum sub forma unui paraias ce sare peste pietre. La ultimii pasi prin apa, bem niste apa din rucsac si pornim prin marea de jnepeni. Este aproape de ora 20.00 si incepe sa se intunece. Asa nu imi place sa urc noaptea cand stiu ca am in grup oameni obositi si care nu fac fata la mersul nocturn! Continui in acelasi ritm ultraslow si chiar si asa, Dana ramane in urma fiindca are rucsacul greu (echipamentul uzual de refugiu). Romeo si Vera pornesc mai in fata si raman cu Dana in urma. Doar ea stie traseul si acum e cam confuza. Se apropie ora ei de somn si incepe sa mearga din ce in ce mai incet. Pe la 21.00 se lasa intunericul si aprindem frontalele. Suntem la punctul unde se unesc traseele de vara si de iarna. De aici stiu ca mai sunt cateva sute de metri pana la refugiu si pe moment pierdem poteca. Zaresc cateva lumini in directia refugiului, regasesc marcajul si pornesc in sus. Viteza Danei ajunge la un moment dat la zero si vrea sa se intinda un pic cu 50 m inainte de refugiu. "Asa ca tiganu' la mal? Sus si dormi la refugiu cat vrei!" Ajungem la refugiu si aici e petrecere mare. Echipa Salvamont era aici cu niste prieteni, radeau si mancau de zor. Seful echipei ii cazase deja pe Romeo si Vera in priciurile de sus si ne-a dat si noua doua saltele libere. Dana si Vera erau foare obosite. Asa ca au ramas in saci si cu greu au mancat putin si au baut niste ceai facut la primus. Am reusit sa adormim abia pe la ora 1.30 cand s-a mai linistit gasca petrecareata. Un paianjen cu picioare lungi se plimba linistit pe perete si a facut-o pe Dana sa nu doarma mai toata noaptea. Eu am adormit bustean si a doua zi dimineata eram in cea mai mare forma si gata de drum. Un algocalmin i-a fost de mare ajutor Verei impotriva febrei musculare si a frigului resimtit chiar si in sacul de dormit.

Ziua 2 duminica 15.08.2010

Cam pe la ora 7.00 se da trezirea si toata lumea e vioaie ca si cum nici un pic de bautura nu s-ar fi scurs pe gatlejuri. Toti sunt binedispusi si cu chef de gluma, mai putin Dana pentru care noaptea a fost destul de grea. Iesim cu totii afara sa mancam in caldura soarelui care ne face mare placere. Fiindca masa era ocupata de primii "chiriasi" ai refugiului, intindem izoprenele si mancam cate ceva rece pana se face supa de ciuperci pe care trebuie sa o lasam sa se si raceasca un pic pana sa o putem manca. Adrian, seful echipei Salvamont, ma intreaba cu un ton extrem de serios: "Nu vrei sa fii cabanier aici?" "As vrea eu; tinem legatura si vedem ce facem". Baietii fac curatenie in refugiu, isi saluta prietenii care pornesc pe drumul de iarna spre cabana Batrana si isi pun rucsacii pe ATV-ul cu care venisera. Il intreb pe Adrian daca piciorul ce urca in spatele lacului ajunge pe Vacarea. "Ajunge, dar faceti trei ore de urcat si coborat continuu. Mai bine urci spre cruce pe michia aia si de acolo pe Vacarea". Strangem tot bagajul, salut salvamontistii si pornim la drum. Romeo si cu Vera urca pe traseul clasic spre Crucea Ateneului Voinesti pe TR. O indemn si pe Dana sa urce dupa ei si insista sa vina dupa mine pe piciorul de care intrebam. Colegii nostri mai aveau putin pana la saua crucii Ateneului. Noi trecem pe langa buza inferioara a caldarii lacului Iezer (aflat la 2135m altitudine la fel ca si Caltunul fagarasan) si urcam pe placile "retezate" drept in sus. Sar din placa in placa si cand ajung in capatul pantei, ma furisez spre saua din dreapta. Dana, fiind putin mai in spate, striga dupa mine pana ma vede. In sa eu fac pauza italiana si pornesc incetisor mai departe (cred ca asta e enervant pentru multi) pe curba de nivel usor ascendenta. Trecem de piciorul Catzunului si in spate ii vedem pe Romeo si pe Vera care ne asteptau la momaile de dupa cruce. Isi pun rucsacii in spate si vin la noi pentru a merge impreuna. Trecem printre doua momai ce marcheaza largul drum forestier ce coboara pe muchie si urmam semnele BR care coboara incet pe muchia Vacarea. Imi aduc aminte imediat de toata lungimea muchiei, zona inferioara dinainte de padure si toate defrisarile si drumurile cu santuri de dupa padure. Nu ma omor eu asa mult dupa aceasta culme, dar cum ceilalti vor sa mearga pe aici, ma supun grupului. Un pic peste 2000 de metri (pe langa vf Vacarea de 2068m) facem o pauza mai lunga si apoi Vera si Romeo pornesc mai in fata deoarece merg mai incet. Dana porneste dupa ei si eu mai raman putin sa admir zona. Abia la prima turma de oi se opresc pana vin si eu fiindu-le teama ca voi fi atacat de caini. Nu stiu cum se face, dar nici macar nu au marait la mine si am coborat fara probleme pana la colegii de tura. De aici mergem grupati pana la stana. Pe drum gasim un grup de culegatori de afine care ne invita sa gustam cateva. Le multumim si pornim mai departe. Romeo vine in fata cu mine si la stana ne ajung si fetele care coborasera cu acei culegatori. Schimb doua vorbe cu ciobanul de la stana si pornim mai departe pe drumurile facute prin defrisare. E asa de uscat pe aici ca viteza de coborat scade simtitor. Mai avem putina apa si aceasta e ceruta de organism. Cateva tufe de zmeura mai alina din sete. Coboram destul de imprastiati si abia cand intram definitiv in padure, ne regrupam pentru ultimele picaturi de apa. Umbra padurii ma mai linisteste si acum ma simt in largul meu. Dana are ceva basici la picioare si coboara mai greu. Asa ca eu raman cu ea in urma si Romeo cu Vera pornesc mai in fata. La o curba la dreapta a drumului nu ii mai vedem si zaresc o scurtatura drept in fata. Miros drumul bun pe aici si cobor cu Dana intr-un alt fost drum de tractor, acum un mare sant de apa. Pe langa el facem stanga pe malul sau drept si curand zaresc cabana. Aici vad ceva neplacut si oarecum normal in nesimtirea care a pus stapanire pe aceste locuri: iesirea din traseu este ca o toaleta publica. Ies din marcaj ca sa evit zona si coboram la drum pe o alunecare de teren cu grohotis. Ne indreptam spre cabana Voina si chiar la cabana cumparam o galetusa de afine (yamiiiii!!!!). Ii vad pe Romeo si Vera care iesisera din padure in aval de noi si veneau pe drumul de masina. Cand ajung la cabana, cumpara si ei putin peste jumatate de galetusa de afine si ne indreptam spre masina (cca ora 16.00). Le propun sa ramana la rau sa se spele putin si ma duc eu sa aduc masina. In 5 minute ajung la masina in ritm de 4x4 alert (aproape alergat) si cobor cu masina pana la Voina. Ne relaxam putin in apa rece a raului si pornim cum masinuta pana in Leresti unde luam masa de pranz la restaurantul de langa intersectie. Pe la 18.30-19.00 pornim spre casa pe drumul pe care am venim (Campulung-Targoviste-Ploiesti-Bucuresti).

Mi-a placut tura si momentan nu am poze. Cand voi face rost de ceva poze, va dau de veste.