Ziua 6 - joi 26.08.2010
Dupa cum povesteam in partea anterioara, azi a venit vremea sa ajungem pe Dara. E ziua mult dorita de Cosmin care, de dragul acestui munte, a numit-o pe fetita lui Dara alaturi de crestinescul Maria. Conform planului din seara anterioara, a ramas stabilit sa fim gata de drum la ora 7.00. Daca era vremea rea, urma sa mai stam o zi sau sa coboram spre casa; daca era vremea buna sau cel putin acceptabila, sa respectam planul descris in iunie de Dinu pe grupul de discutii si mai apoi pe blogul sau personal. Dimineata vremea era acceptabila si fix la ora 7.00, Dinu - ceasul elvetian - a pornit spre Dara. Cu o zi inainte facuse cu Marlene 21 de minute pana in muchia Darei. Acum am facut cu un minut mai mult si norii incep sa se adune din ce in ce mai mult. Asteptam sa vina tot grupul si pornim mai departe pe sub varf pe un tapsan ce ne urca in continuu. La un moment dat facem dreapta si in cateva minute suntem pe varful Dara. Aici avem parte de o alta lectie de geografie si ne ingramadim toti langa momaie pentru a face o poza de grup. Aoleu, cati suntem la 2500m! Bine ca aici nu vin decat montagnarzi adevarati care nu pangaresc muntele (ca pe alte varfuri mai cunoscute)!
Intoarcem privirile spre Moldoveanu care se ascunde incet intre nori si apoi spre est unde norii par sa fie la ei acasa. Ceata vine destul de repede si Dinu ofera o posibilitate celor care vor sa scurteze tura: tura pe Hartopu si apoi coborarea inapoi la corturi. Laura si Adi sunt singurii care aleg coborarea direct la corturi. Era momentul pentru o zi de relaxare pentru ei, caci eu cu Dana avusesem una in a treia zi a turei! De pe varf coboram cu totii in saua Darei care sta la originea largii vai a Darei. Pana in sa vedem o herghelie de cai semi-salbatici. Spun semi fiindca au urcat aici din sat si au ramas peste vara prin aceste zone (putin sub 2500m)! Singura solutie de a-i aduce inapoi e atragerea cu mancare! De fapt asa faceau hotii de cai din secolele trecute pentru a-si mari hergheliile sau a avea cai tineri sau sanatosi mereu. Dinu ne povesteste metoda prin care caii si boii de atacul animalelor salbatice (in cerc cu picioarele puternice din spate, respectiv cu coarnele in exteriorul cercului). Interesanta metoda de supravietuire in grup! Si noi ca specie "superioara" ne-am cam pierdut capacitatea de a lucra in grup (in lumile civilizate :( )! Coboram in sa si ceata laptoasa ne acopera din ce in ce mai mult. Acum e nevoie sa tinem grupati si de cateva ori trebuie sa ne oprim sa regrupam. Avem ceva indoieli in continuarea traseului din pricina vremii. La o pauza in care discutam despre schi si tehnici specifice, hotaram sa mergem mai departe urmand creasta pe GPS pana la un varf mai inalt si abrupt. De aici Dinu (capu' - copyright Andrei) si Marlene dibuisera in seara anterioara niste poteci de capre care coboara in valea Darei.
Coboram pe muchie pana unde socotim ca ar fi locul de coborat. Marlene (si Dinu) le explica lui Eugen si lui Cosmin pe drum tot felul de tehnici foto si recomandari pentru documentare. In saua asteptata cautam o solutie de coborare. Mihai a incercat sa se catere pe un perete stancos si apoi s-a dat jos cu greu. Asa e mereu: la catarat e usor, la descatarat e mai greu! Ma numar si eu printre cei care au ceva lipsuri la descatarat. Deh, asta e generatia actuala!
Gasim o solutie de coborare prin dreapta peretelui de stanca prin micuta sa dintre el si varful abrupt. Dupa cateva zeci de metri de coborat in alb (scuze, in ceata!) facem stanga pe o brana ce trece printre o gramada de stanci si pietroaie care ma trimit cu gandul la Retezat. Cu greu ma stapanesc si incep la un moment dat sa sar de pe o piatra pe alta ca o capra neagra. Depasesc aproape tot grupul si ma opresc in spatele lui Dinu care era capul de grup. Continuam si la un moment dat vedem firul vaii. Stiam ca trebuie sa ajungem la el si apoi, in functie de vreme, sa urcam pe vale sau pe piciorul din dreapta noastra (stanga vaii). La o pauza mai mare de masa discutam despre ceea ce iti da energie pe munte sau in general la efort. Alergatorii prefera substantele si lichidele energizante, altii prefera mancarea cat mai naturala, altii fripturile si carnea, altii sandwich-urile. Eu fac o combinatie interesanta de friptura in untura de la Andrei (pentru care dau la schimb smochine), smochine si niste batoane energizante. Cosmin pleaca intr-o cercetare pentru drum si se pierde pentru cateva clipe dupa o sa micuta. In timp ce se intoarce, Mihai pleaca dupa el in alta parte. In fine se intorc amandoi si pornim spre saua spre care se dusese Cosmin. Pornesc eu in alta cercetare si vad acoperisul unui bordei spre care ne indreptam cu totii. Se vede ca a fost de curand folosit. Ce e interesant la acest bordei sunt balamalele facute din doua talpi de cizma. Au numar mare (46) si inseamna ca ciobanul traieste pe picior mare :)! Laci observa toate bateriile aruncate pe langa bordei si e un pic dezamagit. Admiram cu totii bordeiul pe exterior si pe interior si pornim mai departe (10.55).
Si acum surpriza placuta: vremea se imbunatateste si alegem sa urcam pe muchia Musetescu din dreapta noastra. Urcusul e sustinut si la mijlocul lui facem o pauza de regrupare. O caprita ne-a supravegheat pentru cateva momente de pe muchie.
Continuam pana in muchia Musetescu unde ne oprim la cca 2400m (12.10). Aici aud printre altele regula foto o treime-doua treimi care e de baza in fotografie si o surprind pe "coana Chirita" admirand muchiile sudice (12.30).
Dinu ne inseamna sa mergem pana pe Musetescu sa ridicam momaia. Suntem cam delasatori si tot el trebuie sa porneasca locomotiva de urcare spre varf.Aici fiecare ia cate o piatra cat mai mare si cat mai plata si, cu ajutorul inginerilor, facem o momaie de toate frumusetea pe varful de 2495m. Serghei gaseste un loc numai bun de somn si atipeste putin la cativa pasi de momaie.
De pe varf vedem caldarea in buza careia se gaseste Lacul Rosu. Hotaram sa coboram pe piciorul Bouretu pana la lac. Laci si Reka aleg sa coboare direct la lac prin intinsa vale de sub noi si ii vom urmari pas cu pas pana aproape de lac.
Mai zarim o data herghelia de cai ce veneau dinspre Hartopu si eu cobor putin inainte datorita anumitor nevoi ;). Pana la varful urmator eu ma opresc putin in saua de la 2352m si imi rezolv problemele personale. Pornim mai departe si mergem pana in capatul muchiei Bouretu unde facem ultima pauza de regrupare. De fapt e o regrupare a celor care mai erau aici caci 4 dintre noi au scurtat direct la lac. Pietrele albe de pe aceasta muchie au numeroase pete verzi extrem de interesante. Dana alege cu greu doar o piatra pe care o ia acasa. O alt fel de ceata ne invaluie pe moment.
La 14.20 pornim in jos pe o poteca ciobaneasca ce ne va duce pana la Lacul Rosu deosebit de fotogenic din muchia pe care am venit. Ne lasam in ritm cat mai lejer fiindca mai avem destul de putin de mers si ziua lunga. La lac ne oprim la o alta pauza de intregire a grupului, mancare si plaja. Asta urmarind mereu frumusetea lacului de langa noi!
Abia la 15.30 ne induram sa plecam mai departe spre Hartoapele Leaotei. Coboram pe dreapta lacului si prin jnepeni pana dam de o treapta stancoasa si plina de jnepeni foarte desi. Aici vazuse Laci niste meandre ale apei mai jos si credea ca se poate cobori pana la ele. Cum nu putem cobori la "meandrele lui Laci", gasim o alta poteca ciobaneasca ce ne scapa de piedicile vazute pana la cursul apei. Mihai se ofera sa fie pata de culoare pentru pozele lui Cosmin. Ah era sa uit: Mihai cauta tot timpul varful si muntele Cozia si ca urmare a existat o propunere de a numi tura asta drept "Cozia mai altfel" :)).
Urcam pe firul vaii pe alte stancarii "retezate" si in primul platou avem o surpriza superba: un mic lac cu plante ce acopera partial luciul apei. Si mai e si alta surpriza: un canion prin care apa care furios formand niste chei neasteptate in Fagarasi. Ca urmare aici facem o alta pauza de admiratie si de fotografie. De notat ca in ziua urmatoare Laci si Reka vor urca pe acest canion. Lacul imi pare un colt de Delta a Dunarii in mijlocul Fagarasilor!
Eu cobor putin pana in canion si apoi revin la colegii care deja pornisera mai departe. Aud de sus "Iti arunc tricoul?" Pana sa ma prind despre ce e vorba, sunt langa rau sa iau apa si Mihai cobora spre canion pentru a forma pata de culoare necesara fotografiei Marlenei.Urcam pe valea ce arata pe stanga ca o jumatate de canion norvegian. Imediat m-am teleportat mental in Norvegia la frumusetile de acolo (pe undeva pe aici pe blog gasiti o gramada de ture din Norvegia din care va sfatuiesc sa o cititi pe cea in jurul fiordului Lysefjord). In spate vad "ochii lui Dumnezeu" care ne supravegheaza drumul.
Din vale facem dreapta si urcam in serpentine spre Hartoapele Leaotei. Marlene urca mai direct pana in culmea pietroasa. Restul mergem dupa Dinu pana in capatul muchiei si apoi pe versantul ei estic ajungem deasupra lacului Geamanu de Jos. Aici facem o alta pauza de cateva eugenii (cele mai ieftine femei ;) ) si de admiratie a culmii Leaota pe care vom merge in ziua urmatoare. Niste nori mari si pufosi se ridica deasupra masivului Iezer-Papusa acoperind in totalitate crestele.
Cativa ramanem in urma fiindca eram chiar in caldarea in care avem corturile. Dinu pleaca cu grupul din fata spre corturi si noi (Ibi, Andrei, Dana, Cezar, Serghei, Raluca, Reka, Laci) urcam la Geamanu de Sus unde facem o alta pauza (18.30).
Serghei si Raluca fac turul lacului si gasesc (Serghei) o broasca moarta si mumificata."Asta e cadou pentru Laura" :)
De aici urcam fiecare pe unde crede de cuviinta pana la corturi. Inca peisajul e superb si Craiasa straluceste alba in bataia soarelui. Speram la inca o zi buna la ora cand ajungem la corturi (18.40).
La 20.45 e noapte completa si doar luna mai strabate intunericul noptii cu cercul ei galben patat si totusi puternic stralucitor. Asadar, noapte buna si vise placute pana la o noua zi in taramul de vis al Fagarasilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu