Cercetari in Padina Lancii 4-5.09.2010

Cercetari in Padina Lancii 4-5.09.2010

Colegi de tura: Andreea, Cezar, Tibi + 3 colege de serviciu

Ziua 0 - vineri 03.09.2010

Cu ghidul lui Emilian Cristea in mana ne-am hotarat sa vedem ce gasim in zona Padinei Lancii. Asa ca vineri dupa amiaza plecam in jurul orei 18.10 plecam cu acceleratul pana la Brasov. Pe drum vroiam sa ne odihnim putin si am avut parte de niste discutii de compartiment care ne-au animat pana la Bv. In orasul in care ursii se simt ca la ei acasa (mai stiti de ursii urbani din Racadau?) ajungem la 21.25 si avem de asteptat o ora pana la plecarea trenului particular (Regiotrans) spre Zarnesti. In 40 de minute ajungem in orasul de sub Crai si pornim pe drumul de Plaiul Foii. Vroiam sa punem cortul putin dupa intrarea in drumul spre Coltul Chiliilor si eu am facut autostopul din obisnuinta. Avem noroc si ne ia un prieten de la magazinul Himalaya pana la 2 km inainte de Plai. Ii multumim si pornim pe jos spre Plaiul Foii. La auzul unor caini ce ne latrau de la o casa mai in fata noastra, hotaram sa punem cortul pana dimineata. Asa ca intindem casuta, mancam putin si punem restul mancarii intr-o punga in copac (pentru a nu avea surprize cu ursii).

Ziua 1 - sambata 04.09.2010

Fiindca nu aveam prea multe in plan in ziua asta, ne-am trezit pe la 8.30 intr-o vreme destul de intunecata. Norii acopereau toata creasta si nu prea dadeau semne sa plece. Ne-am asezat sa mancam de dimineata si sa uscam cortul care peste noapte adunase pe el ceva picaturi de apa. In timp ce mancam, am inspiratia sa ma uit pe drum cand trecea cu masina un prieten mai vechi, Tibi, cu trei colege de serviciu. Planuiau sa urce pe Braul Rosu pana in saua Funduri si am vorbit sa ne astepte la Plaiul Foii si sa mergem impreuna macar pana la intrarea in Padina Lancii. Pe la 10.00 pornim la drum si vedem ca dupa vreo suta de metri e marcajul TG spre ref Diana. La un moment dat pe dreapta vedem un calut simpatic de cateva luni si nu ma pot abtine sa nu ii fac o poza.
Cu chef de drum ajungem la Plaiul Foii unde prietenii nostri se pregateau de urcat. La 10.25 pornim la drum impartasindu-ne povesti si experient reciproce. Pana la bariera de la capatul vaii reusesc sa ajung colegii de tura (ramansesem putin cu ceva treaba la Plaiul Foii). Pornim pe valea Spirlei pe marcajul BR care ne urca spre refugiu. In fata vedem de cateva ori peretele vestic in care ne vom plimba putin mai incolo. Aproape ca nici nu imi dau seama cand facem dreapta si la izvorul de sus facem o pauza pentru a ne umple rezervele de apa. Continuam urcusul si in 10 minute suntem langa refugiul Spirlea (11.55). Aici vedem o gasca de 3 prieteni care erau bucurosi ca au facut focul. Noi pornim mai departe nestiind ca seara vom reveni aici. Urcam pe BR in continuarea pe piciorul Spirlei pana la intersectia unde BR pleaca in 3 directii (Lanturi, Marele Grohotis si ref Spirlea) (12.15). In stanga vedem creasta nordica in peretele careia pe undeva pe la mijloc trece Braul omonim.
Vedem si valea pe care urca Lanturile (pe unde voi merge peste 2 saptamani intr-o tura surpriza). Noi facem dreapta spre Marele Grohotis. Tot timpul suntem cu ochii in susul peretelui unde verticalele par sa se rastoarne peste noi. In saua Tamasel vom schimba marcajul cu TA care vine dinspre Tamasul Mare. Continuam plini de voie buna pe poteca ce strabate braul de sub marii pereti din vestul Craiesei.
In stanga urca multe padini carora din pacate nu le stim numele. Doar intrarea in Padina Lancii e cunoscuta si marcata cu numele intreg. Ne facem cateva poze si ne salutam colegii care vor merge pana la Marele Grohotis si apoi pe Braul Rosu. Eu cu Andreea ne mai uitam o data pe sumara descriere a lui Cristea si speram ca vom gasi drumul spre Poiana Inchisa (mi-e dor de hornul surplombat de la ora 14.00...). Aparatul imi va ceda datorita umezelii si ca urmare pozele sunt extrem de putine. Urcam vreo 50m pana prima saritoare. Bolovanii din calcar alb parca sunt mai albi decat in alte dati. Imi aduc imediat aminte de albul in care vedeam creasta zimtata a Craiesei din ultima caldare a vaii Leaotei (Fagarasi, tura anterioara). Prima saritoare ne intampina cu un mic hornulet pe stanga. Andreea incearca sa urce, dar fiind prea mica de inaltime, se blocheaza la un bolovan ce inchide firul vaii. Eu incerc pe dreapta un grohotis si ma intorc la baza saritorii. Fiecare pare sa renunte pe unde a mers si Andreea imi propune sa incerc eu sa trec peste bolovan (ca sunt mai lung si merge). Intr-adevar cu o priza inversa reusesc sa trec de bolovan. Gasesc o brana laterala pana la hornul pe care nu reusisem eu sa urc. Vad niste superbe flori de colt si o ajut pe Andreea care gaseste mai bine prize pe langa grohotisul ratat de mine. O data ajunsa langa mine, mergem amandoi pe brana pana deasupra saritorii.

Mai facem cativa metri si dam de a doua saritoare spalata si cu multe alveole superbe. Nu avem probleme sa urcam pe ele si trecem cu usurinta de saritoare. De n-am cobori pe aici! Continuam pe firul principal (cu tendinta spre stanga) si dam de a treia saritoare mai spalata decat cea anterioara. In dreapta e o poteca ce ocoleste saritoare pe niste zone inierbate. Cautam sa ocolim pe aici si nu ne gandim ca in dreapta undeva e poteca noastra spre Inchisa. Revenim spre firul principal deasupra saritorii si stam pe o mica platforma langa un brad de cativa metri. Vad o alta saritoare pe care o ocolim tpt pe dreapta. Pe deasupra ei iesim pe un perete uscat cu cateva prize usoare. Acum suntem iarasi in firul principal si in fata noastra e un horn surplombat cu mult pamant si cu peretele din dreapta vertical si umed. Urcam pana la el si in zadar incercam si eu, si Andreea sa urcam. E prea mult pentru amandoi. Decidem sa renuntam la firul asta si sa ne intoarcem. La 20 de metri sub horn vedem un alt horn pe care parea sa fie o varianta de ocolit hornul-problema. Ne cataram pe varianta stanga a hornului (intre pereti e un pinten stancos ce separa hornul in doua) care in partea de sus e aproape spalat si vertical. Gasim solutii de urcat si ne vedem deasupra lui. Un fior de teama ne trece pe amandoi. Chiar pe aici am urcat noi? Inca o data speram sa nu fie nevoie sa ne intoarcem si pe aici! Deasupra hornului sunt trepte inierbate care isi maresc panta din ce in ce mai mult. Ocolim un pinten prin dreapta si ne trezim intr-o mica sa (nu avem loc amandoi) din care vad alte saritori deasupra piedicii care ne-a intors pe firul principal. Macar de alea am scapat! Dar aici ce mai facem? Panta trece de 50 de grade si cam incepe sa ne fie tarsa fiindca nu mai gasim solutii de inaintare. Simtim un pic morcovul si hotaram sa ne intoarcem fiindca se strica si vremea deasupra noastra. Dar pe unde sa ne intoarcem? Andreea are morcovul un pic mai mare fiindca nu ii place deloc coborarea pe saritori si nu stim cum vom cobori pe ultimul horn. Nici eu nu ma simt prea detasat si morcovul incepe sa creasca si la mine.
"Pe unde coboram????"
Reusesc sa im istapanesc emotiile si sa caut solutii de retragere. Din saua ingusta facem dreapta pe iarba la peste 60 de grade si in cativa pasi (pe fund sau prin prize cu fata la iarba) suntem sub pintenul ocolit. Mai coboram un pic pe iarba si ne aflam deasupra hornului urcat ultimul. Aici ne blocam pentru cateva momente. Prizele de la urcare nu mai sunt bune pentru coborat si sunt prea rasfirate. Ce facem? Repet: "Pe unde coboram???" Cobor pe pintenul din mijloc si in capatul lui vad ca pe stanga nu pot face nimic. Asa ca gasesc solutia de a ma lasa in dreapta surplombat si apoi sar vreo doi metri pe peretele celalalt (pe unde am urcat). Andreea e inca sus si ma asteapta sa o ajut. Cobor rucsacul sub horn si revin fara el mult mai lejer. Urc pana sub Andreea si ii fac prize cu umerii si spatele. Parca e altceva si asa reusim sa coboram prima jumatate a hornului. De aici trecem pe stanga hornului mare si din cativa pasi suntem la rucsac. Ne multumim reciproc si pornim mai departe cu teama de saritorile de acum cunoscute. Ocolim pe poteca inierbata cele doua saritori (3 si 4 de jos) si curand ne trezim deasupra saritorii cu alveole. Cobor cu grija (n-am probleme fiindca am picioarele lungi) si ii arat Andreei prizele cele mai usoare. Reusim sa trecem pana la pragul dintre saritori si vedem sub noi bolovanul cu probleme. Incerc sa cobor pe sub el fara succes si pornesc pe langa florile de colt pe brana. Andreea vine langa mine si gaseste o pozitie stabila. Pornesc mai departe si imi las picioarele pe niste bucati de iarba. Bine ca mi-am fixat mainile ca in clipa urmatoare imi aluneca picioarele si ma trezesc agatat intr-o mana! Ma incordez fiindca stiu ca nu am decat 3-4 metri sub mine si imi regasesc prize bune (respectand mereu regula celor 3 puncte). Imi fixez pozitia si o ajut pe Andreea aratandu-i prizele cele mai fixe. Trecem cu bine si suntem sub ultima saritoare (prima de la urcat) la 17.30. Pfuh, rasulfam usurati! Am scapat! Coboram pana la semn si facem o pauza necesara dupa emotiile prin care am trecut (o tigara si niste eugenii). Avem de ales intre urcat la Funduri la prietenii nostri sau coborat la Spirlea. Fiindca vremea parea sa se strice din ce in ce mai mult, optam pentru Spirlea si coboram fara graba. Pana in saua Tamasel poteca e lejera si chiar vad cateva garofite superbe.
Multumesc muntelui in gand ca ne-a ajutat sa iesim teferi din padina si sa vedem si superbele flori de colt si garofite endemice. Urmam marcajele TA si apoi BR care la 19.30 ne duc la intersectia celor trei BR. Pana la refugiu coboram in cativa pasi si ne gasim loc in refugiu pe langa sacii care ocupasera o buna parte din priciuri (din cate am vazut eu, Spirlea e singurul refugiu cu prici pe doua nivele din Crai). Mai stam la povesti cu cei care de dimineata stau la refugiu si isi asteapta colegii dinspre Plai. O parte vor ajunge in seara asta si altii maine dimineata. Mai stam ceva la povesti si la 22.00 ne retragem la somn.

Ziua 2 - duminica 05.09.2010

Ne trezim mai tarziu fiindca vremea e mohorata si lungim masa de dimineata pana pe la 11.00. Doar doi temerari pleaca spre Lanturi pe ceata si nori destul de urati in creasta. Noi hotaram sa coboram si la 11.15 salutam colegii de refugiu si pornim la vale spre izvor si valea Spirlei. Intr-o ora iesim la ultimul stalp de pe vale si ii dam bataie in jos spre Plaiul Foii (13.30). Nu prea mai avem bani de tren si reusim sa vorbim cu Tibi care ne confirma ca ne poate lua din Brasov in Bucuresti. Asa ca bem o cafea/cappucino si pornim pe forestier in speranta ca ne va lua careva pana in Zarnesti. Avem noroc si opreste un brailean cu rulota. Era cu familia dupa o saptamana de stat la Plai si accepta sa ne duca pana in Zarnesti. Asa ca ajungem nesperat de bine langa gara din oraselul de atatea ori vizitat in drumurile noastre spre Crai. ne intoarcem in centru unde ne decidem sa mai pierdem un pic timpul pana la urmatorul tren spre Bv (vreo 2-3 ore). Pe drum vedem niste calareti imbracati in costume populare ce se indreptau spre festivalul de traditii populare "Floare de Colt".
Dupa niste balaureala prin oras, ajungem la tren cu un minut inainte de plecare si ne urcam direct in tren (de unde vom lua si bilete cu 10% mai mult decat la casa). In Brasov avem de asteptat pana pe la 20.30 cand ajunge Tibi cu masina. Profitam de ocazie si auzim in gara anuntul ca vine Orient Express-ul. Ca "prostii", ne ducem pe peron sa admiram si noi trenul european de gala. Totul ar fi fost perfect daca pe partea cealalta a peronului nu aparea un personal supraetajat ruginit si plin de tigani. Toti se zgaiau la strainii care erau un pic socati de imagine. Situatia ne-a facut sa bufnim in ras si sa plecam instant. Halal imagine mai avem! In fine Orient Express-ul pleaca (dupa ce pe tot peronul usile inchise ale trenului au fost pazite de politisti) si revenim in gara fara sa putem sa ne oprim din rasul tragi-comic al situatiei vazute.
Pe la 20.30 Tibi isi lasa colegele si pornim spre casa. Vremea si oboseala problematica pentru sofer ne-a facut sa ajungem cam pe la ora 23.00 in Bucuresti la prima gura de metrou. Ii multumim lui Tibi si mergem fiecare spre casa lui/ei.

Epilog : In Padina Lancii am facut cercetari pentru a vedea cu ce se mananca 1B in Crai si nimic altceva! Pe vreme buna cu siguranta vom ajunge in Inchisa si mai departe!

RT Izvoarele Lotrioarei 11-12.09.2010

RT Izvoarele Lotrioarei 11-12.09.2010

Colegi si prieteni de tura: Dinu si Marlene Mititeanu, Cristina Jurcovan, Octavian Cuibus, Irina si Laviuniu Craciun, Cristina Tudor, Cezar Partheniu

Tura din muntii Lotrului a fost propusa de Mara de ceva timp si planul ei era asemanator cu ceea ce vom face noi. Din tot felul de motive tura (care era programata initial pentru we 18-19.09) s-a anulat acum si probabil se va tine la anu' (motivul principal pentru care se amana tura este piciorul in ghips al Marei). Asa ca Dinu a imaginat pe Google Map un traseu circular in jurul izvoarelor Lotrioarei cu punctul de plecare/intoarcere in satul Lotrioara si, cu cateva zile inainte, ne-a prezentat "planul turei" inspirat dintr-o tura anterioara a lui Mircea Coman. Traseul proiectat are 47km (se vor dovedi la sfarsit pe GPS ca am mers peste 50 de km) si cuprinde doua etape, prima avand putin peste 30 de km.
Clujenii au plecat din orasul de resedinta vineri la ora 17.00 si dupa 200 de km au ajuns in satul Lotrioara la 21.15. Locul de parcare/campare a fost stabilit langa pensiunea "La Toderica", cu vreo 3-4 sute de metri inaintea placii de iesire din sat. Noi "himalayenii" Irina, Laviniu, Cristina Tudor si cu mine (in afara de mine cei trei sunt acum intr-o expeditie de 5 saptamani in Nepal) am plecat la 3.00 din Bucuresti (fiindca noaptea e mai liber) si la 6.30 (sambata dimineata) eram langa colegii nostri care isi strangeau corturile inca pe intuneric. Ne-am imbratisat bucurosi de revedere si gata de drum.

Ziua 1 - sambata 11.09.2010

La 6.50 betele noastre pornesc in ritm mecanic spre iesirea din Lotrisoara si dealul Stroiestilor. Avand toti in minte traseul, nu avem nici o problema in identificarea punctului unde iesim din forestier si pornim pe "ulita" spre casele cocotate sus printre pasuni. Fiecare urca in ritmul lui si isi alege poteca fiindca ideea noastra era sa tot urcam printre case pana la marcajul BA si apoi TA spre cabana Prejba. Casele vechi par sa planga pe langa noi dupa proprietarii care le-au parasit sau au coborat mai la oras.
Gasim vechiul drum ce urca pe muchia dealului si acum copacii au crescut in santul lui facandu-l astfel mai greu observabil. In mers aud impartasite ceva pareri despre diverse modele de bocanci care ne poarta acum picioarele. Urcam in continuu fara a avea nevoie de marcaje si vedem ca muchia din fata (pe care vom merge noi) e intr-o ceata alburie.
"Buna dimineata, soare!", spune Dinu la vederea primelor raze vesele de soare ce ne lumineaza privirile. Curand dam de o turma de oi langa stana si Marlene se apropie de oi pentru ceva poze (ca de obicei Marlene e fotograful turei). Imediat cainii o inconjoara si Dinu ne linisteste: "Stie Marlene sa se descurce cu cainii". Intr-adevar o vedem ca revine langa noi si pornim mai departe.
Continuam urcusul pe muchie spre dealul Plesita cu privirile de multe ori intoarse spre Fagarasii vestici. Probabil amintirea recentei ture in "Alpi romanesti" ne face sa cautam cu ochii mintii locurile in care am fost. Identificam din alte ture semetele varfuri Suru, Ciortea si chiar Negoiu si Caltun. Curand intram in padure si aparatul incepe sa imi faca fite. Ca urmare ii dau o pauza si sta la el in husa. Am o tentatie de a merge cu colegii de tura in Nepal, dar lipsa financiara ma trezeste la realitate :D. Intram in padure si gasim niste urme de forestiere pe care le urmam cu incredere. Eu merg un pic mai in fata cu Marlene si descoperim ca avem cunostinte comune (mai mult sau mai putin placute) la Universitatea Ecologica. In ceata deasa nu mai vedem colegii de tura si facem o pauza pana vin si ei.
Pornim mai departe peste o sa larga in care vantul incepe sa bata (termometrul arata 7 gr C fara vant) si ne imbracam cu ceva pelerine de vant. La sfarsitul acestei sei dam de marcajul BA (primul marcaj care ne va duce pe langa cabana Prejba) (cca 9.30). Pornim pe drumul forestier schitat pe stanga muchiei pe care urcam treptat. Peste 20 de minute facem o curba de cca 90 de grade la stanga in care este un izvor bogat frumos adaptat si pentru animale. Eu raman in urma sa umplu camelbag-ul si colegii pornesc mai in fata.
Drumul merge pe curba de nivel si la 11.20 ne oprim pentru o mica pauza de masa. Fiecare mananca sau bea ce vrea: ceva limonanda si ciocolata (multumim, Marlene), eugenii, ceva paste (Irina si Laviniu care sunt in regim de adaptare pentru Nepal) si multe glume. In spate dealul urca printr-o defrisare care nu ne prea incanta privirile. Pornim mai departe si undeva in stanga in padure auzim un zgomot de motor.
"E un ATV", imi spune Marlene. Of, si aici au ajuns!
"Ba este o drujba", spun eu cu tristete vazand niste copaci care cad.
Continuam pe drum si curand vedem crucile de pe varful Prejba. Varful e un pic in dreapta noastra si nu mai urcam pana la el. Langa o cruce metalica ma incanta muzica vantului ce trece prin tubul ce formeaza latura mai mare. La un moment dat 3 bikeri trec pe langa noi in tromba si ma mir cum de ne-au salutat.
La 11.40 suntem deasupra cabanei Prejba si vom continua pe curba de nivel ascendenta spre varful Tomnaticul. Drumul forestier tot urca si urmam marcajele BA completate de niste sageti "dezorientative". De multe ori sagetile te indruma spre valea Lotrioarei in loc sa tina muchia. Vedem o gramada de "tocanite" (ciuperci mari si frumoase care fac pofta de mancare mai ales Irinei careia parca matele ii cer mereu mancare) si, urmand semnele si GPS-ul Marlenei ajungem in golul alpin unde la ora 13.00 ne hotaram sa luam pauza de masa. De multe ori track-ul imaginat pe Google map nu coincide cu poteca si tinem de multe ori liziera padurii chiar daca nu mai vedem semne.
Pastele se topesc in gura cat ai clipi si painea de 900g, cascavalul si o conserva de peste carate de mine (cam mult dupa cum am apreciat cu totii la plecare) se dovedesc a fi foarte bune. Cam pe la 13.40 pornim mai departe in circuitul izvoarelor Lotrioarei. Vedem pe stanga varfurile Sterpu si vf Mare pe care vom ajunge mai incolo. Mergem in directia varfului Tomnatecul (1539m) si ratacim putin spre dreapta fata de track. Revenim in track si acum vom merge spre sud spre vf Voinesita. Inainte sa incepem urcusul in gol, gasim un izvor unde ne umplem sticlele cu apa si Laviniu foloseste filtrul de apa special cumparat pentru Himalaya. Sub acest varf gasim o mare stana proaspat refacuta din lemne noi si curatate. Gasim cateva unghiuri de peisaj si pornim mai departe. Tufele de afine putin trecute si merisoare ne indesesc pauzele extrem de placute. Varful Voinesita (1848m) ne mai tine la poalele lui din acest motiv. Teoretic dupa varf ar fi trebuit sa dam de BR de creasta. Nu am vazut deloc acest marcaj pe drumul forestier extrem de clar. De sub varf vom face o curba larga la stanga pe curba de nivel. Se vede o poteca ce urca prin padure pana in saua de unde vom urca spre vf Sterpu. Fiecare urca pe branele pe care le gaseste ca fiind cele mai bune si ne intalnim cu totii in saua amintita.
Pe sub noi urca o masina de teren care face prea multa galagie pentru linistea naturala si pentru urechile noastre.
Ocolim pe dreapta varful Voineagul Catanesii (1960m) si avem impresia ca in fata noastra se gaseste mult doritul vf Sterpu. E doar un varf pietros care pare sa isi merite numele. Ne mai uitam in spate pentru un ultim apus deasupra Cindrelului si ocolim varful amintit pe stanga pe cateva brane.
Din saua de dupa varf, vedem o gramada de varfulete pietroase care par sa fie din ce in ce mai inalte. Mereu spunem in gand: ultimul trebuie sa fie Sterpu si urcam pana la el. Stam pentru regrupare in varful care pare cel mai inalt si putin inainte sa ajunga Dinu si Marlene, vedem ca in fata mai e unul care pare mai inalt. Asadar mai mergem cateva zeci de metri pe muchia stancoasa si ajungem in acel cel mai inalt punct. GPS-ul ne si confirma: aici suntem la 2142m, cu un metru mai sus decat vf anterior. Ne bucuram in gipfelkuss (hora traditionala a clubului) de atingerea celui mai inalt punct din tura. Asteptam apusul soarelui si apoi cautam un loc sa ne punem corturile. Cum s-a lasat soarele dupa orizont, vantul si frigul parca i-au luat locul instant. Ideea initiala era sa punem cortul in prima sa dupa varf. Dar ratam rasaritul de dimineata si atunci gasim un platou fain 50m mai jos de varf. Asa ca pe intuneric (putin dupa ora 20.00) punem corturile si fiecare isi incalzeste putin hainele, sacul de dormit si cortul. Irina si Laviniu aveau niste vin de casa buuunnn de tot si ca urmare ne strangem la ei in cortul de 2 persoane sa mancam si sa rezolvam cu vinisorul ;). E veselie mare si doar Dinu si Marlene nu vin la "petrecere" (adevarul e ca nici nu aveam loc toti opt in cort, dar la nevoie se face :D). Abia reusim sa mai facem cateva pauze din rasul continuu molipsitor si undeva pe la ora 22.00 ne retragem fiecare la cortul lui la somn. Eu cu Cristina Tudor continuam rasul fiindca din greseala luasem pantalonii ei de polar in loc de ai mei. Reusim sa ne potolim intr-un final si ne retragem la somn. Pe la 2.00 noaptea iesim un pic afara si ceata ne invaluise de tot (abia vedeam la 2-3 metri). Nu credeam ca a doua zi vom avea o vreme superba si calda, mai ales ca Dinu ne-a confirmat dimineata ca a fost doar un grad Celsius in timpul noptii.

Ziua 2 - duminica 12.09.2010

Dis de dimineata Dinu si Marlene sunt extrem de harnici si se trezesc inainte de rasaritul soarelui special pentru cateva poze. Pe la 7.00 ne trezim cu totii si fiindca aveam corturile ude de roua/ploaie, amanam plecarea pana la 8.30 pentru a ne usca corturile. Mancam putin de dimineata si ne strangem toate bagajele. Temperatura e totusi scazuta si la ora stabilita plecam cu destul de multe haine pe noi. La mijlocul pantei dintre platoul nostru si saua Curmatura (1911m) mai dam jos din hainele care acum ne-au incalzit alaturi de razele binefacatoare ale soarelui. De pe varful Sterpu vazusem varful Mare, urmatorul punct principal, si ne indreptam spre el. Marcajul si forestierul au ocolit piciorul sudic al vf Sterpu in timp ce noi urcasem aseara direct pe traseul de iarna. Admiram in departari creasta zimtata a Vanturaritei, varfurile cele mai inalte ale Parangului si coada Fagarasilor. Ocolim primul varf de 2060m si apoi pe o insirare de sei ajungem pe imaginara BR in locul unde aceasta face un pic dreapta.
In acest loc ar trebui sa mearga spre dreapta (pe culmea Stanisoara) cei ce vor veni in tura de saptamana urmatoare cu Mara. Acest lucru nu s-a intamplat datorita "cizmei de ghips" a Marei. O particica din noi (Cristina Tudor, Cristina Jurcovan, eu, Oti) suntem mai in fata si urcam pana pe varful Mare (2066m) si in fata noastra ii vedem pe Irina si pe Laviniu vorbind cu doi ciobani. Ne ducem si noi la ei printre cateii care ne pazesc cu strasnicie si in cateva minute vin Dinu si Marlene care gasisera un izvor destul de greu de captat sub vf Mare. Dinu ii intreaba pe ciobani pe unde e drumul nostru spre varful Leul si afla ca trebuie sa coboram prin jnepenii din fata. Balaurim un pic si Marlene tot insista sa coboram pe un culoar in jnepeni pe care il vazuse pe google acasa. Reusim sa dibuim culoarul respectiv si abia sub intreaga panta de jnepeni ne relaxam cu niste tufe mari de zmeura, afine si merisor. Din aceste "motive" pauzele sunt din ce in ce mai apropiate si culmineaza cu o pauza de masa undeva dupa o urma de urs proaspata de cateva zile (pai ce, doar noi sa ne infruptam din zmeura???).
Varful Leul pare greu de atins si ca urmare mergem pe poteca ce face dreapta si coboara putin spre valea Izvorul Gorjenilor. Track-ul nostru trece prin niste poieni largi pe care le vedem in fata noastra pe muchie. Asa ca balaurim prin padure cautand cea mai buna solutie de a ramane aproape de cumpana de ape. Eu ma afund in padure si pentru cateva minute (pana revin la colegi) ma simt in Norvegia printre jnepenii mari si incalciti. Iesim in largile poieni si pe curbe de nivel urcam in muchie prin poiana Tisa. Pe langa o pepiniera urcam in linia de maxima altitudine si dam de o stana ce strajuie intreaga muchie.
De aici urmam drumul forestier ce coboara accentuat prin padure si iese in saua dinaintea varfului Pietrelor (1254m). Gasim o cruce destul de noua (2010) si conform GPS-urilor lui Marlene si Laviniu trebuie sa ocolim varful prin stanga pana in urmatoarea sa (ca sa tinem track-ul stabilit). Sub saua urmatoare facem stanga pe un picior pe care este o poteca extrem de clara si peste vreo 200 si ceva de metri vedem ca intram in balarii. Track-ul e 200m mai in dreapta in vale si coboram fiecare pe unde crede de cuviinta cam jumatate din aceasta distanta pana la un drum forestier. Pe acesta pornim in stanga jos si da-i si coboara intr-una. Niste tufe de mure ne mai tin pe loc pana la un moment dat cand trebuie sa facem pe un valcel dreapta. Dinu daduse de un mur mare si o parte din colegi au tabarat pe saracul copac sa-i ia roadele. Eu am mers la pas putin mai jos si am mancat in liniste murele acoperite de frunzele agatatoare apropiate de pamant. Continuam pe drumul evident care in destul de multe curbe stranse ne coboara prin poiana Ioagu in drumul forestier pe care iesisem din Lotrioara (14.45). Mai surprind inca o data dealul Stroiestilor pe care ne-am inceput circuitul in dimineata anterioara.
Ajungem la masini, ne schimbam de hainele transpirate si ne pregatim de plecare nu inainte de a face Gipfelkuss-ul de despartire. Ei spre Cluj, noi spre Bucuresti!

Ce faina tura plina de momente placute, prieteni de nadejde, peisaje de vis, distractie cu gramada si o tona de voie buna! Tot asa sa ne fie turele si viata!!!

Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea 7

Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea 7 - Buila

Ziua 9 - duminica 29.08.2010

Desi titlul cuprinde numele Fagarasilor, aceasta ultima zi "mai altfel" si-a desfasurat orele in masivul Buila-Vanturarita, o mica creasta din muntii Capatanii ce aminteste de perla Carpatilor, extraordinara si mereu inedita Piatra a Craiului. Dupa mai mult de o saptamana in care Fagarasii ne-au alintat cu vremea buna si cu peisajele de neuitat, mai avem o zi libera si ne-am hotarat sa mergem in Buila intr-o zona in care nu mai fusesem: zona cabanei Cheia. Cum ati vazut in partea anterioara, am ajuns la cabana un pic dupa ora 00.00 si ploaia ne-a determinat sa asteptam putin mai mult pana vom pleca in traseu. Nefiind foarte documentati despre zona, am ales cel mai scurt traseu in circuit prin cheile Cheii si brana Caprelor. Putin dupa ora 12.00 le spun fetelor sa porneasca pe TA spre cheile Cheii si eu le voi ajunge din urma. Poteca incepe prin padure si in 5 minute de mers aproximativ orizontal, vad semnul care intra printr-o fisura in stanca pentru a trece mai apoi pe sub o alta stanca (un tunel natural).
Imediat ce ies de sub stanci, poteca coboara in panta destul de mare spre cursul apei. Acesta are cateva trepte peste care cascadele respecta gravitatia si se scufunda in viteza spre adancuri. Cheile se adancesc din ce in ce mai mult intre peretii calcarosi inalti.
Mai coboram un pic pe un grohotis si apoi urcam pe marcaj pe o panta inierbata cu poteca plina de pietre. Sub pietre pamantul se scurge la vale si ca urmare derapam de cateva ori. Panta se termina in peretele din dreapta sub o sa cu ceva copaci. Semnul face stanga si urcam cateva zeci de metri pana intr-un colt stancos aflat in marginea canionului. Se schimba putin forma traseului: din mers prin apropierea apei vijelioase vom intra acum pe brana Caprelor, o poteca ingusta ce parcurge un mic prag din peretele vertical.
Brana Caprelor este interzisa pe timp de iarna datorita inclinarii extrem de mari si riscului iminent de cadere. In peretele din dreapta vedem doua pitoane si privind in sus, gasim cu ochii mintii traseele de escalada. Imi aduc aminte de brana Caprelor din peretele nordic al Bucsoiului si de alta brana a Caprelor din Cheile Rametului. Toate trei sunt la fel de frumoase si impresionante!
Pe un copac ce tine poteca noastra vedem niste ciuperci extrem de curioase care par sa fie un fel de negi pe scoarta albicioasa.
Brana se largeste un pic si intram in padure unde vom urca pe niste trepte naturale din radacini. Parca imi si imaginez ca peste catva timp aici va fi montat un cablu de sprijin! Eu fiind mai in spate, urc pe un pinten in stanga potecii si admir inca o data frumusetea intregului canion al Cheii.
La un moment dat banuim ca poteca continua in sus pe sub niste arbusti extrem de bogati. Dana urca in acea directie si se blocheaza in peretele vertical. Andreea incercase o varianta in jos prin desisul padurii. Si mie mi se paruse initial ca poteca urca spre perete si ca urmare ne-am dus toti trei cateva zeci de metri in sus pana la Dana. Cum nu mai puteam merge mai departe, ne-am intors la ultimul semn si eu am mai coborat o data pe unde se dusese Andreea. Am coborat un pic mai jos fata de poteca ei si am dat de un marcaj ascuns sub ierburi. Deci pe aici e! Anunt fetele si le astept sa vina pana la mine pentru a porni toti trei mai departe. De aici mai coboram un pic prin padure si facem stanga printre arbusti destul de mari. Abia vedem culoarul prin care se strecoara poteca si trebuie sa fim atenti sa nu mergem pe un drum forestier ce se prefigureaza in stanga noastra. Andreea este mereu ofticata ca nu a ajuns in creasta Builei desi eu ii explic de cateva ori ca suntem in cu totul alta zona si nu putem ajunge in creasta pe aici. Dimpotriva, noi ne departam de creasta avand tot timpul in spate muntele Oale (1601m). Fara sa vrem, dam de acelasi drum forestier si ajungem curand la cantonul forestier Codric. Totul e inchis si facem o pauza de apa si odihna. Acum trebuie sa hotaram exact ce facem. Fetelor nu le e clar pe unde mergem si mie imi sunt suficiente hartile pe care le-am vazut. Eu banuiesc ca trebuie sa mai coboram putin pe forestierul ce se formeaza de la canton in jos. Cobor 50m pe acest drum in cercetare si vad o bariera si apoi inca un forestier mai larg. Pe asta am venit aseara cu masina! Ma intorc si le spun fetelor cum sta treaba si ce avem de facut. Asa ca pe acest drum pornim in jurul orei (14.45) nu inainte de a observa o alta spirala din pietre vopsite in verde (ce o fi cu atatea spirale in tura asta?).

Urcam pe drum pe toate serpentinele pe care le stiam de aseara si suntem cam imbufnati ca trebuie sa mergem atat de mult pe forestier cu foarte putine resurse de apa la noi. Din acest motiv eu hotarasc pe moment sa mai scurtez niste serpentine si ca urmare o bucata de timp voi merge inaintea fetelor cu cateva sute de metri. CR ne va duce direct la cabana.
Pe partea cealalata a paraului Olanesti vedem rasarind din padure cateva stanci inalte si verticale ce imi aduc aminte de descrierile lui Doyle in romanul "O lume pierduta".
Tot urcam serpentinele si la 16.10 suntem la capatul estic al tunelului din curmatura Stogsoare. Stim ca mai avem putin pana la cabana si ne relaxam la gandul ca nu vom mai face restul de drum forestier pe picioare fiindca avem poteca ce ne scurteaza drumul prin coborare directa la cabana. Marcajele CR si BG ne indreapta prin cateva serpentine largi prin padure pana in adancitura unde se afla cabana. Un ultim marcaj ne arata la 16.40 ca mai avem 10 minute pana la masina.
Facem stanga si in cateva minute trebuie sa trecem apa ce ne daduse de furca azi noapte cu masina. Din piatra in piatra ajungem pe partea cealalta si in alte cateva minute suntem langa Loganul care ne astepta cuminte.
Cam in jurul orei 17.30 plecam spre casa pe valea lunga si interminabila a Cheii, satul Cheia, Ramnicu Valcea, Dealul Negru si apoi autostrada din Pitesti pana acasa.

Ce zile frumoase am avut in Fagarasi si in Buila! Sunt zile, prieteni, unitate, veselie, chef de mers, muchii, caldari imense, lacuri uitate sau bine ascunse, peisaje de vis, apusuri si rasarituri de soare si de luna... Zile pe care cu siguranta nu le voi uita niciodata! Multumiri tuturor pentru toate cele enumerate mai sus si pentru multe altele pe care fiecare si le-a asternut in memorie!

Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea 6

Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea 6

Ziua 7 - vineri 27.08.2010

Ziua aceasta a inceput cu ceva emotii fiindca nu stiam daca Fagarasii vor binevoi sa ne mai tina printre ei. Ca si ieri, in caz de vreme rea aveam o singura varianta: tot bagajul in spate si in jos spre masini. Dar uite ca n-a fost sa fie asa si dimineata la ora 6.10 cerul era de un albastru perfect pe care doar luna neapusa inca forma o pata de culoare. Multumim muntilor pentru vremea perfecta ce ne-a daruit-o!
Pana la ora plecarii (7.00 ca de obicei) cei doi astri ai cerului isi intind mainile si se incapataneaza sa mai stea un pic impreuna. Fix la 7.00 Dinu si Marlene coboara de la cortul lor spre corturile noastre imprastiate in jurul lacului Mioarelor si ne aduna pe rand in formatie completa. Pornim la vale spre lacul Geamanu de Sus pe alte pante decat cele pe care am urcat aseara. Pe malul lacului se face prima pauza de regrupare unde ajungem si eu cu Dana, ramasi putin mai in urma. Bordeiul parasit e singurul care mai aminteste ca aici a fost o stana.
De la lac pornim in panta ascendenta spre muchia Leaota terminata in varful omonim de pe creasta principala (2312m). Ajungem la 50 de metri de marcajul turistic si pastram formatia de monom (aproximativ) pentru a face Marlene o poza de grup.
Aici iesim aproape perpendicular din creasta marcata cu BR si facem dreapta pe muchia Leaota (muchie pe care am vazut-o ieri in dreapta in timp ce urcam pe Hartoapele Leaotei si pe care am zarit-o in fiecare dimineata de campare langa lacul Mioarelor). Nu mult dupa schimbarea directiei spre sud, zarim in stanga noastra adancita caldare in care se afla lacul Zarna. E prea jos sa coboram acum la el si ne gandim ca vom ajunge un pic mai incolo (nu vom mai ajunge la lac, fiind pe o treapta inferioara a vaii). O pauza de admirat a Fagarasilor estici nu strica si vedem in stanga vaii muchia ce coboara in Curmatura Zarnei, Fata Unsa dupa curmatura, muntele Langa si Izvoru si in ultimul plan fagarasan Berevoiescu pe al carui picior sudic zace fostul refugiu semicilindric. Ultimele umbre de la orizont arata releul de pe Costila din Bucegi. Pe vaile Zarnei si Leaotei admiram urmele ghetarilor de altadata si in scurt timp pornim mai departe pe muchie. E multa buna dispozitie in grup si fiecare merge pe unde vrea el pastrand linia muchiei. Cativa dintre noi mergem chiar pe linia matematica pe o crestulita unde sunt necesari cativa pasi de catarare. Ce bine e pe aici! Coboram la restul grupului si Dinu ne arata in dreapta un platou pe care niste pietre albe si plate sunt asezate intr-o dubla spirala (asemanatoare celor de la unele ace de par). O fi o constructie naturala sau facuta de niste vechi civilizatii? Cert e ca eu raman putin in urma sa fac un schimb energetic in acest loc (altul e de fapt motivul opririi si nu il mai detaliez fiindca il banuiti voi), prilej cu care cobor la acel platou si voi ramane mai in urma fata de grup. Stiam ca traseul urmeaza sa coboare la lacul Jgheburoasa din stanga muchiei (lac ce nu era initial in traseu si Marlene a avut grozava idee sa mareasca traseul pe aici).

Cand revin in traseu, o informez pe Raluca (singura pe care o mai vedeam) ca eu cobor direct la lac. Probabil ca a fost o lipsa de comunicare caci atunci cand a ajuns tot grupul la lac, Dana era foarte suparata pe mine ca nu am anuntat-o ca voi cobori direct si ca ea m-a asteptat degeaba prin ceata.
Ne reunim la lacul ce oglindeste in el culorile cerului si cativa dintre noi ne plimbam un pic prin apa ce pe margine abia ajunge pe la genunchi. Doar Serghei e mai curajos si isi propune sa faca turul lacului. Ramane doar in slipul sport si cu un bat de trekking porneste in aventura acvatica. Pe marginea apei mai sunt ceva pietre, dar la doi-trei metri de maluri (uneori abrupte) fundul lacului e acoperit de un nisip-pamant fin si care iti acopera un pic picioarele.
"Serghei. ai grija sa nu te tai", il auzim pe Dinu care il urmareste tot timpul. In pauza noastra coboara la adapat o turma de multe sute de oi cu ciobanasul care le dirijeaza pe partea cealalata a lacului. Prin dreptul oilor Serghei trece cu grija sa nu le sperie. Un grup de oi ramas mai in spate vine in alergare parca zguduind pamantul pana la apa.
Laci si Reka urca inapoi in culmea Leaota, coboara in valea omonima si vor urca spre corturi pe canionul pe care l-am admirat noi ieri.
La 10.30 pormin mai departe pe curba de nivel pe dupa piciorul ce ne desparte de valea Zarnei. Fiindca nu vazusem ca au trecut Raluca si Laura, eu raman mai in urma cautandu-le pe langa lac. Din acest motiv voi avea putin de recuperat pana sa ajung la grupul mare. Profit de ocazie si cobor pana la muchie pe ultima vale in care vad alte placi "retezate" (ca in muntii cu nume asemanator).
Cobor un pic pe valea asta (ultimul fir temporar de apa al Jgheburoasei) si apoi urc in stanga pe o brana care ajunge deasupra colegilor mei. La ora 11.00 ii vad ca nu mai fac stanga spre lacul Zarna si coboara pe un valcel inierbat cam pana pe la 1700m in caldarea Zarnei. In stanga spre lac nu e de mers fiindca sunt niste peretii aproape verticali si aparent imposibil de traversat. Valcelul e plin de afine si sub el facem cu totii stanga prin alte afinisuri. In spate ramanem eu, Dana, Adela si Florin si restul ne asteapta la umbra unui bolovan imens in tapsanul de pe linia cea mai adanca a vaii Leaota. Afinele ne dau cu greu pace si Dana are nevoie de ceva mancare. Ia niste eugenii pe care le va manca pe traseu pana la refugiul nou din curmatura Zarnei. Grupul compact se indreapta constant spre curmatura si trece pe langa un grup de magari. Un magar in calduri tocmai incepuse sa calareasca magaritele, motiv pentru care Dana il surprinde cu aparatul si impreuna cu Raluca se amuza teribil de situatie. Nu inteleg ce e asa de comic: sunt animale si instinctele sunt primordiale :)
La 11.50 ajungem la noul refugiu din Curmatura Zarnei montat aici acum 3 ani. Inca e curat si putin mai frumos ca alte refugii de la noi. A nu se compara cu refugiile din Alpi, Himalaya si chiar muntii Bulgariei unde ai conditii incomparabil superioare! Facem o pauza de 10 minute si, chiar daca Dana ma intreaba tot timpul unde stam sa mancam (deh, daca dimineata nu e obisnuita sa manance, acum are de tras), pornim pe PR spre valea Urlei unde va fi si pauza mare de masa.
Dinu se opreste la un moment dat si cauta intr-o gaura sub poteca o posibila soparla. Se pare ca doar se odihnise acolo si o zbughise instantaneu. Mai departe Dinu mai face inca o pauza in care ne arata arbustii asemanatori cu rhodo printre care si merisorul care de va alinta papilele gustative intr-o tura urmatoare in muntii Lotrului. Trecem pe langa o alta turma de oi (sau e aceeasi?) si la ora 13.00 suntem la paraul Urlei unde facem pauza atat de asteptata. Mai mult decat masa, cativa dintre noi au parte de o balaceala neprevazuta intr-o bulboana a raului.
Trebuie sa luam o pauza mai mare ca "inotatorii" nostri sa isi usuce hainele si la 14.20 pornim in sus spre Curmatura Mosului pe PR. Eu mi-am luat apa din parau si Dinu a zis ca ia apa dintr-un izvor aflat 50 m mai sus in drum. Ca urmare mai multi colegi l-au urmat intr-acolo (inclusiv Dana) in timp ce eu urcam constant pe langa izvor. Tot timpul am avut in fata custura Urlei care inchide larga vale glaciara in care ne aflam. Dinu este in fruntea grupului si Marlene ii spune din spate ca ar trebui sa mergem pe marcaj pana in curmatura.
"Facem Fagarasii mai altfel, pe marcaj doar daca nu se poate altfel".
In ritm propriu ajungem fiecare in Curmatura Mosului. Asta se numeste neoficial curmatura "o ora si jumatate" fiindca in toate directiile e acelasi timp de mers :D. Asteptam sa vina tot grupul si Dinu tine o noua lectie de geografie la care Adi, fagarasanul, se evidentiaza. Inainte sa plec din curmatura, citesc versurile de pe crucea de acolo ridicata in memoria lui Constantin Mihaescu - Titel disparut in 02.12.2006.

"Si teama sa n-aveti in suflete
Caci langa voi, voi fi mereu
Iar cand veti mai urca pe munte
Sa v-amintiti ca acela sunt si eu

Alaturi de voi hoinari-voi acum
Tainic tovaras de drum..."

Eu si Laura insa nu mai avem rabdare si pornim incet spre vf Urlea pe TA. Ruperile astea de ritm ma deranjeaza destul de tare si din acest motiv cu greu reusesc sa o astept pe Dana sa ma ajunga din urma. E ora 15.15 si Dana ma ajunge din urma. Cu un ton mai ridicat imi reproseaza ca nu o astept si ca nu imi pasa ca ei ii este rau, dar refuza ajutorul celorlalti. Raman cu ea in urma si abia pe varful Urlea ne vom intalni cu restul grupului.
Urcam peste varfurile Mosului (2262m) si Piscul Somnului (2395m) intr-un ritm extrem de incet. Profit de viteza mica si admir in stanga noastra custura Urlei, caldarea in care se gaseste ascuns lacul Urlea si intreaga vale ce trece pe sub noi si coboara impreuna cu paraul spre valea Pojortei si mai apoi a Brezei.
Pe piramida Urlei vad colegii care urca precum furnicile pe panta ce pare destul de inclinata. La un moment dat vad intr-o sa unul din colegi care ne urmarea pasii venind spre el. Ajung cu Dana in saua dinainte de urcusul final si incepem sa urmam semnele care ne urca din ce in ce mai abrupt. Imi aduc aminte de Custura Saratii si de toata "inima Fagarasilor" impietrita in jurul varfurilor Negoiu, Caltun si Lespezi. La ora 17.00 ajungem pe varful cocotat la 2474m unde ne asteapta colegii. Aflasera de acasa ca in ziua urmatoare vremea se strica pe la ora 15.00 si au stabilit cateva variante de retragere: prima este plecarea la ora 22.00 de la corturi pana in Fereastra Mare sau pana sub Coltul Balaceni cu campare acolo, a doua este plecarea la ora 4.00 dimineata si intalnirea cu ceilalti colegi acolo unde campeaza si a treia varianta este plecarea la ora 7-8 dimineata cu regrupare tot asa la corturile plecate mai devreme. Fiecare varianta este imbratisata de cate o parte din noi si astfel vom ajunge la masini la momente diferite. Intregul grup pleaca spre corturi direct pe piciorul ce coboara in custura Urlei. Ne asteptasera circa 40 de minute pe varf si cam inghetasera datorita vantului ce a inceput sa bata. Eu cobor cu Dana mai in urma negrabindu-ne prea tare (eu as fi vrut sa merg cu primul grup noaptea, dar oboseala Danei si orele ei fixe de somn m-au facut sa optez pentru varianta cu plecarea cea mai tarzie). Noi coboram mai incet si la 17.20 intram in poteca marcata cu BR pe care vom parcurge custura Urlei si apoi spre corturi. La 18.30 ajungem si noi la corturi si vedem ca unii se pregatesc de plecare sau de masa. Bucataria comuna (o stanca putin ferita de vant) a catorva corturi e plina si pana vine Dana, stau cu colegii de tura la povesti sau la masa. Acum orice e bun si piureul cu carnaciori al Voichitei este excelent. Chiar e bun si ne ridica moralul tuturor! Cand ajunge Dana la cort, merg si eu acolo sa facem de mancare. Seara se lasa rapid si stim ca vom fi mai putini dimineata.
Intr-adevar la ora 22.00 pleaca primul grup de "lunatici" (Marlene, Dinu, Cristina, Adi, Eugen si Cristi) si merg la lumina astrului noptii pret de doua ore pana in Fereastra Mare a Sambetei. Cum vantul bate prea tare, aprind frontalele si coboara pana sub cotul Balaceni unde gasesc un platou pentru 3-5 corturi. La 1.30 toti cei sase temerarii pun geana pe geana ca sa adune ultimele vise din Fagarasii mai altfel.

Ziua 8 - sambata 28.08.2010

Al doilea grup pleaca la ora 4.00 asa cum stabilisera cu o seara inainte. Sapte romantici au plecat tot la lumina lunii si la ora 7.00 au ajuns sub coltul Balaceni la colegii ceva mai nocturni. Din aceasta a doua echipa fac parte Csaba, Laura Giurgea, Serghei, Laura Hurdubaea, Cosmin si Mihai. Inainte de coborarea cu ei a altor 4 colegi (Adi, Cristina, Eugen, Cristi), Marlene si Dinu propun si reinvie traditia veche a clubului a unui moment comun de amintire a tuturor momentelor frumoase din tura. De aici grupul mare coboara pana la 10.30 la masini si fiecare merge pe drumul lui (unii la Brasov si altii la Cluj). Pana la Cluj fac o pauza de pranz la Boita (acolo unde Andrei tot indemnase la ultima masa copioasa din tura). Dinu si Marlene ne asteapta pe noi, ultimul grup care a plecat la ora 8.00 din frumoasa caldare a Leaotei.
Asadar la ora 8.00 in caldare suntem gata de plecare zece colegi de club. Trezirea a fost la ora 7.00 cand soarele abia incepea sa incalzeasca treptele glaciare pe care sunt laculetele noastre. Ne strangem casutele temporare si pornim pe marcajul BR spre Fereastra Mare a Sambetei. Dana este in continuare obosita si ca urmare o sa raman cu ea mai in urma din dreptul varfului Urlea (9.15). O ultima privire inapoi spre custura Urlei in asteptarea Danei imi aduce inca o data masivul Dara in raza ochilor.
Colegii prind avans si la ora 10.00 vor fi in Fereastra Mare pentru a cobori pe urmele celorlalti. Pana la aceasta ora noi (eu si Dana) ajungem pana la stalpul de sub varful Cheia Bandii. Pentru variatia traseului si pentru a urma cumva planul initial, facem dreapta pe PR care coboara la cabana Valea Sambetei. Urmam poteca ce coboara intai pe curba de nivel cateva sute de metri si apoi face stanga (dupa 15 minute) spre adancurile vaii Sambetei. Intr-un ultim moment de vizibilitate, surprind peretii finali ai vaii separati de piciorul coltului Balaceni cu trapezul Vistea-Moldoveanu in spate.
De aici coboram in serpentine repetate pe grohotis pana deasupra crucii ciobanului din marcajul TR de pe vale. In fata vedem tot timpul muchia Dragusului cu cele doua caldari Racorele impunatoare. Fac o pauza de vreo 10 minute la stalpul ce marcheaza inceputul marcajului TA spre Piatra Caprei, marcaj ce l-am cautat in balaureala de acum cateva zile. Pe acest marcaj vad o cascada in trepte care mi-a placut destul de mult si care nu prea se vede din alte puncte.
Facem stanga si in 10 minute ajungem in TR pe care coboram pana la cabana. Eu am mers mai tot timpul inainte si abia in firul vaii, am reusit sa scad viteza la zero si sa o astept pe Dana (12.20). La cabana magarusii ne-au intampinat cu o mare pofta de mancare, pofta ce ne-au transmis-o telepatic pentru cate o mamaliguta cu branza si smantana. Pana sa se faca mamaliga, eu am stat de vorba cu un cioban care tocmai se pregatea sa coboare cu oile si mi-a spus ca a recunoscut accentul de galateanca al Laurei Giurgea. Eu sincer sa fiu, nu mi-am dat seama de vreun accent poate din cauza faptului ca am ceva prieteni de prin Galati. Cand sa ies cu mancarea afara, pe cine vad venind dinspre fereastra: e Andreea Corodeanu care venea dupa doua saptamani solo prin Retezat si Fagaras! Stiam ca e in Fagaras, dar nu banuiam ca ne vom intalni. Hotarase sa se retraga pe aici din cauza vremii ce se anunta spre rau si a rucsacului de circa 20 de kg. Am pornit toti trei la vale si am cazut de acord sa mai stam o zi in munti si apoi duminica sa mergem acasa. Am vorbit despre diferite variante pentru duminica (eu venisem cu propunerea vaii Doamnei de langa Balea, Andreea cu Buila). Buna e ultima propunere si acolo vom pleca! La 13.30 pornim in jos pe poteca arhicunoscuta si aproape nu ne dam seama cand ajungem la bancuta de la mijlocul drumului si apoi la "Floarea reginei" (15.50) unde ii mai prindem pentru 10 minute pe colegii de tura care terminau masa (Dinu, Marlene, Laci, Reka, Adela si Florin).
Ne-am luat ramas bun in caldura amintirilor acestor frumoase zile si in speranta ca vom reveni cat de curand in spectacolul salbaticiei fagarasene.
Noi (Dana, Andreea, Cezar) am mai ramas la masa la un pastrav de-al casei si in timpul mesei am studiat harta rutiera pentru a cobori spre Valcea si Buila. Vremea s-a stricat intr-adevar :(. Pe la 15.00 au inceput sa se adune norii urati pe creasta si pe la 16.00 dupa plecarea colegilor de tura a si inceput sa ploua sus si mai apoi si pe jos. Asadar noi am coborat pana la Sambata de Jos unde am facut stanga spre Sibiu. Mereu ne uitam la norii negri de pe creasta fagarasana. Pana in Vestem am prins putina aglomeratie si la giratoriu am facut stanga spre Valea Oltului si Valcea. In ultimul oras amintit am ajuns dupa lasarea intunericului si gasim drumul spre Baile Olanesti. Inainte cu 7 km de statiune, facem stanga spre Buila si schiturile Iezer si Pahomie. Intram pe drumul cunoscut si asfaltat prin Cheia si apoi forestier pe lunga vale a Cheii. Trecem pe langa schitul Iezer (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/schitul-iezer-valcea-68019.html) si continuam pana in dreptul drumului ce urca la Pahomie. Este ora 22.00 si aici intram in "necunoscut". Urmam drumul forestier tot inainte si incepem sa urcam pe niste serpentine stranse pana in curmatura Stogsoare in care un tunel de vreo suta de metri ne trece in valea imensa in care se afla cabana Cheia. Suntem putin iritati fiindca nu banuiam ca este atat de mult de mers cu masina pana la cabana. In fine tinem drumul si intram intr-o padure inalta care transforma masina intr-o reala masina de teren. Avem de trecut o apa si ne trezim in parcarea cabanei putin dupa ora 00.00. Cabana era ocupata si incepuse sa si ploua destul de urat. Dana era foarte obosita si a vrut sa doarma in masina si nu in frigul de afara (frig amplificat de umzeala si de oboseala). Am ajutat-o pe Andreea sa intinda cortul si la 1.30 m-am dus in masina langa Dana. In cateva minute m-am aranjat i nsacul de dormit si am adormit bustean :D.

Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea a 5a

Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea a 5a

Ziua 6 - joi 26.08.2010

Dupa cum povesteam in partea anterioara, azi a venit vremea sa ajungem pe Dara. E ziua mult dorita de Cosmin care, de dragul acestui munte, a numit-o pe fetita lui Dara alaturi de crestinescul Maria. Conform planului din seara anterioara, a ramas stabilit sa fim gata de drum la ora 7.00. Daca era vremea rea, urma sa mai stam o zi sau sa coboram spre casa; daca era vremea buna sau cel putin acceptabila, sa respectam planul descris in iunie de Dinu pe grupul de discutii si mai apoi pe blogul sau personal. Dimineata vremea era acceptabila si fix la ora 7.00, Dinu - ceasul elvetian - a pornit spre Dara. Cu o zi inainte facuse cu Marlene 21 de minute pana in muchia Darei. Acum am facut cu un minut mai mult si norii incep sa se adune din ce in ce mai mult. Asteptam sa vina tot grupul si pornim mai departe pe sub varf pe un tapsan ce ne urca in continuu. La un moment dat facem dreapta si in cateva minute suntem pe varful Dara. Aici avem parte de o alta lectie de geografie si ne ingramadim toti langa momaie pentru a face o poza de grup. Aoleu, cati suntem la 2500m! Bine ca aici nu vin decat montagnarzi adevarati care nu pangaresc muntele (ca pe alte varfuri mai cunoscute)!
Intoarcem privirile spre Moldoveanu care se ascunde incet intre nori si apoi spre est unde norii par sa fie la ei acasa. Ceata vine destul de repede si Dinu ofera o posibilitate celor care vor sa scurteze tura: tura pe Hartopu si apoi coborarea inapoi la corturi. Laura si Adi sunt singurii care aleg coborarea direct la corturi. Era momentul pentru o zi de relaxare pentru ei, caci eu cu Dana avusesem una in a treia zi a turei! De pe varf coboram cu totii in saua Darei care sta la originea largii vai a Darei. Pana in sa vedem o herghelie de cai semi-salbatici. Spun semi fiindca au urcat aici din sat si au ramas peste vara prin aceste zone (putin sub 2500m)! Singura solutie de a-i aduce inapoi e atragerea cu mancare! De fapt asa faceau hotii de cai din secolele trecute pentru a-si mari hergheliile sau a avea cai tineri sau sanatosi mereu. Dinu ne povesteste metoda prin care caii si boii de atacul animalelor salbatice (in cerc cu picioarele puternice din spate, respectiv cu coarnele in exteriorul cercului). Interesanta metoda de supravietuire in grup! Si noi ca specie "superioara" ne-am cam pierdut capacitatea de a lucra in grup (in lumile civilizate :( )! Coboram in sa si ceata laptoasa ne acopera din ce in ce mai mult. Acum e nevoie sa tinem grupati si de cateva ori trebuie sa ne oprim sa regrupam. Avem ceva indoieli in continuarea traseului din pricina vremii. La o pauza in care discutam despre schi si tehnici specifice, hotaram sa mergem mai departe urmand creasta pe GPS pana la un varf mai inalt si abrupt. De aici Dinu (capu' - copyright Andrei) si Marlene dibuisera in seara anterioara niste poteci de capre care coboara in valea Darei.
Coboram pe muchie pana unde socotim ca ar fi locul de coborat. Marlene (si Dinu) le explica lui Eugen si lui Cosmin pe drum tot felul de tehnici foto si recomandari pentru documentare. In saua asteptata cautam o solutie de coborare. Mihai a incercat sa se catere pe un perete stancos si apoi s-a dat jos cu greu. Asa e mereu: la catarat e usor, la descatarat e mai greu! Ma numar si eu printre cei care au ceva lipsuri la descatarat. Deh, asta e generatia actuala!
Gasim o solutie de coborare prin dreapta peretelui de stanca prin micuta sa dintre el si varful abrupt. Dupa cateva zeci de metri de coborat in alb (scuze, in ceata!) facem stanga pe o brana ce trece printre o gramada de stanci si pietroaie care ma trimit cu gandul la Retezat. Cu greu ma stapanesc si incep la un moment dat sa sar de pe o piatra pe alta ca o capra neagra. Depasesc aproape tot grupul si ma opresc in spatele lui Dinu care era capul de grup. Continuam si la un moment dat vedem firul vaii. Stiam ca trebuie sa ajungem la el si apoi, in functie de vreme, sa urcam pe vale sau pe piciorul din dreapta noastra (stanga vaii). La o pauza mai mare de masa discutam despre ceea ce iti da energie pe munte sau in general la efort. Alergatorii prefera substantele si lichidele energizante, altii prefera mancarea cat mai naturala, altii fripturile si carnea, altii sandwich-urile. Eu fac o combinatie interesanta de friptura in untura de la Andrei (pentru care dau la schimb smochine), smochine si niste batoane energizante. Cosmin pleaca intr-o cercetare pentru drum si se pierde pentru cateva clipe dupa o sa micuta. In timp ce se intoarce, Mihai pleaca dupa el in alta parte. In fine se intorc amandoi si pornim spre saua spre care se dusese Cosmin. Pornesc eu in alta cercetare si vad acoperisul unui bordei spre care ne indreptam cu totii. Se vede ca a fost de curand folosit. Ce e interesant la acest bordei sunt balamalele facute din doua talpi de cizma. Au numar mare (46) si inseamna ca ciobanul traieste pe picior mare :)! Laci observa toate bateriile aruncate pe langa bordei si e un pic dezamagit. Admiram cu totii bordeiul pe exterior si pe interior si pornim mai departe (10.55).
Si acum surpriza placuta: vremea se imbunatateste si alegem sa urcam pe muchia Musetescu din dreapta noastra. Urcusul e sustinut si la mijlocul lui facem o pauza de regrupare. O caprita ne-a supravegheat pentru cateva momente de pe muchie.

Continuam pana in muchia Musetescu unde ne oprim la cca 2400m (12.10). Aici aud printre altele regula foto o treime-doua treimi care e de baza in fotografie si o surprind pe "coana Chirita" admirand muchiile sudice (12.30).
Dinu ne inseamna sa mergem pana pe Musetescu sa ridicam momaia. Suntem cam delasatori si tot el trebuie sa porneasca locomotiva de urcare spre varf.
Aici fiecare ia cate o piatra cat mai mare si cat mai plata si, cu ajutorul inginerilor, facem o momaie de toate frumusetea pe varful de 2495m. Serghei gaseste un loc numai bun de somn si atipeste putin la cativa pasi de momaie.
De pe varf vedem caldarea in buza careia se gaseste Lacul Rosu. Hotaram sa coboram pe piciorul Bouretu pana la lac. Laci si Reka aleg sa coboare direct la lac prin intinsa vale de sub noi si ii vom urmari pas cu pas pana aproape de lac.
Mai zarim o data herghelia de cai ce veneau dinspre Hartopu si eu cobor putin inainte datorita anumitor nevoi ;). Pana la varful urmator eu ma opresc putin in saua de la 2352m si imi rezolv problemele personale. Pornim mai departe si mergem pana in capatul muchiei Bouretu unde facem ultima pauza de regrupare. De fapt e o regrupare a celor care mai erau aici caci 4 dintre noi au scurtat direct la lac. Pietrele albe de pe aceasta muchie au numeroase pete verzi extrem de interesante. Dana alege cu greu doar o piatra pe care o ia acasa. O alt fel de ceata ne invaluie pe moment.
La 14.20 pornim in jos pe o poteca ciobaneasca ce ne va duce pana la Lacul Rosu deosebit de fotogenic din muchia pe care am venit. Ne lasam in ritm cat mai lejer fiindca mai avem destul de putin de mers si ziua lunga. La lac ne oprim la o alta pauza de intregire a grupului, mancare si plaja. Asta urmarind mereu frumusetea lacului de langa noi!
Abia la 15.30 ne induram sa plecam mai departe spre Hartoapele Leaotei. Coboram pe dreapta lacului si prin jnepeni pana dam de o treapta stancoasa si plina de jnepeni foarte desi. Aici vazuse Laci niste meandre ale apei mai jos si credea ca se poate cobori pana la ele. Cum nu putem cobori la "meandrele lui Laci", gasim o alta poteca ciobaneasca ce ne scapa de piedicile vazute pana la cursul apei. Mihai se ofera sa fie pata de culoare pentru pozele lui Cosmin. Ah era sa uit: Mihai cauta tot timpul varful si muntele Cozia si ca urmare a existat o propunere de a numi tura asta drept "Cozia mai altfel" :)).
Urcam pe firul vaii pe alte stancarii "retezate" si in primul platou avem o surpriza superba: un mic lac cu plante ce acopera partial luciul apei. Si mai e si alta surpriza: un canion prin care apa care furios formand niste chei neasteptate in Fagarasi. Ca urmare aici facem o alta pauza de admiratie si de fotografie. De notat ca in ziua urmatoare Laci si Reka vor urca pe acest canion. Lacul imi pare un colt de Delta a Dunarii in mijlocul Fagarasilor!


Eu cobor putin pana in canion si apoi revin la colegii care deja pornisera mai departe. Aud de sus "Iti arunc tricoul?" Pana sa ma prind despre ce e vorba, sunt langa rau sa iau apa si Mihai cobora spre canion pentru a forma pata de culoare necesara fotografiei Marlenei.
Urcam pe valea ce arata pe stanga ca o jumatate de canion norvegian. Imediat m-am teleportat mental in Norvegia la frumusetile de acolo (pe undeva pe aici pe blog gasiti o gramada de ture din Norvegia din care va sfatuiesc sa o cititi pe cea in jurul fiordului Lysefjord). In spate vad "ochii lui Dumnezeu" care ne supravegheaza drumul.

Din vale facem dreapta si urcam in serpentine spre Hartoapele Leaotei. Marlene urca mai direct pana in culmea pietroasa. Restul mergem dupa Dinu pana in capatul muchiei si apoi pe versantul ei estic ajungem deasupra lacului Geamanu de Jos. Aici facem o alta pauza de cateva eugenii (cele mai ieftine femei ;) ) si de admiratie a culmii Leaota pe care vom merge in ziua urmatoare. Niste nori mari si pufosi se ridica deasupra masivului Iezer-Papusa acoperind in totalitate crestele.
Cativa ramanem in urma fiindca eram chiar in caldarea in care avem corturile. Dinu pleaca cu grupul din fata spre corturi si noi (Ibi, Andrei, Dana, Cezar, Serghei, Raluca, Reka, Laci) urcam la Geamanu de Sus unde facem o alta pauza (18.30).
Serghei si Raluca fac turul lacului si gasesc (Serghei) o broasca moarta si mumificata.
"Asta e cadou pentru Laura" :)
De aici urcam fiecare pe unde crede de cuviinta pana la corturi. Inca peisajul e superb si Craiasa straluceste alba in bataia soarelui. Speram la inca o zi buna la ora cand ajungem la corturi (18.40).
La 20.45 e noapte completa si doar luna mai strabate intunericul noptii cu cercul ei galben patat si totusi puternic stralucitor. Asadar, noapte buna si vise placute pana la o noua zi in taramul de vis al Fagarasilor!