Știu că pe aici nu am mai scris de ceva vreme. Justificarea ar fi simplă: caut să adun amintiri ca în viitor să am ce povesti sau ce îmi aminti! Și, între timp, am adunat câte ceva :)! După cum vedeți în titlu, postarea aceasta și următoarele sunt din concediul petrecut fix acum un an cu Mihaela și cu Mihu, vechi și faini prieteni! Mihaela caută de fiecare dată să meargă prin locuri pe unde nu a mai fost. Și cam la ideea asta cuplez și eu când îmi zice planul de concediu: munți prin care am fost doar punctual sau munți prin care nu am ajuns fiindcă la vremea respectivă fie nu mi s-au părut atractivi, fie nu am avut cu ce ajunge în acea zonă, fie nu am avut suficient timp de explorare (sau nu am avut cu cine face asta)! Așadar să pornim la drum!
Prima grupă de munți este Vâlcan unde mai fusesem cu câteva luni înainte (mai puțin de două luni). Este adevărat că este vorba în prima seară de un loc cunoscut - pasul Vâlcan. Doar că data trecută venisem doar ca turist cu mașina. Acum vom campa aici în lumina superbă a apusului. Să dormi în cort este cu totul diferit față de o vizită turistică. Chiar și dacă dormi lângă mașină, la altitudine este o plăcere imensă să simți răcoarea din afara sacului și căldura din sac, să simți bruma dimineață, să vrei să mai stai un pic în sac și să îți faci elan să ieși dimineața din cort pentru a urca în vreun punct interesant pentru a admira răsăritul. Căci, așa cum spune un bun prieten, mulți admiră apusurile superbe, dar puțini (și cu adevărat iubitori de Munte sau de natură) sunt cei care se trezesc înainte de răsărit și ”suportă” condiții mai dure pentru a vedea când astrul zilei își arată primul punct de lumină pentru ziua ce vine!
Ajungem pe la 17.00 în pas, ne montăm corturile și facem scurte plimbări pe la Panteon (suntem în pasul Vâlcan), în foișorul construit pe vârful Vâlcan și prin apropiere. După cum vedeți mai jos, culorile, dârele albe și luna dau un farmec unic momentului. Mulțumesc că m-ați luat cu voi, dragi prieteni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu