Motto: ”În locul sacru de întâlnire a provinciilor românești care s-au unit la 1 decembrie 1918, silvicultorii au ridicat acest monument în memoria celor pentru care granițele nu au existat.”
După cum vedeți în titlu, un obiectiv interesant ne-a pus pe drumuri la început de noiembrie (Laura și cu mine). Vorba vine pus pe drumuri! Că mereu găsim un motiv, cât de simplu, pentru a porni la drum!
Primul obiectiv l-am găsit pe site-ul România Natura: chilii suspendate de circa 300 de ani! Pentru asta oprim în satul Sângeru unde, până să găsim drumul spre chilii, vizităm pe exterior Muzeul Pietrei (relativ recent, pe poartă scrie 2020!).
De aici GPS-ul ne duce greșit și recalculăm traseul: ne întoarcem prin Priseaca în Tătaru și mergem cu mașina până în punctul ”La bibliotecă”. Ultima parte este cu asfalt și drum de o singură mașină (după ce am avut ceva drumuri înguste, de pământ!). De aici ne orientasem pe hartă și ajungem deasupra coamei în care sunt chiliile căutate. Mai întâi explorăm partea de sus a coamei și apoi coborâm pe sub ea sub peretele unde sunt chiliile. Mai jos, spre vale sunt ceva puncte cu sare și puncte fosilifere! De fapt și mai sus de chilii vom găsi fosile! Vă las plăcerea explorării cu mențiunea că am avut ceva rețineri în a urca pe scara de lemn și Laura mi-a dat curaj urcând prima!
Pe Google Maps găsesc în apropiere Grota lui Vasile Șerban descrisă oarecum în articolul inițial. Nu am fost acolo deci e motiv de revenire :)!
Următoarea scurtă pauză este la Monumentul Eroilor din Podgoria. Și pentru noi, copii mari, și pentru copiii mici tunurile de acolo sunt motiv de bucurie!
De aici drum întins până la restaurantul ”La mama” din Lunca Jariștei (înainte de intersecția spre Cașoca de sub barajul Siriu) pentru masă. Mai mâncasem aici și știm cât de bune sunt mâncarea și prezentarea!
Și de aici ne îndreptăm spre obiectivul inițial: Nehoiașu - Varlaam - Vadu Oii - valea Bâscei - Secuiu - canton Bălescu - păstrăvăria Mușa și după ea urcare pe primul forestier la dreapta. O primă parte este drum forestier bun și apoi se strică, 4x4 și garda înaltă fiind absolut necesare mai sus (bine, dacă nu vrei să îți distrugi mașina). Cam pe la 18.15 ajungem lângă foișor unde găsim un loc de cort. E bucurie mare să vedem, chiar și pe noapte, punctul teoretic unde se unesc cele trei mari provincii românești: Moldova, Ardealul și Țara Românească!
A doua zi dimineață, cum era de așteptat, este ceață. Suficient cât să vedem vreo sută de metri în fiecare provincie, să putem citi pe panoul alăturat (date legate de unire și motto-ul de mai sus) și să vedem stâlpul pe care sunt trei marcaje foarte faine: triunghi roșu, triunghi galben, triunghi albastru, culorile steagului național. Cum acum este ceață și nu se vede nimic, apar din start idei de trasee pentru alte ocazii!
Mâncăm, strângem cortul și coborâm pe drumul cu șleauri până la păstrăvărie pentru a face de data asta la dreapta. Suntem încurajați și de doi localnici care veniseră să își ia lemnele tăiate de curând.
Urcăm pe râul Fehér Bükk și la al treilea drum la stânga trecem din județul Buzău (la limita nordică, între Muntenia și Moldova) spre județul Covasna (Ardeal). Urmează un drum tare fain prin pădure peste pasul Delușor și apoi coborâre pe lângă râul Cupan spre Comandău (”strada” Lăcăuți - iată un alt motiv de revenire, eu nu am mers pe Lăcăuți până acum). Vedem pe hartă, la dreapta noastră, mănăstirea Prodromița/Comandău. No, hai! E un urcuș scurt și interesant și suntem în parcarea de sub mănăstire. Urcăm la mănăstire unde abia se terminase slujba și era multă lume. Este nouă (2016) și are hramul „Sfânta Icoană Prodromiţa (12 iulie) şi Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina (9 noiembrie)”. Mai multe informații puteți citi aici.
Revenim la ”strada” de mai devreme, facem dreapta și apoi la prima intersecție facem iarăși dreapta pe DC 14 spre Covasna. Drumul este bun și se paote merge cu 50-60 km/h chiar dacă este neasfaltat. Pe marginea lui vedem din când în când urme ale căii ferate înguste dintre Comandău și Covasna. Pe același DC 14 continuăm pe strada Mihai Eminescu și destul de repede intrăm pe asfalt. Oprim foarte puțin după ce am intrat pe asfalt fiindcă avem unul din cele mai interesante obiective tehnice de la noi: planul înclinat de la Covasna (zona Văii Zânelor)! Înainte de a merge spre el, explorăm ca niște copii mari liniile și vagoanele vechi ale mocăniței. Ar fi foarte fain să se refacă linia până aici...
Puțin mai jos este cascada din Valea Zânelor de pe râul Covasna. Suntem atât de aproape de ea și ne-ar părea rău să nu o vizităm. Sunt trepte amenajate pentru toate tipurile de turiști și noi vom explora și ceva mai sus de cascadă, până la un drum ce iese în vechea linie îngustă.
Revenim pe lângă vagoanele vechi la panoul unde sunt informații legate de planul înclinat. Citez de pe panou:
”Planul înclinat sau Șiclăul, cum este numit de localnici, a fost construit din inițiativa lui David Horn de către inginerul Emil Lux în 1886.
Acest plan înclinat folosește forța gravitațională pentru a transporta vagoanele încărcate cu lemne pe o pantă fără a utiliza alte surse de energie.
Datele tehnice ale planului sunt: diferența de nivel între stații 327 de metri, lungime 1236 de metri, ecartament 1450 mm, cablu de tracțiune cu diametru lde 28 mm. [...]
Planul înclinat folosește două platforme de câte 3 metri lățime și 6 metri lungime care erau legate una de cealaltă printr-un cablu gros de 28 mm și un sistem complex de scripeți acționați din cabina de comandă din partea superioară a planului înclinat. Atunci când pe platforma de sus era încărcat un vagon plin cu lemne pe platforma de jos era așezat un vagon gol. Forța gravitațională făcea ca vagonul plin să îl tragă în sus pe cel gol de pe platforma de jos. La mijlocul planului cele două platforme se ocoleau, aici existând o bifurcație a șinelor. Tot procesul era controlat de la cabina de frânare din partea superioară a planului înclinat.”
Bun, am înțeles. Dar cum ajungem la plan fiindcă acesta trece peste o vale cu bălării? Ne tot uităm și ne spune cineva că este vreo 50 de metri mai sus un pod amenajat pe care putem trece. Așa facem și după pod facem un pic dreapta pentru a ieși la vechiul canton considerat monument istoric. Păcat că e ruinat! Urcăm vreo 200-300 de metri pe plan și ne oprim la o băncuță amenajată pentru odihnă. Ne este de ajuns ca să înțelegem ideea și revenim la bază și la mașină.
Trecem de locul de picnic și de campingul din Valea Zânelor și oprim în fața hotelului Bradul unde este un panou cu trasee din zonă (deci alte motive de revenim!) și o veche locomotivă a mocăniței. Iarăși copiii din noi explorează mașinăria acum ruginită :D! Calea ferată îngustă din 1891 este considerată monument istoric (sf. sec. XIX - înc. sec. XX).
Următorul și ultimul obiectiv este parcul din centru unde sunt multe izovare minerale, multe statui ale unor personalități locale și Balta Dracului, ”ivire naturală de apă minerală și gaz mofetic, martor al activităților post-vulcanice cu numeroase erupții în trecut. Odinioară baie terapeutică.” Deci un vulcan în mijlocul orașului :)! Explorăm tot parcul și vom lua mai multe sticle cu apă minerală de la izvorul/forras Elvira. Ne luăm și niște apă minerală plată și câte ceva de la un magazin din apropiere înainte de a ne continua drumul spre casă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu