Cabana Susai este una din primele cabane unde m-a dus tata acum aproximativ patruzeci de ani. Și de atunci am mers de zeci și zeci de ori observând toate schimbările prin care a trecut, de la o cabană mică de lemn la ditamai complexul de acum. Dar de vârful Susaiului nu auzisem până m-a intrigat o hartă. Este în aceeași zonă și gata, am găsit motiv să ies în natură!
Plec lejer la 10.15 cu tren Softrans și la miezul zilei sunt la Predeal, gara cu cea mai mare altitudine din România. Câteva poze și la drum! Lejer urc pe drumul arhi-cunoscut până la Susai cu atenția îndreptată spre marcaje și spre jocurile de lumini și umbre din pădure. O vreme, înainte de a ajunge la Susai, mă însoțește un drăguț cățel negru :).
Hm, marcajul urca direct la clădirile din ultima imagine... Acum traseul face stânga pe sub gard și iese abia la sala de sport, ultima clădire la stânga față de unde sunt eu. E soare și stau un pic în căldură și de vorbă cu doi martori ai lui Iehova. Nu sunt prea insistenți cu teoriile lor și în schimb mă sfătuiesc să mă bucur de raiul care este lângă noi. Le spun că de câteva zeci de ani mă bucur de aceste frumuseți și că acum vreau să merg pe un vârf nemarcat. Ei sunt mai puțin experimentați în mersul în necunoscut (era să scriu ”wilderness” :D) și se vor limita să ocolească clădirile de la Susai pe drum și înapoi la Predeal. Îi cred că așa fain este doar să te plimbi printre copacii înălțați către cer! Mergem separat pe drumul care ocolește pe sub garduri pentru a trece apoi de barieră. Aici ei sunt mai în față și îi depășesc fiindcă eu am necunoscutul în față. La prima curbă voi ieși din drum pe coama ce coboară în valea Limbășelului (ei continuă pe drum și apoi pe unde au venit spre Predeal).
Urmele de tractor trec printre bălți și urme de urs în noroi și urc așa de fain până în vârful Cocoșului (1479 m). Ușor de bănuit de unde vine numele: pe aici au fost văzuți cocoși de munte! Probabil mai în primăvară, nu acum în noiembrie! Urmează o ușoară coborâre și apoi urcare printre molizii care se înalță spre cer. Așa o senzație de micime ai când mergi printre acești uriași... Drumul face la un moment dat stânga și în față pare să fie mai înalt. Urc acolo pe o urmă vagă și ajung pe doritul vârf al Susaiului (1416 m). Deci uite că este și un vârf cu numele buruienii des întâlnite prin tufișuri și zăvoaie! Dau să cobor un pic după vârf și panta ușor-ușor trece de 45 de grade și tot se înclină! Înseamnă că nu e bine! Studiez un pic terenul și harta și ajung la concluzia că trebuie să fac stânga. La stânga dară!
Ajung repede la drumul pe care mersesem și care acum coboară în serpentine repetate prin pădure. Verific harta pe telefon și mi se confirmă direcția bună. Așa că tot o țin pe drum până la coborârea finală abruptă. Sunt câteva sute de metri de drum de exploatare la circa 45 de grade. Inițial mă întrebam dacă este bine și peisajul îmi confirmă: în față se vede valea Limbășelului care primește din dreapta valea (cu drum forestier) Limbășelului Mic. Știu intersecția cel puțin dintr-o tură de acum ceva ani cu Bunicu' când am ajuns la Azuga și un termometru ne arăta -15 grade Celsius!
De aici ar fi floare la ureche până la Azuga. Doar că e cam târziu (16.00) și curând va începe să se întunece. Așa că fac câteva poze la fosta cabană silvică Limbășel și la construcția nouă de lângă ea și merg până la primul pod metalic. Imediat după el este poteca marcată cu PA ce urcă la Gârbova. Îmi este cunoscută aproape la fiecare metru și mă întreb oare câți mai merg pe aici. Cei mai mulți merg din Predeal la Gârbova și eventual peste Clăbucetul Taurului. Pe acolo am și eu în gând să merg...
Ajung la Gârbova și sunt întâmpinat total neplăcut: vreo 10 câini liberă latră și aleargă spre mine. Nu îmi este frică și vorbesc cu ei chiar dacă primii trei mă înconjură. Vorbesc cu ei și schimb planul fiindcă e evident că nu pot trece de câini. Și mai este și târziu! Bat în retragere câteva zeci de metri spre fosta cabană Clăbucetul Mare și voi coborî pe TA spre Predeal. Câteva poze spre silueta crestei Pietei Craiului și aproape la întunecare ajung în pârtie la capătul telescaunului.
Cobor lejer pe pârtie până la capătul de sus al teleschiului de deasupra Predealului. Faină panoramă spre Predeal și Postăvaru în spatele lui!
De aici este o totală formalitate să cobor pe pârtie până în Predeal. Înainte de a ieși de pe pârtie erau câțiva localnici care mă întreabă de unde vin și dacă am găsit ciuperci. Nu prea știu ei locurile pe unde am mers și le spun că nu am mai găsit ciuperci. Avem gândiri total diferite: eu de la câmpie iubesc munții și explorarea, adică lucruri mai sălbatice și ei, de la munte, văd doar partea practică, economică a muntelui!
Pe pârtie îmi aduceam aminte de imaginile din copilărie pe pârtie și chiar de tura de o zi cu cercetașii de acum vreo 25 de ani când ”ne dădeam” pe pârtie doar cu hainele de pe noi (faina cămașă verde militar pe care am îmbrăcat-o anul trecut cu melancolie și mă încape la fel de bine ca atunci!). Cunosc atât de bine străzile care mă coboară la gară.
Pe peron am surpriza să mă întâlnesc cu cei doi martori cu care vorbisem la Susai. Mergem toți trei spre București! Ne urcăm într-un tren particular și vom vorbi de tot felul de lucruri până acasă. Trece timpul mai repede decât ne așteptam...
Ce energie pot să îți dea câteva ore pe Munte (vreo 6 ore mai exact)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu