Pe harta Bucureștiului (Google Maps) observ o zonă verde undeva în spatele spitalului Sf. Ioan. No, cum de mi-o scăpat până acum? Îmi fac socoteala cum ajung cât mai rapid acolo cu transportul în comun și pornesc de la stația de metrou Apărătorii Patriei. Ajung în șoseaua Olteniței la capătul de tramvai și apoi îmi găsesc drumul spre zona verde căutată.
Atenție! Nu apare nici un indicator nimic și cumva acolo pare a fi un fort. De fapt la intrarea în zona verde observ că este zonă militară, deci accesul e cumva mai... cu probleme! Deci nu recomand să faceți ce vă povestesc eu pe aici :D!
Cumva evit zona militarizată și mă bucur de toate florile albe ce colorează zona. Este ceea ce mi-am dorit, combinat cu curiozitatea de a descoperi locuri noi și cu atenția în șapte!
Ies în strada Iuliu Hațeganu și se formează un drum de dale care ocolește zona unității militare. Pe aici pot merge fără probleme! Urc pe el și mă trezesc că sunt la limita luncii Dâmboviței canalizate, deasupra serelor imense care par a fi în paragină. Este unul din dealurile ce formează valea apei centrale a Bucureștilor. Și tare îmi place cum se vede de aici orașul, destul de clar până în centru, în special zona sudică și mai puțin evident spre nord (partea aceea o pot vedea de la balcon, chiar având apartamentul în centru-sud)!
Malul mă tot atrage spre est și văd în față că dealul coboară spre Popești și în față est o turlă de biserică. Caut pe net ceva informații și, fiind mai mult decât interesante, decid să merg într-acolo. Ajung în spatele unor curți și îmi găsesc drumul pe după ele până la strada Unirii care mă duce la biserica dorită.
Aici puteți citi mai multe informații despre localitate (mie îmi par foarte interesante documentar) și eu voi prelua câteva informații care se găsesc și pe pisania din interiorul bisericii. „Cu vreria Tatălui şi cu ajutoriului Fiului şi cu săvârşitul Sfântului D(u)hu, zidetu-s-au acea(s)tă sfântă şi dumnezeească beserică întru censtea şi slava Sfintei Troiţă, dentru osteneal(a) robului lui Dumnezeu, Hrizea v(e)l vistiiar şi soţia lui Mariia, care s-au început în zile(le) răposatului Ion Gligorie Voiivodu şi s-au săvărşitu acumu în zelele luminatului domnu Ion Duca Voivod. Am scris Sep(tembrie) 25 an(i) 1676, l(ea)t 7185”. Adaug din descrierea din interior: ”Biserica Vintilă Vodă a fost zidită de Hrizea Caridi și soția sa, Maria, în anul 1676. Ea a fost de Alexandrina Hagi-Vasile ajutată de dr. Ioan Nicolescu și Dumitru Georgescu, arendașul moșiei, în 1889. În anii 1970-1972 acestei biserici i se fac reparații capitale, iar în urma cutremurului din 4 martie 1977 a fost restaurată prin lucrări de consolidare și tencuieli în exterior și interior, prin strădania preotului paroh Nicolae Turcu, în anul 1980, ajutat de enoriași.”
Mi-a plăcut textul din stânga intrării bisericii: ”De ești credincios, intră și te roagă. Dacă nu crezi intră și vizitează. Dacă nu ești nici una nici alta admir-o pe dinafară și continuă-ți călătoria. Pe cel ce iubește și respectă casa lui Dumnezeu și podoaba ei, pe acela și Dumnezeu îl iubește și-l sfințește. Toată grija cea lumească aici să o lepădăm.”
Fiindcă citisem și de două cimitire ale parohiei, unul de secol XIX și altul din 1992, merg spre ele. Probabil că am dat de cel nou, dar am găsit câteva locuri interesante.
În drum spre stația de metrou Dimitrie Leonida găsesc într-o curte o magnolie foarte faină și mare. Și mă bucur de străzile liniștite pe care las jos bufful atâta vreme cât nu e nimeni în jur.
Ce locuri noi și faine am găsit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu