Dacă ieri fusesem la Comana în căutare de ghiocei și nu i-am găsit, azi mergem în pădurea Scroviștea (între halta Scroviștea și Periș). Poate vom avea noroc. Cu tren privat mergem din Gara de Nord în halta Scroviștea, cu plecare undeva îm jurul orei 9.10-9.15. Suntem în afara orașului și este mult mai liniște. De fapt asta contează cel mai mult! Ghioceii sunt doar motivul de plecare :).
Trecem prin Bălteni (pe jos) cu gând la prietena comună Alina care stă undeva pe aici (am vorbit ulterior și nu mai țin minte unde a fost plecată în week-end), traversăm apa care împarte satul în două și imediat după ce urcăm dealul vedem schitul la stânga, peste câmp. Hai direct pe marginea arăturii, nu clasic pe stradă! Și vom fi singurii prin curte cu noroi pe bocanci! Nu știu cum e la Emil, dar mie chiar îmi plac drumurile astea mai puțin umblate. Printre crucile cimitirului (ne și ștergem tălpile bocancilor!) ajungem la intrarea în biserică/schit. E slujbă și nu putem doar vizita. Dar putem citi istoricul bisericii de lângă intrare. Legenda spune că mănăstirea Bălteni a fost ridicată la sfârșitul sec. XVI în urma unui vis pe care l-a avut voievodul Radu Negru înainte de lupta cu tătarii. Biserica a fost arsă și pustiită în timpul lui Simion Movilă (1600-1602) și apoi refăcută în 1626. Biserica cu ziduri groase de 80 de centimetri (inițial servea ca fortăreață prin poziție) se remarcă prin priddvorul deschis pe trei laturi cu arcade de cărămidă sprijinite pe stâlpi fasonați. În prezent este biserică de parohie și înregistrată în Lista monumentelor istorice.
E multă lume fiind slujbă de duminică și nu stau/stăm prea mult în interior. Emil povestește cu un nene în afară și continuăm apoi la o cafea și un biscuite, toți trei, la o bancă de pe malul lacului. Omul a venit cu familia (soția și copiii) și aceștia sunt înăuntru, la slujbă. Se scuză curând și pleacă pentru a nu neglija familia. Noi terminăm pauza și apoi pornim la drum spre dreapta pe lângă Lacul Bălteni sau Lacul Mănăstirii ieșind pe strada Schitului, printre vile pe dreapta și câteva lebede pe stânga, pe apă, la podul care duce pe DJ179 spre Periș. În zonă îi mai spunem câteodată, în glumă, Paris :)!
Gândul meu inițial era ca după pod să facem stânga prin pădure și să revenim în Bălteni pe partea cealaltă a lacului, cumva spre palatul Scroviștea. Dar, ceea ce nu știam fiindcă doar local este cunoscut, zona este de mult închisă cu gard și păzită. Din câte am aflat treaba asta e făcută de mulți ani de către administrația prezidențială, indiferent cine a fost președinte. Mno, atunci trebuie să găsim alt drum. Emil are încredere în mine și merge pe oriunde merg eu. Și mereu caut să fie și locuri faine și nici imposibil de parcurs. Poate sar calul câteodată, dar îmi asum ceea ce fac eu, nu așteptările celorlalți. De cele mai multe ori ies discuții când nu sunt îndeplinite așteptările. Sau mai bine zis când așteptările nu corespund cu realitatea. Dar de când ne cunoaștem, indiferent cât și cum au trecut anii între noi, cu Emil m-am înțeles mereu. Inclusiv atunci când ne-am spus unul altuia lucruri mai puțin plăcute! Este o prietenie faină, fiecare având separat viața lui!
Așadar după pod facem dreapta prin pădure cu dorință de explorare. Poate să ajungem la ceea ce apare pe Google Maps ca fiind ”Bătrânul”. Dar este o zonă mlăștinoasă de care nu putem trece! Revenim la asfalt și ceva mai încolo intrăm printr-o zonă defrișată. Apoi pe marginea bălții și pe drumuri de pământ, prin pădure... Chiar într-una din puținele zone unde mai este zăpadă vedem și niște urme de căprioară care venise la apă. Și, bineînțeles, urme de câini. Dar e o pădure de poveste, chiar și așa fără frunză și doar cu iarba verde și ceva flori. Ne întâlnim cu un cuplu care ne spune de o zonă cu ghiocei. Ceva mai sus de noi, vreo două sute de metri. Urmăm drumul foarte vizibil și eu ies un pic spre acea zonă. Îl voi chema și pe Emil care văzuse și el alte zone cu firavele flori de primăvară. Așa de plăcute sunt că te bucuri pentru fiecare ”steluță” albă, pentru fiecare izbândă a vieții din stratul de frunze adunate din toamnă și udate de ploi și zăpezi. Față de ieri (găsim aceleași minuni de plante și de insecte ca și ieri), pajiștile/poienile cu ghiocei aduc pohta ce-am pohtit. Ne continuăm explorarea pe drumul de pământ care face ușor stânga și, după ce trece o vale cu un pârâiaș fain în serpentine (sursă de inspirație fotografică) mai continuă câteva sute de metri și iese la drumul de pe marginea pădurii, dintre copaci, un rând de lăstăriș și câmpuri agricole după el. Clar, mergem spre Periș!
Trecem printr-o zonă de protecție sanitară (recunosc, legal nu am fi avut voie!) și pe zona arată ajungem la un fel de vale prin câmp, vale cu un șir interesant de mlaștini. Fotografic sunt extrem de faine și îl ”trag” pe Emil spre ele. Ceva poze și apoi urcăm pe dreapta lor printre arbuști deocamdată golași spre un teren arat și apoi ieșim la strada Sondei care închide cumva Perișul spre nord. Frumooooos! Suntem la asfalt și de acum e doar o formalitate să mergem spre centru și apoi spre gară. Am avea amândoi poftă de niște mici și nu găsim decât florării prin zona gării. Clar, mergem în Pantelimon, la Marius! Dar partea asta, de când am luat trenul din ”Paris” și până seara nu mai are poze. Așa că vă las cu pozele cu acele mlaștini și până la gara Periș :)!
Începusem postarea cu Gara de Nord din București, o termin tot cu aceeași gară. Care ar putea povesti multe, inclusiv zona. Dar nu este subiectul plimbării de azi... :D!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu