După atâtea zone plate este nevoie și de ceva diferențe de altitudine. Îmi iau o zi liberă vineri și îmi propun să dorm (sau să văd dacă se poate dormi) în Grota Cameliei. Nu există prea multe informații despre asta (cele mai multe le-am găsit la prietenul Adrian Ciorbă de la Bucegi Natura 2000) cum că ar fi săpată de niște călugări și numele i-a fost dat așa fiindcă nu era nici o peșteră cu nume de femeie. Adi, te rog să corectezi/completezi tu, dacă e nevoie! Fiind ”acasă” îmi propun să mai cercetez și alte locuri despre care știam câte ceva. Vedeți la momentul respectiv despre ce e vorba!
Ziua 1 - vineri 16.06.2017
Cu trenul clasic, matinal, ajung în Bușteni și pornesc pe marcajul TA pe valea Urlătorii. De fapt traseul traversează firele văilor Urlătorii și Comorilor și urcă prin apropierea vechilor stâlpi ai liniei de funicular construit de frații Schiel la începutul secolului XX pentru a aduce lemn tocmai din valea Brăteiului. Adică, pentru cei care cunosc mai puțin munții, asta înseamnă urcare în zona Podului cu Flori, coborâre la actualul lac Bolboci, urcare pe platoul Bucegilor între Furnica/Cota 2000 și Piatra Arsă și apoi coborâre spre Bușteni unde aveau fabrica de hârtie. Acum fabrica de hârtie nu mai există, nici pasarela pe care veneau vagonetele cu lemn dinspre strada Telecabinei/zona hotelului Silva și a stației de jos a telecabinei Bușteni spre fabrica de hârtie ce era între DN1 și calea ferată... Alături de pasarela de fier mai am o altă amintire frumoasă din copilărie (adică de acum 30 și un pic de ani): brăgăria de pe colțul DN cu strada Telecabinei :D! În fine, mă pierd în amintiri...
Un singur lucru mai menționez aici fiindcă văd că se menține greșeala în mod curent: nu există Jepii Mari și Jepii Mici! Există traseul marcat cu cruce albastră (CA) care urcă pe valea Jepilor pe sub linia telecabinei (nu se numesc Jepii Mici) și traseul Schiel (PA) care traversează văile Urlătorii și Comorilor și urcă la cantonul Jepi (nu se numesc Jepii Mari)!
Revin la traseul curent. Pe lângă stația de telecabină urc până la intersecția unde las valea Jepilor în față și eu fac stânga pe un drum de căruță nemarcat și apoi în dreapta în sus până la Vinclu. Adică locul unde e o căbănuță și unde se separă traseele spre cantonul Jepi și spre Urlătoare. Îi spune vinclu fiindcă aici se schimba direcția funicularului și era permanent un om care supraveghea operațiunea! Dirijez niște turiști spre Urlătoare (m-au întrebat de direcție) și urc mai departe prin pădure traversând firul văii Seci dintre Clăi și apoi linia de funicular, las traseele nemarcate spre cascada Urlătoarea și Banca reginei, traversez firele văilor mai sus amintite, urc în serpentine rapide, trec de intrarea în Brâul lui Răducu și ajung la punctul unde era mai demult o masă (un punct de odihnă și belvedere pe un pinten de munte). Nu stau prea mult și continui pe zona cu cabluri și trepte până sub linia platoului. Singurii doi oameni cu care m-am întâlnit sunt doi salvamontiști ce coborau voios spre Bușteni! Ocolesc cantonul Jepi printr-o urcare direct în platou în drumul dintre canton și BG Piatra Arsă-Babele, schimb câteva vorbe cu un cioban și fac pauza de masă la Piatra Arsă la două ceaiuri și un papanaș. Știam cum sunt papanașii aici :D!
Las aici oamenii mai mult sau mai puțin obișnuiți cu muntele, merg pe drumul neasfaltat pe lângă ciobani cu turmele (oameni faini) și un adăpost pentru cai până la intrarea în asfalt (multe mașini, chiar și un autocar) și pe BA trec de marginea platoului și încep coborârea pe BA (drumul lui Butmăloiu) spre zona Peștera. Doar la ieșirea din pădure merg puțin dreapta în afara potecii marcate pentru o belvedere și apoi cobor direct la marcaje scutind astfel puțin din drum. Mai merg puțin pe drum și când acesta face stânga să coboare în câteva minute la hotelul Peștera, mă fac că uit că trebuia să merg pe aici și merg tot înainte pe drum.
Drumul coboară printr-o defrișare spre valea Cocora și apoi face stânga înainte de firul apei. Eu îmi găsesc poteci chiar spre firul apei fiindcă vreau să îmi confirm niște lecturi citite mai demult. Fiind cu vechime în munții Bucegi, nu cred toate poveștile care se spun despre zona asta. Mă refer la intrările secrete în munte din cărțile lui Radu Cinamar. Dar, oricât ar fi de fantastice unele dintre istorisiri/argumentări, întotdeauna există un sâmbure de adevăr. Este foarte adevărat că în calcarele din Piciorul Elefanților există foarte multe fisuri și chiar un aven cercetat amănunțit de speologi (am văzut harta avenului la sediul clubului speologic ”Focul Viu”). Am și ajuns cu altă ocazie la gura avenului și nu am intrat din siguranță și din lipsa echipamentului. În plus, pe harta Munții Noștri apare aici, în valea Cocora, semnul unei peșteri. Scrie ”Peștera Cocora” și fie e chiar o peșteră, fie se confundă cu numele rezervației Peștera-Cocora formată din zona carstică în care e Peștera Ialomiței și valea Cocora în care sunt acum. Cert e că mă tot învârt pe aici și nu găsesc intrarea în peșteră. Cine știe, dacă există înseamnă că mi se va arăta la momentul potrivit! Acum ies pe drumeagul ce duce ceva mai sus de hotelul Peștera și fac dreapta spre valea Obârșiei pe BA/TR. Eu voi urma marcajul TR pe valea Doamnele spre Grota Cameliei!
Urc pe drumul clasic, fac stânga pe TR trecând apa Obârșiei (știu că după ce se unește cu firul Doamnelor se numește Ialomița, să mă corecteze cineva dacă greșesc!) pe unde găsesc un loc bun de trecut, urc pe lângă niște căluți între lac și stână și mă feresc de câinii ciobanilor mergând pe firul apei până aproape sub grota Cameliei. Intru în vorbă cu un cioban care își spălase gălețile pentru lapte și îmi spune că nu prea se poate dormi în grotă. Așa îmi spusese și Adi: ”Atenție când ridici capul!” Urc la grotă și văd că amândoi au dreptate: grota este săpată într-un strat de nisip sub calcarul gros al stâncii, sunt doar vreo 50 de centimetri înălțime, sunt două coloane de nisip pietrificat și multă mizerie făcută de caprele negre. Asta îmi spusese ciobanul mai devreme. Asta e! Mai am vreme de urcat și încă două posibilități unde să dorm: adăpostul de la intrare în valea Spinării și refugiul Bătrâna! De aici vine apa de pe valea Doamnele, e ultima sursă de apă și cobor de umplu sticla de la râu! Urmez apoi valea Doamnele printre multe tufe de rhododendron, ajung în piciorul Bătrâna unde intru în ceață lăptoasă și merg la refugiu unde rămân peste noapte. E curat și chiar mă bucur de un litru de apă lăsat de alții. Mulțumiri cui a făcut gestul!
Ziua 2 - sâmbătă 17.06.2017
Dimineață vremea e tare rece și păcătoasă și primul gând este să cobor spre poiana Guțanu și apoi pe unul din multele trasee spre Bran și apoi spre casă. Ceața mă însoțește până la prima serpentină pe poteca marcată cu TR, apoi încă un pic în jos și printre abrupturile de sub Bătrâna începe să se lumineze. Parcă, parcă se face vreme bună. Îmi zic: Muntele vrea să mai stai o zi, de ce te grăbești să pleci acasă? Fac o pauză de culeg niște rhodo pentru ceai, se luminează deplin când ies din pădure și fac o pauză mai lungă întins pe spate cu rucsacul sub cap și mă hotărăsc să merg să dorm în seara asta la Strunga. Tot nu am văzut refugiul refăcut și apoi am trasee super cunoscute spre valea Prahovei, parcurse în absolut orice condiții. Așa că merg până la marcajul BR și apoi urc alene spre poienile de sub Șaua Strunga.
La cât a fost de frumos până acum, în câteva minute se adună nori negri dinspre Colții Țapului (îi vedeți în ultima imagine) și, cu vreun sfert de oră înainte de șaua Strunga, intru într-o ceață totală și brusc începe să dea cu grindină de 4-5 milimetri diametru. Văzusem că mai urcă un grup spre Strunga și îi ajung din urmă. Se echipaseră pentru ploaie și eu mă rezum la tricou și vestă. Din spate (vest) grindina ne lovește așa de tare încât simt că trebuie să îmi strâng brațele în fața corpului ca să nu le ciuruie bucățelele de gheață. Ce schimbări rapide de vreme în miezul zilei! La refugiu facem cunoștință: ei sunt cei de la ”Om pe Munte” și veniseră să revopsească un perete exterior pe care nesimțitul Emil N. își scrisese numele. Până la urmă e vorba de respectul pentru niște oameni care au muncit să refacă refugiul... Ne luăm la povești, tot plouă afară și prindem o fereastră de vreo jumătate de oră în care Costi se echipează și vopsește peretele exterior dinspre stâncă. Am prins bine fereastra fiindcă mai apoi toată noaptea și mâine până pe la prânz a plouat fără întrerupere!
Cu multe povești și voie bună ne băgăm la somn și ne trezim dimineață în aceeași atmosferă apăsătoare. Eu ar cam trebui să plec la drum, indiferent de vreme și ei îmi propun să merg cu ei până în Brașov fiindcă au locuri în mașini. Bun, merg cu voi!
Ziua 3 - duminică 18.06.2017
Strângem toate gunoaiele, lăsăm alimente neperisabile pentru cei ce vor veni și ne pregătim de drum. Cu o ultimă poză de grup ca amintire!
Uitasem să vă spun că aseară, cât am stat în refugiu, a venit la noi un cioban de jos de la stână și ne-a invitat la masă la ei (cum să te duci pe vremea asta?) și cunoscuții Alin și Geanina Tănase. Abia reușiseră să aibă un week-end liber de copii să mai alerge și ei un pic pe munte! Aveau un bagaj extrem de mic, nu ca noi cu ditamai rucsacii :D!
Cum spuneam, coborâm în grup mare pe marcaj CR, la pădure mai regrupăm sau ținem aproape, serpentinele ne duc mereu în jos până în valea Prăvalelor și la izvorul unde într-o iarnă trosnise ursul niște lemne în spatele nostru (eram în altă echipă undeva prin 2004 după Crăciunul petrecut la Curmătura și seara următoare la -17 grade sus la Grind II), facem dreapta pe valea Grohotișului pe marcaje, regrupăm la foișorul dinainte de intrarea în drumul forestier și ne răsfirăm pe drum la povești pe valea Bângălesei până la asfalt unde au mașinile.
De aici drumul cu mașina e cunoscut: Moeciu de Sus, Moeciu de Jos, Bran, Râșnov (cu opriri nejustufucate pe șosea fiindcă duminica și pe ploaie nu lucră nimeni!) și Brașov. Mă lasă colegii la gară și cu mulțumiri mă îndrept spre autoservirea cunoscută ”Pi piron” și apoi spre casă.
Ce oameni faini am cunoscut! Voi mai merge cu ei și la alte acțiuni fiindcă vor să fac câte ceva pentru munte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu