A.R.C.E.N. își începe traseele prin București în al optulea an. Am mai mers cu ei și îmi face plăcere fiindcă mereu vin cu informații noi despre trecutul orașului de pe Dâmbovița. Cu siguranță le face plăcere să transmit și altora crâmpeie din ce au spus ei. Oricum povestirile complete le puteți auzi plimbările lor ”cu bastonul prin București” în următoarea lună (adică până pe 10 septembrie) în fiecare duminică cu plecare de la 17.30 din fața librăriei Cărturești din strada Artur Verona.
Nu am avut chef de poze. Poate cu altă ocazie... Informațiile de mai jos sunt culese de ei și citate doar surprinse aici vag (”a glimpse of” surprinde ideea cel mai bine în engleză)...
Că tot am vorbit de librăria Cărturești aflăm că a fost construită în 1883, aici a locuit primarul Dimitrie Sturdza și la scară se poate vedea o zonă ieșită în exterior la o treaptă. Era folosită pentru a coborî direct din trăsură de către cei care veneau la baluri. Mai încolo aflăm ce înseamnă baluri... Casa face parte din ”triunghiul prim-miniștrilor”, alți doi primari având casele unde în prezent sunt blocurile Eva și Patria... Bloc Patria care înainte se numea ARO (de la Asigurarea Românească) și a fost inedit la vremea lui prin construcția îngrijită pentru toate fațadele (turnul mai înalt la bulevard cu ferestre verticale și aripa cu ferestre orizontale pe strada Arthur Verona, fostă Mercur)...
Trecem de Casa Mincu pe care este un afiș electoral cu soarele păstrat din acei ani... Facem o pauză pe strada Cristofor Columb unde aflăm că înainte vreme aici erau grădini de zarzavaturi în care se țineau petreceri și era o zonă a oamenilor selecți care nu prea ieșeau din case. Era o liniște în zonă (ca și acum când nu sunt grupuri mari de ”turiști în propriul oraș” :D)... O astfel de grădină este cea a simplului librar George Ioanid care vindea legumele din grădina lui și chiar organiza petreceri în grădină, petreceri la care oamenii veneau cu toate de acasă, se așezau pe iarbă și petreceau, uneori până la patru dimineața... Grădina Ioanid se remarcă prin arhitectura specifică a clădirilor din jurul ei...
În grădina Icoanei aflăm câte ceva (alte informații decât în tururile anterioare) despre Bucureștioara/Bucureșteanca/Căcata care își modifica cursul după mizeria care era aruncată în ea... Au fost multe solicitări în Guvern și la Primrie de a se modifica grădina Icoanei, în 1832 e ultima mențiune legată de Bucureștioara, pârâu care forma bălțile Bateliștea și Cucului, denumită mai târziu Suțului, înainte de a se vărsa în Dâmbovița... Grădina Icoanei se mai numea și Maidanul Stăpânirii...
Cu prietenii cu care m-am întâlnit suntem puțin iritați că nu s-a spus nimic despre Biserica Anglicană aflată la intersecția străzilor Arthur Verona cu A.D. Xenopol. E una din puținele clădiri cu aspect gotic din București. Sau despre strada Xenopol, una din puținele care au supraviețuit cu piatră cubică... E adevărat că despre Xenopol s-a vorbit ceva... Adaug eu, în colțul grădinii Icoanei nu s-a menționat nimic despre bustul lui Adrian Păunescu lângă care am stat ceva vreme... E adevărat că ne-am concentrat pe arhitectura neo-românească și stilul Art Deco...
Ni se povestesc detalii despre restricțiile de la Școala Centrală... Mă refer la ieșirile sau intrările din Școală, la zilele de vizită a orașului și împrejurimilor - duminica pentru fete și joia pentru băieții de la Lazăr ca nu cumva să se întâlnească :)... Sau despre directoarele care locuiau într-o aripă a Școlii centrale... Sau despre cea mai importantă persoană din Școala Centrală, profesoara care deținea toate cheile... Sau despre poștașul care trimitea scrisorile de amor între fetele de aici și băieții din exterior...
Pe strada Icoanei (artera principală a cartierului omonim) vedem case de târgoveți și la intersecția cu strada Alexandru Donici o fostă băcănie cu ușa pe colț și fereste mari cu tejghele pe ambele părți... Casele (multor categorii sociale) în general au un singur nivel, casa băcanului avea două nivele și băcanul se uita de la balcon să vadă când vin mușterii... Trecusem de strada Schitul Darvari, un loc liniștit care înainte se numea Icoana și avea aici și cimitirul cartierului...
Între războaie era un obicei ca vara bucureștenii să plece în vilegiatură sub presiunea socială... Cei care nu plecau nu erau văzuți bine și puși la colț social... Se pleca cu trenul sau cu mașina, animal devenit la modă în București... Ajungem pe linia tramvaiului 5 (tramvaiul lui Eliade din alte tururi) la farmacia (13) Hotăranu aflată într-o casă în stil neoromânesc de care este lipită una modernistă care îi preia din elementele arhitecturale... Aflăm despre Bucureștiul interbelic cu vitrine mari... În 1932 revista preferată a celor de la A.R.C.E.N. ”Realitatea Ilustrată”organiza un concurs de vitrine (îmi aduce aminte de Champs Elysees cu magazinele cu vitrine imense)... Acum centrul (bd. Magheru și Bălcescu de la noi au magazine închise și fără vitrine) a decăzut devenind margine a orașului (sunt încercări timide de refacere a clădirilor și magazinelor interbelice)... Putem observa firma BUCINLAND :D și buzduganul din vârful unei clădiri (Buzduganul lui Mihai Viteazul - fain cântec și atunci și acum valabil!)
Trecem pe la casele-surori pe strada Logofăt Luca Stroici (fosta strada Surorilor), case în care au stat personalități interbelice și ajungem la intersecția străzii Batiștei cu Vasile Lascăr unde este iarăși o casă veche de țeremonii, acum renovată și în paragină... Pe strada Batiștei, ne spun ghizii, a fost primul obor de vite înainte de a se muta după mai multe etape la actualul Obor...
Pe strada Ion Luca Caragiale trecem de Ceaunu' Crăpat și, după intersecția cu C.A. Rosetti și Maria Rosetti (numele inițial Mary Grant), străzi care sunt în prelungire pentru a păstra relația lor în eternitate, suntem pe fosta uliță a Herăstrăului ce unea cartierul Icoanei cu parcul Herăstrău (fost Carol II sau I.V. Stalin). Mai în glumă, mai în serios, voia și Carol II să aibă un parc al lui :D! Clădirea de la numărul 32, Rezidența Scena 9, a aparținut o vreme regelui Mihai și se află în degradare de când a fost folosită ca restaurant. Păcat! A fost construită în 1890 și multă vreme casă de țeremonie. Aici se organizau baluri/petreceri private care nu erau nici pe departe ca cele din Austria sau alte țări cu vehime în eleganță. Durau foarte puțin și erau mai mult pentru protipendadă. De exemplu primul bal după Paști se ținea la palatul Suțu și dura cam 15 minute. Oamenii veneau, salutau cunoscuții, beau un pahar de vin și plecau (cam cum am făcut și noi după terminarea turului :D). Primul bal după Anul Nou era ținut în casa regală de pe Calea Victoriei, podul Mogoșoaiei de altă dată...
Ultimele amănunte înainte de final. În vremurile anilor '30 erau la modă oglinzile mari prin case, după modelul celor din Veneția. Acum nu se mai folosesc oglinzi sau sunt din ce în ce mai mici ș iascunse (recomandare: eseul despre oglinzi al lui Alexandru Dragomir). Și, ca final, două poezii scrise de Matei Vișniec și citite în stradă... Ca invitație la serile de poezie organizate tot de A.R.C.E.N. ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu