Cum spuneam, după lunga zi a Maratonului Apuseni avem un alt plan că tot suntem în zonă. Ramona fusese cu ceva ani în urmă în Cheile Turzii, eu la fel, Adi niciodată. Deci acolo mergem! Cu singura rugăminte din partea mea să mergem pe deasupra Cheilor, măcar pe jumătatea de circuit pe la cruce. Bun, așa facem! Din Muntele Băișorii coborâm în Băișoara, apoi mai departe prin Iara ajungem în Buru, pe valea Arieșului ajungem în Cheia și facem stânga spre Cheile Turzii. Mie mi se pare foarte cald și, probabil de la rucsacul greu, simt și ceva dureri în partea de jos a coloanei. Din acest motiv voi fi și ceva mai tăcut și posomorât față de colegi. Fapt pentru care îmi cer iertare și care nu mă împiedică să mă bucur în felul meu de ziua faină! La terasa Cheile Turzii luăm câte un langoș imens sau cartofi prăjiți și pornim pe circuitul Cheilor pe marcaj PR.
Poteca urcă mai întâi abrupt prin pădure cu plecare chiar de lângă restaurant (luasem apă de la cișmeaua restaurantului), ieșim la un punct de belvedere chiar sub prima zonă de stânci (prilej pentru poze la stânci, la flori, la panourile descriptive) și ceva mai sus urcăm pe platou. Prefer să merg mai mult singur ca să nu stric dispoziția colegilor, facem tot felul de poze pe crestuțe, spre adâncul cheilor și în zare... Ne întâlnim cu un vechi alpinist de origine maghiară care îi cunoaște pe domnul Dinu și pe Ady Negrean, mai povestim câte ceva în coborâre și ne separăm la partea mai abruptă. Ei coboară pe altă parte spre mașină, noi găsim poteca ce ne duce în amonte în zona de picnic. Mi se pare destul de curat, așa de la înălțime :D! Pe o brână ce îmi aduce aminte de Crai coborâm la firul apei, ne întindem puțin ca șopârlele la soare și pornim pe firul Cheilor în aval.
Multă lume în ambele sensuri, blocaje la locurile mai dificil de trecut, tot felul de unghiuri, tot felul de glume, tot felul de pereți care se înalță deasupra noastră, câteva poduri, câteva cabluri, oameni mai mult sau mai puțin (subliniez ”mai puțin” fiindcă majoritatea nu aveau nimic din ce ar putea aminti de echipament de munte!) echipați fie și pentru plimbări de genul ăsta, gânduri trimise către colegii de club și către alpiniștii care ”bântuie” traseele de pe aici, alți langoși la ieșire din chei și mulțumiri interioare ale fiecăruia că am văzut ceva nou...
Căutăm variante de tren și până la urmă mergem cu Ramona până în Deva de unde găsim o variantă de tren bună spre casă.
Vă las în continuare un șir lung de poze care vă arată frumusețea Cheilor Turzii, emblemă a zonei alături de ”munții subterani” de sare ce domină zona la câteva sute de metri adâncime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu