Ziua 0 - vineri 30.06.2017
Pe la miezul zilei merg cu un tren până la gara Băile Sărata Monteoru, ies la DN 1B și cu un microbuz ajung la Merei unde am stabilit să mă întâlnesc cu Adi. Vine pe jos pe acasă pe căldură și tare bine prind o înghețată și o bere rece :D! Stăm până se mai răcorește (a se citi pe înserat) și pornim pe jos cei patru kilometri pe un drum asfaltat fain prin pădure-junglă și puțin umblat la ora asta! Chiar și așa, setea e mare când ajungem în Monteoru și ne potolim setea cu o bere sau un cidru până pe la ora 22.00 când închide noul magazin din centru. Nu ne putem abține, trebuie să lăudăm magazinul foarte fain aranjat! Data trecută casa era închisă și era un second hand amărât de haine aici... Unde punem cortul? Hai sus la cruce că uite ce frumos se vede de aici și în plus e liniște, nu se aude muzica bumți-bumți de aici de jos! Ne ia puțin să ajungem acolo fiindcă știm bine drumul. Întindem cortul sub lumina crucii și a lunii și adormim în cântecele de greier...
Adi coboară în stațiune să se întâlnească cu Cosmin care venise cu mașina. Urcă amândoi bine-dispuși și ne așezăm la masă (cum se cuvine dimineața!). Strângem cortul și ne gândim unde să mergem pe căldura asta. Lăsăm bagajele la mașină (luăm doar apă, în special în a doua parte a plimbării) și parcă am merge la Nămoale și la schitul lui Negoiță. Nu fusesem nici eu, nici Cosmin... Prin căldura foarte mare mergem prin centru și urcăm spre potecă spre zona numită La Nămoale. Cum în balta cu nămol sunt mulți oameni care se scufundă total dezbrăcați, nu prea agreăm să intrăm și noi și mergem un pic la plimbare pe apa sărată-sălcie care vine de deasupra nămoalelor.
La întoarcere până la mașină facem o pauză pentru câțiva mici cu muștar (nah, colegi pofticioși :D, nu mai spun nimic că și eu am mâncat cu ei :D!). Cu sticle de apă traversăm iar stațiunea și facem stânga pe marcaje spre schitul lui Negoiță. La intrarea în pădure luăm apă din fântână și trecem repede printre mașinile și oamenii zgomotoși. Ufff! Încă nu sunt mulți, la întoarcere vor fi și mai mulți. Urmăm crucile care marchează drumul, ajungem să fim doar noi în potecă și Adi ne arată un loc unde puteam să punem cortul. E cam vraiște, bine că l-am pus sus la cruce. No, mai mergem? Mergem! Drumul intră destul de repede într-un desiș prin care greu putem înainta. Și Adi și Cosmin ar renunța. Eu tot continui chiar dacă merg de multe ori în mersul piticului. E obositor și în plus apare și mult noroi. Gata, ne întoarcem! Adi cercetează locul pe lângă firul apei (nu prea ai pe unde pătrunde în jungla asta țepoasă!) și găsește o potecă pe care venim cu toții. E puțin umblat pe aici, nu cred că vin foarte mulți. Pare mai mult potecă de animale. Ajungem la niște bălți cu culori magice și mai departe la pârâul la care decidem o pauză. Picioarele cer relaxare în apă rece...
Coborâm prin aceeași căldură la fântână, ne răcorim și realimentăm cu apă rece și parcă am pune cortul în altă parte. După câte un alt cidru mergem la mașină și plecăm din zonă. Ne gândisem și stabilisem să urcăm la Gruiul Dării, tot Cosmin nu mai fusese la fosta cetate dacică. Așa că pe ruta Sărata Monteoru-Merei-Pietroasele-Pietroasa Mică ajungem la Gruiul Dării. Lăsăm mașina la baza dealului și ucăm câteva minute până pe platoul unde punem corturile. Adi rămâne să se ocupe de foc și mâncare și eu (pe post de ghid) cobor cu Cosmin la tunelurile din partea vestică și apoi dăm ocol pe firul pârâului până sus la drumul de mașină spre Istrița. La întoarcere, după ce verificăm mașina, continuăm ocolul (cât se poate) pe sub vechile ziduri. Avem surpriza ca poteca să ne ducă pe la alte vechi intrări doar vreo 50 de metri mai încolo, înainte de fortificațiile refăcute. Oricum plimbărica e tare faină! Seara, până târziu, stăm la povești în jurul focului sau cu privirile spre câmpia de sub noi...
Ziua 2 - duminică 02.07.2017
Cum Cosmin trebuie să ajungă diseară acasă și noi, Adi și cu mine, avem liber și luni, ne propune să ne ducă cu mașina până unde se poate (pentru următoarea destinație) și apoi el să meargă acasă. Așa că pornim (Adi coborâse mai devreme în Pietroasele să își încarce telefonul și l-am recuperat de acolo) spre dealurile de la Tohani-Perșunari-Ferma Dacilor, pe partea estică pe la Lacerta Vinery (Pietroasele-Greceanca-Istrița de Jos-Săhăteni-DJ205 spre Fințești). Puțin înainte de Lacerta Vinery ne lasă la un drumeag printre vii, drumeag pe care un țăran ce venea cu căruța ne spusese că putem ajunge la munții de după vale. Urcarea e undeva pe la stația de apă pe care bineînțeles că o vom rata :D!
Potecile faine ne coboară ocolit spre Perșunari, ciobanii întâlniți în drum ne confirmă drumul bun și că ajungem la un magazin repede, doar puțin la stânga după ce intrăm în asfalt. Nu știu cât înseamnă ”repede” ăsta la ei că nouă ni s-a părut extrem de lung. Să fie de la căldură ;)? Cert e că ajungem la magazinul cu terasă acoperită, ne luăm câteva beri să avem până la trei când re-deschid ei magazinul (au pauză de masă în care închid fiindcă oricum nu vine multă lume între 13.00 și 15.00). Proprietarul e un om tare fain, iubitor și specialist în vinuri și vie și are ce discuta cu Adi, tot de-al locului... Abia ne pornim pe la trei jumate mai departe, tot prin căldură dogoritoare.
Teoretic avem de ținut asfaltul și când se termină, ulița la stânga ne coboară la apă. Ne zăpăcim noi printre ulițe fiindcă sunt mai multe asfaltate și nu știi care e principala, ajungem la un capăt de asfalt la o fântână de unde Adi scoate apă rece și bună, explorăm niște poteci cu mai mult sau mai puțin elan și coborâm la canionul apei. Ce să urcăm în stânga spre culme... Urcăm prin canion vreo 200 de metri, fiecare pe unde se descurcă și ieșim la stânga pe un drum ce ne-ar duce pe culme. Doar că trece pe la o stână cu câini și asta ne îndeamnă să urmăm un drumeag ce pare să meargă pe firul de apă.
Cumva facem de trecem pe stânga apei (adică dreapta în sensul nostru de urcat), trecem pe lângă o casă în ruină și mai departe pe drum ne trezim că suntem între două fire de apă, exact în unghiul dintre ele. Pe stânga e canion, pe dreapta o pantă ne duce la apa pe care o trecem și prin desiș urcăm puțin la un drumeag vechi. Pauză de apă și de ceva energizare! Suntem sub o casă ce pare să fie locuită și are poarta pe cealaltă parte. Nu e câine să ne simtă :D!
Continuăm drumul pe poteci intuitive tot la deal. Pe stânga, ceva mai sus pe versant, este Ferma Dacilor unde fusesem cu altă ocazie, pe dreapta niște văioage solitare din pietriș alb și mărunt... Ne oprim sub un copac solitar vreo jumătate de oră pentru masă. Parcă nu îți vine să te mai ridici și să continui prin căldură și fără umbră. Asta e, continuăm!
Ca și data trecută, în sus spre drum mergem tot la nimereală prin iarba mare, peste malurile de pământ, tot căutând câte o zonă cu ceva copaci care să ne dea puțină umbră. Ufff, nu putem veni și noi în altă perioadă pe aici, doar așa pe căldură mare insistăm :D... Ajungem aproape terminați de sete la troița de la începutul Jugurenilor (unde e casa mare, acum terminată) și facem o pauză până nu mai bate așa tare soarele și putem continua. Adică sub un braț de nori și cu ceva vânticel ;)
La stânga mergem vreo 500 de metri pe drumul spre Ferma Dacilor (DJ100H) și facem dreapta pe DC 72 pentru a coborî spre satul Boboci. Aici auzisem că sunt niște băi și ni s-a mai spus de niște mașini vechi. Interesant! În coborâre spre sat avem parte de două căprioare (mamă și pui) care ne taie calea în căutarea hranei și de un iepure poznaș căruia abia i se văd urechile prin iarbă!
Cătunul Boboci înseamnă câteva zeci de case de o parte și de alta a asfaltului, fără plăci de intrare și de ieșire (de intrare e undeva la separarea de drumul DJ100H, tocmai sus pe deal!), trecem apa și vedem că drumul principal cotește la stânga. Urcăm un pic spre băi și vedem mașinile vechi. Sunt de fapt caroseriile a trei mașini imense, rusești, parțial acoperite de vegetație. Băile sunt părăsite de mult timp și totul e îngrădit și sunt lacăte la porți. Bun, am văzut și Băile Boboci :D! Și acum, unde punem cortul? Hai la vale și om găsi noi... Coborâm pe asfalt, se termină casele și, cum am spus, nu vedem placa de ieșire din sat, nu vedem locuri de cort și ajungem în satul următor Valea Scheilor de unde se urcă spre Călugăreni. Nu ne interesează asta. Avem noroc cu un om cu o sticlă în față de ne indică primul magazin (nu e nici o firmă aici!), luăm câte o bere și lăsăm sticlele după gard (vânzătoarea închisese între timp și urca cu copiii cu mașina spre Boboci) și tot la vale prin sat. Nema loc de cort!
Cam când să ieșim din sat oprește lângă noi mașina de poliție. Ne cere să ne legitimăm și ne întreabă ce facem pe aici. Om fi fugari de avem rucsac în spate... Îi explicăm că am venit în excursie și toată tărășenia și că vrem să ajungem în Gura Vadului și apoi în Mizil la tren mâine. Bun, ne explică cum să ajungem la un loc unde putem pune cortul, peste apă și ceva mai sus de o plantație de fructe de pădure. Să spunem că ne-a trimis șeful de post acolo... Ne și explică a doua zi pe unde să ieșim cel mai scurt la drum spre Gura Vadului. Om fain! Coborâm pe o potecă de noroi uscat în pantă, găsim loc de trecut apa și pe o platformă înainte de un drum de căruță ne montăm cortul. La fix că în cinci minute începe să plouă cu găleata. Să-i dea sănătate Dumnezeu șefului de post :)!
Ziua 3 - luni 03.07.2017
Și dimineață a plouat o vreme și, când se mai liniștește, strângem toate și ne întoarcem la apă. Pe unde s-o trecem că acum e umflată de ploi. Adi găsește un loc unde vede pietrele și eu dau să trec pe unde cred că e apa mică. Doar pun un pas și intru până la mijloc cu piciorul în apă. Telefonul! îmi strigă Adi. Ies din apă, telefonul e ok, ud în buzunar. Îmi spune bine, e lecție să verific pașii. Nu era vorba de telefon aici! În urcușul pe poteca cu noroi fac o altă boacănă. Adi e în spatele meu și abia se abține să nu râdă. Alunec cu bocancii cu tălpile tocite și, ca să nu vin cu fața în noroi, mă agăț cu mâinile la întâmplare. Cu mâna dreaptă tocmai de gardul de sârmă ghimpată, care îmi ia pielea în vreo 5 locuri pe palmă și degete! Nu e grav, doar că apoi o vreme îmi tot ling rănile :D! Până la asfalt ne ținem bine de gardul de pe partea stângă fiindcă s-a adunat noroiul pe tălpi și mai mult alunecăm decât să mergem! Am scăpaaaat! Suntem uzi leoarcă, mai și începe să picure. Mergem pe asfalt la dreapta, trecem printre tot felul de vii particulare (inclusiv viile Blaga și Budureasca), urmăm asfaltul la stânga și după vreun kilometru (printre vii particulare, ordonate și cele ale oamenilor puțin mai haotice, cu copaci la întâmplare - așa e firea noastră, nu chiar la linie!) ajungem la intersecție în Gura Vadului. E loc de bere, de adăpostit de ploaie, de tot felul de discuții cu oamenii locului și de așteptat autobuzul.
Autobuz care, pentru câțiva lei ne duce în Merei în autogară. Adică unde opresc microbuzele sau autobuzele de la/către satele din zonă, să nu vă imaginați cine știe ce complex auto! Trecem strada principală Mihai Bravu, mai oprim la o cafeluță/ciocolată caldă la un chioșc spre gară și de aici Adi ia un tren spre Ulmeni (CFR) și eu, o jumătate de oră mai târziu, un tren particular spre Ploiești Sud. Nu mai am timp să mă întâlnesc cu unchiul meu și mă bucur de un șnițel mare și gustos de la un fast food de lângă gară, înainte de a pleca cu un tren de Suceava spre București (lume multă, înghesuială, tipic românesc :D!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu